Despicarea apelor: Toiagul lui Gabriel Oprea

30/06/2015

ZeV, aflati tardiv ca o analiza depinde nu numai de sfera invatarii (informatie, tehnologie etc.), ci si de un dat numit stil, care este omul insusi, dupa cum ne-a revelat La Bruyere.

Compensati insa prin observatie si interpretare, motiv pentru care la ultimul capitol as vrea sa va ajut, sugerandu-va sa reflectati asupra a ceea ce presupune si ce consecinte genereaza un drept de initiativa legislativa si un guvern majoritar (poate chiar si asupra drepturilor, traseelor si procedurilor de legiferare si de promulgare).

Am avut profesori celebri, nu a fost un merit al meu, ci un noroc al meu, chiar daca intamplator am fost sef de promotie (un detaliu care nu mi-a ajutat la nimic, de altfel). Cand, vorbindu-mi de raporturile presedinte-parlament si nominalizare-validare ma intrebati „Ati inteles?”, mi-e teama ca imi adresati un fals repros, eu nu am contestat ceea ce D-stra pare sa fi redescoperit, ci m-am referit la pretentia de „consultare” si la faptul ca votul pe nominalizare este extra-guvernare.

Contrariati prin deprecierea controlului civil asupra serviciilor secrete, supralicitand implicit interimatul, dar spuneti un adevar ca dreapta PPE nu cunoaste ideologia reconcilierii, ci doare pe cea a dictatului.

Dar va indemn sa stati foarte linistit, politicianismul, care nu lipseste niciunui actor politic, este un fapt, starea socio-economica, un altul, cu alte cuvinte electoratul, care s-a maturizat si s-a imunizat, as spune, la demagogie si manipulare, va vota oricand nu politicianismul sau vorbele de opozitie, ci starea economico-sociala si faptele de guvernare. Politicienii se pot vota sau nu intre ei, dar hotarator va fi cine-i va vota pe politicieni.

Pentru a despica apele, este nevoie de un potential, de un garant sau de un toiag, spuneti-i cum vreti, de echidistanta si de determinare. In Grecia, toiagul i-a revenit radicalului de stanga Alexis Tsipras, despre care ati afirmat, din nou eronat sau, stiu eu, aluziv, ca ar fi social-democrat.

In Romania, nu va fi cazul, cel al reconectarii stanga-drepata sau al medierii resetarii, cum am scris, ar putea apartine lui Gabriel Oprea, pentru motivele pe care le-am facut cunoscute. Asta acum, mai tarziu nu stiu…

https://nastase.wordpress.com/2015/06/30/roland-dumas-si-fostele-frontiere-ale-urss/

Anunțuri

Deblocarea institutionala: Un conector stanga-dreapta sau un mediator de resetare?

29/06/2015

Perspectiva zilei de marti, cand parlamentul se va reuni si va vota propunerea MRU la sefia SIE, se anunta a fi destul de cenusie. Daca aritmetica prezentei la sedinta o va infrange pe cea a voturilor, problema validarii sefului SIE se va muta automat pe agenda sesiunii din toamna, avand in vedere ca maine este ultima zi a actualei sesiuni a parlamentului. Altfel spus, vom deveni martorii unui blocaj institutional, deloc de minimalizat in actualul context geopolitic, geoeconomic si de securitate regionala.

Desi negocierilor interpartide au format o majoritate UNPR, PNL, UDMR pentru trecerea nominalizarii, PSD si ALDE vor vota impotriva sau nu vor participa la vot, ultimul caz putand da peste cap posibilitatea adoptarii unei hotarari. PSD si-a motivat decizia prin acuzatia ca presedintele Klaus Iohannis nu l-a consultat inaintea nominalizarii. In realitate, totul se datoreaza blocarii coabitarii. Cauzele sunt de memorie, imputabile ambelor parti. PSD nu a uitat ca MRU a fost ultimul premier PDL, cu care s-a inchis seria catastrofalelor guvernari ale dreptei, prin prabusirea din 2012, care a lasat in urma sa potopul crizei si austeritatii. In schimb PDL, rebranduit in noul PNL, a uitat si vrea la guvernare, pentru ca, impreuna cu presedintele Iohannis, dreapta sa exercite puterea totala, ca in timpul fostului presedinte Basescu.

In mod evident, este nevoie de o reconciliere intre stanga si dreapta, prin care coabitarea si institutiile sa nu mai fie blocate, prin scopuri care scuza mijloacele ori instrainarea de orice idée sau posibilitate de bipartizanism. Coabitarea, atunci cand cele doua ramuri ale puterii executive sunt una de stanga si una de dreapta, inseamna, printre altele, dreptul presedintelui la nominalizari de sefi servicii secrete si dreptul guvernului la initiative legislative. Nu exista pentru presedinte un drept de coadministrare guvernamentala sau pentru premier unul de coadministrare prezidentiala. Prin urmare, cele doua puteri executive functioneaza independent si pe domenii distincte, constitutional, fara interferente ireconciliabile, cum sunt, de exemplu, nominalizarea la SIE si modificarea codurilor penal si de procedura penala.

Cine a analizat evenimentele de astazi a observat ca a aparut o sansa de reconciliere, de conectare sau de resetare a jocului politic intre stanga si dreapta. Prima surpriza a fost participarea generalului Gabriel Oprea, premier interimar si presedinte al UNPR, la sedinta BPN a PSD. Desi se stia dinainte ca cele doua partide vor proceda diferit fata de nominalizarea la SIE, fara ca acest lucru sa aiba repercusiuni asupra coalitiei de guvernare, se poate presupune ca prezenta lui Oprea la sedinta social-democratilor a avut ca obiect fie tentativa de a-i convinge sa conteze la cvorum, chiar daca vor vota impotriva, fie sa ia pulsul la fata locului, pentru a intelege cam pana unde le poate merge rezistenta la coabitare sau poate ambele motive.

A doua surpriza a fost anuntarea de catre presedintele UNPR a fuziunii prin absorbtie cu PP-DD, a obiectivelor si a pozitionarii politice. Oprea a declarat ca UNPR este un partid al usilor deschise, ca toti cei care doresc sa faca politica in interes national si al patriotismului sunt bineveniti in partid, indiferent daca au facut sau nu politica sau daca au facut parte dintr-un partid de stanga sau de dreapta. Recunoastem o pozitie neutrala, de centru, specifica militarilor, care ar putea garanta echidistanta in arbitrarea resetarii si a deblocarii institutionale. Interesanta este si tinta privind efectivul UNPR, care pana anul viitor va ajunge la un million de membri de partid, cu organizatii in toate cele 3200 de localitati din Romania.

Generalul Gabriel Oprea a subliniat in cateva randuri ca nu-l intereseaza functia de premier, ci stabilitatea tarii, ca a fost si este loial angajamentelor politice, si cand a fost in coalitii de dreapta, cu PDL, si, acum, in cea cu PSD. Mi se pare destul de clar ca nici Iohannis si nici Ponta nu vor putea debloca coabitarea si institutiile statului, acuzatiile reciproce, in special cele legate de incompatibilitati, de coruptie, de justitie sau de pilotare externa a unor partide sau institutii nu dau niciunuia sansa de impartialitate. Ar putea fi creditat premierul interimar si presedintele UNPR cu aceasta sansa? Dar, in primul rand, politicienii, partidele vor vedea sau vor dori sa vada aparitia acestei oportunitati?


Eseu de Duminica

28/06/2015

Azi a fost ziua Domnului, de slavire si reculegere, de regasire a sinelui si a iubirii pentru ceilalti. O sarbatoare si a gandurilor curate, chiar si a celor politice.

Nu stiu daca premierul Victor Ponta, aflat din 13 iunie in Turcia, pentru operatie la genunchi si recuperare postchirurgicala asistata, a mers si astazi la lacasul crestin din Istanbul, la care am aflat ca a fost dupa ce a iesit din spital, pe 21, duminica trecuta. Insa cu siguranta se gandeste la miscarile politice intestine din tara, la incercarile de a profita de absenta sa fortuita si de a pune de-o criza. I se simte preocuparea din ce a scris pe facebook, vineri seara: „Economia va merge bine daca nu ne conving rusii, prostia sau foamea oarba de putere sa facem o mare criza.”

Este un prilej si pentru mine de a reflecta la nesabuitele intrigi si patimi prin care opozitia Iohannis-PNL si unii oportunisti din PSD si din coalitie vor sa-l ingroape politic de viu, pentru a-i lua locul.

Liberalii imprastie zvonuri si mesaje otravite, ca Ponta s-ar ascunde de DNA la turci, ca nu i-ar pasa de guvernare, ca ar trebui chemat de urgenta in tara, ca ar trebui sa-si dea demisia sau sa fie demis. Parca mistuita de fierbinteala setei de putere, copresedintele liberal Alina Gorghiu a ajuns sa-si confunde morganatic partidul cu PSD, luand drept realitate o fantasma, ca „PNL se bucura de cea mai mare incredere din partea romanilor.”

Liviu Dragnea, coordonator politic al PSD, o functie creata ad-hoc pentru fostul presedinte executiv, pentru a nu-l trimite la munca de jos dupa ce a fost condamnat cu suspendare, si caruia nu-i inteleg de loc asumarea de facto a primei functii in partid, cand presedinte interimar este Rovana Plumb, presedinte al Consiliului National, agita, dar intr-un alt fel, valurile in jurul lui Ponta, sustinand ca partidul ar fi „tulburat” de absenta presedintelui sau si ca i-ar fi recomandat prieteneste premierului „cum-necum sa ajunga la guvern.”

Marian Oprisan, liderul PSD Vrancea, a fost mai abrupt, l-a somat pe Ponta sa se intoarca la post „imediat”, dar a pocnit si o petarda capitularda, ca „puterea ar fi trebuit predata presedintelui Iohannis de la inceput.” Este limpede ca astfel de politichii sau politchipiuri sufla in acelasi balon.

Tragand linie si adunand, rezulta ca (1) pana la limita legala a celor 45 de zile pe care se poate intinde durata unui interimat de prim-ministru, undeva pana in primele zile ale lui august, nu exista nicio problema legala care sa puna in discutie absenta medicala a lui Victor Ponta sau pozitia sa de premier titular. Chiar si daca Ponta s-ar intoarce in ultima zi a scadentei, desi de dorit ar fi, fireste, sa se intoarca cat mai devreme posibil.

(2) Nicio functie, niciunde, nu pleaca in concediu de odihna sau medical odata cu titularul, intotdeauna ramane un  inlocuitor legal, iar aceasta procedura a fost respectata ad litteram.

(3) Daca luam in calcul activitatea guvernului de crestere si stabilitate economica, cat si faptul ca luminile actualei sesiuni a parlamentului se vor stinge marti, 30 iunie, nu sunt motive de urgenta celor invocate in mod politicianist.

(4) Cat priveste dosarul de urmarire penala al lui Victor Ponta, acesta este considerat nevinovat pana la pronuntarea judecatorilor, lucru cunoscut si de catre procurorii de caz, si de catre adversarii politici.

(5) Victor Ponta ar trebui sa aiba motive de mandrie, nu de neliniste. Adversarii sai politici sunt nevoiti sa fiarba in suc propriu si sa plece in vacanta fara sa fi avut cu ce sa-l prinda in campul lor de mira, nici macar in momentele sale de slabiciune, de boala si de absenta de pe post si din tara. Colaboratorii din partid, din guvern si din coalitie ii pretuiesc prezenta, nu absenta, fapt din plin demonstrat.


O sansa coabitarii: Votul extra-guvernare al coalitiei

27/06/2015

Motto: Pentru a fi o arta a compromisului, politica are nevoie de un capital de flexibilitate (F. P.)

Regula este ca o coalitie de guvernare trebuie sa voteze solidar orice proiect de lege sau de masuri al guvernului. Existenta unor proiecte comune sau diferite in afara coalitiei sunt posibilitati nereglementabile in niciun protocol fondator, acestea de obicei fiind la latitudinea votului de constiinta sau pe interese specifice.

In aceasta marja de intelegere ar trebui sa se incadreze si votul coalitiei de guvernare pe nominalizarea la sefia SIE, facuta de catre presedintele Klaus Iohannis. Prin urmare, votul coalitiei pe acest subiect nu ar trebui normativizat, nu ar trebui facuta o problema de razboi rece intern daca PSD, UNPR si ALDE vor vota diferit.

Inchistarea intr-o mentalitate sau atitudine de bloc pe votul extra-guvernare, mai ales cand in coalitie s-au anuntat pozitii diferite de vot pe numirea lui Mihai Razvan Ungureanu, un profesionist recunoscut al domeniului, risca sa genereze in mod gratuit un handicap pentru stabilitatea guvernarii. Copresedintele PNL Vasile Blaga a sesizat deja acest „proiect de greseala” al PSD, aflat pe maini interimare, speculand, azi, de la Piatra-Neamt, ideea ca „PSD e incercuit privind votul pentru SIE, care poate fi si baza unei noi majoritati.”

Nu orice mar aruncat de opozitie in coalitie trebuie sa devina unul al discordiei. Daca am inteles bine, la premierul Ponta functioneaza aceasta idee, ca un vot diferit al membrilor coalitiei a propunerii MRU este extra-guvernare, deci nu este un cap de tara. In plus, exista cutuma ca cel mai intelept cedeaza, coabitarea chiar are nevoie de o reincalzire, iar speta pe votul sefului SIE este chiar nimerita. Un act de bunavointa ar putea conta pentru coabitare, care, oricum, chiar daca nu va avea ecou politic, nu va trece neobservat de catre ong-uri, societatea civila si electorat.


Paradoxuri politice: Criza care se sapa si pericolul caderii

26/06/2015

Din motive care probabil tin de respingerea coabitarii si tentatia puterii totale, in Romania s-a ajuns ca ciclurile guvernamentale sa nu mai fie complete. Dupa ce parcurge cam peste jumatate din drum, guvernul ales este dat jos de catre opozitie sau de catre semiopozitie, cand puterea executiva este impartita. Desigur, cuvantul semiopozitie iese din conventiile politice, dar la noi la asa ceva s-a ajuns, la o semiblocare institutionala, in conditii de coabitare, cand partidul presedintelui face opozitie guvernului si partidul guvernului face opozitie presedintelui, a se vedea speta nominalizarii candidatului pentru sefia SIE, cu alte cuvinte, se impart si puterea si opozitia, dar cineva tot este nemultumit. Motivele pentru care se intampla fenomenul de scurtare a ciclului guvernamental au ajuns sa nu prea mai conteze, oricare din cele contrare, reaua sau buna guvernare, putand juca acelasi rol.

Stangii PSD i se sapa de catre dreapta Iohannis-PNL o criza atipica, impotriva celui mai mare partid al Romaniei, cu cel mai mare scor electoral din ultimele doua decenii, cel anti-Basescu-PDL, din 2012, si cu o guvernare care inregistreaza cea mai buna crestere economica din Europa. Cum o astfel de stare economica-sociala a tarii nu poate fi folosita in acapararea totala a puterii, s-a vazut si din tema anemica a motiunii de cenzura, si de fapt cred ca nici nu-i intereseaza bunul mers al economiei si vietii populatiei, agentii rasturnarilor de guverne au cautat alte cai de a o face, extra-economice si extra-sociale. Evenimente in derulare confirma ca au gasit-o, calea judiciara, prin folosirea DNA, o investitie occidentala. De ultima ora a venit si o coroborare care o stimuleaza, cu facaturi de blocare si de imagine, cum sunt respingerea codului fiscal, de catre Comisia Europeana si zugravirea excesiv de subiectiva a democratiei din Romania, in Raportul Departamentului de Stat american pe anul 2014.

De ce aceasta graba si lipsa de scrupule democratice pentru daramarea unui guvern, statistic cel mai bun pentru economie si populatie, dupa 1989, cand pana la alegerile urmatoare, din 2016, mai sunt un an si jumatate? Nu discut acuzatia preventiva de coruptie, care ramane de dovedit, nici in ce masura de corelatie se poate afla o buna guvernare cu coruptia, comparativ cu o rea guvernare, un istoric al acestora ne-ar putea lamuri mai bine. Aduc insa in atentie o explicatie, greu sau imposibil de respins de catre cei ale caror puncte forte nu sunt recunoasterea evidentei, adevarului si realitatii, ci mesterirea de aparente, de falsuri si de speculatii. Foarte probabil si logic, sustinatorii externi ai alegerilor prezidentiale, din noiembrie, castigate de o maniera extrem de surprinzatoare si de controversata, isi vor serviciul returnat in acest an, nevoile sau oportunitatile lor de afaceri nu mai pot sa astepte, probabil si din perspectiva unor volatilitati economice si financiare internationale crescande, anuntate.

Numai ca specificul democratiei romanesti, care imparte puterea executiva intre presedinte si guvern si caracteristicile de esichier si electorale, care lasa libere balansul stanga-dreapta si alternanta la putere incurca automatismul serviciu-contraserviciu sau de genul primul sosit-primul servit. Orice s-ar spune, este prea mult ca sa astepti patru ani, de unde si scurtarea ciclului guvernamental, o gaselnita care, daca de jure nu se poate, de facto poate face ca un sistem politic sa fie de dreapta, prin interzicerea sau evacuarea stangii de la putere, prin varii metode, dintre care cele mai comune sunt acuzatiile pe teme de coruptie si drepturile omului, cum se contureaza si in cazul partidului si guvernului stangii PSD. Bineinteles, este vorba de o mare manipulare si de o mare nedreptate, ceea ce m-a facut sa exclam, la un moment dat, intr-un articol, ca nu exista o contradictie mai dramatica decat cea dintre o tara cu un popor de stanga, si cifrele despre angajatii cu salariul minim din raportul american mentionat confirma acest statut, si un sistem sau un regim politic de dreapta.

Victor Ponta a incercat, prin strategia alunecarii PSD spre dreapta, sa intre in gratiile de dreapta vest-europene si americane, a reusit pana la un punct cu coabitarea, dar Vestul nu a fost multumit cu pretul primit. Numai o dreapta totalitara, sub aspectul detinerii puterii si la Cotroceni si la Victoria, ii va putea satisface Occidentului pretentiile cvasicoloniale, pentru ca nu se incurca cu reticente de taieri de salarii si de pensii sau cu alte masuri excesive, asa cum s-a intamplat in regimul Basescu-PDL, asa cum, acum, creditorii occidentali cer Greciei de stanga, dar nu se intampla. Situatia actuala privind partidul si guvernul social-democrat este cat se poate de proasta, cu potential de evolutie dintre cele mai nefavorabile, dupa interimarea functiilor de sef de partid si de guvern, ca urmare a operarii si recuperarii lui Victor Ponta in Turcia. Absenta din tara a lui Ponta este extrem de agresiv speculata, in stransa si chiar abuziva legatura cu dosarul sau la DNA, de catre Iohannis si PNL, dar are si efecte de dezorganizare in PSD si centrifuge in coalitia de guvernare.

Ce ar trebui facut? Indiferent de rezultatul dosarului de urmarire penala al lui Victor Ponta, parerea mea este ca obiectivul strategic principal al celor in mainile carora sta destinul PSD ar trebui sa fie protejarea brandului partidului, de cea mai reprezentativa si mai eficienta forta politica a Romaniei. Lucrurile nu sunt chiar atat de simple, cu cat este vorba de doua fronturi, cu stari si evolutii divergente, cel politic si cel economico-social, pe de o parte, dar si ca o cedare la santajul dreptei ar fi speculata ca o infrangere catastrofala, care ar urmari PSD in alegerile de anul viitor. Iesirea de la guvernare, o decuplare de leadership sau revenirea din alunecarea spre dreapta ar fi niste solutii, dar cu costuri mari, poate chiar incalculabile, risc care nu ar trebui provocat. Intoarcerea premierului in termenul legal in tara va fi speculata, fara indoiala, ca se va da „prins” DNA-ului, dar va fi un prim pas inevitabil, cu costuri mai mici, care il va pregati pe al doilea, contraatacul, cu toate argumentele faptice si legale, doar este procuror, tintind dubla masura folosita de catre justitie, una pentru presedinte, prin eludarea si apoi desfiintarea incompatibilitatii, alta pentru premier, coruptia din PNL si politicianista vointa de putere totala a dreptei, intr-un moment de crestere, care va fi fatala pentru stabilitatea economica.

Linia generala de conduita optima ar fi ca PSD sa fie deschis catre orice optiune, dar nu unilaterala, ci numai prin consens cu Iohannis si PNL si cu masuri simetrice in contrapartida. Separarea celor doua planuri antagoniste si artificialitatea acestui antagonism, dintre cel economico-social si cel politic, cu continuarea neabatuta a consolidarii primului, va trebui sa fie un obiectiv de constientizare publica, mai cu seama ca euroatlanticii recidiveaza in infrangerea democratiei, prin respingerea hotararii referendumului din 2012 si a codului fiscal legiferat de parlament, in 2015, si prin sindromul pactizarii cu dreapta si cu vointa acesteia de putere totala. Pericolul ca in criza care se sapa sa cada chiar Romania este real si sub nicio forma de acceptat. Daca Romania poate fi oricand blocata pentru decizii democratice majore, privind economia, populatia sau alte domenii, se deschide o problema de dezbatere politica si publica, daca suntem in locul potrivit sau pe calea potrivita. Aceasta va fi de fapt cea mai importanta tema de reflectie strategica pentru Romania, o problema a problemelor, pe termen scurt, mediu si lung.


O observatie: O disculpare cat o afundare

25/06/2015

Gabriela Firea (PSD) incearca o disculpare, dar nu reuseste decat o afundare: „Strategia Națională de Apărare nu este decât un document programatic”, o minimalizare inacceptabila a ideii de programatic, pentru ca, referindu-se la transferul de atributii de la guvern catre presedinte, sa conchida: „de la intentie pana la fapta este cale lunga”. Nu discut realitatea sau posibilitatea transferului de putere, dar intreb, retoric, fireste, care este rolul unui document programatic, nu tocmai pentru a jalona actiunile, faptele?


In numele comunicarii: Are si Romania bloguri politice de top popular

25/06/2015

Vivat, crescat, floreat: Un website cu audienta multimilionara este public si popular nu numai ca informatie, ci si ca proprietate.

https://nastase.wordpress.com/2015/06/25/8-000-000-de-accesari/