Despre rivalitatile personale si disputele de idei in politica : De ce Traian Basescu continua sa se teama de Adrian Nastase?

23/03/2015

La prima intalnire regionala a PMP, la Timisoara, de sambata, cand la Bucuresti se incheia reuniunea de doua zile a Consiliului National al PSD, Traian Basescu si-a facut cunoscute doua idei de atac strategic, cu dubla bataie.

Prima idée s-a referit la necesitatea de partide noi, pe care a marturisit ca a resimtit-o aproape “instinctiv”, ca partide ale “viitorului”, nu ale “tranzitiei”. Teza a urmarit, fireste, o legitimare suplimentara a PMP, din a carui initiativa a fost creat, in 2013, dupa acel faimos “Adio!”, prin care s-a despartit de PDL.

Problema de noi constructii politice este una de principiu deschisa, dar si de mare actualitate, in urma libertatii de infiintare de partide cu cel putin trei membri. A le opune insa partidelor cu traditie, pe motivul ca s-ar fi consumat in tranzitie, tintele evidente fiind PSD si PNL, este o distorsiune a rolului si perspectivelor acestora, in favoarea fara echivoc a celor ale PMP.

A doua idée este de-a dreptul blocanta, cand sustine că “aceia care au intrat în politica românească la începutul anilor ’90 și-au încheiat misiunea, obiectivele importante pentru țară fiind îndeplinite, intrarea în NATO, aderarea la Uniunea Europeană, dar s-a văzut că nu putem face mai mult.”

Unde bate Basescu si de ce tinteste o astfel de discontinuitate de personalitati in politica romaneasca? Fara indoiala, Basescu incearca sa ridice un val de aparare in fata adversarilor vechi, din perioada bataliilor de tranzitie, care ii cunosc strategiile si tacticile, dar si greselile si vulnerabilitatile. Exista un singur adversar pe care nu a putut sa-l infranga prin idei si viziune, ci doar printr-un act de putere.

Basescu si-a consumat potentialul, dreapta isi joaca ultima carte, Iohannis, care nu pare a fi diferita de a predecesorului. As vrea sa ma insel. O singura alternativa a ramas intacta, un singur om nu si-a incheiat misiunea, un singur politician poate face mai mult.

In aceiasi zi in care Basescu isi pregatea ploile la Timisoara si Ponta la Bucuresti, de la Paris, Adrian Nastase lansa, ca “fost membru PSD”, un adevarat cri de coeur, o profesiune de credinta: “Am o alta părere despre ce ar trebui sa fie strategia partidului, după pierderea alegerilor prezidențiale si ofensiva DNA. Nu cred ca mai sunt suficiente cuvinte si discursuri. Cred ca e nevoie de acțiune.”


Dezbaterile stangii: Un partid socialist pentru Romania

23/03/2015

Motto: Prin pactul de coabitare si concesiile ideologice, premierul Victor Ponta a devenit parte a sistemului instaurat de catre fostul presedinte Traian Basescu. Exercitiile de admiratie sunt datorate votului antisistem, care explica victoria neasteptata a lui Klaus Iohannis. (F. P.)

Alegerile prezidentiale din noiembrie au aratat cateva lucruri contradictorii pentru stanga si pentru dreapta. Monopolul de stanga al PSD a facut ca sansele electoratului de stanga sa se joace exclusiv pe mana unui singur partid. Ideea ca cel mai mare partid este si cel mai competitiv a primit o grea lovitura (a cata, oare?). Masivitatea PSD s-a justificat mult timp prin masivitatea saraciei. Dar si pe segmentul electoratului de stanga diferentierile de stari economice au inceput sa iasa tot mai mult in evidenta. Baronii din PSD, generati de coruptie, ducerea partidului spre centru si spre dreapta de catre liderul si premierul social-democrat Victor Ponta si legaturile de coabitare au facut ca acest partid sa fie perceput ca un reazem al establishmentului instituit de fostul presedinte Traian Basescu.

Rezultatul a fost ca la stanga PSD a inceput sa se extinda un segment de electorat, foarte sarac, care, si acesta este un surprinzator efect de alienare care nu i se datoreaza, a inclus in votul antisistem si votul impotriva lui Ponta. Acest lucru nu s-ar fi intamplat daca PSD ar fi avut parteneri de stanga, care ar fi putut actiona ca o ancora impotriva derivei spre dreapta si ar fi oferit sansele unei aliante a intregii stangi. Concesiile ideologice si coabitarea au construit in unele niste electorale de stanga o perceptie care la urne s-a dovedit devastatoare pentru PSD. Intr-adevar, emotiile au condus scorul final, dar jumatatea de minciuna pe care s-a planificat manipularea din turul doi ar fi fost risipita cu usurinta daca nu ar fi existat jumatatea de adevar pe care sa adere, pe care a oferit-o, poate cu naivitate, poate cu inconstienta, guvernarea tanarului premier Ponta.

La dreapta, desi s-a batut multa moneda pe fragmentarea partidelor si sustinerilor de candidati, la votul hotarator s-a votat ca un partid unic. In plus, s-a obtinut si votul antisitem de pe stanga, pentru care Basescu si Ponta au insemnat acelasi lucru, sistemul. Morala cred ca se impune de la sine. Chiar daca exista cate un partid mare pe fiecare latura a esichierului, exista nise de interese si pe stanga si pe dreapta, exprimabile in nuante ideologice, care au nevoie de expresii partidistice proprii. Avantajele sunt de flexibilitate a manevrelor si aliantelor politice, in unele cazuri chiar transideologice, dupa cum s-a vazut in cazurile USL si PLR. Cand nu se angajeaza toata stanga sau toata dreapta, se pastreaza sansele de alternativa, in caz de esec, fara ca alternativele sa mai depinda de timpul indelungat de refacere a celor care au pierdut o competitie electorala.

Prin urmare, cred ca a venit timpul ca nisa de interese de la stanga PSD sa-si caute o constructie politica adecvata. Desi am implementat cele mai moderne idei constitutionale si de sistem politic occidentale, cea a unui partid socialist, de mare reputatie europeana, nu s-a bucurat de atentie. Inca. Probabil complexul stangist postdecembrist este de vina, desi nu are nicio legatura cu familia europeana de partide democratice socialiste si social-democrate. Ceva pare sa se fi miscat in acest sens, dar nu este clar pe ce nisa de stanga se va aseza.

Simt nevoia sa remarc, si aici, o anumita reforjare a conceptelor politice privind pozitionarea unui partid pe esichier. Exista deja o distantare vizibila intre ceea ce inseamna un partid extremist si ceea ce inseamna un partid radical. Distinctia este data de natura mijloacelor, care, dupa cum vedem in cazul Syrizei, din Grecia, accederea la putere si reformele radicale se pot face cu mijloace democratice, ceea ce face ca stanga radicala sa fie perfect compatibila cu democratia. Precedentul l-a reprezentat, fara indoiala, radicalismul de dreapta, sub forma partidelor populare europene, care si-au jucat politicile de austeritate dupa toate regulile democratiei. Asadar, un partid socialist, care sa nu fie nici la extrema nici la centru, ci pe mijlocul esichierului stangii, dar la stanga social-democrata, reprezinta, de acum, o asteptare.