Un ideal transpartinic: Unitatea romanilor

24/01/2015

Motto: Cea mai importanta lectie este puterea solidaritatii (presedintele Klaus Iohannis). Uniti suntem mai puternici, dezbinarea este singurul nostru dusman (premierul Victor Ponta). Iasi, 24 Ianuarie, 2015.

Sunt recunoscator colegilor George Ban si ZeV pentru reactii, accept ca mi se datoreaza, am ales insinuarea si echivocul, in locul transantei si spuselor directe. Este insa mult prea devreme pentru contraactiune strategica, atata timp cat ultimele alegeri au dat Romaniei o alternativa, mergem pe ea, cat este functionala, in paralel cu pregatirea unei noi alternative, pentru cand ii va veni vremea. “Daca ne tin curelele”, cum spunea unul din marii mei profesori in stiinte politice, care s-au vazut ca nu ne-au tinut, din pacate, in 1989, sub aspectul construirii din timp a alternativei. Niciodata nu exista o alternativa “unica”, intotdeauna exista un set de optiuni, problemele care se pun sunt de identificare sau construire si, bineinteles, de oportunitate, de profitabilitate si, implicit, de etapizare. Cam asta este dialectica alternantelor de putere, nu afirm ceva nou, doar repet, pentru ca in politica nu este redundanta, dimpotriva, repetarea mesajelor poate fi o conditie de succes (sunt si definitii contradictorii pe aceasta tema).

Una din primele lectii politice pe care le-am aflat, in perioada cea mai formativa, a vietii universitare (si marturisesc ca am avut viciul invatarii, asa cum pe betivi carciumarul ii da afara din carciuma pentru a putea inchide, bibliotecarii erau nevoiti sa ma dea afara pentru a putea inchide bibliotecile, am fost un copil de tarani insetat sa absoarba, precum un burete, cum spunea Ion Ratiu) a fost ca atunci cand esti surprins de evenimente (si PSD a fost, la ultimele alegeri, ma refer la membrii si votanti), nu-ti ramane decat sa identifici trendul majoritar si sa te pliezi pe el. Raportarea critica sau alternativa ramane o chestiune secunda (a nu se intelege secundara) si de durata. Iar Victor Ponta a facut-o si a si spus-o, atunci, imediat, pe loc, cand a afirmat ca “poporul niciodata nu greseste”. Nu este insa locul in aceste randuri de a vorbi despre Victor Ponta, fara indoiala un tanar politician de mare valoare si de cursa lunga, ori despre cei care incearca sa ne convinga ca ar exista un ceas al “apocalipsei” PSD ale carei limbi indicatoare s-ar apropia de ora 12.00 (desi fractionistii incearca vartos sa dea ceasul inainte). O voi face, sper, in mai multe analize, succesive sau nu, pana la Congres, oricum.

Dar sa revin la reactiile critice ale colegilor, care repet, sunt preferabile celor de lustruire, in competitia de idei. Categoric, politica are nevoie de puncte tari, dar, in aceeasi masura, cred, si de o zona glisabila, de tatonare, prin care sa se identifice noi puncte de sprijin, care nu intotdeauna sunt de avans. Tocmai in acest glissando am incercat sa ma pozitionez, pentru a determina niste reflectii de resuscitare (iar PSD trebuie resuscitat), care nu pot veni decat din zona de leadership. Spre mirarea mea, sunt dus, de catre una din reactii, spre zonele “alienarii” si “abandonarii”. Ah, stimate coleg, te asigur ca nu-mi schimb idealurile de o viata pe niciuna din conjuncturi. Din 1989, mi-am votat ideile de fiecare data, si, aici, recunosc, sunt inflexibil, stiind foarte bine ce inseamna falsa echidistanta, asupra careia mi-ai si atras atentia, in mod exemplar, cine este neutral este de fapt singur, neangajat, in afara circulatiei de idei sau a miscarilor politice, deci vulnerabil. Mai mult, poate fi angajat cu forta in miscarile raului, niciodata nu am constientizat mai acut acest lucru ca in 2003, cand discursul dominant al momentului santaja, sforaitor, cerand sa alegi, pentru ca “vine o vreme cand fiecare trebuie sa aleaga”. Cand unei mase neangajate i se cere acest lucru, reaua alegere poate fi pe cale sa se intample, esti prins pe picior gresit, fara cadrele referentiale din timp constientizate si internalizate, pentru care poti fi nu numai decontextualizat, dar si alienat, in sens sociologic total, la nivel individual, contextual scl.

Daca tot am indemnat, in comentariul despre enigma liberala, la un exercitiu contrafactual, pe tema relatiilor dintre presedinte si premier, din vremea crizei, care si-au atras eticheta de “Guvernul Basescu-Boc”, as indemna la asemenea exercitii si pe temele alegerilor prezidentiale din 2004, 2009 si 2015, ce s-ar fi intamplat, adica, daca rezultatele ar fi fost cele dupa care continuam sa plangem, retoric, la nivelul discursurilor de perdanti. Ei, bine, cu siguranta, azi am fi plans de-adevaratelea, si inca mult timp de acum incolo. Intr-o “ordine europeana” a PPE, un presedinte socialist ar fi fost “demontat” pana la nivel de doctrina si ideologie. Pentru ca si ultimul neincrezator sa priceapa, sa privesca la Franta, care este Franta, si la Hollande, care este Hollande. Exista un timp pentru un presedinte de dreapta si unul pentru un presedinte de stanga, iar acest timp pentru un presedinte de stanga inca nu a venit. Eu nu vorbesc pentru niste oameni simpli, pentru a nu folosi hulita expresie a lui Brucan, ci unor cunoscatori ai fenomenului politic. Dar nu demobilizati, vremea se apropie, este mai aproape decat ne-am putea inchipui. Sa ne concentram pe proiectul alternativ si pe oamenii alternativi. Pentru aceasta, schimburile critice de idei sunt vitale, precum aerul si apa. Sa nu uitam niciodata, cel mai mare ideal este unitatea romanilor, trebuie sa fie un ideal transpartinic.