Motiunea de cenzura: Cand aritmetica o trece, orice tema este buna

Multi politicieni cred ca tema motiunii de cenzura, votul prin corespondenta, anuntata de Alina Gorghiu ca este nenegociabila si ca va fi depusa pe 5 iunie, nu ar fi potrivita pentru daramarea Guvernului. Imi pare rau ca o spun, nici nu as vrea sa se adevereasca, dar asemenea opinii sunt foarte de suprafata. Cel mai departe de realitate este chiar premierul Victor Ponta, care crede ca o opozitie despre care a afirmat ca nu exista si o tema care nu ar avea legatura cu guvernarea nu au cum sa-i puna in pericol pozitia.

Asa sa fie oare? Probabil ca presedintele PSD mizeaza pe controlul strict asupra partidului, mai bine spus asupra echipei de la varf, care s-a vazut ca a functionat in cazul Dragnea, ai carei membri, fideli si indatorati, sunt folositi ca motoare si curele de transmisie ale unei adevarate anvelope coercitive de leadership, impuse masei, un fenomen de putere imaginativa, sa-i zicem mai cu modestie pe romaneste, americanii ii spun mai pompos exceptionalism, reproductibil in totalitarism si autoritarism, dar, ca o exceptie de la regula, si in democratie.

Nu as opera cu criteriile de bun sau rau in cele trei cazuri de sisteme sau regimuri politice, asa cum ne manipuleaza “corectitudinea politica” sa acceptam. Pot exista, si sunt de dorit, si situatii compuse. Poate ca supervizorii “corectitudinii politice” vor sari ca arsi cand vor afla de posibilitatea democratiei totalitare, ca modalitate de control total de catre popor asupra puterii, care este o aspiratie legitima. Sau despre democratiile autoritare, in care accesul la guvernare este democratic, cu exercitiu democrat-autoritar, care imbina libertatea de exprimare si consultarea populara cu autoritatea guvernarii, limitabila prin motiuni constitutionale. Ceea ce acuza, ieri, opozantul Aleksei Navalnii, ca Vladimir Putin nu se va da inapoi de la nimic pentru a mentine “monopolul asupra puterii” nu este decat o grimasa antidemocratica si antiautoritara, in conditiile in care presedintele rus se bucura de sustinerea a 86 la suta dintre cetatenii rusi si de simpatia lumii fair play a sportului (realegerea la FIFA a lui Blatter a fost indirect un plebiscit de simpatie fata de politica putinista), iar amenintarile din jurul Rusiei cer determinare administratiei de la Kremlin.

Sa fie limpede, nu resping unitatea si autoritatea de partid, fara de care nu se poate infaptui nicio cauza mareata, ci confiscarea si transformarea lor in unelte ale puterii personale. Pentru astfel de derapaje sunt cel putin doua probe temeinice, pentru a folosi o terminologie in curs de consacrare juridica, excluderile din partid si arestarile preventive. Cine nu a dat semnale de conformare, s-a trezit in afara partidului (ca Mircea Geoana), la DNA sau in ambele situatii (ca Marian Vanghelie). Daca Victor Ponta va fi contrazis de evenimente, adevaratul perdant, pe termen mediu-lung, va fi PSD, dar nu vor fi de neglijat nici dezamagirile unor colegi ca ZeV si George Ban, care au lustruit fatada Ponta cu o dedicatie care ar fi fost demna de un scop mai bun. Pe ei si pe altii ca ei ii intreb, cui vreti sa i se deconteze criza politica, care pluteste in aer, PSD-ului?

De ce ar fabula PNL cu o tema de motiune neconvingatoare, care in mod normal nu ar avea nicio sansa de a trece? Doar pentru a-si da singur cu stangul in dreptul? Ca sa se faca de ras, la scena deschisa, ca-si va trimite sageata pe langa tinta? Nu exista decat o explicatie, pe care cei nedumeriti de tema motiunii nu o pricep: calculele au fost facute, voturile ies la socoteala. PNL nu a stat degeaba, din noiembrie, tectonica pe care a pregatit-o in PSD va rupe partidul in doua chiar sub scaunul lui Ponta. Morala cu care se va incheia povestea va fi simpla, cand se stie dinainte ca aritmetica va trece motiunea de cenzura, orice tema este buna.

Crez politic

George Ban, ultima data cand am fost cu adevarat membru de partid am fost la un partid serios, pentru care sunt mandru, pentru ca a meritat. In aceste vremuri de ticalosie politica si partidistica, singurul meu partid este Romania. Sper ca si al D-stra.

Manipularea procesului electoral: PNL si votul prin corespondenta (plus alte doua exemple)

Privind votul prin corespondenta, mi-am mai spus punctul de vedere, mi se pare o incalcare flagranta a caracterului direct, care alaturi de celelalte caracteristici – egal, secret si universal – reprezinta o mare cucerire democratica, un drept politic fundamental al cetateanului. Toate cele patru caracteristici ale votului pot fi respectate numai prin votarea personala, intr-o cabina de votare, dintr-o sectie de votare, prin introducerea nemijlocita a votului in urna de votare. Ca in joc este o tentativa de manipulare si fraudare a votului, nu este nicio indoiala. Alte doua observatii ne pot oferi si alte indicii. In UK, imigrantii nu vor avea voie sa voteze la referendumul privind iesirea din UE (si asa UK este mai mult in afara decat inauntrul comunitatii europene), iar la referendumul din Irlanda, despre care Vaticanul a spus pe drept cuvant ca „este o infrangere pentru umanitate” (un regres al umanitatii si o zoomorfizare politica, n.m.), imigrantii s-au intors pe insula pentru a vota, dupa cum a declarat premierul irlandez, cica ‚democrat-crestin”, cu „leadership progresist”, bla-bla-bla (pfiu, ti-e greata de atata manipulare politica si electorala, oare lor nu le invalideaza nimeni referendumul?!).

O contradictie dramatica: Popoarele de stanga cu sistem sau regim politic de dreapta

ZeV, (o)pozitie acuta poate fi uneori o manevra de resuscitare politica de succes, nu am facut decat sa o sugerez celor care au si capacitatea reala sa o experimenteze, in cazul PSD, care si-a cam pierdut functiile vitale ale unui partid de stanga. Daca le-a avut, vreodata, si nu a fost, cumva, vreun golem politic plasmuit si comandat din occident.

Cred ca nemultumirile sunt comune, dar ma tem ca inapoia lor se ascunde ceva mult mai grav, neputinta. Problema nu tine de vehicul sau de conducator, ci de cale. Cea care ne-a fost jalonata prin sistemul politic, de alianta si de integrare are o determinare geopolitica, este o cale de dreapta, cu un establishment de dreapta, ceea ce iese in afara, ca lideri, partide sau programe este amputat, ca dupa o schema procustiana. Sperantele de stanga sunt ingaduite pentru scurt timp, ca niste iluzii, numai in campaniile electorale, care in totalitate sunt castigate cu mesaje de stanga, a se vedea si mesajele cu care PNL vrea sa ajunga la guvernare, de unde rezulta ca toate popoarele sunt de stanga.

Basescu a avut dreptate cand a spus, la plecarea din functie, ca a lasat o tara de dreapta. Tarile pot fi, intr-adevar, de dreapta, ca sisteme sau regimuri politice, dar popoarele, numai de stanga, prin aspiratiile la un trai decent pentru toti, iar contradictia, probabil insuficient identificata si conceptualizata, dar cu siguranta cea mai mare a zilelor noastre, naste cele mai mari drame nationale. Pentru a iesi din ratacire, avem nevoie imperioasa de o calauza.

https://nastase.wordpress.com/2015/05/28/despre-padure-cu-dragoste-v/

Nu este bine, d-le premier si sef de partid: Regulile trebuie respectate. Ca si interesul national

Daca ar fi sa judecam guvernul Ponta dupa criteriile economic si social, ar fi cel mai bun de dupa 1989. Tanarul premier a parut sa confirme regula ca treaba unui guvern este sa gestioneze cat mai bine economia si nevoile populatiei. Uitandu-ma in urma si inainte, la ce au facut altii si la ceea ce face Victor Ponta colateral, subliniez colateral, incep sa ma indoiesc de validitatea absoluta a acestei judecati. Au fost guverne care au ridicat economic Romania, dar au provocat criza sociala, au fost altele care au provocat criza economica si, inevitabil, sociala, dar au salvat tara politic, asigurandu-i stabilitate. Pornind de aici, s-ar putea spune ca inaintea regulei bunei guvernari exista o alta regula, data de o dominanta a momentului sau a etapei, a fazarii, care se cere a fi identificata si gestionata cu maxima precautie, pentru ca, in final, aceasta da adevarata nota guvernului.

M-am asteptat ca, ieri, CExN al PSD sa dea o solutie principiala si fara echivoc cazului Liviu Dragnea, condamnat la un an de inchisoare cu suspendare in dosarul referndumului din 2012. N-a fost sa fie. Sau, mai precis, a fost pe jumatate, un fel de amestecare a lucrurilor, din care a rezultat mesajul ca inlaturarea lui Dragnea din functia de ministru a fost o chestiune care a tinut de controlul public asupra guvernului, dar ca din cea de partid este o alta problema, in care nu-si baga nasul nimeni altcineva. In fine, o sa vedem in toamna, la congres, daca partidul va da sau nu peste cap acest stereotip de feuda. Sau de gasca, pentru ca, desi functia de presedinte executiv i-a fost vacantata, Dragnea a fost mentinut in conducerea PSD, pentru a se ocupa, chipurile, de coordonarea infaptuirii ofertei politice a partidului pentru 2016-2020. Ramane de vazut, pana atunci poate moare magarul, poate pierde samarul, cum zice la catastiful cu vorbe populare.

Dar, va vine sa credeti ca acest miniforum de conducere a confirmat statutul de „persoana indispensabila”, pe care-l credeam abolit pentru totdeauna? Va vine sa sariti in sus de bucurie ca procurorul Ponta a devenit avocatul „partenerului” Dragnea, cand declara ca decizia justitiei a fost nedreapta? Este acceptabil ca in locul unei reactii de principiu si, pana la urma, de drept, de a elibera din toate functiile de conducere un condamnat penal, un sef de partid si de guvern sa se substituie justitiei si sa pronunte sentinte? Ca pot fi si erori sau nedreptati judiciare este cu totul o alta problema, pe care trebuie sa o rezolve institutii consacrate, urmand proceduri consacrate. Nu neg ca s-ar putea ca Dragnea sa nu fie vinovat, parca si Basescu a zis ceva, ca probele sunt in sectiile de votare, nu in condamnarea ex-presedintelui executiv al PSD, dar principiile sunt principii, nu trebuie sa aiba amprenta de politician sau culoare de partid.

Tare mi-e teama ca Victor Ponta va lasa o karma grea, apasatoare asupra PSD, mult timp dupa plecarea din functie. Chiar daca mentinerea Romaniei pe locul 47 din 61 in clasamentul celor mai competitive economii din lume (IMD, Elvetia) este meritul sau, dominanta prezentului pare sa fie alta, de natura politica, pentru care sunt deja indicii ca va surclasa criteriul economic. Crestere economica cu criza politica suna destul de neverosimil, dar Ponta se apropie vertiginos de fundul sacului guvernarii, nu mai are nici instrumente si nici credite politice si, ceea ce-i si mai rau, e ca daca motiunea PNL va trece, chiar daca nu are legatura cu activitatea guvernului, PSD va ramane cu un pasiv de imagine in diaspora si pe votul prin corespondenta care va putea sa reediteze in 2016 bula electorala din noiembrie 2014.

Nu mai spun ca premierul a inceput sa se poticneasca si in declaratii politice, ca cea potrivit careia Romania ar putea recunoaste Kosovo, dar si in economie, prin instrainarea exploatarii de resurse aurifere si cuprifere ale tarii, v. zacamintele de la Rovina, aflata la 20 Km de Rosia Montana, proiect in care, pentru prima data, statul nu are nicio implicare! E timpul ca Victor Ponta sa-si faca bagajele!

Post Scriptum: Solidaritatea dintre liderii gruparii Ponta din PSD, care s-au aflat in spatele incheierii pactului de coabitare cu presedintele Basescu, a inceput sa se consume la vedere. A doua zi dupa oficializarea demisiei presedintelui executiv Dragnea, s-a anuntat un val de demisii in randurile liderilor de filiale locale ale partidului, in semn de protest fata de destructurarea tandemului Ponta-Dragnea. Probabil ca tot raul va fi spre bine, daca Congresul se va sesiza si se va convoca in regim extraordinar, pentru a face decontarile de leadership si schimbarile de strategie, carora orice partid democratic le da curs in fata unor vadite semne de uzura. Leadershipul de coabitare s-a dovedit a fi fost unul de subordonare umilitoare, iar strategia mersului spre dreapta, o pierdere ingrijoratoare de identitate. Cine se aseamana nu numai ca se aduna, dar si sfarsesc la fel, ca PDL, adica, in 2012. Poate ca ar trebui sa privim cu mai multa atentie mai la stanga de PSD, spre PSRO.

Post Post Scriptum: Daca demisiile liderilor din PSD vor continua, cea mai desteapta miscare, de al doisprezecelea ceas, as spune chiar strategica daca i se va da o corespunzatoare vectorizare politica, ar fi ca Victor Ponta sa se inscrie in fenomenul demisionar.

Serviciile de informatii: Controlul incrucisat

Exista o enorma ipocrizie la politicienii romani, care-si calibreaza atitudinea fata de institutiile statului dupa calendarul pozitiilor politice in care se afla. Cand ajung la putere, strica tot ce au facut predecesorii in materie de reforme institutionale, pentru a-si consolida (sau daca s-ar putea eterniza) propriile pozitii, personale si de partid, prin modelari corespunzatoare ale institutiilor statului. O data cu trecerea in opozitie, discursul politic li se metamorfozeaza cu 180 de grade, combat in opozitie ceea ce sustineau la putere, pentru a relaxa reguli institutionale care sa le favorizeze un comportament de evaziune. Din pacate, rezultatul acestui asa-zis „soft power” dambovitean, de conjunctura, este inlocuirea spiralei progresului cu o sinusoida, asemanatoare unui joc de suma nula. Marturisesc ca la inceput am fost placut surprins de o recodificare, i-am zis inteligenta, si chiar este, a definitiei unui serviciu de informatii, care-i apartine fostului sef al SRI, Liviu Maior, care suna cam asa: noi, adica serviciul pe care domnia sa l-a pastorit ani buni sub regimul Basescu, suntem o institutie care producem cunoastere, nu o institutie de forta, ca politia si armata. Bun, mi-am zis, aceasta noua definitie este o tentativa de evadare dintr-o acceptiune traditionala, a institutiilor de forta, din care, in toate culturile si regimurile politice, fac parte serviciile, politia, armata si justitia. Nu cred ca va si reusi, contactele cu celelalte institutii sunt intangibile si indestructibile, poate doar numai cu pretul unei amputari serioase de atributii, pe de alta parte, sa nu uitam de structurile de lupta antiterorista. Deci, chiar daca diferentele specifice functioneaza si sunt firesti, genul proxim ramane acelasi. Lucrurile au inceput sa se lege dupa ce l-am auzit, duminica, pe fostul presedinte Basescu, care s-a plans ca serviciile noastre de informatii au foarte multa putere, ca exista un fals control al comisiilor parlamentare si ca propunerea sa, inca din 2007, de demilitarizare, nu a primit niciodata avizul comisiilor parlamentare. Si, parca pentru ca nimeni sa nu mai inteleaga nimic, a incheiat in cea mai contradictorie nota posibila: pentru aceste servicii trebuie un control civil extrem de puternic. Asadar, se scoate din nou de la naftalina ideea de demilitarizare, cat si, din cate imi dau seama, cea de control unipersonal, aflarea acestor servicii in mainile unui singur om, presedintele, of course. Intre timp, si pe Contributors a aparut un articol care sustine cam aceleasi idei, SRI are o „putere excesiva”, politica nu e in stare sa o puna sub „control”, iar „demilitarizarea” e prezentata ca un panaceu. Haideti sa lamurim putin lucrurile, organizarea interna a unui serviciu de informatii nu este o chestiune care sa tina de controlul civil, care la acest nivel se rezolva prin numirea unui politician in fruntea serviciului, ci de eficacitate. Nu de putine ori auzim cum varful de eficacitate este pus in corelatie directa cu expresia „organizare militara”. In al doilea si in al treilea rand, tine de periculozitatea misiunilor si de specificul campului informational, din teatre de razboi si zone de conflict. In al patrulea rand, este vorba si despre o traditie puternica si de performanta, un brand recunoscut in lumea informatiilor din toate timpurile. De ce am vrea acum sa stricam un lucru bun, in cel mai nekotarbinskian sau neiohannisian sens? Al negarii tratatului despre lucrul bine facut sau al negarii Romaniei lucrului bine facut? De teama „politizarii”? Sa fim seriosi, este o tema falsa, niciun serviciu de informatii nu va putea sa ocoleasca domeniul politic (sau oricare alt domeniu) fara riscul de a-si stirbi reputatia. De altfel, un serviciu de informatii este in slujba poporului, nici macar a statului (v. precedentul decembrist), cu atat mai putin a unui om, lucratorii sai depun juramantul de loialitate fata de tara si popor. In selectia pentru acest domeniu patriotismul trece pe departe inaintea alegatiei de „credibilitate” politica, la care se face trimitere pentru controlul civil. Este nevoie de patriotism si de profesionalism. Atat. A te plange ca un serviciu de informatii este puternic este de un lichelism pur si simplu scandalos, mai ales in vremuri atat de tulburi, cand nu ne putem permite sa fim orbi si surzi fara riscuri grave de securitate. Vrem un control civil puternic, foarte bine, este necesar, cel incrucisat este infailibil, pe de o parte presedintele, pe probleme operative, pe de alta, parlamentul, pe buget, avizare, cereri de rapoarte si de dari de seama, motiune, in ultima instanta.

RO si EGGEEU

Ghita, multumesc, pe cat de documentata, pe atat de adevarata, o recomand si colegilor. Nu a fost singura prostie a germanilor, din pacate, la geniul tehnologic nepereche au si o naivitate pe masura, parca dupa o lege a compensatiei (!). Au dat puterea de Fuhrer unuia care nu a fost de-al lor, doar pentru ca insul a stiut sa le speculeze, la modul cinic si viclean, frustrarile nationale de dupa prima infrangere, care a facut parte din plan. Poate doar Faraonul a facut o asemenbea greseala, cand l-a facut al doilea dupa el pe primul strain care a venit la curte si l-a sedus cu „stiinta” facerii de bani si imbogatirii. Cert este ca din acele momente si din acele motive cele doua civilizatii au inceput sa decada, pana la prabusire. Si Carol I a fost pe aproape, sa nu uitam ca Transilvania a revenit la patria mama pentru ca Romania in primul razboi mondial a fost de partea Antantei (si deci a Rusiei), nu a Puterilor Centrale, asa cum ar fi vrut regele, dar politicienii romani au impus o alta decizie in Consiliul de Coroana. Lui Carol al Doilea chiar i-a „reusit”, mai tarziu, doar la Ferdinand si Mihai „sangele” de roman a fost inaintea celui german. Ce face, acum, Iohannis? Graviteaza in jurul Germaniei, care si-a legat soarta de minata si minabila UE, al treilea exemplu integrabil in fenomenul pe care l-as numi EGGEEU. A spus ceva Merkel despre Basarabia si Bucovina in discutia cu Putin despre efectele Pactului Ribbentrop-Molotov? Nu, doar despre Polonia si Tarile Baltice. Sa speram ca, din nou, vor aparea politicieni la fel de romanofili si de vizionari ca cei care au intrevazut ca germanofilia nu va salva Romania.

Demarxizarea stangii: Pe cine a servit cu adevarat Marx?

Textul Dvs, dle Vladimir Tismaneanu, imi pare rau ca trebuie sa o spun, radiaza multa fierbinteala patetica, pe anumite portiuni, ceea ce nu este tocmai propice pentru judecatile lucide. Partea proasta, daca e sa fie una, e ca o asemenea abordare, prin care intotdeauna toata lumea este de vina iar cineva, mereu acelasi, este imaculat, are toate sansele sa amplifice pana si cele mai mici inexactitati sau distorsiuni de discurs, ceea ce cu siguranta nu ati dori, dar este limpede ca in lumea de astazi, a informatiei globale si, mai cu seama, din surse alternative, nu mai functioneaza un asemenea mod de a pune problema. Asumarea memoriei va fi facuta de catre toti, mai devreme sau mai tarziu, este o conditie de credibilitate si de acceptare globala. Anul acesta s-a pus problema recunoasterii genocidului celor 1,5 milioane de armeni, cu siguranta va veni timpul si pentru recunoasterea celui arab, a distrugerii din temelii a unor state arabe, prin forta armata organizata, cum a fost folosita si in holocaust, doar pentru vina de a avea bogatii petroliere sau un sistem politic autoritar, bazat pe o anumita diferenta civilizationala si pe un context geopolitic specific. Va vine sa credeti ca diferenta a fost motiv de invazie? Doar nu o sa spuneti ca invaziile au fost de dragul invadatilor, care au fost lasati fara caminul national. Numai despre Irak, ONG-urile si statisticile internationale au documentat ca peste 2 milioane de irakieni au fost ucisi de la invazia din 2003. Asta pentru ca ati vorbit de crearea unui stat, dar nu si de distrugerea altora, de empatie, dar nu si egala, ci partizana.

Nu cred sa existe o inexactitate sau o distorsionare mai mare ca afirmatia privind o asa-zisa “noua ofensiva antisemita din Europa”. Daca se vrea o strategie de contracarare a criticii politice, dreptul la libera exprimare nu o va face castigatoare, asa cum nu o va face in orice parte a lumii, desi cand vine vorba de Est, totul devine permis si nelimitat, in materie de critica. Exagerati, fara indoiala, si cand sustineti teza unei “patologii milenare”. Daca ar fi fost asa, ar fi existat si un profil si niste cauze, corectabile, presupun, ca in orice patologie. Nu pricep nici de ce ii plangeti de mila lui Rudolf Slansky, un stalinist fanatic, dupa cum il caracterizati, un ticalos a fost ucis de alti ticalosi, cum se intampla in reglarile de conturi intre bande, trist cu adevarat e ca au fost si “victime colaterale”, cum a sunat o expresie cinica din timpul unor invazii militare (cum a fost cea din Iugoslavia, de pilda). Aveti ce aveti cu Rusia, de o vedeti toata in negru, si tarismul, si sovietismul, si postcomunismul, e treaba d-stra, dar nu ne echipati neuro-lingvistic cu antipatiile personale, mai ales cand este vorba de un mare vecin, de care nu poti face abstractie sau, mai rau, cu care sa te iei in coarne. Nu cred sa fi uitat vorba de acasa, spune-mi cum te ai cu vecinii ca sa-ti spun cine esti.

Vorbiti de resentimentarism fata de evrei, eu cred ca este o autocombustie ideatica, un mit sau, daca tot vreti sa-l cultivati, in niciun caz nu este fata de poporul evreu, ci fata de unii politicieni din unele timpuri, fata de o anumita politica, ceea ce este cu totul altceva. Si, apoi, daca evreul Marx a acreditat aceasta viziune fata de evrei, cine este de vina? In niciun caz evreul nu poate fi demonizat ca simbol al burgheziei, avute, egoiste, mercantiliste, cinice, fara suflet, pentru ca nu toti evreii sunt burghezi, nici pe departe, sunt destui, marea masa, care-si castiga din greu si cinstit existenta. Rosa si Lev nu au fost muncitori, ci intelectuali, deci nu ar fi trebuit sa se simta vizati de catre Marx, desi cand acesta a spus ca muncitorii nu au patrie a facut un serviciu colosal capitalismului, prin incurajarea circulatiei libere si ieftine a muncii. Pe cine a servit cu adevarat Marx? Probabil ca socialistii europeni au aflat raspunsul, de l-au dat la o parte din fruntea ideologiei lor. Pe de alta parte, nu ar trebui mistificat “antisemitismul” stangii, ar fi o insulta la adresa memoriei, stanga i-a salvat pe evrei de la exterminare, nu Stalin a vrut o lume fara evrei, ci Hitler, nerecunoasterea acestui fapt nu mai tine de adevarul istoric, ci de obiectivele geopolitice ale prezentului. Dar aceasta atitudine mai arata ceva, nerecunostinta fata de un fost aliat, ce-i drept recunostinta este o floare rara, cum adevarat spunea Mihail Ralea, iar nerecunostinta genereaza neincredere. Fapte bune!

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/in-memoriam-robert-wistrich-1945-2015-stanga-evreii-si-antisemitismul/

Doua solutii. Principiul si contraprincipiul

In absenta unor probe clarificatoare (probabil ca sintagma ar complini-o mai bine pe cea de indicii temeinice), pentru niciun partid nu este usor sa dispuna masuri contra liderilor sai politici. Liderii nu se schimba cu lejeritatea cu care o faci cu lenjeria intima. Este si cazul lui Liviu Dragnea, presedintele executiv al PSD, care s-a ales cu o condamnare de un an cu suspendare, in dosarul referendumului din 2012. Dragnea a demisionat din functiile din guvern si din partid, dar, in ultimul caz, colegii de echipa (a se retine dimensiunea cadrului), in frunte cu Victor Ponta, presedintele plin al PSD, nu au fost de acord, pe motiv ca nu este coruptie. De aici, lucrurile intra pe taramurile principiilor si acuzatiilor, care incep sa se bata cap in cap. Nu discut temeinicia sau netemeinicia ultimelor, care este o alta problema, dar am in vedere nasterea unei contradictii intre condamnare si integritate.

Situatia prin care principiile sunt atacate de contraprincipii, in care s-ar putea include si acuzatiile-suspiciuni, nu este noua, dar este pentru prima data cand trimite la o decizie majora care ar putea declansa cu adevarat o criza sau ar confirma acuzatiile opozitiei. Ori, niciun partid nu-si provoaca singur o criza, dar nici nu da curs unor pretentii excesive ale opozitiei, doar pentru ca le-a fonetizat, gura opozitiei este mereu sloboda si pe meseria “scoala-te tu, ca sa stau eu!” Daca pentru sustinerile din teritoriu privind nedemisia lui Dragnea s-ar putea forta explicatia unei solidaritati intre baronii locali, cea a lui Victor Ponta este mai greu de inteles. Nu mi-am format inca o parere, dar mi-am pus niste intrebari. Oare premierul o face din responsabilitate fata de guvernare si electorat sau dintr-o cedare la un posibil santaj, care nu ar putea veni decat din partea lui Dragnea?

Cred ca la cele patru tipuri de presiuni ale etapei asupra PSD, din interiorul partidului, din cel al stangii (v. PSRO), din partea opozitiei si din cea a DNA, vom afla cat de curand un raspuns, daca nu un deznodamant. Presupun ca PSD nu va recurge la masuri de partid unilaterale si decisive, pentru a nu confirma asteptarile ostile, dar si pentru ca impartirea parerilor pe esaloane si factiuni nu ar putea substitui legitimitatea unei decizii a congresului. Pentru PSD, autosuspendarea in speta Dragnea, pana la reuniunea forului suprem de decizie, din noiembrie, ar genera cele mai bune efecte. Nici chiar iesirea de la guvernare nu ar trebui sa fie o masura unilaterala a PSD. Este limpede, deja, ca o posibila criza de guvern nu va avea legatura cu calitatea guvernarii, cresterea economica si sociala este incontestabila, ci cu malversarea raportului de forte, implicit a vointei electoratului, pentru unica si absoluta vointa de putere a galben-portocaliilor (PNL-PDL).

Daca noul PNL crede cu sinceritate ca este pe valul simpatiilor populare si ca ar merita sa vina la guvernare, cea mai buna solutie ar fi caderea de acord asupra unui aranjament electoral pentru alegeri anticipate. Altfel, vocalizele pe tema venirii la guvernare sunt false, iar actiunile subterane de corupere si cumparare de parlamentari de la alte partide, pentru schimbarea majoritatii, vor fi foarte aproape de profilul unui “puci parlamentar”, in situatia ca vor reusi. In final, o reflectie interogativa. Daca este adevarat ca o batalie trecuta sau un adversar mort nu mai conteaza, ci cea care urmeaza sau cel care este viu, cand spun “mort” sau “viu” ma refer la aspectul politic, fireste, nu cumva Klaus Iohannis este mult mai primejdios decat Traian Basescu? Cainele care latra nu musca, Basescu a facut pact de neagresiune cu Ponta, in schimb, mutu rupe pamantul (am ales varianta moale, din decenta!), de ce Iohannis nu vrea coabitare? Nu cumva imbratisand suspiciunea a imbratisat contraprincipiul?

Cand copii sunt dusmanii Americii: Condamnarea la moarte a lui Djokhar Tsarnaev

Djokhar Tsarnaev (21 de ani), autorul atentatelor din 2013 de la Boston (nord-estul SUA), a fost condamnat, vineri, la pedeapsa cu moartea de către un juriu popular, după 14 ore de deliberări. Condamnarea la moarte este ”o pedeapsă adecvată” pentru Djokhar Tsarnaev, a estimat, in aceeasi zi, ministrul american al justiției, Loretta Lynch.

COMENTARIU:

Dosarul Tsarnaev a suscitat cele mai contradictorii interpretari, dintre care nu a lipsit cea potrivit careia ar fi fost o contrafacere CIA. In mediul politic american ideile manipulative ale gramaticii generative a lui Noam Chomsky au o larga circulatie. Prin evenimente create, spune manualul in cauza, poporul trebuie in permanenta sa aiba atentia abatuta si sa traiasca in admiratie fata de guvern.

Daca Djokhar s-ar fi reintors in societate, dupa efectuarea unei pedepse privative de libertate de 20-25 de ani, cand ar fi fost deci inca tanar la patruzeci si ceva de ani, ar fi fost o sansa de elucidare din propria sursa, care nu ar mai fi fost controlata de catre guvernul american. Moartea care i-a fost sorocita de catre justitia federala va face insa sa fie cunoascuta doar versiunea oficiala, ca si in cazul uciderii lui Osama bin Laden.

Privind procesul si sentinta sunt cateva chestiuni sensibile si neuzuale care arata ca nu se doreste ca Djokhar sa mai iasa viu din masinaria justitiei americane. Pronuntarea despre sentinta a Lorettei Lynch, proaspat ministru al justitiei, a fost in mod evident excesiva, de pe pozitii de acuzare, de procuror, nu de ministru al justitiei. Voluntarismul lui Lynch a fost vizibil inca din momentul investirii, cand a declarat, covarsita de demnitatea care i-a fost acordata, ca accederea ei in functia de ministru al justitiei arata ca „orice este posibil”. O asemenea declaratie a rostit, la vremea sa, si dictatorul Nicolae Ceausescu. Aducerea lui Lynch de catre Obama in fruntea justitiei a fost urmata la scurt timp de eforturi procuroristice de scoatere a infractiunilor cu autori de culoare din statistica infractiunilor din SUA. Fara indoiala ca o astfel de statistica cuprinde atat infractiune neagra cat si infractiune alba, insa cand prima este detasata si vanturata opiniei publice nu poate fi calificata decat ca un act cu scopuri politice. Ce a urmat s-a vazut, probabil deocamdata inca in mic, politisti care au fost impuscati in plina zi, in strada. Intamplator sau nu, politistii erau albi.

Apararea a fost dezechilibrata in raport cu acuzarea, liniile de despartire dintre acestea fiind chiar indistincte in privinta respingerii oricarei posibilitati de reeducare si indreptare a acuzatului Djokhar Tsarnaev. In acest caz, as folosi din nou exemplul penibil al procesului lui Ceausescu, cand aparatorii s-au transformat in acuzatori. Este un fapt acceptat in lumea dreptului ca o pedeapsa penala nu trebuie sa duca in mod absolut la distrugerea fizica sau sociala a individului, mai ales daca este tanar, ci trebuie sa duca la constientizarea greselii si la posibilitatea de recuperare educativa sau sociala. In fond, Djokhar era aproape un copil, avea 19 ani, cand fratele sau a comis atentatul, la care a fost complice, discernamantul lui era inca departe de a fi fost cristalizat. Excesiva, ca o predeteminare sau o fortare a pedepsei cu moartea, a fost si acuzarea supravietuitorului Tarnaev de „folosirea unei arme de distrugere in masa”, o denaturare juridica a sensului militar al expresiei.

Hazardul, parca pentru a pune in oglinda discrepanta de atitudini ale politicii si justitiei americane, a facut ca sambata fostul presedinte egiptean Mohamed Morsi, emanat de catre confreria Fratia Musulmana, sa fie condamnat la moarte pentru violențele comise în timpul revoltei din 2011, din timpul mandatului sau de un an. Reactia SUA, anuntata duminica, de catre un oficial al Departamentului de Stat, a fost de “profunda ingrijorare” fata de condamnarea la moarte a presedintelui islamist. Doua condamnari la moarte, Tarnaev si Morsi, o singura cauza, islamismul, un dublu standard, politico-juridic.

http://www.agerpres.ro/externe/2015/05/15/ministrul-american-al-justitiei-condamnarea-la-moarte-o-pedeapsa-adecvata-pentru-tsarnaev-23-42-32

http://www.mediafax.ro/externe/cronologie-doi-ani-de-proceduri-judiciare-in-cazul-atentatului-de-la-maratonul-din-boston-14275424

http://www.mediafax.ro/externe/djohar-tarnaev-al-62-lea-detinut-care-intra-in-culoarul-federal-al-mortii-in-sua-14276660

http://www.dw.de/atentatele-de-la-boston-un-verdict-nea%C5%9Fteptat/a-18453820

http://www.agerpres.ro/externe/2015/05/17/sua-profund-ingrijorate-de-decizia-condamnarii-la-moarte-a-lui-mohamed-morsi-09-30-24