Multi politicieni cred ca tema motiunii de cenzura, votul prin corespondenta, anuntata de Alina Gorghiu ca este nenegociabila si ca va fi depusa pe 5 iunie, nu ar fi potrivita pentru daramarea Guvernului. Imi pare rau ca o spun, nici nu as vrea sa se adevereasca, dar asemenea opinii sunt foarte de suprafata. Cel mai departe de realitate este chiar premierul Victor Ponta, care crede ca o opozitie despre care a afirmat ca nu exista si o tema care nu ar avea legatura cu guvernarea nu au cum sa-i puna in pericol pozitia.
Asa sa fie oare? Probabil ca presedintele PSD mizeaza pe controlul strict asupra partidului, mai bine spus asupra echipei de la varf, care s-a vazut ca a functionat in cazul Dragnea, ai carei membri, fideli si indatorati, sunt folositi ca motoare si curele de transmisie ale unei adevarate anvelope coercitive de leadership, impuse masei, un fenomen de putere imaginativa, sa-i zicem mai cu modestie pe romaneste, americanii ii spun mai pompos exceptionalism, reproductibil in totalitarism si autoritarism, dar, ca o exceptie de la regula, si in democratie.
Nu as opera cu criteriile de bun sau rau in cele trei cazuri de sisteme sau regimuri politice, asa cum ne manipuleaza “corectitudinea politica” sa acceptam. Pot exista, si sunt de dorit, si situatii compuse. Poate ca supervizorii “corectitudinii politice” vor sari ca arsi cand vor afla de posibilitatea democratiei totalitare, ca modalitate de control total de catre popor asupra puterii, care este o aspiratie legitima. Sau despre democratiile autoritare, in care accesul la guvernare este democratic, cu exercitiu democrat-autoritar, care imbina libertatea de exprimare si consultarea populara cu autoritatea guvernarii, limitabila prin motiuni constitutionale. Ceea ce acuza, ieri, opozantul Aleksei Navalnii, ca Vladimir Putin nu se va da inapoi de la nimic pentru a mentine “monopolul asupra puterii” nu este decat o grimasa antidemocratica si antiautoritara, in conditiile in care presedintele rus se bucura de sustinerea a 86 la suta dintre cetatenii rusi si de simpatia lumii fair play a sportului (realegerea la FIFA a lui Blatter a fost indirect un plebiscit de simpatie fata de politica putinista), iar amenintarile din jurul Rusiei cer determinare administratiei de la Kremlin.
Sa fie limpede, nu resping unitatea si autoritatea de partid, fara de care nu se poate infaptui nicio cauza mareata, ci confiscarea si transformarea lor in unelte ale puterii personale. Pentru astfel de derapaje sunt cel putin doua probe temeinice, pentru a folosi o terminologie in curs de consacrare juridica, excluderile din partid si arestarile preventive. Cine nu a dat semnale de conformare, s-a trezit in afara partidului (ca Mircea Geoana), la DNA sau in ambele situatii (ca Marian Vanghelie). Daca Victor Ponta va fi contrazis de evenimente, adevaratul perdant, pe termen mediu-lung, va fi PSD, dar nu vor fi de neglijat nici dezamagirile unor colegi ca ZeV si George Ban, care au lustruit fatada Ponta cu o dedicatie care ar fi fost demna de un scop mai bun. Pe ei si pe altii ca ei ii intreb, cui vreti sa i se deconteze criza politica, care pluteste in aer, PSD-ului?
De ce ar fabula PNL cu o tema de motiune neconvingatoare, care in mod normal nu ar avea nicio sansa de a trece? Doar pentru a-si da singur cu stangul in dreptul? Ca sa se faca de ras, la scena deschisa, ca-si va trimite sageata pe langa tinta? Nu exista decat o explicatie, pe care cei nedumeriti de tema motiunii nu o pricep: calculele au fost facute, voturile ies la socoteala. PNL nu a stat degeaba, din noiembrie, tectonica pe care a pregatit-o in PSD va rupe partidul in doua chiar sub scaunul lui Ponta. Morala cu care se va incheia povestea va fi simpla, cand se stie dinainte ca aritmetica va trece motiunea de cenzura, orice tema este buna.
Fragmentarium Politic 