Privind votul prin corespondenta, mi-am mai spus punctul de vedere, mi se pare o incalcare flagranta a caracterului direct, care alaturi de celelalte caracteristici – egal, secret si universal – reprezinta o mare cucerire democratica, un drept politic fundamental al cetateanului. Toate cele patru caracteristici ale votului pot fi respectate numai prin votarea personala, intr-o cabina de votare, dintr-o sectie de votare, prin introducerea nemijlocita a votului in urna de votare. Ca in joc este o tentativa de manipulare si fraudare a votului, nu este nicio indoiala. Alte doua observatii ne pot oferi si alte indicii. In UK, imigrantii nu vor avea voie sa voteze la referendumul privind iesirea din UE (si asa UK este mai mult in afara decat inauntrul comunitatii europene), iar la referendumul din Irlanda, despre care Vaticanul a spus pe drept cuvant ca „este o infrangere pentru umanitate” (un regres al umanitatii si o zoomorfizare politica, n.m.), imigrantii s-au intors pe insula pentru a vota, dupa cum a declarat premierul irlandez, cica ‚democrat-crestin”, cu „leadership progresist”, bla-bla-bla (pfiu, ti-e greata de atata manipulare politica si electorala, oare lor nu le invalideaza nimeni referendumul?!).