In ziua de Paste a aparut, pe Contributors.ro, un articol pe tema genocidului armean, de acum o suta de ani. Articolul deplange masacrul si indeamna la etica neuitarii.
Deplangerea si rememorarea sunt pe deplin intemeiate. Altceva mi-a atras atentia. Ranile trecutului trebuie lasate sa se inchida. Rolul neuitarii nu este de a impiedica vindecarea ranilor, ci repetarea sau proliferarea lor. Educatia pentru neuitare nu trebuie respinsa, ci dresarea politica pentru resentiment, ranchiuna si ura, care aduc si raspandesc raul. Doar etica iertarii poate vindeca sufletele. Iata comentariul meu de pe acel topic:
“Cred ca exista doua tipuri de educatie, cu doua tipuri de efecte, dar si cu pericolele intrarii intr-un cerc vicios si/sau intr-o spirala a violentei. Un indemn al lui Einstein mi se pare mereu actual: “Lasati de o parte orice altceva si amintiti-va de umanitatea voastra!” Prin urmare, eticii neuitarii i s-ar putea asocia o etica a iertarii? In care caz efectele ar fi mai mari si mai constructive? Putem face deja o anticipatie sau ar fi nevoie de un studiu?”
O concluzie geopolitica? Nu neaparat, dar cred cu sfintenie in viitorul unei case regionale a securitatii si prosperitatii. Doar dezbinarea o poate pustii (vezi crizele arabe si ucraineana), daca solidaritatile tarilor si popoarelor din regiune nu se aduna precum degetele intr-un pumn.
Publicat de fragmentariumpolitic 
Fragmentarium Politic 