Ieri, 9 martie, pentru Victor Ponta si PSD s-a nascut cel mai redutabil adversar. Fostul social-democrat Mircea Geoana, exclus din PSD pentru delict de opinie, a anuntat infiintarea Partidului Social Romanesc (PSR).
Dintotdeauna, social-democratia a fost asociata ca o miscare politica de status-quo sistemic, inhamata la establishmentul capitalist, mai apropiata de capital decat de munca. Fenomenul a devenit explicit ideologic, daca nu capitulard cu siguranta extrem de concesiv, in cazul PSD-ului romanesc, pe care Victor Ponta, seful partidului, la al doilea mandat, din 2013, si premier, din 2012, l-a dus excesiv spre dreapta, printr-un salt pe care criticii il apreciaza ca fiind „mortal” pentru identitatea de partid de stanga.
Actualul presedinte PSD si prim-ministru este contestat pentru coabitarea cu fostul presedinte de dreapta Traian Basescu si pentru satelizarea modelului „progresistilor” lui Tony Blair. Coabitarea s-a dovedit a fi conservat austeritatea, prin schimbarea preceptiei, nu a realitatii socio-economice. Ceea ce Basescu a taiat, Ponta a dat, ca in povestea rabinica cu bagarea animalelor in casa si apoi scoaterea lor, care nu modifica spatiul ci doar perceptiile asupra ce inseamna aglomerat si spatios. Contradictoriu a ramas si „progresismul” stangii de „dreapta”, nu s-a vazut nici in buzunare, nici in alegeri.
PSR-ul lui Mircea Geoana isi propune, cel putin in primele declaratii, sa o rupa cu centrismul lui Ponta, practic sa scoata stanga din captivitatea dreptei. Noul partid va fi de „stanga”, dupa cum am citit in comunicat, o deplasare pe care, din absenta cuvantului „centru”, o pot interpreta ca fiind spre stanga stangii, o revenire la o stanga de „stanga”. Poate fi luat si ca un joc de cuvinte, dar sensul este limpede, dinspre centru spre stanga, de a corecta ”grava deviere de la identitatea de stânga a PSD-ului condus de Victor Ponta”.
Este PSR-ul lui Mircea Geoana un partid radical de stanga, o imagine in oglinda a Syrizei lui Alexis Tsipras? O concluzie este prematura, in acest moment, ca intrebare putem insa sa fortam niste idei si niste ipoteze, pe baza a ceea ce, pana acum, a aparut public. “Devierea de la identitatea de stanga”, “abandonarea electoratului de stanga” pare a fi diagnosticul, destul de grav, dupa parerea mea, si nu foarte departe de adevar.
Tratamentul pe care il prescrie PSR pare a fi unul pe masura, adica radical, cel putin in raport cu tot ceea ce am auzit in spatiul stangii, in ultimii ani, care a fost un discurs gol de ideologie. “Sprijinirea muncii”, “razboi impotriva saraciei, marginalizarii si excluziunii sociale”, “o noua politica economica a clasei de mijloc” sunt tinte politice in mod clar de stanga. Nimic din obisnuita abureala de “centru”, sub care s-a ascuns depozitionarea de pe aliniamente ideologice si repozitionarea non combat, care a facut ca stanga sa piarda de trei ori la rand alegerile prezidentiale.
Ceea ce intrezaresc a fi o problema a problemelor, care pluteste deja pe deasupra initiativei Mircea Geoana, ar fi daca proiectul PSR va putea fi infaptuit in limitele si cu mijloacele actualului sistem, despre care Basescu a afirmat, la plecarea din functie, ca este de dreapta (“las o tara de dreapta”, a declarat, textual). Daca nu, si inclin spre acest raspuns, nu vad cum o majoritate fara alegeri ar putea schimba sistemul.
Cu mai putin de doua saptamani inaintea Consiliului National al PSD, Mircea Geoana pune in fata lui Victor Ponta si a partidului sau o problema cu adevarat existentiala. Coabitarea si alunecarea spre dreapta a esichierului au facut ca lupta dintre stanga si dreapta sa semene cu o bataie cu flori, pentru status-quo. In opinia mea, oricat de generos ar fi in denumire, pe planseta sau in constructie, “un nou proiect social-democrat” nu va reusi sa schimbe lucrurile, pentru simplul motiv ca se va invarti in jurul arhicunoscutei pozitii de centru-stanga.
