Exista un destin geopolitic? Un raspuns scurt

24/02/2015

Motto: (1) Politica este preocuparea de a-ti hrani si apara poporul. (2) Geopolitica dicteaza regimul politic (F. P.)

Andrei A., multumesc pentru pertinenta analiza despre revolutia rusa din februarie 1917 (si, tangent, despre cea din octombrie), care o completeaza in chip fericit pe cea interesanta a autorului. Cred insa ca si fara razboi Rusia nu ar fi avut sansa unei integrari pe orizontala a puterii, pentru a va parafraza o inspirata expresie. Ca intindere si potential demografic si economic, cat si ca slabiciune militara, nu avea cum sa inceteze sa mai fie o tinta geopolitica. Cred ca toate analizele pe campania napoleoniana, dar si pe evenimentele care au urmat, au inteles acest lucru.

Parerea mea este ca urzirea primului razboi mondial a jucat cu succes pe cartea geopolitica, in cazurile celorlalte doua imperii, dar si pe cartea lui Marx, in cazul celui tarist, insa cu rezultate contradictorii. Pe de o parte, s-a reusit crearea statului totalitar sovietic, dar, pe de alta parte, la butoanele lui nu au ramas cei care au fost planificati, Lenin si Trotsky, purtatori ai unui milenarism de o alta factura, ostil celui rus.

Sovietismul a incaput pe mainile lui Stalin, care l-a dus in directia panslavismului, motiv pentru care si azi majoritatea rusilor ii poarta o amintire aureolata si il considera un erou. Cred ca inlocuirea unei verticale de putere cu o alta, de alt tip, a fost cel mai bun lucru care li s-a putut intampla rusilor, mai ales sub aspectul inlaturarii slabiciunii militare, fara de care ar fi ramas o tinta perpetua, cu un viitor nesigur. Vom intelege si mai bine acest lucru daca ne uitam si la ce se intampla, in zilele noastre, cu lumea araba, bogata in resurse energetice, ca si cea rusa, dar neputincioasa militar, ceea ce nu mai este cazul rusilor. Autoritarismul, care nu se identifica cu autocratismul, Rusia este o tara democrata, inca nu cat ar trebui, dar democrata totusi, va fi singura carte rusa castigatoare, pentru mult timp de acum incolo.

http://www.contributors.ro/global-europa/revolu%C8%9Bia-rusa-din-februarie-1917-origini-semnifica%C8%9Bii-implica%C8%9Bii-eseu-de-vladimir-tismaneanu-%C8%99i-marius-stan


O strategie financiar-electorala: Partidele piranha

24/02/2015

Noua strategie a dreptei, de faramitare a partidelor, prin coborarea pragului de infiintare de la 25.000 la 3 (poate parea o greseala, dar am scris bine, trei) pare a fi o reluare a celei de fragmentare, din anul electoral trecut, care i-a adus victoria in alegerile prezidentiale din noiembrie. Am putea spune ca dreapta mai vrea o data, la alegerile parlamentare si locale de anul viitor.

Care sunt dedesubturile si mizele acestui trend subit, numit pompos de catre dreapta de “liberalizare” (PSD, care a concedat, il califica drept “reforma”)? De ce dintr-o data sistemul actual de infiintare a partidelor, dupa model francez, a devenit “anacronic”, iar cel propus, dupa model german, a fost imbratisat ca un panaceu “democratic”, de “apropiere” a cetateanului de decizie, cum clameaza un ONG (Pro-Democratia)?

Pentru a ne edifica, sa aruncam, mai intai, o privire asupra efectelor fragmentarii trecute a dreptei. In mod surprinzator, un prim rezultat a fost contrar, de fuziune a PDL cu PNL, care a venit in urma agitarii pana la saturatie a consecintelor negative ale fragmentarii dreptei. Cand motivele sau oportunitatile nu exista se creaza, spune unul dintre principiile manipularii, exact ceea ce au facut strategii electorali ai dreptei. Reala sau nu, fragmentarea a fost vehiculata ca un pericol atat de grav pentru dreapta, existential si electoral, incat niciun politician sau partid de pe aceasta latura a esichierului nu a ramas insensibil. La intrebarea celebra si de neocolit  “Ce-i de facut?”, reactia de fuziune a venit ca ceva natural, ca o sarcina ideologica si politica de maxima urgenta.

O data trendul proiectat si implementat organizatoric, prin strangerea randurilor in noul PNL, pasul urmator, de la urne, de aspirare a tuturor voturilor dreptei pentru un candidat “unificator”, in turul doi, a venit de la sine. Sintetizand, “fragmentarea” dreptei si-a jucat rolul de anti-slogan, care a fost folosit pentru basculare politica si electorala.

Un scop relativ similar pare a fi urmarit si de faramitarea partidelor. Daca proiectul de modificare a legii partidelor, depus la Parlament, va ingloba initiativa dreptei de “liberalizare”, rezultatul va fi o crestere exponentiala a numarului de partide, ca ciupercile dupa ploaie, mai ceva ca in primii ani de dupa 1989. Comparativ, va fi un mare pas inapoi, dar si o punere sub semnul intrebarii a marii fuzionari de anul trecut, care i-ar putea incomoda finalizarea. Neincrederea va bate la usa dreptei, pana la urma, care trend este progresist, fuzionarea sau pulverizarea?

De aceasta data cred ca miza financiara este cea urmarita cu prioritate. Fara indoiala, unde sunt mai multi bani electorali, vor fi mai multe sanse. Practic, aceste false partide, care contrazic definitiile, sunt un fel de piranha pe bugetul statului, de finantare a partidelor si a campaniilor. Asociatia Monicai Macovei, pentru care Traian Basescu si-a exprimat adeziunea online, este un exemplu de “piranha”, un altul, partidul care va fi infiintat, azi, de catre senatorul independent Ioan Ghise, bazat, ne-o spune fara nicio urma de simt al ridicolului si penibiluli, pe faptul ca “am discutat cu doi parlamentari”.

Pentru cei care inca nu s-au lamurit despre scopurile partidelor-piranha, sa-l ascultam din nou pe Ghise, care spune ca noul partid va functiona pe baza celor mai noi tehnologii informatice. Pai “de unde bani?”, cum “Striga!” Puya si Inna intr-un cantec? Inutil de calculat ce se pot face cu banii din cotizatiile a trei membri!

Banii de infiintare sunt una, cei de campanie, alta, daca legea “pulverizarii” va trece, cel putin in al doilea caz obligatia de finantare va deveni efectiva. Unii spun ca Ponta ar fi achiesat la initiativa pentru imaginea de “reformist” si pentru mize ascunse pentru locale, de pastrare a raportului PSD-PNL de 3 la 1 la primari si a alegerilor intr-un singur tur si, pe acest avantaj, pentru parlamentare. Insa nu numarul mare al candidatilor sau partidelor ii intereseaza pe alegatori, ci gradul de notorietate si de confirmare, singurele care pot oferi garantii cat de cat credibile. S-a vazut si la prezidentiale, votul ii matura pe ceilalti, iar pragul de 2-5% la parlamentare face acelasi tip de curatenie.

Faramitarea partidelor cade la vot, este arhicunoscut. Dar banii-piranha, aceste pungute cu doi bani, se pot aduna intr-o punga mai mare.