Invitatie la discutie: Despre confiscarea ideologica si geopolitica a Marii Reforme

17/02/2015

Stereotipurile politice care s-au format in cele doua decenii si jumatate de capitalism, de dupa evenimentele din Europa de Est, din 1989, sunt la fel de incremenite ca cele din perioada, aproape dubla, de comunism est-european (1945-1989) sau din cea, de trei ori mai indelungata, de comunism sovietic (1917-1991). In ciuda deosebirilor fundamentale care separa cele doua sisteme social-politice, o asemanare exista totusi, existenta unor teme la fel de tabu, ocolite cu grija de noua ideologie de serviciu.

Unul dintre aceste tabuuri se refera la ce s-a intamplat cu adevarat in 1989, in Europa de Est si in 1991, in fosta Uniune Sovietica. Au fost cu adevarat revolutii, prabusiri ale comunismului? Cand am afirmat, intr-un alt text, ca revolutiile nu sunt niciodata revolutii, am avut in vedere interesul geopolitic, implicat in rasturnarea unor guverne sau regimuri, pentru expansiunea a ceea ce in trecut s-au numit sfere de influenta. Daca vom analiza revolutiile colorate si, mai ales, schimbarea puterii de la Kiev si evolutiile extrem de periculoase pentru populatia din Estul Ucrainei, vom intelege de ce interesele populare au fost primele sacrificate si ca, de fiecare data, adevaratul detonator a fost unul geopolitic.

Judecand strict formal, dupa declaratiile si documentele din epoca, in Romania a fost o abandonare a comunismului, asa cum s-a consfintit in proclamatia citita in seara zilei de 22 decembrie 1989, dupa fuga cuplului Ceausescu. Istoria acestei abandonari a fost presarata cu episoade de represiune sangeroasa din partea fostului regim politic. Momentul final a apartinut insa unor grupuri de presiune, care au fortat iesirea din scena a clanului de la putere prin tactica impingerii, cea mai inspirata, de altfel, deoarece in caz de esec nu li s-ar fi putut aduce, formal, niciun fel de acuzatii si nici istoria nu ar fi putut sa o faca, nici macar in caz de victorie. Tactica a functionat, miza a ramas pe taramul social, dar evolutiile ulterioare, asa cum le-a inregistrat istoria, au fost in puterea unei strategii geopolitice, de care nimeni nu ar fi putut avea cunostinta sau posibilitatea de a o controla.

In celelalte tari est-europene, abandonarea vechiului sistem a fost de catifea, cvasiconsensuala. In URSS a fost vorba, de asemenea, de o destramare consensuala. Si Vladimir Putin, cand s-a referit la incetarea de rol a actorului sovietic, cu frontiere recunoscute de Conferinta OSCE din 1975, iesire din scena pe care a numit-o „cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului 20”, a clasificat-o ca „destramare”, nu prabusire, care s-a facut prin vointa partilor. Prin urmare, s-ar putea afirma, dupa criteriile participarii si violentei, ca au fost revolutii in Europa de Est, in 1989-1991? Raspunsul este negativ, cu exceptia cunoscuta. Si, atunci, cum ar putea fi denumite, cu mai multe sanse de adevar, evenimentele din 1989?

Pentru a raspunde, ar trebui in primul rand sa aflam ce nu a mers la vechiul sistem, de a fost nevoie sa fie abandonat. Din toate dezbaterile pe aceasta tema, a rezultat ca economia a fost cea care nu a functionat. Centralizarea, folosirea metodelor birocratice, de comanda si fetisizarea rolului statului au avut drept rezultat scoaterea economiei de sub incidenta legilor pietei, ceea ce a avut grave repercusiuni in planurile motivatiei, competitivitatii si eficientei. In raport cu economia de piata, sistemul politic pare sa fie subsidiar, daca luam exemplul Chinei, de modelare economica si de pluralism economic potrivit cerintelor economiei de piata, concomitent cu mentinerea monopartidismului. In consecinta, transformarile asteptate si cele carora li s-au dat curs, dupa 1989-1991, au fost cele specifice unei mari reforme economice.

Asadar, daca a fost vorba de o abandonare a unui sistem economic neperformant si de incepere a unei mari reforme, de ce, la peste un sfert de veac, unii ideologi occidentali continua sa vorbeasca despre evenimentele est-europene din 1989-1991 in termeni politici inflamatori? Sa nu fie cunoscut faptul ca nicio trauma nu se vindeca prin reactualizari obsesive? De ce trecutul comunist continua sa fie folosit ca un laitmotiv pentru expansiunea geopolitica? Deja punerea unor astfel de intrebari ne da mai mult de jumatate din raspuns. Marea Reforma a fost confiscata ideologic si geopolitic, in interesul unei expansiuni geopolitice fara precedent. Fara indoiala, destramarea sistemica si marea reforma au insemnat un recul tranzitoriu, o contractie. Asa cum natura are oroare de vid, geopolitica s-a grabit sa ocupe noile pozitii. Dar tranzienta s-a terminat.

Pentru prevenirea unor confuzii, acest tip de abordare nu este nostalgic sau recuperatoriu. Nu te mai intorci la incaltarile pe care le-ai aruncat la gunoi, chiar daca te-au ajutat sa mergi prin istorie 50 sau 70 de ani. Iti faci sau iti cumperi altele noi, care sa te tina cel putin tot atat. O mare reforma poate produce transformari calitative tot atat de adanci ca o revolutie, dar prima in economie si cealalta in politica sau in geopolitica sunt lucruri total diferite. Ideea este de a da Marilor Constructori (sau Masoni, daca vreti) reabilitarea cinstita pe care o merita pentru Marea Reforma. Mai ales ca, o spun inca o data, revolutiile nu sunt niciodata revolutii.

Anunțuri