Daca nu prindeti rechinul cel mare, ar putea insemna ca nimeni nu doreste curmarea flagelului coruptiei (parafrazare dupa o idée de Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene pentru Romania, 2001-2006)
Politica zilelor noastre a devenit atat de alunecoasa incat fixatiile pe termen lung par cel putin neinspirate, daca nu chiar sa-i confirme pe nestatornicii care sustin ca numai boul este consecvent. Argumentul, din cate ne amintim, l-a invocat si revista 22, cand a sustinut incuviintarea de catre presedintele Traian Basescu a boicotarii referendumului din 2012. Probabil ca la fel au gandit si flexibilistii din 1989, cand au provocat prima revolutie portocalie. Atunci, pe buna dreptate ne putem intreba, cum si de unde a aparut inventia cu “neocomunisti” si “neoanticomunisti”?
Poate daca nu cumva in 2004 a fost altceva decat o revolutie colorata, de care prea putini sa-si fi dat seama, prea au zvacnit inainte securistii si corporatistii de carton, contaminati si contaminanti de coruptie. Cred ca numai asa s-ar putea explica schimbarea de atitudine a lui Sorin Iliesiu fata de deceniul Basescu si de condamnarea comunismului, ca o reactie la un simulacru.
Conceptul de piata neagra pare sa fi fost surclasat in ultimii zece ani de un concept sui generis de stat negru, i.e. de stat al coruptiei de stat la negru. Ceea ce a inceput sa iasa la iveala prin arestarea Elenei Udrea ar putea face ca in plasa anticoruptie a DNA sa pice ceva peste asteptari, nu un peste mare, cum cerea Comisia Europeana in preaderare, ci chiar rechinul coruptiei.