Problema ucraineana si solutia europeana

08/02/2015

Motto: Zidul Atlanticului si Zidul Berlinului au fost gaselnite ale nazismului si comunismului. Europa nu trebuie sa lase sa-i fie spalata memoria.

Initiativa franco-germana de pace „Minsk plus”, discutata de cancelarul Angela Merkel si presedintele Francois Hollande, joi, la Kiev, cu presedintele Piotr Porosenko si vineri, la Moscova, cu presedintele Vladimir Putin, reprezinta o prevalare a luciditatii europene. Intr-un ultim moment, liderii europeni si-au dat seama ca Ucraina este problema Europei, care nu poate fi solutionata prin procura.

Un razboi Ucraina-Rusia sau NATO-Rusia ar implica securitatea europeana in cel mai direct si mai dramatic mod posibil. Europa ar deveni, inevitabil, un teatru de razboi. Razboiul din Irak a antrenat in efectele sale intreaga zona geopolitica, in care terorismul a devenit un aliat sau un succesor al razboiului. Sunt lectii de care europenii nu au cum sa nu tina cont, prin politici de coordonare si de compromis.

Instigarile si amenintarile de razboi, adresate NATO si Kievului si respectiv Moscovei, cresc pretul nu numai pentru ucraineni si rusi, ci si pentru europeni. Pretul platit va creste pentru toti, asa cum s-a probat deja in cazul sanctiunilor economice.

Trimiterea de arme in Ucraina ar inseamna gaz pe foc, o stimulare a conflictului, dreptul la aparare nu poate fi invocat pentru uciderea populatiei civile. Sporirea trupelor si rachetelor de-a lungul frontierelor de Est ale NATO si UE este o incalcare a tratatelor semnate la incheierea Razboiului Rece. O strangere a randurilor militare in jurul Ucrainei este comparabila cu o inaltare a unui zid militar, iluzoriu ca Zidul Atlanticului.

Jucarea europenilor pe tabla de sah a unui conflict geopolitic care nu este al lor si pe care nu si-l doresc este inacceptabila. Istoria Europei folosite a luat sfarsit, a se lasa folosita este impotriva intereselor populatiei europene (pe care, uneori, imi este greu sa nu o numesc popor european, dupa aceleasi criterii ca pentru poporul american, desigur). O declaratie de independenta mi se pare oportuna, necesara si legitima. In semi-razboiul rece dintre SUA si Rusia, care angreneaza doua parti, nemaifiind antagonisme ideologice sau sistemice care sa implice intregul, Europa nu se poate lasa folosita ca mijloc sau interpusa, precum o colonie.

Ucraina a facut aceasta greseala, totul a pornit de la vectorizarea antiruseasca, inceputa cu populatia rusofona din Est, prin deraparea violenta de la standardele europene privind drepturile minoritatilor si drepturile omului. Autoritatile post-Maidan au mers de la inceput pe un teren minat, ajungand la un punct de unde nu mai pot merge nici inainte, nici inapoi. Situatia din Vest, unde sunt mase mari de alte minoritati (polonezi, romani, unguri etc.), poate deveni la fel de critica, in conditiile unei politici nationalist-soviniste, pe care noua putere o reitereaza cu fiecare prilej. Deocamdata, proeuropenismul Ucrainei de Vest este o plasa de siguranta, a carei slabiciune este insa multietnicitatea, care poate genera tot atatea forte centrifuge, spre deosebire de monolitismul etnic, prorus, din Ucraina de Est, care are o singura tinta, Maica Rusie.

Presedintele Piotr Porosenko pare sa fi constientizat, in sfarsit, riscul prinderii integritatii teritoriale a tarii intre doua forte de forfecare, dovada declaratia neasteptata ca Ucraina este gata sa accepte incetarea neconditionata a focului, in Est. S-ar putea ca planul „Minsk plus” sa-i fi deschis ochii, niste linii de demarcatie, chiar cu un teritoriu mai mare pentru insurgenti, sunt preferabile unor frontiere de statalitate independenta, desi nu este sigur daca nu se va ajunge aici. Ori poate a jucat un rol si Conferinta de securitate de la Munchen, unde si-a exprimat speranta ca planul de pace Merkel-Hollande ar putea functiona, pentru a asigura „mai multa securitate in Europa”, declaratie interesanta, cred ca in premiera.

Ce va urma? Probabil ca dosarul Crimeei este inchis sau se va inchide, cat de curand. Sarkozy a exprimat foarte plastic trendul panslavist al Crimeei, care a ales Rusia si nu i se poate reprosa. Cele doua Ucraine ireconciliabile vor alege, foarte probabil, drumuri diferite, care s-ar putea sa nu fie neaparat doua. Nu va exista o finlandizare, doar panslavism si paneuropenism. Ucraina de Est, din nou nereprosabil, sa impartaseasca destinul panslavismului. Discriminarea etnica si represiunile salbatice la care au fost supusi prorusii estici sunt imputabile politicii Kievului. Separatismul sau desprinderea este reactia la agresiunea militara si identitara, presarata cu atacuri teroriste, la care prorusii au fost supusi. Predictiile privind Ucraina de Vest sunt mai greu de facut, fiind legate si de unele cordoane sanitare care au fost impuse de logicile razboiului mondial si razboiului rece. Varfuri ale aisbergului le-am vazut in 1956 si in 1968. Nu exclud ca cei care acuza de redesenari de harti politice sa fie cei care sa le faca. Oricum, cartea pe care a mers Guvernul Maidanului va fi una perdanta.


Unor prieteni: O poveste fara talc

07/02/2015

In general, am in vedere cel putin trei lucruri daca sa raspund sau nu unor critici la adresa unor texte, idei, afirmatii sau termeni care imi apartin. In primul rand, sa nu fie perceput ca o reactie orgolioasa, stiind foarte bine ca orgoliul poate fi ca o ghiulea legata de picioare, care te trage in jos. Este vorba de orgoliul excesiv, bolnavicios, fireste, al celui care crede ca are mereu dreptate, nu de cel obisnuit. Cand cineva iti vorbeste urat mama, merita sa-i tragi cateva perechi de palme, vorba papei Francisc. In al doilea rand, daca un raspuns adauga sau scade valoarea spuselor sau scrierilor proprii anterioare. In al treilea rand, daca nu cumva ii acorzi criticului o importanta nejustificata. Daca o fac, acum, este pentru ca este vorba despre camarazi, caz in care buna credinta se bucura de prezumptiune, dar si pentru ca pe cei mai tineri trebuie sa-i crestem. Oricine sau orice poate fi criticat, ar fi nerealist sa te astepti la absenta criticilor. Ca ele pot fi tendentioase si lipsite de argumente, este altceva, dar, va asigur,  nu acestea conteaza in ochii celor care conteaza.

Presedintele Klaus Iohannis a folosit expresia de „resetare a sistemului” in deplina cunostinta de cauza, proband ca este conectat la o anumita diplomatie internationala a cuvintelor. Cand, la inceputul administratiei Obama, Hillary Clinton le-a propus rusilor un reset al relatiilor bilaterale, care atinsesera un anumit grad de incordare, nimeni nu s-a gandit la reluarea acestora de la zero, imposibil, de altfel. Diplomatia termenului nu se referea la functia de resetare a unui calculator, ci la dorinta de relansare a relatiilor americano-ruse. Butonul rosu, inscriptionat „reset”, pe care ministrul de externe american l-a adus la Moscova si l-a apasat impreuna cu omologul rus exprima un acord simbolic, de pasi comuni inainte, pentru un nou inceput, in normalizarea relatiilor dintre cele doua tari. Cand Serghei Lavrov a propus, la randu-i, anul trecut, o noua resetare a relatiilor ruso-americane, ajunse la nivelul cunoscut de deteriorare, nimeni nu i-a dat intelesul informatic, de ducere in punctul zero. Diplomatii si politicienii au inteles perfect simbolistica „resetarii”, de deblocare, de scoatere din impas, de detensionare, de ameliorare, de imbunatatire a unor relatii strategice si de securitate, cu impact global. Neindoielnic, cand presedintele Iohannis s-a referit la necesitatea unei resetari de sistem, nu a sugerat ducerea institutiilor si relatiilor dintre acestea pe o tabula rasa, ci asezarea pe alte baze, de functionare congruenta, care sa duca la progres. Cine foloseste dictionarul stie ca orice cuvant are mai multe sensuri, chiar opuse in unele cazuri, dar un om al nuantelor va sti intotdeauna pe care sa-l aleaga.

Pentru cei care, in pofida evidentelor de mai sus, continua sa creada ca termenul de „resetare” antreneaza o conotatie „propagandistica”, trebuie sa le mai dau cateva vesti proaste. Celebrul BBC a recunoscut, cu mai mult timp in urma, ca face propaganda politica, fara de care nu se poate, ca propaganda este indisociabila de promovarea intereselor, ca nu este condamnabila, ci necesara. Propaganda nu este prin definitie mincinoasa (discordanta), cum era pe vremuri o expresie tipica, „minti ca o gazeta americana”, propaganda poate fi si adevarata, in raport cu realitatea (concordanta). Poate ca de aceea de cele mai multe ori important este daca propaganda este sau nu ostila, caz in care exista si o scara cromatica de masurare. Semne de intrebare incep sa apara atunci cand cineva pretinde ca nu foloseste propaganda, dar o deghizeaza in alte concepte (managementul perceptiilor, psyops etc.) sau incearca sa o ascunda in cetatea filmului. De ce? Pentru ca tipul cel mai eficient de propagandă, spun specialistii, este cel care nu este recunoscut ca propagandă, dar deja mascarea arata scopul de inselare. Termenul de propaganda circula si in lumea ecleziastilor, de fapt de la ei provine, de la o bula papala (propaganda fide, 1622). Daca tot mai sunt prejudecati, fix calate pe depreciativ, as aminti ca radacina cuvantului propaganda vine de la propagare/propagatie, din lumea fizica, cu sensul de transmitere, de radiere in spatiu (si lumea fizica face propaganda, nu-i asa?!).

Tragand linie si socotind, sunt multumit ca prietenii mei antipatizeaza „partidul unic” al traseistilor de la un partid la altul, altfel mi-ar fi criticat ideile, nu un termen.

https://nastase.wordpress.com/2015/02/04/dezbatere-despre-atentatele-de-la-paris/

https://fragmentariumpolitic.wordpress.com/2015/02/06/resetari-politice-si-electorale-contractul-electoral-si-motiunea-de-cenzura-idei-si-propuneri-de-etapa/


Resetari politice si electorale: Contractul electoral si motiunea de cenzura (idei si propuneri de etapa)

06/02/2015

Dupa o perioada de tranzitie de circa un deceniu si jumatate, de pana la integrarea in NATO si in UE si dupa una de probe si incercari, de aproape un deceniu, a sosit, inevitabil, vremea corectiilor functionale, pentru un parcurs optim si de lunga durata. Ideal ar fi ca durata viitorului parcurs european al Romaniei sa acopere un orizont strategic, de cateva decenii sau, cel putin, cat timpul consumat pentru tranzitie si probe. Presedintele Klaus Iohannis a numit aceasta a treia etapa ca fiind una de trecere la un nou nivel de democratie, printr-o resetare de sistem.

Termenul de resetare este bun, este superior celui de reajustare, pe care si stanga si dreapta au pretins, cand au ajuns la putere, ca au aplicat-o sistemului, dar, din pacate, din perspectiva partizana si unilaterala. Resetarea presupune o schimbare de comun acord in relatiile reciproce, dintre stanga si dreapta, pasi de intampinare din ambele parti, pentru un nou inceput, cat si o viziune bipartizana in problemele fundamentale ale Romaniei, interne si externe. In acest fel s-ar evita politica regresului, de tip „un pas inainte, doi inapoi”, intrarea in acel cerc vicios al reluarii stereotipe a reformelor, de fiecare data intr-un alt concept, dupa fiecare alternanta de putere, intre stanga si dreapta. Prin urmare, cred ca un reset politic, deci al clasei politice, ar trebui sa premearga resetul institutional, pentru a imprima calitate si durabilitate reformelor si, prin acestea, continuitate progresului.

Nu cred insa ca un reset politic va fi posibil fara un reset electoral. Numai atunci democratia va avea un sens, numai atunci, dupa parereea mea, democratia va fi nu numai noua, ci si intensificata, prin respectarea votului cetateanului, in litera si in spiritul vointei pe care si le-a pus in stampila de pe buletinul de vot, adica asa cum a votat, ideologic sau negativ, pentru o persoana sau un partid. Ceea ce vedem ca se intampla acum, cand prin abuzul numit trasesism partidele au ajuns sa-si dispute sau sa-si negocieze parlamentarii, tragandu-i cand intr-o parte, cand in alta, fara nicio legatura cu alegatorii care i-au trimis in Parlament, este o batjocorire a actului de alegere electorala, o tarare a alegerilor in formalism si in derizoriu, o distrugere a dreptului asupra alegerii. Nu ma judecati dupa ceea ce spun, ci dupa ceea ce nu spun, ca folosesc eufemisme. Ce este pe cale sa se aleaga de rezultatele alegerilor parlamentare, din 2012? Dar de cele locale? O intrezarim cu ochiul liber si o anticipam cu bunul simt, se va alege praful!

Ni se „explica”, deunazi, de catre un lider liberal, nu are importanta numele, ci ideea, care face parte din galeria de loc glorioasa a capitalismului de cumetrie, de cum isi va ingrosa PNL voturile pe motiunea de cenzura, prin parlamentari „independenti”, rupti din alte partide sau prin parlamentari „traseisti”. Ca si cand culoarea  politica a unui mandat ar putea fi schimbata dupa cum te taie capul sau contra cost, ignorandu-se evidenta ca un mandat parlamentar nu este un drept sau un cont personal, ci apartine celor care si l-au adjudecat, conform legii, prin vot, ca o investitie de incredere si de reprezentare. Aceasta este si ratiunea pentru care se organizeaza alegeri anticipate, intr-o circumscriptie electorala, in urma vacantarii unui loc de ales parlamentar sau local, pentru ca interesele oamenilor respectivi sa nu ramana fara reprezentare. La fel, un mandat poate fi retras, daca reprezentarea este nula sau necorespunzatoare. In consecinta, „traseismul” si „independenta” post-electorale, pe timpul exercitarii unui mandat determinat in numele unor alegatori determinati, ar trebui sa fie lovite de nulitate absoluta. Numai candidatii pot fi independenti sau traseisti, nu si alesii, in caz contrar, mandatul se pierde. Noi, esticii, nu trebuie sa dam cale libera democratiei de cumetrie, nu protestati, accentuez ideea de cumetrie in capitalism, care viciaza orice norma si orice valoare (ar merita poate un studiu).

De ce se intampla aceste lucruri? De ce niciun guvern nu mai poate, in ultimii ani, sa-si duca pana la capat mandatul de patru ani, corespunzator ciclului electoral, care l-a generat? Unul dintre raspunsuri ar fi ca exista un „partid unic al coruptilor”, care reuneste coruptii din toate partidele. In functie de amenintarile justitiei si de dependenta politica a acesteia, care a fost de netagaduit in ultimii zece ani, parlamentarii corupti se aduna in plutoane de soc, prin „trasesim” si „independenta”, inclusiv din zona majoritatii, cand aceasta nu mai ofera garantii de imunitate, pentru a rasturna guvernul care nu poate fi abatut de pe calea anticoruptiei. Cand un partid si un guvern sunt conduse de un procuror, care impune linia politica a incuviintarilor nepartizane a urmaririlor penale, arestarilor si condamnarilor pentru corupti, acestia recurg la dizidenta sau pactizare cu opozitia, pentru care sunt exclusi din partid sau din care isi dau demisia.

Un al doilea raspuns ar fi ca exista un vid politic, legislativ si constitutional in materie, de care „traseistii” si „independentii” de peste noapte, se prevaleaza pentru a-si insusi abuziv, o data cu pozitia de outsider sau de transfug de partid, si un mandat parlamentar care nu le apartine. Acest act, care ar putea foarte bine sa intre in categoria furturilor de voturi sau de mandate, nu poate fi sanctionat, deocamdata, decat de morala, eventual de reclamatii sau de retragere de mandat, in urma autosesizarii alegatorilor din circumscriptiile electorale pagubite, care s-au trezit nu numai ca au ramas fara mandatele care sa-i reprezinte in institutiile de putere ale democratiei, dar si ca mandatele in cauza sunt folosite impotriva optiunilor ideologice sau intereselor lor.

Din punct de vedere politic, nu exista un contract electoral, intre alegatori si alesi, cu drepturi, obligatii si sanctiuni, asa cum exista, de pilda contractul social, dintre stat si cetateni. Se poate replica ca acesta din urma a fost incalcat sau ca nu a fost reactualizat, totusi nu se poate contesta rolul lui in bataliile revendicative, de-a lungul timpului, ca cele mai multe dintre realizari sau progrese i se datoreaza, atunci cand cetatenii au fost constienti de forta acestui instrument, ca arma in lupta pentru dreptate sociala. Acest contract electoral ar putea fi asimilat unui program electoral, cand devine program de guvernare, cand a primit semnaturile voturilor, cu alte cuvinte. Contractul electoral mai are si o alta semnificatie, fiind documentul in baza caruia, in raport de indeplinirea sau neindeplinirea prevederilor asumate, i se poate retrage increderea unui guvern. Mai precis spus, contractul electoral ofera si marja de manevra pentru guvernare si opozitie, ingustand posibilitatile speculative de trecere sau nu a unei motiuni de cenzura.

Am ajuns, in felul acesta, la motiunea de cenzura, instrumentul prin care un guvern poate fi sanctionat. Aici se pot distinge doua cazuri, care vor trebui sa fie reglementate fara echivoc. Cand un partid obtine majoritatea absoluta in alegeri, atunci o motiune de cenzura poate deveni inoperabila, in principiu, este premiul care nu i se poate lua inapoi, pentru performanta electorala deosebita. Spun in principiu, daca nu vor fi situatii critice, care vor trebui atent decelate, legiferate sau constitutionalizate, ca in cazul celor pentru presedinte, pentru care pot interveni suspendarea si referendumul.

In cazul unei majoritati relative,  care necesita o coalitie pe majoritate si guvernare, motiunea de cenzura si-ar putea indeplini rolul de demitere numai prin obtinerea unei noi majoritati prin decoalizare si recoalizare. In niciun caz prin „traseisti” si „independenti” de conjunctura, corupti pentru atingerea unui scor de noua majoritate parlamentara. In mod concret, pe evenimentele in curs, nimeni nu ar avea de obiectat, moral sau legal, daca o noua majoritate s-ar obtine prin desprinderea din coalitia de guvernare a UNPR si PC, asa cum s-a intamplat cu desprinderea UDMR. Sintetizand, DA unei noi majoritati prin recoalizare, NU prin „traseisti” si „independenti”, pentru motivele aratate, in ultimul caz, de credibilitate si legitimitate. O noua majoritate fara alegeri, numai prin recoalizare, daca nu, solutia sunt alegerile anticipate.

N.B.: Proiectul „Romania noastra” reprezinta, cred, o alta discutie, mai nuantata, prin ridicarea noii constructii politice pe taramul social-democratiei (mi se pare un subterfugiu tactic inteligent al initiatorilor). Castigul sau nu de cauza va fi si in functie de cum va intra presedintele si premierul social-democrat in istoria social-democratiei. Fara indoiala, exista si un pericol al excesului de formalizare, de undeva trebuie inceput (daca ne-am fi tot formalizat, revolutia nu ar fi avut loc). Pe de alta parte, fragmentarea stangii ar putea avea rolul unei resuscitari, aceasta posibilitate nu poate fi ignorata.


Ultimul Thrasymachus

04/02/2015

Citind ceea ce scrie Sebastian Lazaroiu, intr-un articol de ieri, de pe Contributors, discursul basistilor despre statul de drept pare sa fie in cumpana. Daca nu cumva sa se fi rupt sau, mai rau, sa se fi pozitionat advers. Fostul consilier prezidential, doctrinar al „basescianismului”, sustine, nici mai mult nici mai putin, o defensiva anticoruptie si o „strangere a randurilor”.

Am mai avut o tentativa de a intra in dialog, aceasta este a doua si ultima, aici, voi recurge le posibilitatile necenzurabile ale democratiei. Prima, care a fost pe deplin consonanta cu termenii de comunicare publica, implicit ai platformei, se referea la o idee prezumptioasa, potrivit careia 2015-2016 ar fi „inca doi ani irositi” si la o intrebare mistificatoare, „Cand s-ar putea relua reformele (sic!) in Romania?” (corect ar fi fost „cand vor putea fi reluate” sau „reforma”, dar sa trecem).

Ceea ce sustineti insa de aceasta data va plaseaza direct pe pozitiile sofistului atenian Thrasymachus. Scrieti: “Ar trebui să se oprească procurorii și serviciile de informații (aflate și ele sub tirul politicienilor) din cruciada anti-corupție?  Ar trebui salvată elita politică, atât cât a mai rămas din ea, în aceste momente tensionate din regiune? Avem nevoie de un respiro pentru a reporni economia și administrația? Avem nevoie de o strângere a rândurilor în fața amenințărilor externe?”

Cu alte cuvinte, sugerati o pauza a justitiei, o deriva de la cursul spre statul de drept, de dragul unor foste pozitii abuzive si corupte de putere, care acum sunt in pericol de a da socoteala. Mai transant spus, pentru cei care nu s-au dumirit, manevrati spre o fabula a justitiei, care, nu-i asa, ca si democratia, nu ar fi pentru catei, ci pentru dulai!  Este exact pozitia lui Thrasymachus, in Republica lui Platon, cand înțelegea prin justiție ceea „ce este cel mai bine pentru cei puternici”, referindu-se la cei aflați la putere. Nenorocul lui Thrasymachus s-a numit Socrate, care i-a dezarticulat definitia.

Pe de alta parte, daca va motivati discursul de „oprire” a „cruciadei anticoruptie” (cuvantul nu se scrie dezlegat) cu amenintarea razboiului („rusii la granita”), ar fi trebuit sa stiti ca Justitia nu se suspenda in vremuri de razboi. Fiat justitia, pereat mundus, D-le Sebastian Lazaroiu, inapoi la lege si la principii, care trebuie aplicate in orice conditii si cu orice pret. Si, da, coruptia trebuie „macelarita”, pentru a va imprumuta expresia.

http://www.contributors.ro/editorial/elita-macelarita-economia-blocata-ru%c8%99ii-la-grani%c8%9ba-ne-oprim/

http://www.contributors.ro/administratie/2015-2016-inca-doi-ani-irosi%c8%9bi-cand-s-ar-putea-relua-reformele-in-romania/


Controlul civil asupra serviciilor secrete: Nu unipersonal sau unipartid, ci pluralist

03/02/2015

Un articol interesant, pe Contributors, care suscita reflectii, ceea ce voi si face, al lui George Mioc: O glumă proastă: Ghiţă, Verestoy şi Sârbu controlează serviciile secrete”.

O prima observatie ar fi ca in materie electiva, asa cum este cazul unei comisii parlamentare, nu poate exista un monopol al unei profesii, respectiv al celei de jurist. Deschiderile sunt egale catre orice profesie, eventuale deficite de expertiza pot fi acoperite prin experti sau prin introduceri in tema prin diferite forme. Acesti alesi sunt pentru decizii politice, care se intemeiaza pe documentari comparative si note de fundamentare, de-a lungul unui proces mai mult sau mai putin indelungat, de la initiative la legiferare, in functie de dificultatea, impactul si controlul normativizarii.

O a doua, ca cea mai mare greseala ar fi excluderea din comisiile politice sau de experti a unor fosti lucratori in serviciile de informatii, care sunt cei mai buni cunoscatori ai aspectelor tehnice si de functionare ale sistemului supus controlului civil. Greseala epurarilor pe criterii politice au facut-o comunistii, iar unul dintre cele mai cunoscute exemple, care imi vine acum in minte, este cel al comisarului Dumitru Ceacanica, cu “origine burgheza, nesanatoasa”, fara de care nu a putut fi controlat fenomenul infractional care luase amploare dupa al doilea razboi mondial.

Ar mai trebui restabilit si ce inseamna “control civil”, in niciun caz unipersonal sau monopartid, cum a fost in timpul presedintelui Basescu (se vede deja cum fosta pedelista, acum pemepista Elena Udrea s-a “jucat” cu serviciile), ci control pluralist, al tuturor partidelor reprezentate in Parlament, prin alegeri democratice. Este controlul care functioneaza in toate tarile democratice, nu este perfect, dar altul mai bun nu se cunoaste. As mai observa un lucru, care ar putea veni in sprijinul clarificarii unei dileme. Controlul civil a fost instituit si si-a capatat legitimitatea in raport cu sistemele militare, un control civil asupra unui sistem civil ar fi un nonsens. Serviciile secrete se afla intr-un razboi nevazut, care nu cunoaste pacea, pentru care caracteristicile militare sunt o necestitate optimala, ca organizare, functionalitate, eficienta si, nu in ultimul rand, autoprotectie (tacticile militare sunt inevitabile).

Bineinteles, va fi nevoie de un reset sistemic, prin care, printre altele, sa se elimine coruptia din Parlament, sa fie recredibilizata aceasta institutie fundamentala, obiectiv pe care deja presedintele Iohannis l-a facut cunoscut public. Nu va fi usor si nu voi fi surprins daca cele mai mari rezistente vor veni dinspre fostele partide basiste, naravul din fire nu are lecuire, cum spune proverbul, dar, tot atat de adevarat, orice invat are si dezvat.

http://www.contributors.ro/administratie/o-gluma-proasta-ghita-verestoy-si-sarbu-controleaza-serviciile-secrete/


Tacerea poate fi complice: Traseismul alesilor parlamentari si locali inseamna coruptie politica

02/02/2015

La intalnirea de azi, de la Cotroceni, cu presedintii celor doua camere, privind agenda prioritatilor noii sesiuni legislative, seful statului a sustinut “nevoia de recredibilizare a Parlamentului in viata politica si in constiinta cetatenilor”. O nevoie invechita de atata asteptare, in regimul Basescu, are, in sfarsit, sansa unei abordari constructive, in cadrul unei conceptii mai largi, de “resetare a sistemului”, ca “o noua etapa a democratiei”, dupa cum am aflat, cu un alt prilej, de curand,  din partea lui Klaus Iohannis.

De prea multe ori, in rapoarte europene si americane, Parlamentul Romaniei a fost asociat cu o sursa de coruptie, nu stiu daca primara, dar oricum undeva pe aproape. Pe de alta parte, coruptia a fost identificata ca un risc la adresa securitatii nationale. Cred, prin urmare, ca recredibilizarea Parlamentului ar trebui sa inceapa cu starpirea coruptiei din randurile parlamentarilor. Nu este vorba numai de coruptia economica, cu mita in bani, pentru favoruri in afaceri cu statul, venituri sau alte avantaje ilegale. La fel de implicata si de nociva este, dupa parerea mea, si coruptia politica, cu functii contra voturi, pentru cumpararea parlamentarilor care migreaza de la un partid la altul, a asa-numitilor “traseisti”.

Traseismul alesilor este, in primul rand, o derobare inadmisibila de mandatul care le-a fost incredintat de catre alegatori nominali, pentru reprezentarea si apararea unor interese, valori sau aspiratii concrete. Efectele traseismului pot fi extrem de scandaloase si de pagubitoare pentru alegatori, sa ne gandim numai la cele pe care un parlamentar le antreneaza trecand de la un partid de stanga la unul de dreapta, de la cei care i-au reintregit salariile si pensiile la cei care i le-au taiat. Dintr-o data, mandatatii se transforma in concurenti impotriva intereselor celor care i-au ales. Chestiunea este la fel de imorala si de ilegala ca si coruptia, pentru ca traseistii au incalcat obligatii de serviciu concrete, orice parlamentar concret aflandu-se in serviciul unor alegatori concreti.

Cea mai noua mostra de traseism este cea pe care parlamentari, fractiuni de partide sau partide o expun in aceste zile in vitrina publica, prin “negocierea” unei motiuni de cenzura, a unei noi majoritati si a unui nou guvern. Dedesubturile acestei negustoriri, pentru cei care inca nu au priceput, sunt mita, sub forma unei functii intr-un viitor guvern (sau a altor avantaje institutionale) contra voturile pe motiunea de doborare a actualului guvern.

Culmea ironiei este ca, tot astazi, presedintele Iohannis a facut o afirmatie absolut antologica: “Tara nu este a noastra, a elitei politice, nu trebuie sa monopolizam institutiile in interesul nostru personal”. Daca ar fi facut-o pe 9 februarie, in mesajul pe care intentioneaza sa-l adreseze Parlamentului, ar fi fost ca si cum ar fi pomenit de franghie in casa spanzuratului. Scuze pentru formula de umor negru, dar este cat se poate de sugestiva. Ce-i de facut?


Despre regi patrioti, tatuaje si alesi traseisti

02/02/2015

Adrian Nastase scrie, pe blog, despre tatuaje, reproducand un tatuaj care il reprezinta pe legendarul Leonidas. Cu binecunoscuta-i ironie spirituala, fostul lider si premier social-democrat crede ca tatuajele, care sunt foarte greu de sters, ar trebui folosite si de catre oamenii politici, pentru a le arata culoarea politica. Ciudatul subiect implica, se pare, o dezavuare a traseismului din aceste zile, cand se pun la cale o motiune de cenzura, o noua majoritate si un nou guvern.

Cand am vazut filmul “300 Spartans”, cu regele Leonidas, care impreuna cu o mana de luptatori s-a impotrivit pana la moarte armatei lui Xerxes, in batalia de la Termopile, am avut, pret de o clipa, nostalgia regilor patrioti, desi stiam ca imitatia toxica a modei presedintilor a distrus monarhiile, cum niciun razboi nu ar fi reusit. Am notat, cu acel prilej, cateva reflectii despre frica si despre moarte, nu le am acum la indemana, dar ideea era ca poti invinge frica si moartea alegand sa mori cu eroism, in picioare, chiar daca cobori cu o clipa mai devreme in lumea stramosilor (o credinta similara au avut maresalul Ion Antonescu si presedintele Nicolae Ceausescu), decat sa consimti la ingenuncherea poporului tau.

Despre traseisti, parerea mea e ca sunt o expresie a coruptiei politice, asa cum vad si acum “negocierile” pe care le fac “incoruptibilii”, pentru a veni la guvernare. Nu numai tatuajul ar fi o solutie, ci si microcipul. Ceea ce va rezulta din coruperea politica a parlamentarilor nu va fi durabil, dar poate vom invata din mintea cea de pe urma, un reset de sistem ar fi necesar, desi ma tem ca este adanc inradacinata prejudecata, pe care am auzit-o vanturata din departari, ca pentru a ne fi bine trebuie sa ne fie inainte rau.

https://nastase.wordpress.com/2015/02/02/despre-tatuaje/


Ispita unui redivivus: Noul PNL, o clonare a vechiului PDL?

01/02/2015

Stim zicala despre lup, care-si schimba parul, dar naravul ba. Nu o evoc intamplator, ci in stransa legatura cu tendintele din noul PNL, care seamana, ca doua picaturi de apa, cu practicile vechiului PDL.

In ultimul timp, ni se tot sucesc mintile cu ideea despre “proiectul Iohannis”. Inteleg acest proiect pana la punctul de la care nu incepe sa se extrapoleze in domeniile guvernului. Ori, tocmai aici, PNL vede un nod gordian, pe care este ispitit sa-l taie, in ideea unui nou presedinte-premier, care sa-l aduca la guvernare, desi diviziunea constitutionala separa, fara urma de echivoc, responsabilitatilor sefului statului de cele ale seful guvernului.

Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, a declarat, sâmbătă, că premierul Victor Ponta este un pericol în calea dezvoltării României și că împlinirea proiectului președintelui Klaus Iohannis nu poate fi pus în aplicare fără asumarea guvernării de către liberali. S-avem rezon, dar proiectele de politica externa si de securitate, pe de o parte, si cel de gestiune economica, pe de alta, au titulari distincti, fara nicio legatura cu culorile lor politice.

Catalin Predoiu, care a facut parte din nucleul dur al fostului PDL, absorbit de noul PNL, isi testeaza, prin astfel de pretentii hazardante, limitele influentei asupra presedintelui Iohannis si sansele de grabnica accedere in functia de premier. Tactica prin care leaga asteptarea alegerilor de o cale “comoda” si parteneriatul dintre un guvern PNL si presedintele Iohannis de “responsabilitate” este pur propagandistica, fara temeiuri constitutionale sau electorale.

Fara voturile dizidentilor din PSD, care par prinsi in mrejele aceleiasi himere a puterii, o eventuala motiune de cenzura introdusa de PNL va ramane o simpla incercare a marii cu degetul. Ramane de vazut pana unde va merge impertutbabilul Iohannis pe mana nucleului dur din fostul partid al lui Basescu, daca nu cumva PDL va avea nesabuinta sa aspire la a-si transforma premierul intr-un levier de partid pentru manevrarea presedintelui, in ceva de genul unui “premier-presedinte”.


Destabilizarea unui mare partid de stanga, un risc major pentru echilibrul esichierului politic

01/02/2015

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, sâmbătă, la Consiliul National al partidului, că, indiferent dacă PNL va intra sau nu în acest an la guvernare, PSD nu trebuie lăsat „să crească la loc”, acest partid având „o capacitate imensă de regenerare în rău”. Gorghiu a lansat, astfel, o ideologie-tinta a destabilizarii PSD, care este nefasta pentru echilibrul esichierului politic.

Tanara lidera a liberalilor nu arata a sti prea multe despre istoria foarte recenta a luptelor dintre partide din Romania sau despre inexorabila lege a actiunii si reactiunii, care nu poate fi manipulata politic. A uitat, probabil, ca monstruosul scor parlamentar, de doua treimi din voturi, pe care l-a obtinut USL, in 2012, a venit dupa o politica asemanatoare a PDL. Daca i-ar intreba pe seniorii liberali, Gorghiu ar afla ca iarba cosita creste mai repede si mai viguroasa.

Oricat de mica, o lectie de principii este necesara pentru fatuca Alina. Un mare partid, cum este PSD, exprima interesele si asteptarile unei mari parti a electoratului. De fapt, cel mai mare partid al stangii reprezinta, in raport cu dreapta, principala contrapondere, deci un factor fundamental pentru echilibrul esichierului, implicit pentru stabilitatea democratiei.

Stiu ca sintagma “stabilitatea democratiei” nu prea se foloseste, de obicei legam stabilitatea de guvernare si de presedintie, uitand ca democratia este cea mai mare valoare politica. Dar un popor se afla realmente in pericol, cand se ataca reprezentarea politica a saracimii, mai ales intr-o tara de stanga, cum este Romania.

Reprezentarile “tara de stanga” sau “tara de dreapta” nu sunt date de politici sau de ideologii de partid, ci de statistici economice si sociale, care vorbesc, in limbajul neescamotabil al cifrelor, despre decalajul dintre bogati si saraci. Traian Basescu si-a incheiat mandatul cu cea mai mare minciuna, ca lasa in urma sa “o tara de dreapta”.

Adevarul e ca prin politica taierilor si ciuntirilor, Basescu nu le-a lasat romanilor nici macar dreptul la acele amarate salarii si pensii, cele mai mici din UE, pozitie care pare sa fi fost batuta in cuie, la integrare, din moment ce orice am face se tine ca o raie de Romania. In mod ciudat, Iohannis nu l-a contrazis, mai mult, ceea ce a combatut in campanie, neconcentrarea intregii puteri in mainile unui singur partid, i-a devenit, acum, linie de conduita politica.

Ideologia nu trebuie amestecata cu guvernarea, prima este neinduplecata, a doua este alternanta, cand se intampla se ajunge la partidul-stat, de care Gorghiu, formal, se oripileaza, dar catre care, pe fond, se angajeaza. O tara de dreapta cu un popor de stanga nu rezolva problema dezvoltarii, ci doar amana solutia, concomitent cu ascutirea decalajelor si nemultumirilor sociale. Exista o vorba ca de ce ti-e teama nu scapi, daca doamnei Alina Gorghiu ii este teama de greci, romanilor nu le va fi, nu vor ramane sine die cu o jumatate de esichier.


Imaginam, dar nu actionam: Ezoteria nu salveaza Romania

01/02/2015

Cred ca prea multe interpretari ezoterice ale unui text exoteric izvorasc din imense asteptari ale sperantei, dar nu cred ca este cazul sa ne amagim. Ma inscriu in acest curent al sperantei, dar daca dl. Adrian Nastase ne va anunta, peste putin timp, ca au plesnit mugurii ciresilor din gradina domniei sale, nu vad temeiuri pentru a forta niste comparatii politice. Cel putin nu atata timp cat ceva esential nu se va produce in niste zone formale, pe care adversitatea le foloseste ca un corset politic.

Intre timp, pe langa noi se scurg evenimente care ar putea fi cu adevarat prevestitoare. Cel de ieri, de la Consiliul National al PNL, de “asumarea guvernarii si alcatuirea unei noi majoritati” sporeste, cel putin retoric, presiunea pe actualul guvern. Cand insa nu se intentioneaza asa ceva din partea unei opozitii?!

Decizia lui Victor Ponta de a nu convoca Congresul ci doar Consiliul National al PSD mi se pare un semnal politic de moderare, transmis liberalilor, “iuti la manie si de graba voitori de putere”, pentru a parafraza o cunoscuta caracterizare de cronica a unui voievod. “ Fete si baieti, din PNL, nu va incurcati cu false probleme, mai aveti de asteptat pana in 2016”, concerteaza presedintele-premier, cand de la Victoria, cand din Kiseleff.

Pe de alta parte, iau in calcul si un alt semnal, oarecum in contradictie cu cel dat liberalilor. Departamentele PSD s-au inscris, de-a lungul timpului, pe o sinusoida, urmand o evolutie polara in raport cu guvernarile social-democrate. Cand PSD era in opozitie, departamentele erau active, ca un suport de analiza si de memorie pentru guvernul din umbra. Cand PSD atingea gratia guvernarii, departamentele il urmau, schimbandu-si doar haina sub care se infatisau.

Antiparalelismul, cu alte cuvinte, este extrem de bine motivat la PSD, din perspectiva teoriilor rationalitatii. De aceea, restartarea departamentelor ar putea insemna revenirea pe cealalta bucla a ciclicitatii, impreuna cu alte doua lucruri, inteligenta si controlul proiectiilor. Revenind insa la ideea de inceput, nu prea intrevad o schimbare de fond fara un reset electoral.

PS: Lansarea unui adversar liberal, pentru a-l confrunta direct pe detinatorul social-democrat al magistraturii de premier, mi se pare ca o alergare a unuia de catre celalalt, pe intregul ring, ca la un meci de box. Pentru a va deconecta, urmariti episodul de mai jos. Nu va dezvalui cu care dintre cei trei din ringul de box i-as identifica cu Catalin Predoiu, Victor Ponta sau Klaus Iohannis, va veti face singuri o parere.


%d blogeri au apreciat: