Difficiles nugae: Scuzele istorice

Zev, ati facut o selectie buna si nu ma mir, suntem in saptamana luminata, acestea sunt cuvinte cheie, paste, etica, iertare, vindecare, suflet. Ce rost are neuitarea, daca nu sa ne aminteasca de o istorie urata si sa ne faca sa nu o repetam? Dar iertarea, daca nu sa ne faca mai buni? Nu sufletul este sediul iubirii, fara de care am cobori in primitivism si in salbaticie? Nu prin iertare ne ardem karma si ne izbavim urmasii de raul pe care noi sau predecesorii nostri l-au savarsit? Daca ne iubim cu adevarat copii, nepotii si stranepotii, nu incercam sa nu le punem pe umeri o povara care nu le apartine si pentru care nu sunt vinovati? Nu vi se pare ca din politica urii si a razbunarii doar politicienii au de castigat, prin inducerea falsului sentiment ca sunt indispensabili si de neinlocuit (si, vai!, cimitirele sunt pline de cei care au avut o asemenea gandire) si din a-i face, pe cale de consecinta, stapani peste sentimentele si libertatile noastre? Nu constientizati ca fanaticii urii, care de la Adam si Eva au ei de platit cate ceva, cuiva, nu fac decat sa se foloseasca de oameni ca de niste instrumente si sa-i transforme in sclavi ai planurilor lor de autozeificare?

In acelasi timp, va atrag atentia ca va invartiti in jurul unei capcane politice construite pentru prosti. Nu o luati ca o injurie pentru ca inca puteti evita sa nu cadeti in ea. Este vorba despre pretentia de a cere scuze si compensatii de la oameni din prezent pentru fapte ale altor oameni, din trecut. Turcia nu este Romania, imi pare rau sa o spun, nu poate fi prostita, Erdogan si turcii din 2015 nu sunt Kemal Ataturk si turcii din 1915. Retroactivitatea nu are niciun suport juridic intre contemporani, daramite intre generatii istorice, despartite prin secole. Nu exista nicio lege omeneasca de a obliga un contemporan sa plateasca pentru un necontemporan. Cum credeti ca ar gandi sau ar reactiona un italian, de pilda, daca un roman l-ar opri pe strada, i-ar trage cateva perechi de palme si i-ar cere si o suma de bani, pentru faptul ca imparatul Romei Antice, Traian, i-a cucerit tara strabunului sau Decebal, stravechea Dacie? Sa fim seriosi, daca problema absurda a unor scuze istorice s-ar pune pentru toata lumea, toti ar trebui sa ne cerem scuze la toti. Adica, nimeni nu ar avea de castigat nimic de la nimeni.

Dar, daca tinem mortis la un exercitiu de ipocrizie, atunci, de maine, fiecare sef de stat sau de guvern sa ceara scuze pentru toate nedreptatile pe care poporul sau le-a provocat altor popoare, de-a lungul intregii istorii. Adica, noi, cutare, cerem scuze amerindienilor sau arabilor, noi, cutare, cerem scuze central sau esteuropenilor, noi, cutare, cerem scuze palestinienilor si asa mai departe. Cum vi se pare? Ca dracu’, nu-i asa? Pe de alta parte, invinsii si-au cerut sau isi vor cere intotdeauna scuze pentru ceea ce le-au cerut sau le vor cere invingatorii. Insa daca tot zgandarim problema, nu ar fi normal sa incepem cu scuzele pentru nedreptatile si suferintele din prezent? Cand scuzele si despagubirile ar veni dinspre subiecti concreti, cu nume si prenume si ar merge catre subiecti concreti, cu nume si prenume? Dinspre vii catre vii? Dinspre contemporani catre contemporani? Cine ar trebui sa-si ceara scuze pentru milioanele de morti, de raniti, de refugiati, de infometati, de secerati de boli, lasati fara agoniseala de o viata sau fara un acoperamant deasupra capului, in razboaiele asa-zise preventive, impotriva terorismului sau de distrugere a diferentei, de unilateralizare sau unipolarizare politica? Pentru a ne vindeca sufletele, nu ar fi mai bine sa iertam trecutul, fara a-l uita, pentru a nu-l repeat? Daca esentializarea mea din titlu, ,,Indefectibila pereche: Etica neuitarii si etica iertarii”, vi s-a parut doar frumoasa, nu si necesara, in mod cert ati privit-o doar pe dinafara.