Perspectiva zilei de marti, cand parlamentul se va reuni si va vota propunerea MRU la sefia SIE, se anunta a fi destul de cenusie. Daca aritmetica prezentei la sedinta o va infrange pe cea a voturilor, problema validarii sefului SIE se va muta automat pe agenda sesiunii din toamna, avand in vedere ca maine este ultima zi a actualei sesiuni a parlamentului. Altfel spus, vom deveni martorii unui blocaj institutional, deloc de minimalizat in actualul context geopolitic, geoeconomic si de securitate regionala.
Desi negocierilor interpartide au format o majoritate UNPR, PNL, UDMR pentru trecerea nominalizarii, PSD si ALDE vor vota impotriva sau nu vor participa la vot, ultimul caz putand da peste cap posibilitatea adoptarii unei hotarari. PSD si-a motivat decizia prin acuzatia ca presedintele Klaus Iohannis nu l-a consultat inaintea nominalizarii. In realitate, totul se datoreaza blocarii coabitarii. Cauzele sunt de memorie, imputabile ambelor parti. PSD nu a uitat ca MRU a fost ultimul premier PDL, cu care s-a inchis seria catastrofalelor guvernari ale dreptei, prin prabusirea din 2012, care a lasat in urma sa potopul crizei si austeritatii. In schimb PDL, rebranduit in noul PNL, a uitat si vrea la guvernare, pentru ca, impreuna cu presedintele Iohannis, dreapta sa exercite puterea totala, ca in timpul fostului presedinte Basescu.
In mod evident, este nevoie de o reconciliere intre stanga si dreapta, prin care coabitarea si institutiile sa nu mai fie blocate, prin scopuri care scuza mijloacele ori instrainarea de orice idée sau posibilitate de bipartizanism. Coabitarea, atunci cand cele doua ramuri ale puterii executive sunt una de stanga si una de dreapta, inseamna, printre altele, dreptul presedintelui la nominalizari de sefi servicii secrete si dreptul guvernului la initiative legislative. Nu exista pentru presedinte un drept de coadministrare guvernamentala sau pentru premier unul de coadministrare prezidentiala. Prin urmare, cele doua puteri executive functioneaza independent si pe domenii distincte, constitutional, fara interferente ireconciliabile, cum sunt, de exemplu, nominalizarea la SIE si modificarea codurilor penal si de procedura penala.
Cine a analizat evenimentele de astazi a observat ca a aparut o sansa de reconciliere, de conectare sau de resetare a jocului politic intre stanga si dreapta. Prima surpriza a fost participarea generalului Gabriel Oprea, premier interimar si presedinte al UNPR, la sedinta BPN a PSD. Desi se stia dinainte ca cele doua partide vor proceda diferit fata de nominalizarea la SIE, fara ca acest lucru sa aiba repercusiuni asupra coalitiei de guvernare, se poate presupune ca prezenta lui Oprea la sedinta social-democratilor a avut ca obiect fie tentativa de a-i convinge sa conteze la cvorum, chiar daca vor vota impotriva, fie sa ia pulsul la fata locului, pentru a intelege cam pana unde le poate merge rezistenta la coabitare sau poate ambele motive.
A doua surpriza a fost anuntarea de catre presedintele UNPR a fuziunii prin absorbtie cu PP-DD, a obiectivelor si a pozitionarii politice. Oprea a declarat ca UNPR este un partid al usilor deschise, ca toti cei care doresc sa faca politica in interes national si al patriotismului sunt bineveniti in partid, indiferent daca au facut sau nu politica sau daca au facut parte dintr-un partid de stanga sau de dreapta. Recunoastem o pozitie neutrala, de centru, specifica militarilor, care ar putea garanta echidistanta in arbitrarea resetarii si a deblocarii institutionale. Interesanta este si tinta privind efectivul UNPR, care pana anul viitor va ajunge la un million de membri de partid, cu organizatii in toate cele 3200 de localitati din Romania.
Generalul Gabriel Oprea a subliniat in cateva randuri ca nu-l intereseaza functia de premier, ci stabilitatea tarii, ca a fost si este loial angajamentelor politice, si cand a fost in coalitii de dreapta, cu PDL, si, acum, in cea cu PSD. Mi se pare destul de clar ca nici Iohannis si nici Ponta nu vor putea debloca coabitarea si institutiile statului, acuzatiile reciproce, in special cele legate de incompatibilitati, de coruptie, de justitie sau de pilotare externa a unor partide sau institutii nu dau niciunuia sansa de impartialitate. Ar putea fi creditat premierul interimar si presedintele UNPR cu aceasta sansa? Dar, in primul rand, politicienii, partidele vor vedea sau vor dori sa vada aparitia acestei oportunitati?
Fragmentarium Politic 