Reiau un comentariu interactiv, pe care l-am facut la articolul “Demitizarea justitiei. Ep. 8: “Arestarile sunt abuzive”, publicat de Cristi Danilet, azi, pe Contributors.ro:
Motto: “Masura arestarii trebuie sa fie mai degraba una exceptionala si nu o regula.” (Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu)
Concluzia din final, ca ati demontat un mit, al arestarilor preventive abuzive, mi se pare nejustificat de sigura si de sententioasa, ca o pledoarie pro domo, dar si ca o mentalitate a unei deformari profesionale care nu admite greseala (proprie) sau replica. Justitia nu este nici mai buna nici mai rea decat societatea, o sustinere contrara frizeaza mistificarea. Tendinta oricarui sistem de a se autonomiza si a se hipertrofia, pe seama sau in raport cu celelalte, este un fapt demonstrat. De aici, principiul controlului exogen, care, fara a-l minimaliza pe cel intern, previne sau corecteaza tendinta respectiva, responsabila de abuzuri si, mai ales, de nesanctionarea lor de catre societate, cand acestea se produc.
Controlul civil, prin intermediul parlamentului, asa cum se instituie si pentru alte puteri, nu poate ocoli justitia, fara riscul derapajelor, sub presiunea unor inputuri politico-executive. Eu vorbesc de spirit, nu de litera, care este specialitatea Dvs., pe care il gasesc in corelatia constitutionala stat democratic-stat de drept, amarnic incercata in deceniul Basescu. Dvs. veniti cu o idée generala, “arestarile sunt abuzive”, pe care nimeni nu o reclama, si incercati sa o “demontati” printr-o idée, cum altfel?, tot generala. Nu arestarile sunt abuzive, ci UNELE arestari preventive, ceea ce ne coboara din inalturi cu picioarele pe pamant, al concretetii, al exemplelor, care este cu totul altceva, pentru care nimeni nu ar putea garanta contrariul.
In al doilea rand, nu despre masinaria procedurala este vorba, pe care ati descris-o cu lux de amanunte, corecte si legale, ci despre ceea ce se poate intampla inainte de aceasta, respectiv despre posibilitatea influentarii deciziei ca cineva sa fie trecut prin masinaria respectiva, ma refer la spetele politice, fireste, singurele in care pot interveni motivatii subiective, care tin de adversitati legate de lupta sau de exercitiul de putere. Si nu fac vorbire despre politicieni-infractori care au fugit din tara, pentru care sustragerea de sub incidenta justitiei este o dovada indubitabila de vinovatie, ci la cei care s-au pus la dispozitia justitiei, pentru care au operat antepronuntari politice si, culmea, chiar diplomatice, cu sute si sute de martori si infatisari, cu probe neconcludente (unele suspectabile de a fi fost comandate in sau din afara) etc.
Bizare mi se par si neretinerea unei raspunderi in cazul unei probari a netemeiniciei acuzatiilor sau sentintei ori translatarea unei erori judiciare a unor magistrati cu nume si prenume pe seama statului, o forma devenita dintr-o data fara fond (pct.4), cat si spalarea pe maini, ca Pilat din Pont, pentru raspunderea pentru erori, prin trimiterea la despagubiri tot pe seama statului si a unui proces civil, discutabil sub multe privinte din perspectiva unei persoane nedreptatite (pct.5). In opinia mea, eminamente civica, controlul parlamentar ar apara justitia de erori, de indoieli sau de acuzatii politice, care, pe drept sau pe nedrept, s-au abatut asupra ei, in ultimii ani.
Fragmentarium Politic 