Dupa atacurile teroriste din Franta: Respectati demnitatea Islamului, asa cum vreti sa fie si a religiei voastre. Islamofobia poate rescrie „Mein Kampf”

13/01/2015

Daca ar exista un centru de monitorizare si de combatere a antiislamismului, fara indoiala ca ar semnala o „infratire” a charlismului si jihadismului, responsabila de provocarile rasiste si atacurile teroriste de saptamana trecuta, din Franta. Umorul negru sau falsul umor, exprimat prin productiile caricaturale antiislamiste ale Charlie Hebdo si falsii musulmani, cuibariti in ISIS si Al Qaida, autori ai unor barbarii ingrozitoare, in numele Islamului, sunt doua forme deviante, una de presa, cealalta de religie. Faptic, falsii umoristi si falsii musulmani au probat o nota comuna, rasismul.

Aparent, charlismul si jihadismul ar reprezenta doua linii politice distincte. Insa raspunsul la intrebarea cui ar folosi invrajbirea si ciocnirea catre care imping da peste cap aparentele. Marsul solidaritatii internationale, de duminica, de la Paris, care a reunit sefi de stat si de guvern si milioane de oameni, a condamnat terorismul si a denuntat, cu aceeasi energie, falsitatea atribuirii identitatii musulmane atacurilor teroriste. Judecand si dupa tinte, efecte si context, prinde teren ideea de a fi vorba despre o singura linie politica, care invarteste pe degete vechi adversitati sau sensibilitati religioase.

Ruperea charlismului de jihadism este menita tocmai pentru a le ascunde legatura. Tentativa a fost vizibila inca din primele clipe de dupa atentat. Era omeneste sa te identifici cu compasiunea fata de drama celor de la Charlie, ca victime ale masacrului. Dar nu libertatea de exprimare, care are si ea niste limite, era in primul rand in cauza. Semnificatiile de prima linie erau mult mai profunde si mai grave, era vorba de terorism, de atac impotriva securitatii cetatenilor francezi si impotriva securitatii nationale a Frantei. Era vorba de securitatea europeana, in ultima instanta.

Cronologic si factologic, charlismul si jihadismul apar ca doua parti ale aceleasi probleme, care nu pot fi analizate separat. Marea deruta este data de faptul ca si un fenomen si celalalt prezinta atatea elemente de planificare si de subordonare politica, incat sugereaza existenta unui coordonator comun. Fara cauzele caricaturale Charlie Hebdo, nu ar fi avut loc efectele teroriste provocate de fratii Cherif si Said Kouachi si de Amedy Coulibaly. Aceasta potriveala sau „nimereala” dintre charlism si jihadism le face sa fie ca doua carti, jucate din aceeasi mana.

Ipoteza angrenarii a doua parti, cu o a treiea in asteptare a fost pe larg sustinuta in media internationala. Planificarea operatiunii terorist-jihadiste a fost demonstrata direct, prin inregistrarea video, facuta inaintea atacului si difuzata duminica pe internet, in care Coulibaly isi afirma apartenenta organizationala, la „Statul Islamic”, si isi detaliaza actiunile, de „sincronizare” si de „impact cat mai mare” asupra opiniei publice si asupra securitatii nationale a Frantei.

Nu sunt date care sa sustina inrolarea cu buna stiinta a charlistilor in slujba unui jihadist-caricaturist de tip Big Charlie, comparabil cu un Big Brother. De obicei, banii obtin cooperarea mult mai usor decat ideologia. In blatul caricaturilor se ascunde, neindoios, o ideologie politico-religioasa, in amestec cu o anumita doza de fanatism, nelipsita din astfel de preparative, chiar si cand se foloseste creionul. Nici nu le poate fi pusa la indoiala reputatia de buni francezi. Dar, este un fapt, caricaturile antiislam i-au facut sa cada victime pe altarul unor interese care nu erau franceze sau europene. Pe de alta parte, nu se poate tagadui ca inapoia expresiilor caricaturale ale revistei s-a aflat o politica inspirationala sau un scop redactional, care a predeterminat temele insultatoare la adresa Islamului. Un astfel de input nu putea veni, dupa parerea mea, decat de la un Big Charlie, impreuna, foarte probabil, cu argumentul stipendiilor, dar si al unor legaturi ideologice greu descifrabile, cel putin in acest stadiu.

De altfel, multe institutii de presa, in special americane si britanice, au cenzurat caricaturile Charlie Hebdo cu profetul Mahomed, in virtutea unor norme interne care interzic lezarea sensibilitatilor religioase ale cititorilor, fara ca cineva sa se fi scandalizat pe speta libertatii de exprimare. Faptic, caricaturistii de la Charlie Hebdo au fost folositi or s-au lasat folositi, amagiti de banii si faima aduse de o tema nedeontologica, pentru un obiectiv politic imposibil de mascat. Batjocorirea preceptelor sfinte ale unei religii nu are nimic de-a face cu umorul sanatos ori critica constructiva, iese din tiparul democratic, incalca drepturile la imagine, la credinta, la diferenta.

In mod paradoxal, aceasta directie de permisivitate excesiva si scandaloasa se mentine si dupa incheierea fazei acute a crizei. Sambata, un ziar australian a publicat o caricatura cu  Mahomed, intr-un dialog cu Iisus. Saptamanalul Charlie Hebdo a anuntat, luni, aparitia unui numar de bravura, miercuri, de un milion de exemplare, care va contine „in mod evident” caricaturi cu profetul Mahomed. Reluarea activitatii publicistice a revistei este necesara, presa nu poate fi intimidata, insa va fi de neinteles daca va exulta din nou antiislamismul. Daca lumea civilizata va accepta, islamofobia va rescrie „Mein Kampf” si va deveni noul antisemitism al secolului 21. Nu exista decat un antidot, sa-i iubim pe adevaratii musulmani, ca fapturi demne ale aceluiasi Dumnezeu, si sa smulgem voalul de pe fata falsilor musulmani.


%d blogeri au apreciat: