Societatea infiltrata

18/04/2015

Pe marginea reuniunii cu predecesorii, convocata, ieri, de catre seful MAE, un fost ministru de externe in Guvernul Boc si-a exprimat, in avans, cateva opinii. In principal, atentia politica mi-a fost atrasa de reprosul pe care l-a adresat opiniei publice, pentru ca nu si-ar fi exercitat “rolul democratic de a sancționa sau susține liniile de politică externă ale țării”, dar si de concluzia contrastanta, din final, potrivit careia “Ar fi de lucru, dar nimeni nu sună adunarea.“ Reactiv, mi-au stat pe limba doua intrebari. Ce a fost referendumul din vara lui 2012, daca nu o sanctiune implicita pentru politica externa a presedintelui Basescu? De ce autorul a riscat o contradictie, doar pentru a nu recunoaste ca PSD a reinnodat traditia consultarilor, rupta in urma cu cinci ani?

Trecand de la politica la expertiza, inclin sa-i impartasesc parerea ca avem o inertie serioasa privind inovatia doctrinara si conceptuala. Am asistat, uneori, cu destula neplacere, la preluari si vehiculari necritice sau neadaptate ale unor idei sau expresii ideologice ale altora, care exprimau, adica, interese si pozitii specifice, care se potriveau cu ale noastre ca nuca in perete. Neoizolationismul, de care vorbeste fostul ministru de externe si pe care il pune pe seama trusturilor media si a embargoului factual, cum a numit cenzura basista, a fost in totalitate in responsabilitatea politica a vremurilor. Nu cred insa ca a folosit adecvat termenul de neoizolationism, unii ar putea intelege o reproducere a situatiei care a dus la explozia social-politica din 1989. Mai aproape de realitatea deceniului Basescu ar fi termenul de semi-izolationism, prin care ne-am izolat de jumatate din lume, cea din Est. Sau conceptul de unilateralism sau de politica uniazimutala, prin care ne-am relationat pe o singura directie.

Insa cea mai vetusta conceptualizare, chiar daca ii critica presupusa translatare in zilele noastre, este cea privind cetatea asediata. Este limpede ca si cand este nemultumit, autorul priveste la noile realitati prin aceiasi ochelari ai trecutului. “Mentalitatea ceausista a cetatii asediate traieste o noua tinerete”, a divagat fostul ministru de externe. Aici, este nevoie de doua mari clarificari. In primul rand, ca politica cetatii asediate nu provine din mentalul politicienilor romani, ci al celor occidentali. Diseminand o fulminanta isterie antiruseasca, inapoia careia se afla un calcul geopolitic deloc opac, politicieni si militari din Vest au incercat sa ne inculce acest sentiment, pentru a ne pune pe picior de razboi. Nu cred ca au reusit, realismul pacificator, pe care l-a doctrinat ministrul de externe german, in opozitie cu realismul politic atlantist, este o stare mai mult decat europeana. In mod ciudat, capitalistii occidentali, de azi, au preluat stereotipul cetatii asediate de la fostii comunisti, din Est. Scopul este acelasi, doar vectorul este intors.

In al doilea rand, locul cetatii asediate a fost luat, dupa deschiderea societatilor estice, de catre societatea infiltrata. Este unul dintre riscurile pe care Karl Popper nu l-a prevazut, cand a conceptualizat societatea deschisa. Popper a identificat ca dusmani ai societatii deschise totalitarismul, fascismul, național-socialismul și comunismul. Lipsesc, dupa cum observam, terorismul si infiltrationismul, ultimul pentru preluarea controlului. Despre infiltrationism s-a vorbit destul de putin, cel mai la obiect si mai alert, ca metodologie si consecinte, a facut-o Victoria Nuland, la Bucuresti, cand a avertizat asupra posibilitatii preluarii controlului asupra statului prin intermediul coruptiei. A continua sa nu vorbim despre acest risc al societatii deschise si sa nu-l includem in clasa riscurilor si amenintarilor de securitate este o greseala. Spre deosebire de societatea asediata, in care dusmanii erau in afara, societatea deschisa se deschide, cel putin teoretic, si catre posibilitatea infiltrationismului. Insidioasa, din interior si mereu conspirata, preluarea straina a controlului are efecte dezastruoase asupra interesului national. Dupa parerea mea, atacurile asupra parlamentarismului si asupra prezumptiei de nevinovatie sunt doua dintre cele mai credibile indicii ale acestui risc de ostilitate.

Cred ca acest tip de reuniuni serveste mai degraba unei consultari sau unui transfer de expertiza, decat unei “continuitati”. Atata timp cat politica externa isi neaga insasi esenta de omnidirectionalitate, “continuitatea” unidirectionismului este chiar de nedorit, avand in vedere imensele efecte perdante. Conceptul de societate asediata, indus abil ca un complex de catre externisti de aiurea, care au nevoie de deschideri ale portilor pentru multi-trans-nationale (cineva facea vorbire despre “deschiderea venelor” chiar pe acelasi topic) este vechi, antic si de demult. Daca externistii nostri nu si-au dat inca seama ca, acum, este vorba despre societatea infiltrata, ca ecosistemul pestilor clovni, care traiesc printre tentaculele anemonelor, inselandu-le sistemul de detectie, nu prea avem motive de optimism. Insa da, din totdeauna cei multi datoreaza foarte mult celor putini.

http://www.contributors.ro/global-europa/secolul-21-greu-la-dealul-geopolitic/


%d blogeri au apreciat: