Un exercitiu ludic (pentru o basarabeanca)

28/02/2015

Doamna basarabeanca, mea culpa pentru tulburarea pricinuita, este si motivul pentru care va raspund. Nu este vorba despre sensul propriu, din trecut, la care probabil v-ati gandit. O analiza are mai multe functii (de comunicare a unor idei, de confirmare sau infirmare a altora, de testare a reactiilor etc.), unele se regasesc si in textul in cauza, sunt sigur ca imi intelegeti aceasta filosofie, nu este nevoie sa-mi repet ideile. Sa ne jucam insa un pic de-a problematizarea.

Problema 1: Cred ca oricine poate spune ce se va intampla cu cele doua Coreei daca la Phenian va fi un guvern democrat, ca cel de la Seul (reiau exemplul pe care l-ati folosit, dar si pentru ca a ramas singurul, cred, cu un popor-doua state). Dar Md. nu este Coreea de Nord, prin urmare ar fi inacceptabil dublul standard in privinta reunificarii sau, oricum, imposibil de argumentat mentinerea sine die a unui popor in situatia anacronica de a avea doua state. In ce orizont de timp se va face, este o alta problema, ar fi putut fi a la long daca nu ar fi aparut acuta criza ucraineana si posibilitatea foarte alarmanta, de care vorbesc SUA si UE, de destabilizare a Md.

Problema 2: Putem fi chiar atata de convinsi de viitorul democratic al Md., cu un guvern minoritar, sustinut conditionat de catre comunisti? Este adevarat, comunismul a murit ca sistem politic si economic, insa regimul politic este cel care da continut formei, sechelele sau rezidualul la acest nivel se manifesta, la fel ca si chestiunile care tin de profilul psihologic, nu pot crede ca s-a uitat in doua luni de regimul Basescu.

Problema 3: Cat de viabila sau nu este Md.? Transformarea in republica sovietica a fost artificiala, observati ridicarea in grad (exagerarea/maximizarea) ca entitate politica, putea ramane doar regiune, insa argumentele politice, ideologice si militare (arhicunoscute, nu le reiau) au fost hotaratoare. Realitatea este ca Md. nu este viabila ca entitate independenta, asa cum republica sovietica s-ar fi prabusit fara sustinerea URSS, statul moldovean nu va supravietui (sau o va face la limita) fara sustinerea Romaniei.

Sunt insa de acord, speta Md. trebuie abordata nu de pe pozitiile trecutului, ci de pe cele ale prezentului (riscurile de securitate) si ale viitorului (alternativa proeuropeana). Recunosc, am fost animat si de spargerea unor stereotipuri de abordare, daca n-am reusit, nu-i ultima sansa.

PS: Problema 4, ca reflectie (nu vreau sa supar pe nimeni), pentru marimile momentului are oare vreo importanta pe ce mana va merge solutionarea spetei Md., pe a dreptei sau pe a stangii?

PPS: Nu va consider fosta basarabeanca, toata viata ramanem setati in perceptiile celorlalti dupa pamant, valabila cam peste tot (v. texan, siberian, tibetan etc.).


Autoextractia geopolitica sau solutia anticomunista: Moldoveni, treceti Prutul! O istorie inversa

26/02/2015

Auspicii geopolitice: Putin si Voronin au inceput sa joace cuvinte incrucisate. Primul ridica embargoul de pe merele moldovenilor, al doilea vrea mai multe institutii sub control comunist.

Fiecare stat are dreptul sa-si aleaga alternativa geopolitica. Republica Moldova a trecut de etapa de optiune, se afla in cea de implementare. Dupa parafarea, in 2013, la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius si semnarea, in 2014, a acordului de asociere Republica Moldova-Uniunea Europeana, nimic nu mai parea sa fie in stare sa puna in pericol acest curs, proeuropean.

Totusi, evenimente ulterioare si din prezent arata ca lucrurile nu stau deloc asa. Perspectiva moldoveana proeuropeana, pe care o credeam batuta in cuie, ar putea fi deformata, prin conjugarea unor noi factori, externi si interni. Criza din Ucraina, foarte aproape de o faza de rupere statala, pe care nimeni nu ar fi banuit-o, poate propaga unda seismica si spre Republica Moldova. Rasturnarile politice de la Chisinau, pe care le-au adus alegerile parlamentare, prin inlaturarea premierului proeuropean Iurie Leanca, formarea unei coalitii minoritare si a unui guvern minoritar, cu sustinerea comunistilor, zgandaresc corzile reversibilitatii, posibil ale restauratiei voroninismului.

Toate evaluarile partenerilor strategici si aliatilor militari converg catre aceasi directie, Republica Moldova este bantuita de spectrul destabilizarii. Pe aceasta tema, vizitele presedintelui Iohannis la Chisinau si, imediat, la Berlin exprima o mare ingrijorare si o cautare de solutie, care sa faca fara intoarcere drumul proeuropean, prooccidental al Republicii Moldova. Care ar fi aceasta solutie?

Sunt, in acest sens, cateva restrictii, de care va trebui sa se tina seama, in modul cel mai serios cu putinta. Prima, ca solutia sa fie de drept international, iar Republica Moldova are calitatea statala, necesara si suficienta, pentru a fi un asemenea subiect.

A doua, ca solutia sa nu creeze un precedent, invocabil si de nedorit pentru stabilitatea europeana, dramatic incercata, in secolul 20, de catre framantarile nationaliste extremiste. Cred ca presedintele Klaus Iohannis („Al Cincilea”, cum a inceput sa fie evocat in ethosul romanesc) s-a aflat foarte aproape de o identificare de neprecedenta, cand, primit, azi, de catre presedintele Germaniei, a declarat: „Experienţa lui Joachim Gauck, nepreţuită pentru proiectul meu privind Muzeul Comunismului.” Intr-adevar, acesta este simbolul cheie, pe care se va putea intemeia o solutie de neprecedenta, ruperea Republicii Moldova de trecutul comunist, ca reintregire a unei memorii anticomuniste comune.

In al treilea rand sau poate in primul, nu ierarhia ci corpusul conteaza, cerinta de neatentare, in niciun fel, la securitatea europeana. Este limpede ca armele sau incursiunile, tentatii primejdioase si degenerative, din care se hranesc totalitarismele, dupa cum foarte bine am cunoscut in doua randuri, sunt antisolutii.

Cand inainte nu se poate, pentru ca ar insemna razboi, si inca unul nuclear, dupa cum au dat semnale cei care se simt incercuiti si amenintati, in cazul Republicii Moldova ar exista si solutia inapoi, in spatiul de nastere, de acasa. In acest caz, solutia ar insemna: Moldoveni, treceti Prutul! Ar fi o solutie de pace, de prestigiu si de castig, care ar intra in istorie ca un eveniment ciudat si rar, poate unic, dar adevarat, Victoria Occidentului prin trecerea Prutului spre Occident!


Exista un destin geopolitic? Un raspuns scurt

24/02/2015

Motto: (1) Politica este preocuparea de a-ti hrani si apara poporul. (2) Geopolitica dicteaza regimul politic (F. P.)

Andrei A., multumesc pentru pertinenta analiza despre revolutia rusa din februarie 1917 (si, tangent, despre cea din octombrie), care o completeaza in chip fericit pe cea interesanta a autorului. Cred insa ca si fara razboi Rusia nu ar fi avut sansa unei integrari pe orizontala a puterii, pentru a va parafraza o inspirata expresie. Ca intindere si potential demografic si economic, cat si ca slabiciune militara, nu avea cum sa inceteze sa mai fie o tinta geopolitica. Cred ca toate analizele pe campania napoleoniana, dar si pe evenimentele care au urmat, au inteles acest lucru.

Parerea mea este ca urzirea primului razboi mondial a jucat cu succes pe cartea geopolitica, in cazurile celorlalte doua imperii, dar si pe cartea lui Marx, in cazul celui tarist, insa cu rezultate contradictorii. Pe de o parte, s-a reusit crearea statului totalitar sovietic, dar, pe de alta parte, la butoanele lui nu au ramas cei care au fost planificati, Lenin si Trotsky, purtatori ai unui milenarism de o alta factura, ostil celui rus.

Sovietismul a incaput pe mainile lui Stalin, care l-a dus in directia panslavismului, motiv pentru care si azi majoritatea rusilor ii poarta o amintire aureolata si il considera un erou. Cred ca inlocuirea unei verticale de putere cu o alta, de alt tip, a fost cel mai bun lucru care li s-a putut intampla rusilor, mai ales sub aspectul inlaturarii slabiciunii militare, fara de care ar fi ramas o tinta perpetua, cu un viitor nesigur. Vom intelege si mai bine acest lucru daca ne uitam si la ce se intampla, in zilele noastre, cu lumea araba, bogata in resurse energetice, ca si cea rusa, dar neputincioasa militar, ceea ce nu mai este cazul rusilor. Autoritarismul, care nu se identifica cu autocratismul, Rusia este o tara democrata, inca nu cat ar trebui, dar democrata totusi, va fi singura carte rusa castigatoare, pentru mult timp de acum incolo.

http://www.contributors.ro/global-europa/revolu%C8%9Bia-rusa-din-februarie-1917-origini-semnifica%C8%9Bii-implica%C8%9Bii-eseu-de-vladimir-tismaneanu-%C8%99i-marius-stan


O strategie financiar-electorala: Partidele piranha

24/02/2015

Noua strategie a dreptei, de faramitare a partidelor, prin coborarea pragului de infiintare de la 25.000 la 3 (poate parea o greseala, dar am scris bine, trei) pare a fi o reluare a celei de fragmentare, din anul electoral trecut, care i-a adus victoria in alegerile prezidentiale din noiembrie. Am putea spune ca dreapta mai vrea o data, la alegerile parlamentare si locale de anul viitor.

Care sunt dedesubturile si mizele acestui trend subit, numit pompos de catre dreapta de “liberalizare” (PSD, care a concedat, il califica drept “reforma”)? De ce dintr-o data sistemul actual de infiintare a partidelor, dupa model francez, a devenit “anacronic”, iar cel propus, dupa model german, a fost imbratisat ca un panaceu “democratic”, de “apropiere” a cetateanului de decizie, cum clameaza un ONG (Pro-Democratia)?

Pentru a ne edifica, sa aruncam, mai intai, o privire asupra efectelor fragmentarii trecute a dreptei. In mod surprinzator, un prim rezultat a fost contrar, de fuziune a PDL cu PNL, care a venit in urma agitarii pana la saturatie a consecintelor negative ale fragmentarii dreptei. Cand motivele sau oportunitatile nu exista se creaza, spune unul dintre principiile manipularii, exact ceea ce au facut strategii electorali ai dreptei. Reala sau nu, fragmentarea a fost vehiculata ca un pericol atat de grav pentru dreapta, existential si electoral, incat niciun politician sau partid de pe aceasta latura a esichierului nu a ramas insensibil. La intrebarea celebra si de neocolit  “Ce-i de facut?”, reactia de fuziune a venit ca ceva natural, ca o sarcina ideologica si politica de maxima urgenta.

O data trendul proiectat si implementat organizatoric, prin strangerea randurilor in noul PNL, pasul urmator, de la urne, de aspirare a tuturor voturilor dreptei pentru un candidat “unificator”, in turul doi, a venit de la sine. Sintetizand, “fragmentarea” dreptei si-a jucat rolul de anti-slogan, care a fost folosit pentru basculare politica si electorala.

Un scop relativ similar pare a fi urmarit si de faramitarea partidelor. Daca proiectul de modificare a legii partidelor, depus la Parlament, va ingloba initiativa dreptei de “liberalizare”, rezultatul va fi o crestere exponentiala a numarului de partide, ca ciupercile dupa ploaie, mai ceva ca in primii ani de dupa 1989. Comparativ, va fi un mare pas inapoi, dar si o punere sub semnul intrebarii a marii fuzionari de anul trecut, care i-ar putea incomoda finalizarea. Neincrederea va bate la usa dreptei, pana la urma, care trend este progresist, fuzionarea sau pulverizarea?

De aceasta data cred ca miza financiara este cea urmarita cu prioritate. Fara indoiala, unde sunt mai multi bani electorali, vor fi mai multe sanse. Practic, aceste false partide, care contrazic definitiile, sunt un fel de piranha pe bugetul statului, de finantare a partidelor si a campaniilor. Asociatia Monicai Macovei, pentru care Traian Basescu si-a exprimat adeziunea online, este un exemplu de “piranha”, un altul, partidul care va fi infiintat, azi, de catre senatorul independent Ioan Ghise, bazat, ne-o spune fara nicio urma de simt al ridicolului si penibiluli, pe faptul ca “am discutat cu doi parlamentari”.

Pentru cei care inca nu s-au lamurit despre scopurile partidelor-piranha, sa-l ascultam din nou pe Ghise, care spune ca noul partid va functiona pe baza celor mai noi tehnologii informatice. Pai “de unde bani?”, cum “Striga!” Puya si Inna intr-un cantec? Inutil de calculat ce se pot face cu banii din cotizatiile a trei membri!

Banii de infiintare sunt una, cei de campanie, alta, daca legea “pulverizarii” va trece, cel putin in al doilea caz obligatia de finantare va deveni efectiva. Unii spun ca Ponta ar fi achiesat la initiativa pentru imaginea de “reformist” si pentru mize ascunse pentru locale, de pastrare a raportului PSD-PNL de 3 la 1 la primari si a alegerilor intr-un singur tur si, pe acest avantaj, pentru parlamentare. Insa nu numarul mare al candidatilor sau partidelor ii intereseaza pe alegatori, ci gradul de notorietate si de confirmare, singurele care pot oferi garantii cat de cat credibile. S-a vazut si la prezidentiale, votul ii matura pe ceilalti, iar pragul de 2-5% la parlamentare face acelasi tip de curatenie.

Faramitarea partidelor cade la vot, este arhicunoscut. Dar banii-piranha, aceste pungute cu doi bani, se pot aduna intr-o punga mai mare.


Uninominal, pe liste, mixt sau cu prima?

23/02/2015

Este limpede ca actualul sistem electoral este nepotrivit, ca trebuie schimbat. Cum? Parerea mea este ca balansul ciclic intre votul uninominal si votul pe liste de partid va crea de fiecare data probleme, chiar daca de alt gen, pentru fiecare din cele doua sisteme.

Nici sistemul interbelic cu prima electorala nu mi se pare potrivit. Hiba ar fi ca prima ar iesi de sub incidenta votului electoral, si asa depreciat catastrofal, in urma evenimentelor din vara lui 2012. S-ar putea ca desconsiderarea votului din iarna aceluiasi an sa aiba castig de „traseism”, in 2015, ceea ce va insemna impingerea in jos, cu inca o treapta, a vointei electoratului. Daca vom continua tot asa, va trebui sa ne intrebam foarte serios daca alegerile vor mai avea sau nu sens, daca nu cumva Vladimir Bukovsky are dreptate, ca noul Soviet s-a mutat in Vest!

Solutia ar fi, cred, optiunea pentru sistemul mixt. Argumentele sunt ca, pe de o parte, ar impaca si capra si varza, ar fi o ponderare intre cele doua sisteme, uninominal si pe liste (principiul spune ca limitele unei metode se atenueaza prin folosirea mai multor metode), pe de alta, ca s-ar origina intr-un sistem cu reputatie, cum este cel german.

Desigur, pentru excluderea posibilitatii de a nu mai avea un castigator absolut, am putea adopta un sistem politic bipartid. Deja, pe dreapta s-a creat un mare pol politic, prin fuziune, insa solutia ar fi mai putin pluralista si, in mod cert, mai departe de europenism.

NB: Nu sunt fan politic sau de partid al lui Crin Antonescu. Desi, profesionist si combativ, ii voi regreta plecarea. Politica nu se face cu nepriceputi, iar un crez ideologic, daca este sincer dedicat, trebuie sa fie pana in ultima clipa. Cred insa ca are dreptate, trebuie sa credem in vot, sa construim pe vot, sa reabilitam votul. Este singura sansa de reinsanatosire a democratiei.

https://nastase.wordpress.com/2015/02/23/nevoia-unui-nou-sistem-electoral/


Tinta reala: In darwinismul politic, mediul este sistemul

22/02/2015

Nu sunt dintre cei care privesc cu ostilitate diferenta politica sau ideologica, care cred ca o apartenenta trebuie sa fie prin definitie exclusivista sau criticista cu celelalte. O asemenea pozitie ar face imposibile aliantele si alternativele, pe scurt, ar fi totalitara si aducatoare de crize. Dimpotriva, toti oamenii politici si toate ideile politice, dintr-o margine in alta a esichierului, trebuie sa-si aiba acasa un loc al lor. Cat de mare, de insorit sau de umbrit, problema este a democratiei, ca alegere sau libertate responsabila. S-ar evita, cred, astfel, repetarea unor situatii potrivnice, din trecutul recent, cand personalitati remarcabile sau ideile lor au fost folosite, cu sau fara voia lor, in formule propagandistice in care de multe ori era greu de facut o separatie intre antiregim si antiromanesc.

Urmaresc cu atentie declaratiile si actiunile noului presedinte de dreapta, Klaus Iohannis, cu speranta de a identifica germenii acelei schimbari in bine autentice, pe care a promis-o in alegerile din noiembrie. Mugurii i-am vazut, insa pana la rod este timp lung, cu destule nevoi de intretinere si de combatere. Pana la urma, desi steagul de la Cotroceni sau de la Victoria nu este monocolor, putem accepta ca solutiile unui partid sau altul pot fi mai bune intr-o etapa sau alta. In discursul public al presedintelui Iohannis au revenit abrupt, toti am constatat, aceleasi teme politice de pe vremea presedintelui Basescu: clasa politica, parlamentul si reforma.

Parteneriatul pe care presedintele Iohannis s-a angajat sa-l stabileasca cu Parlamentul este subminat, dupa parerea mea, de asocierea scopului politic de „reabilitare”, cum l-a denumit. In termeni politici, este o tactica de culpabilizare si de „subordonare prin ierarhizare” (definitia imi apartine), prea putin diferita de cea utilizata de Basescu. Principial si faptic, nu pot fi dezavuate criticile nominale, sunt parlamentari care pot avea probleme penale. Cand sunt insa generalizatoare si institutionale, separatia si echilibrul puterilor au de suferit. Cred ca valoarea sau norma atitudinala, de deglobalizare si de dezinstitutionalizare a judecatilor, pe care ne straduim sa o adoptam fata de justitite, este la fel de necesara si fata de celelalte puteri ale statului. Orice atac global asupra Parlamentului este unul politic, fara indoiala, iar daca vine din partea presedintelui rolul asumat de nepartidist si nejucator risca sa ramana litera moarta.

Relatiile cu Guvernul sunt si mai politizate. Iohannis declara cu orice prilej ca-si doreste un guvern PNL, ca sa-si puna in aplicare „planul”, desi presedintia si guvernarea sunt administratii diferite, cu raporturi interinstitutionale clar si ferm constitutionalizate. Ideea prezidentiala (de ce o exprima presedintele?) ca ar exista posibilitatea unei noi majoritati parlamentare, care sa schimbe guvernul prin motiune de cenzura, nu este decat o glazura de politizare. Este greu de inteles de ce situatiile de coabitare devin, dintr-o data, un mar al discordiei numai pentru dreapta, care cere fie pacte, fie motiuni de cenzura. Discutabila mi se pare si politizarea, poate involuntara, dar presedintele nu trebuie sa se lase prins in clinciurile jurnalistilor, pe care o da demisiei premierului, ceruta de PNL, in dosarul cumnatului: daca verificarea pe caz a DNA se „prelungeste”, atunci „se va pune” problema demisiei. Adica durata scandalului conteaza?

Cand vine vorba de clasa politica, presedintele Iohannis o politizeaza mai abitir ca Basescu, cu falsa motivatie de a o „credibiliza”, ca si in cazul Parlamentului. Iata ce ne spune presedintele de dreapta despre scopul si mijloacele de reinnoire a clasei politice, oferindu-ne o noua tinta falsa: „Dupa ce se termina (revolutia procurorilor si a DNA, n.a.), vom avea mai putini politicieni cunoscuti si e loc pentru innoirea clasei politice. Multi dintre cei pe care i-am vazut ani de zile la TV vor fi in alta parte si se va face loc pentru altii mai credibili. E o faza foarte urita, dar fara ea nu putem credibiliza clasa politica.”

Chiar daca mai discret, ceea ce l-a facut pe Traian Basescu sa-i reproseze ca este „bland”, impresia mea este ca si presedintele Iohannis apeleaza, uneori, probabil cand este impins de la spate de catre partidul domniei sale, de acelasi soi de darwinism politic, de selectie si de conservare favoritista a politicienilor liberali, in jocurile de putere. Pentru a schimba raportul de forte si sansele de succes in lupta cu coruptia, aceasta metastaza capitalista, nu clasa politica si nu parlamentul sunt tintele primare, nu extinctia unei generatii politice si nu a da foc la miristea politica, ca la cea de paioase, sunt mijlocele. Tinta primordiala este sistemul, mijloacele primordiale, politice si electorale.


Un risc de instabilitate politica: Fluidizarea neelectorala a majoritatii parlamentare

21/02/2015

Ca o rezonanta Schumann, care ar scurta ziua de 24 de ore, facand timpul sa treaca mai repede, rezonanta Iohannis tinde, fara dubii in acest caz, sa reduca durata unui ciclu electoral. Neamtul sibian crede ca „lucrul bine facut”, cum i-a sunat sloganul de campanie, va deveni mai rapid realitate prin inlocuirea ciclului electoral cu un ciclu al majoritatilor traseiste. Este adevarat, Constitutia nu dispune ca o majoritate parlamentara se poate schimba numai prin recoalizare, care nu ar modifica voturile cetatenilor si mandatele partidelor. Tot atat de adevarat este insa si faptul ca o majoritate obtinuta prin obedienta sau coruperea trecerii unor parlamentari de la un partid la altul (traseism), care da peste cap artimetica electorala, este o speculatie a lui „merge si asa”.

Klaus Iohannis a declarat, in urma cu cateva zile, ca „exista o sansa rezonabila ca printr-o motiune de cenzura sa se schimbe Guvernul”. Aceasta afirmatie, binecunoscuta de altfel ca intentie repetata, vine pe un fond de accentuare a hartuirii penale a premierului Victor Ponta, a atacurilor la persoana si la familie, concomitent cu intensificarea cererilor PNL de a-si da demisia, pentru ca oamenii de campanie ai presedintelui sa isi obtina sinecurile de putere, prin venirea la guvernare. Desi acuzatiile si procesele de coruptie au devenit o arma obisnuita in luptele pentru putere in sistemele politice capitaliste, folosirea lor impotriva unei bune guvernari ridica serioase probleme de acceptare publica. Acest lucru este valabil si pentru Guvernul Ponta, performant postcriza, economic si social. Daca guvernul de stanga va fi demis prin intrigi politice si tertipuri juridice ale dreptei, speta va intra in istorie ca o desfigurare politicianista a realitatii. Evenimentul are toate sansele sa se intample, din pacate. Pana si propunerile Guvernului de scadere a fiscalitatii, din noul cod fiscal, care ar da sansa unei cresteri economice care nu a mai fost din perioada 2000-2008, sunt respinse de Iohannis si PNL de o maniera care frizeaza absurdul ionescian. De dragul venirii la putere, dreapta este gata sa zugraveasca in negru unul dintre punctele sale traditionale tari, defiscalizarea, numai pentru ca vine din partea unui guvern de stanga.

Miza schimbarii Guvernului printr-o motiune traseista implica insa un risc de fluidizare a majoritatii. Fractiunea social-democrata Geoana-Vanghelie nu se bucura de forta si perspectiva pe care i le-ar fi dat o alianta politica, de natura fostului USL, prin urmare, nu poate ocupa in planurile liberalilor decat un rol instrumental, limitat la schimbarea majoritatii. Premierul din guvernul din umbra al opozitiei tine de tandemul Iohannis-Predoiu, din campanie, reconfirmat dupa alegeri. O aspiratie a lui Mircea Geoana pentru aceasta pozitie, oricat de motivata ar fi de contributia decisiva la masa critica a schimbarii, se va lovi de ocuparea schemei. Cat il priveste pe Vanghelie, sansele pentru o pozitie de ministru vor fi infime. In situatia neintelegerii la pret, pe care numai orbitii de putere il discuta post factum, reversibilitatea poate deveni o chestiune tangibila. Oricum, si intr-un caz si in celalalt, caracterul histrionic al lui Klaus Iohannis va fi probat.