Primus inter pares? Firele MCV si papusa Justitie

12/06/2015

Despre rolul procurorilor sau judecatorilor s-ar putea scrie cel putin tot atat de multe pagini ca despre al avocatilor, dar nu cred ca este normala supraordonarea vreunuia dintre roluri, fara riscul de a strica balanta numita justitie. Se poate veni cu un car de exemple in care un avocat dichisit in ale vorbariei sofismelor a scos basma curata criminali, escroci sau alti infractori, de toate nuantele codului penal. Sau, invers, procurori care au infundat nevinovati in puscarii sau mai rau, unde exista pedeapsa cu moartea. Cand se incearca asa ceva este limpede ca se apasa pe unul din talerele cantarului, numita supraordonare fiind unul dintre detaliile in care se ascunde diavolul. Nu cred ca este nevoie sa reiau istoricul despre „revolutiile” procurorilor sau judecatorilor. In fapt, justitia este o masinarie in care fiecare rotita are rolul sau. Desigur, este importanta calitatea „rotitelor”, dar este important si „mediul” in care functioneaza „masinaria”, fara posibilitatea unor influente, de genul celor magnetice, care fac ca busola sa indice gresit si sa ne insele orientarea. Cu alte cuvinte, este vorba de doua lucruri diferite si la fel de importante, de sistemul justitiei si de mediul in care functioneaza justitia.

Noi vorbim mult, in ultimul timp, de independenta justitiei, pe care fie o relativizam, fie o confundam cu imunitatea, dupa cum ne convine. Va trebui in cele din urma sa ne hotaram daca independenta justitiei are aceeasi valoare pentru toate puterile statului, asa cum cel putin teoretic o reclama doctrina separatiei si egalitatii puterilor statului. La fel cu imunitatea, care se considera politicianeste ca justitia ar avea-o si sistemic si individual, dar despre care se vocifereaza ca celelalte doua puteri ale statului nu ar avea-o. Va fi nevoie, in consecinta, de modificari constitutionale si legislative, care sa echilibreze si sa fiabilizeze masinaria justitei, dar si a statului. Printre altele, este o nevoie acuta de o lege a raspunderii magistratilor. Presedintele Senatului a spus o vorba mare, la care subscriu, ca hotararile politice ale parlamentului „nu se interpreteaza”. Nu pare sa fi ajuns la multe urechi, oricum, nu la cele care trebuie. Si o ultima chestiune, cea a MCV, despre a carui „necesitate” a ajuns sa se pronunte si ambasadorii, este cea mai grosolana atarnare a justitiei, ca firele care anima marionetele…

https://nastase.wordpress.com/2015/06/12/beyond-reasonable-doubt/


Motiunea si cresterea: Despre loialitatea electorala a majoritatii parlamentare

12/06/2015

Motto: „Mi-i doresc la guvernare!” (Klaus Iohannis despre PNL)

Cand scriu aceste randuri, imi arunc din cand in cand ochii peste fluxurile de stiri ale agentiilor de presa. In Parlament a inceput sedinta de dezbatere a motiunii de cenzura, care va fi urmata de votare. Premierul Ponta a declarat ca are emotii. Cred insa ca cel mai mare rating al emotiilor il are populatia. Sa fie limpede, un guvern care are performante economico-sociale si se bucura de increderea populara nu este unul de doborat de catre o motiune a opozitiei. O motiune de cenzura este constitutionala, un drept al opozitiei, dar devine o absurditate cand este impotriva cresterii, a unei Romanii a lucrului bine facut, pentru a parafraza sloganul de campanie al lui Klaus Iohannis, cosustinator al motiunii.

Ce ar putea insemna, oare, riscul trecerii unei motiuni impotriva cresterii economice? O limita sau o fortare a codificarii? Cum am putea denumi o rasturnare a unei situatii care merge bine Romaniei? O lovitura situationala, de rea credinta, de opozitie sau de stat, constitutionala? Pana cand se vor gasi raspunsuri si solutii, un fapt este in afara de orice indoiala, PNL tine mortis sa vina la guvernare, chiar daca va costa Romania un salt inapoi. Problema nu va fi daca o criza politica de o asemenea factura si in asemenea circumstante ne va arunca in urma, ci cat de mult, inapoi la criza pe care ne-au lasat-o comunistii in 1989, sau la criza pe care am mostenit-o in 2012 de la Basescu si PDL?

Pentru a nu o lua de la capat, precum Sisif, exista o singura cale, cea a loialitatii electorale a majoritatii parlamentare, in care cred si sper. Desi aritmetica este clara si nu ar trebui sa existe suprize, nimeni nu stie ce se afla in constiintele politice ale parlamentarilor, ce va iesi din magma fierbinte a voturilor din finalul motiunii. Cred ca toti romanii s-ar bucura enorm ca voturile sa fie pentru crestere, nu pentru cadere, ca parlamentarii sa-si reconfirme responsabilitatea, angajamentele si mandatele electorale. Probabil ca liberalii se vor ingalbeni si mai tare, poate chiar inverzi prin asalturi antidemocratie, dar majoritatea este regula de aur a democratiei. Daca o vor tot tine cu guvernarea anticipata, calea care le-ar mai ramane ar fi electorala. Cu riscurile asumate, fireste. Fapte bune!