O bifare cat o amanare

21/03/2015

Nu am vrut ca titlul sa sune ca o rima, dar nu am gasit alte cuvinte mai expresive despre reuniunea Consiliului National al PSD. Parerea mea este ca s-a bifat o activitate si ca marile probleme, pe care le vedem in oglinzile parlamentului, guvernului si opiniei publice, au fost amanate pentru toamna, la Congres.

Poate ca si absentele unor grei consacrati ai social-democratiei au facut ca manifestarea sa fie ca de grupa mica. In orice caz, o analiza cauzala care sa duca numai catre opozitie si dizidenta nu va determina acea ardere interna care sa faca posibila o renastere Phoenix. Motivul e simplu, va lipsi cenusa din care sa renasca.

De acord, din cauza unui esec nu trebuie sa ne ghilotinam conducatorul sau sa ne jelim, dar cum educam responsabilitatea, despre care, cand e vorba despre greselile altora, spunem ca cine greseste, plateste? Daca de vina este vrajitorul PDL Catalin Predoiu, care zboara calare pe codul penal ca pe o coada de matura pe deasupra pesedistilor, cum de corifeii PSD nu gasesc niciun descantec? Greva de semnatura, pe care a invocat-o cineva,  i-ar putea apara pe edili, dar nu si pe cetateni, ale caror probleme trebuie rezolvate, totusi.

Oare Geoana chiar a fost partea esentiala in PSD, de nu se mai poate echilibra leadershipul dupa plecarea lui? Pai daca este un asa spargator de crize, nu ar trebui chemat inapoi? Ce se va intampla daca va face miracole cu PSR si va fi urmat si de altii? Nu este cunoscuta lectia ca pe oameni ii intereseaza miracolele, nu cine le face?

Apoi, gaselnita ca alegerile prezidentiale au fost pierdute din cauza etichetelor de “comunism” si “sovietism” este de-a dreptul rizibila. Nu numai ca regimurile totalitare comuniste sunt de mult oale si ulcele, dar nici macar cei care le agita ca pe o sperietoare nu cred in ceea ce spun sau nu stiu cum au aratat. Poate ar trebui trimisi la manualul de istorie sau la muzeu. Ori la ideologia si propaganda dreptei, pentru a le intelege functionarea si neostenirea, ca o maimuta a mintii si a cuvantului.

De fapt, ca sa nu nu ascundem dupa deget, acelasi Dragnea a sustinut un mic recital de razboi rece, pentru care l-ar pupa orice uliu de dreapta, occidental. Cum, dintotdeauna, consiliul a fost un for ideologic, am avut dovada, ieri, ca acesta a incaput pe mainile unor habarnisti in ale ideologiei. Noroc ca au fost si oameni lucizi, care au mai pus lucrurile la locul lor, in privinta a ceea ce inseamna stanga, de la impozitul progresiv si codul muncii pana la protectia sociala.

Apoi a mai fost o chestiune, la care si un hipercritic s-ar fi dezumflat. Pe scena era doar tribuna pentru vorbitori, in timp ce conducerea PSD, care ar fi trebuit sa se afle intr-un prezidiu, s-a aflat in sala, facand corp comun cu masa participantilor. Pe cine sa critici, cand diviziunea dintre conducatori si condusi s-a topit intr-o formula de organizare care a facut ca democratia sa dea pe dinafara, ca un aluat bine crescut?

Au fost si critici, ca doar critica este o fiara mereu la panda, mereu sa atace. Dar nu stiu cum s-a intamplat ca urechile, probabil foarte sensibile, ale fostului sef de campanie prezidentiala, Liviu Dragnea, nu s-au aflat in sala exact in momentele peroratiilor critice.

Ideologie? Care ideologie? S-ar putea ca formula 4 in 10 sa dea rezultate, daca premisele actuale de majoritate si de guvernare se vor mentine pana la alegerile din 2016. Insa tare ma tem ca rascroirea ideologica si departamentala s-a facut pe o variabila extrem de instabila si, in consecinta, pe o secventa foarte scurta. Daca premisele se vor schimba, va fi nevoie de reproiectare. Domeniile departamentelor vor trebui sa le urmareasca foarte tintit pe cele guvernamentale, pentru a oferi expertiza de opozitie sau de alternativa.

Reclame

Comunism national: Gheorghe Gheorghiu Dej si victoriile sale strategice

21/03/2015

Exercitiile de memorie politica sunt reconfortante si instructive istoric, in special, in ultimul caz, din punct de vedere al erorilor si a ceea ce nu ar trebui sa se mai intample. Ele ar trebui sa se intinda, dupa parerea mea, pana acolo de unde incep sa se transforme in mici exercitii de razboi rece. Aceasta restrictie ar trebui ridicata, cred, pana la valoarea de principiu international, daca vrem iesirea din crize si trecerea pe crestere. In ultima instanta, exercitiile de razboi rece sunt un fel de pumnul si palma aplicate libertatii globalizarii si economiei de piata. De aici, necesitatea unei politici de ingradire a razboiului rece.

Gheorghe Gheorghiu Dej a fost conducator intr-o perioada extrem de convulsiva, politic, economic si militar. Oricine ar fi fost in locul lui ar fi avut doar doua optiuni. Prima, de a se infeuda total Moscovei, in detrimentul propriului popor, situatie in care ar fi stat bine mersi pe functie, pana cand ar fi murit de moarte naturala. A doua, de a se distanta de Moscova, in mod inteligent fireste, pentru ca o impulsiune de genul Imre Naghi ar fi insemnat o strangere a lanturilor, nu o slabire sau eliberare de ele, cu toate consecintele agravante pentru soarta romanilor si a Romaniei.

A ales a doua cale, cu un cost personal fatal. Ideea ca ar fi fost antisovietic pentru a fi stalinist este una nesustenabila, in primul rand ca sovietismul si stalinismul au fost indisociabile, in al doilea ca GGD a realizat desovietizarea si destalinizarea, fara indoiala cu limitele impuse de apartenenta la lagarul de bloc sovietic. GGD a obtinut cele mai de pret victorii strategice, redobandirea controlului national asupra economiei (desfiintarea sovromurilor, 1956), teritoriului (retragerea trupelor sovietice, 1958) si politicii interne si externe a Romaniei (declaratia de independenta din1964). Cu certitudine, crimele politice nu-i pot fi sterse de niciun progres national, dar nici nu-l pot scoate din istoria sefilor de stat romani, exista o masura in toate, care ne obliga sa luam lucrurile asa cum au fost, cu bune si cu rele.

http://www.contributors.ro/global-europa/moartea-unui-dictator-leninist-amintirea-tovara%c8%99ului-gheorghe-gheorghiu-dej-ve%c8%99nic-vie-in-inima-partidului-a-clasei-muncitoare-a-poporului-un-eseu-de-marius-stan-%c8%99i-vladimir/


Finlandizare, win-win si ossianic in Casa Karamzin

21/03/2015

Nu am citit documentul de sinteza despre criza ucraineana, ma grabesc spre o activitate, dar mi-a atras atentia, fugar, imaginea cu unchiul de peste ocean si cu cel de pe continent, care trag de harta Ucrainei, unul de partea portocalie, celalalt de cea albastra, si cu reactia amenintatoare a ursului estic, care isi pune laba grea pe intregul design, ca un “Niet!”, de necontrazis. Rusii, din cate imi dau seama, percep Rusia Kieveana ca pe o casa stramoseasca, a parintilor fondatori, ceea ce-i explica comportamentul furios, de respingere a impartirii a ceea ce ii apartine, genealogic. “Despre ce finlandizare sau win-win cu altii poate fi vorba, par a spune rusii, cand e vorba de casa parintilor mei?”. Nu cred insa ca au dreptate in ceea ce priveste partea de vest, de care trag albastrii (care probabil o vor si rupe).

PS: M-am intors si vad un comentariu al lui Titus Filipas la ce am spus despre perceptia Rusiei priviund casa stramoseasca Rusia Kieveana: „Aceasta este esenţa doctrinei Karamzin. Bazată pe texte ossianice apocrife.” Da? Chiar asa? Pai ia sa vedem daca se leaga una cu alta. Ossian a fost un bard scotian legendar din secolul trei, despre care exista suspiciunea ca poemele i-ar fi fost atribuite. Nikolai Karamzin a fost un scriitor si istoric rus din secolul nouasprezece, care a scris Istoria statului rus. Modelul sau a fost cel al istoricului englez Edward Gibbon, autor al Istoriei si declinului imperiului roman, scrisa in termeni foarte critici si ironici, cat si de denigrare deschisa a religiei. Textele ossianice ar fi putut fi, intr-adevar, apocrife, adica sa nu aiba legatura cu Ossian. Insa Karamzin si Gibbon nu sunt legende, au existat in carne si oase, iar textele istorice chiar le apartin. Ca s-ar fi putut inspira din texte apocrife este altceva, insa pana la demonstratie ramane o sustinere excesiva.

https://nastase.wordpress.com/2015/03/20/dezbaterea-despre-ucraina/