Demarxizarea stangii: Pe cine a servit cu adevarat Marx?

Textul Dvs, dle Vladimir Tismaneanu, imi pare rau ca trebuie sa o spun, radiaza multa fierbinteala patetica, pe anumite portiuni, ceea ce nu este tocmai propice pentru judecatile lucide. Partea proasta, daca e sa fie una, e ca o asemenea abordare, prin care intotdeauna toata lumea este de vina iar cineva, mereu acelasi, este imaculat, are toate sansele sa amplifice pana si cele mai mici inexactitati sau distorsiuni de discurs, ceea ce cu siguranta nu ati dori, dar este limpede ca in lumea de astazi, a informatiei globale si, mai cu seama, din surse alternative, nu mai functioneaza un asemenea mod de a pune problema. Asumarea memoriei va fi facuta de catre toti, mai devreme sau mai tarziu, este o conditie de credibilitate si de acceptare globala. Anul acesta s-a pus problema recunoasterii genocidului celor 1,5 milioane de armeni, cu siguranta va veni timpul si pentru recunoasterea celui arab, a distrugerii din temelii a unor state arabe, prin forta armata organizata, cum a fost folosita si in holocaust, doar pentru vina de a avea bogatii petroliere sau un sistem politic autoritar, bazat pe o anumita diferenta civilizationala si pe un context geopolitic specific. Va vine sa credeti ca diferenta a fost motiv de invazie? Doar nu o sa spuneti ca invaziile au fost de dragul invadatilor, care au fost lasati fara caminul national. Numai despre Irak, ONG-urile si statisticile internationale au documentat ca peste 2 milioane de irakieni au fost ucisi de la invazia din 2003. Asta pentru ca ati vorbit de crearea unui stat, dar nu si de distrugerea altora, de empatie, dar nu si egala, ci partizana.

Nu cred sa existe o inexactitate sau o distorsionare mai mare ca afirmatia privind o asa-zisa “noua ofensiva antisemita din Europa”. Daca se vrea o strategie de contracarare a criticii politice, dreptul la libera exprimare nu o va face castigatoare, asa cum nu o va face in orice parte a lumii, desi cand vine vorba de Est, totul devine permis si nelimitat, in materie de critica. Exagerati, fara indoiala, si cand sustineti teza unei “patologii milenare”. Daca ar fi fost asa, ar fi existat si un profil si niste cauze, corectabile, presupun, ca in orice patologie. Nu pricep nici de ce ii plangeti de mila lui Rudolf Slansky, un stalinist fanatic, dupa cum il caracterizati, un ticalos a fost ucis de alti ticalosi, cum se intampla in reglarile de conturi intre bande, trist cu adevarat e ca au fost si “victime colaterale”, cum a sunat o expresie cinica din timpul unor invazii militare (cum a fost cea din Iugoslavia, de pilda). Aveti ce aveti cu Rusia, de o vedeti toata in negru, si tarismul, si sovietismul, si postcomunismul, e treaba d-stra, dar nu ne echipati neuro-lingvistic cu antipatiile personale, mai ales cand este vorba de un mare vecin, de care nu poti face abstractie sau, mai rau, cu care sa te iei in coarne. Nu cred sa fi uitat vorba de acasa, spune-mi cum te ai cu vecinii ca sa-ti spun cine esti.

Vorbiti de resentimentarism fata de evrei, eu cred ca este o autocombustie ideatica, un mit sau, daca tot vreti sa-l cultivati, in niciun caz nu este fata de poporul evreu, ci fata de unii politicieni din unele timpuri, fata de o anumita politica, ceea ce este cu totul altceva. Si, apoi, daca evreul Marx a acreditat aceasta viziune fata de evrei, cine este de vina? In niciun caz evreul nu poate fi demonizat ca simbol al burgheziei, avute, egoiste, mercantiliste, cinice, fara suflet, pentru ca nu toti evreii sunt burghezi, nici pe departe, sunt destui, marea masa, care-si castiga din greu si cinstit existenta. Rosa si Lev nu au fost muncitori, ci intelectuali, deci nu ar fi trebuit sa se simta vizati de catre Marx, desi cand acesta a spus ca muncitorii nu au patrie a facut un serviciu colosal capitalismului, prin incurajarea circulatiei libere si ieftine a muncii. Pe cine a servit cu adevarat Marx? Probabil ca socialistii europeni au aflat raspunsul, de l-au dat la o parte din fruntea ideologiei lor. Pe de alta parte, nu ar trebui mistificat “antisemitismul” stangii, ar fi o insulta la adresa memoriei, stanga i-a salvat pe evrei de la exterminare, nu Stalin a vrut o lume fara evrei, ci Hitler, nerecunoasterea acestui fapt nu mai tine de adevarul istoric, ci de obiectivele geopolitice ale prezentului. Dar aceasta atitudine mai arata ceva, nerecunostinta fata de un fost aliat, ce-i drept recunostinta este o floare rara, cum adevarat spunea Mihail Ralea, iar nerecunostinta genereaza neincredere. Fapte bune!

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/in-memoriam-robert-wistrich-1945-2015-stanga-evreii-si-antisemitismul/

Doua solutii. Principiul si contraprincipiul

In absenta unor probe clarificatoare (probabil ca sintagma ar complini-o mai bine pe cea de indicii temeinice), pentru niciun partid nu este usor sa dispuna masuri contra liderilor sai politici. Liderii nu se schimba cu lejeritatea cu care o faci cu lenjeria intima. Este si cazul lui Liviu Dragnea, presedintele executiv al PSD, care s-a ales cu o condamnare de un an cu suspendare, in dosarul referendumului din 2012. Dragnea a demisionat din functiile din guvern si din partid, dar, in ultimul caz, colegii de echipa (a se retine dimensiunea cadrului), in frunte cu Victor Ponta, presedintele plin al PSD, nu au fost de acord, pe motiv ca nu este coruptie. De aici, lucrurile intra pe taramurile principiilor si acuzatiilor, care incep sa se bata cap in cap. Nu discut temeinicia sau netemeinicia ultimelor, care este o alta problema, dar am in vedere nasterea unei contradictii intre condamnare si integritate.

Situatia prin care principiile sunt atacate de contraprincipii, in care s-ar putea include si acuzatiile-suspiciuni, nu este noua, dar este pentru prima data cand trimite la o decizie majora care ar putea declansa cu adevarat o criza sau ar confirma acuzatiile opozitiei. Ori, niciun partid nu-si provoaca singur o criza, dar nici nu da curs unor pretentii excesive ale opozitiei, doar pentru ca le-a fonetizat, gura opozitiei este mereu sloboda si pe meseria “scoala-te tu, ca sa stau eu!” Daca pentru sustinerile din teritoriu privind nedemisia lui Dragnea s-ar putea forta explicatia unei solidaritati intre baronii locali, cea a lui Victor Ponta este mai greu de inteles. Nu mi-am format inca o parere, dar mi-am pus niste intrebari. Oare premierul o face din responsabilitate fata de guvernare si electorat sau dintr-o cedare la un posibil santaj, care nu ar putea veni decat din partea lui Dragnea?

Cred ca la cele patru tipuri de presiuni ale etapei asupra PSD, din interiorul partidului, din cel al stangii (v. PSRO), din partea opozitiei si din cea a DNA, vom afla cat de curand un raspuns, daca nu un deznodamant. Presupun ca PSD nu va recurge la masuri de partid unilaterale si decisive, pentru a nu confirma asteptarile ostile, dar si pentru ca impartirea parerilor pe esaloane si factiuni nu ar putea substitui legitimitatea unei decizii a congresului. Pentru PSD, autosuspendarea in speta Dragnea, pana la reuniunea forului suprem de decizie, din noiembrie, ar genera cele mai bune efecte. Nici chiar iesirea de la guvernare nu ar trebui sa fie o masura unilaterala a PSD. Este limpede, deja, ca o posibila criza de guvern nu va avea legatura cu calitatea guvernarii, cresterea economica si sociala este incontestabila, ci cu malversarea raportului de forte, implicit a vointei electoratului, pentru unica si absoluta vointa de putere a galben-portocaliilor (PNL-PDL).

Daca noul PNL crede cu sinceritate ca este pe valul simpatiilor populare si ca ar merita sa vina la guvernare, cea mai buna solutie ar fi caderea de acord asupra unui aranjament electoral pentru alegeri anticipate. Altfel, vocalizele pe tema venirii la guvernare sunt false, iar actiunile subterane de corupere si cumparare de parlamentari de la alte partide, pentru schimbarea majoritatii, vor fi foarte aproape de profilul unui “puci parlamentar”, in situatia ca vor reusi. In final, o reflectie interogativa. Daca este adevarat ca o batalie trecuta sau un adversar mort nu mai conteaza, ci cea care urmeaza sau cel care este viu, cand spun “mort” sau “viu” ma refer la aspectul politic, fireste, nu cumva Klaus Iohannis este mult mai primejdios decat Traian Basescu? Cainele care latra nu musca, Basescu a facut pact de neagresiune cu Ponta, in schimb, mutu rupe pamantul (am ales varianta moale, din decenta!), de ce Iohannis nu vrea coabitare? Nu cumva imbratisand suspiciunea a imbratisat contraprincipiul?