Ne-am obisnuit, gresit, cred, sa vorbim despre administrarea la comanda a actului institutional de a face dreptate ca despre justitie politica. Probabil si pentru a induce sau a intretine o anumita confuzie cu politica justitiei. Fara echivoc ar fi, prin urmare, sa vorbim despre interventiile extrajudiciare ca despre injustitie politica. Politica nu face justitie, ci injustitie, caz in care nu este vorba de erori, ci de intentionalitate, adica despre ceea ce distruge impartialitatea, primul pilon al Justitiei.
Un al doilea pilon pe care se sprijina Justitia, incepand cu dreptul roman, este cel a prezumptiei de nevinovatie (nu stiu de ce unii folosesc licentiosul “prezumtie”, chiar daca e o varianta de dictionar; radacina cuvantului este o regula neomisibila in orice derivare). Prezumptia sau prezumptiunea inseamna judecata bazata pe aparente, lucru presupus a fi adevarat pana la proba contrarie. Intr-un stat de drept, nevinovatia este o prezumptie de care se bucura orice cetatean, iar probele contrarii, ca si impartialitatea, tin de ratiunile de a exista ale Justitiei.
Miercuri seara, procurorul sef al DNA, Codruta Kovesi, a facut un adevarat tur de forta, in platoul Digi24, in sustinerea arestarilor preventive. Nu este nevoie sa fii jurist pentru a-ti da seama ca din peroratiile lui Kovesi razbat reminiscentele unei reprobabile culturi a represiunii. Pentru cei care nu stiu sau nu-si amintesc, preventivismul s-a mai materializat intr-o alta doctrina, cea a razboiului preventiv, care a subminat ideea de drept international si a distrus o intreaga zona geopolitica.
De fapt, asistam de ceva vreme la cum represiunea preventiva este implementata in Justitie, ideatic si faptic, de catre agenti ai parchetelor judiciare. Nu am nicio ezitare in a-i numi procurori politici, pe cei de la varf in mod sigur, pentru ca este limpede de unde isi primesc tintele, prin semnale mai mult sau mai putin licuricesti. Amestecul atlantist in investitia DNA si in plimbarea lui Kovesi pe circuitul inchis procuror general PICCJ-procuror sef DNA (inscrierea fostului sef DNA, Daniei Morar, pe orbita CCR ridica acelasi tip de problema) pare sa fi creat o relatie de atarnare, care, acum, isi revendica dreptul de instrumentalizare.
Incercand sa disloce prezumptia de nevinovatie de la temelia Justitiei, unde au asezat-o parintii dreptului roman, in ideea ca nimeni sa nu fie pedepsit pe nedrept, dar nimeni sa nu ramana nepedepsit, Kovesi rastoarna intregul edificiu principial si institutional, pentru a face posibila arestarea oricarui adversar politic. Ca si in cazul suratei militare, represiunea judiciara preventiva nu are de-a face cu adevarul si cu dreptatea, ci cu falsul politic, prin masluirea sau inventarea de probe, si cu injustitia politica, prin slujirea unor interese de putere unilaterale si exterminarea judiciarista a opozantilor. Am folosit bine, la propriu termenul de exterminare, pentru a-l intelege este suficient sa privim cum marginalizarile sau disparitiile din viata publica musca adanc din democratia reprezentativa, din clasa sau elita politica. Arestarea preventiva are, prin destule si rasunatoare exemple, alura unei arme sau a unei forme de violenta politico-juridica.
“Imunitatea parlamentarilor ar trebui eliminata complet”, a provocat Kovesi in mod direct cultura juridica europeana. Din ce izvor sau filosofie de drept si-a extras Codruta o asemenea cugetare? Nu am vazut, in presa de a doua zi, probabil nici nu voi vedea curand, reactii de demitologizare a arestarilor preventive, a exhibarii ca act de justitie a distrugeii prezumptiei de nevinovatie, a bazei pe care a fost edificata Justitia. “Este o aplicare preferentiala a legii, prin care se creeaza discriminari fata de restul populatiei”, a afirmat procuroarea basista, o gogomanie de care ar rade si ultimul student de anul intai de la Drept. Toti parlamentarii si ministrii sunt cetateni, dar nu toti cetatenii sunt parlamentari sau ministri, de unde si diferentierile privind raspunderea si sanctionarea (v. legea 115/1999 privind raspunderea ministeriala).
Votul Parlamentului pe o cerere a DNA de ridicare a unei imunitati parlamentare nu poate fi opus unei intemeieri pe fapte penale certe si probate, deci unei cereri motivate exclusiv juridic si libere de orice conotatie politica. In cazul unei cereri de incuviintare a unei arestari preventive, pentru suspiciuni si acuzatii care urmeaza a fi probate sau nu, imunitatea reflecta o forma de protectie fata de posibile erori sau abuzuri. Cu alte cuvinte, Parlamentul nu face altceva decat ceea ce face si Societatea, sa apere, pana la proba contrarie, prezumptia de nevinovatie, pe care din varii motive procurorii o calca in picioare, foarte probabil si pentru ca nu exista o raspundere a procurorilor. Nu in jurul colegilor cu presupuse probleme cu legea fac scut parlamentarii, ci in jurul prezumptiei de nevinovatie, o atitudine onoranta, legitima si de drept perfect valabila. Parlamentul nu blocheaza Justitia, ci abandonarea Justitiei.
“Orice cerere de arestare pe care procurorii o fac este supusa controlului judecatoresc”, a supralicitat seful DNA indumnezeirea controlului intern, dar, intreb ca profan, Justitia isi raporteaza siesi? Nu ar trebui ca pentru fiecare din cele trei puteri cercul controlului sa se inchida prin celelalte doua, in virtutea separatiei, interdependentei, de care nu prea se vorbeste, si echilibrului puterilor statului? “Era o suspiciune, se putea confirma sau infirma”, s-a lamentat Kovesi din cauza neprimirii avizului la cateva cereri de arestare preventiva. Dar iarasi intreb, cine raspunde daca o suspiciune nu se confirma? Cum se repara o eroare juridica sau un abuz politico-juridic, cunoscut fiind ca arestarea, ca si batutul, nu se ia inapoi?
Fragmentarium Politic 