Singuratatea unilateralitatii de cursa lunga

Am urmarit discursul presedintelui american, Barack Obama, despre Starea Natiunii, cu interesul oricarui cetatean dintr-o tara partenera strategica si aliata. De fapt, marturisesc ca am dat curs invitatiei premierului Victor Ponta, adresata ministrilor sai, de a urmari discursul presedintelui Obama „pentru a vedea ce avem si noi de facut”, pe care am extins-o, deliberat, la cetateni, fara de care ministrii nu pot face nimic.

Intr-adevar, premierul are dreptate, discursul lui Obama a fost un discurs de presedinte cu viziune (cel putin prin orizontul global de referinta). Reactionand, prompt si pe faza, ministrul de externe, Bogdan Aurescu, in a carui selectionare si promovare s-a dovedit fara niciun dubiu ca Ponta a avut o mana buna, a cerut, miercuri, reactivarea ambitioasa a viziunii extensive privind Parteneriatul Estic, dupa ce luni, consonand anticipativ cu liderul american, a sustinut mentinerea regimului de sanctiuni impus Rusiei.

Fireste, cineva ar putea sustine, ironic, si nu stiu daca as avea suficiente contraargumente, ca ar putea fi vorba de o mostra de obedienta excesiva a stangii democrate dambovitene fata de administratia democrata americana. Mai ales ca si animatorul unei noi miscari social-democrate, Mircea Geoana, exersase ceva asemanator, cu putin timp in urma, dupa intalnirea cu Victoria Nuland, cand a afirmat ca de opinia asistentului secretarului de stat, in vizita in Romania, depinde decizia pe care administratia SUA o ia cu privire la tara noastra.

S-a confirmat, de altfel, ca americanii nu mai sunt interesati de sustinerea unei anumite conduceri politice in Romania, ci doar de impartasirea geopoliticii lor, marcate, in opinia mea, de doua probleme cardinale, scutul antiracheta si sanctiunile antiruse. Cel mai probabil, retragerea increderii Guvernului Ponta, pentru care opozitia liberala a inceput sa negocieze in mod activ o noua majoritate, nu va mai fi interpretata de catre americani intr-un registru partinic. In treacat spus, interpretarile ar putea fi, cel mult, intr-un registru nostalgic, avand in vedere intalnirile pe care premierul roman le-a avut cu presedintele american si simpatiile pe care si le-au aratat reciproc.

Totusi, in discursul presedintelui Obama ceva mi-a atras in mod negativ atentia, iar ceea ce voi spune tine nu numai de libertatea de exprimare, ci si de sinceritatea exprimarii. Este vorba despre unilateralitatea Americii, asumata in actiunile care tintesc terorismul, dar care, de multe ori, se manifesta si in alte domenii. Neintegrarea intr-un concert global inseamna, cu certitudine, insingurare, autoizolare, dar poate semnifica si subiectivism, voluntarim, arbitrariu, chiar aroganta. Afirmarea unei doctrine a unilateralismului este tot atat de respingatoare ca cea a exceptionalismului, care a fost virulent criticata, datorita esentei sale nedemocratice. Intr-o lume a bi- si multilateralitatii, unilateralitatea este o ciudatenie, un etnocentrism care nu atrage prieteni si aliati. De la unilateralism la unipolarism nu-i decat un pas, posibilitate care nu face decat sa mareasca numarul vocilor internationale care acuza ca SUA vor sa domine lumea.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: