O vacanta provizorie: Dreapta impredictibila, o Romanie razganditoare?

28/07/2015

Desi din motive diferite, pentru politicieni starea de vacanta mare pare a fi provizorie. Premierul Ponta urmeaza sa faca o noua operatie la picior, in Turcia. Presedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, este preocupat de „nervozitatea” pe care o provoaca discutarea prealabila in partid a hotararilor de guvern. Vicepremierul Gabriel Oprea nu pleaca in concediu deoarece s-ar putea sa preia atributiile de premier interimar. Copresedintele PNL Alina Gorghiu se agita pentru consultari politice pe teme ale guvernarii, incepand cu codul fiscal.

Exista si un motiv comun, sesiunea parlamentara extraordinara, in 24-25-26 august, pentru reexaminarea codului fiscal, ceruta de catre presedintele Iohannis. Totusi, pe deasupra atmosferei de razboi de pozitii si de asteptare, pare sa adie si un inceput de concedare. Liviu, omul forte al PSD, a batut in retragere, fiind de acord cu razboinica Alina de a se face o noua analiza privind consecintele codului fiscal. Nu stiu care va fi reactia Ministerului Finantelor, in analiza, pot insa presupune ce vor spune Consiliul Fiscal, BNR si consilierii presedintelui. Nu exclud, pe aceasta tema, nici posibilitatea unui contraconcert la doua maini drepte, dupa cel al lui Victor, exersat indelung.

Dreapta incearca sa rediscute codul fiscal intr-o matrice politica. Rezultatele unei asemenea rediscutari ar putea fi insa neconcludente, partinitoare sau pervertitoare. Dupa cum s-a vazut si din tema greceasca, riscul abordarii politice este de a nu ajunge la echilibru, la consens. Chiar daca recruteaza economisti si finantisti prestigiosi, politica poate afecta sau manipula neutralitatea tehnica. Nu absolutizez si nu fatalizez, solutiile echitabile – implicand compromisuri, beneficii sau costuri – sunt posibile daca principiile independentei, egalitatii si avantajului reciproc se aplica simetric, nu asimetric.

Cred ca impactul asupra profilului de tara ar face mai adecvata abordarea conceptuala a cerintei de rediscutare a codului fiscal. Schimbarea brusca de atitudine a PNL fata de noul cod fiscal ridica doua mari probleme conceptuale, care lovesc in efigia liberala, dar si in profilul de tara. Prima este de predictibilitate, o valoare dezirabila pentru orice politica de partid sau de stat. Un partid care se dovedeste impredictibil in opozitie are toate nesansele sa reproduca aceasta atitudine si la guvernare.

De la intrarea in NATO si UE, ni s-a tot cantat aria de bloc a predictibilitatii, care ar avea un rol primordial in consecventa, stabilitatea si conservarea integrarii europene si euroatlantice. S-a si confirmat, pana de curand. Dupa ce noul cod fiscal a fost discutat public, aprobat de catre toate partidele si votat ca lege de catre Parlament, nimeni nu s-ar fi asteptat ca de la Bruxelles sa vina un semnal de respingere. In urma acestuia, PNL si-a schimbat atitudinea cu 180 de grade fata de codul fiscal. Prin razgandire, dreapta romaneasca a probat ca este impredictibila.

A doua problema tine de intrebarea daca relaxarea fiscala mai este sau nu un obiectiv de politica liberala? Raspunsul cred ca este unul impartit, in raport cu natura externa sau interna a investitiilor si capitalurilor. Impozite si taxe cat mai mici pentru cele straine, venite din afara, dar cat mai mari pentru cele autohtone, dinauntru. Este o dubla si abila discriminare, pozitiva pentru ofensiva investitiilor si capitalurilor multinationale, negativa pentru apararea celor nationale. O competitie inegala sau o decompetitivizare neoliberala, cu final dinainte cunoscut.

Dupa ce a fost inghitit de catre PDL, PNL nu mai este national-liberal, ci neo-liberal, neoliberalism cu fata liberala, o anexa a partidelor neoliberale, invazive si austeriste, cu politici economice golite de obiective sociale si de dezvoltare. Aceasta metamorfoza politica explica dezlantuirea PNL impotriva codului fiscal, a legii salarizarii si a rectificarii bugetare pozitive, care aduc cresteri ale veniturilor tuturor cetatenilor si firmelor si unor domenii deficitare. PNL se plange de scaderea colectarii fiscale si de cresterea deficitului, exista insa o sursa acoperitoare si echitabila, numita impozitarea progresiva. Se apropie, inevitabil, si ocazia unui concert la doua maini stangi.


Asteptarea cu covorul portocaliu: Dreapta, somata sa curete scena de stanga. Guvernul si majoritatea parlamentara, foarte aproape de a ajunge pe faras

26/07/2015

Deplangand urmaririle penale, inculparile si arestarile unor inalti demnitari ai statului, cu ipocrizia interesata a celui care simte ca si in jurul lui se strange cercul, fostul presedinte Traian Basescu afirma ritos, mai pe la mijlocul lunii, cand a fost chemat la DNA premierul Victor Ponta, dupa ce s-a intors din Turcia, ca este inadmisibila “destabilizarea” statului prin mijloace nedemocratice. Relatia scop-mijloace pe care a folosit-o mi-a atras atentia, fiind pentru prima data cand aflam din gura unui fost sef al statului ca destabilizarea ar fi acceptabila daca ar fi cu mijloace democratice. Nu ar fi pentru prima data in istoria universala sau nationala cand inapoia unor mijloace democratice au stat scopuri dintre cele mai destabilizatoare, autoritariste, dictatoriale sau chiar criminale. Cei care au nevoie de exemple sa rememoreze sau sa citeasca, in functie de varsta, numeroasele episoade cu acest profil din istoria romaneasca recenta, postdecembrista, incepand cu cel de origine.

Daca ne gandim si la reactia fata de referendumul de demitere din 2012, am putea spune ca ipocrizia lui Basescu este dubla sau la patrat, dar doar o constatare pasiva nu ne-ar ajuta. Mai utila ne-ar fi contextualizarea si conexarea ideii de destabilizare cu ceea ce se intampla sau se poate intampla pe scena noastra politica, urmarind ce se intampla si la altii sau ce se spune despre noi, cunoscand ca in zilele noastre mesajele politice nu se mai transmit prin porumbei voiajori sau prin alte mijloace secrete, ci prin anveloparea lor in discursuri publice. Legat de invitatia de a analiza sau decoda stand cu fata spre viitor, imi amintesc ca aceasta abordare mi-a fost sugerata, pe vremea cand coordonam o sinteza privind agenda de securitate internationala, de reactia, partial plictisita, partial critica, care mi-a fost relatata, a unui inalt functionar public, care a aruncat sinteza, dupa ce o primise, pe un teanc asemanator, cu cuvintele: “Astia spun intotdeauna despre ce a fost, niciodata despre ce va fi!”.

La ce ne-am putea astepta spre sfarsitul verii sau, cel tarziu, la inceputul toamnei? Ma raportez la acest orizont de asteptare foarte scurt deoarece este invocat de majoritatea declaratiilor politice care vin dinspre dreapta, cu deosebire dinspre PNL, care-si doreste intens sa vina cat mai curand la guvernare. Probabil, i se par prea indepartate bataliile politice si electorale de la anul, cand s-ar incheia actualul ciclu parlamentari si guvernamental, si nu mai poate sa astepte. Sau, stiu eu, pentru ca asa a batut din picior cineva din afara, sa nu mai vada sau sa nu gaseasca stanga la guvernare. Copresedintele PNL Alina Gorghiu a ridicat putin perdeaua, cand si-a exprimat “convingerea”, in urma cu o saptamana, ca ar exista posibilitatea sa nu mai fie nevoie de o noua motiune de cenzura, in toamna, pe motiv ca PSD ar putea sa inteleaga ca mentinerea lui Victor Ponta in fruntea Guvernului ar putea sa fie o fisura prin care sa “piarda” din punctele electorale accumulate. Daca pana la schimbarea si alegerea presedintelui interimar al PSD am fi fost tentati sa o luam ca o chestiune de propaganda, dupa eveniment suntem obligati sa o luam in calcul ca o posibilitate foarte probabila.

Este destul de raspandita opinia ca “rationalul” Dragnea, fata de care Gorghiu nu si-a ascuns aprecierea, ar putea sa fie veriga slaba care, intr-un fel sau altul, sa contribuie la vacantarea functiei de premier. Toata masinaria de partid pe care Dragnea a pus-o in miscare intr-un timp atat de scurt si cu un rezultat atat de neasteptat, prin ajungerea sa in pozitia de presedinte interimar al PSD, un condamnat penal cu suspendare, cat si stupefianta amnezie, dupa ce s-a vazut la carma, cand declara “Eu n-am nicio problema cu justitia”, sunt indicii care nu slabesc, ci dimpotriva, ipoteza ca ar putea sa existe un plan, poate chiar a unui targ, de tip “serviciu contra serviciu”. A devenit limpede pentru toata lumea, cu deosebire pentru cea din afara, de unde vin cerintele si conditionarile, ca pentru indepartarea premierului de stanga Victor Ponta o motiune de cenzura nu are sanse, iar solutia penala nu este viabila. Pe de o parte, Parlamentul nu o incuviinteaza, pe de alta, suspiciunea de lovitura de stat judiciara ar inflama politica si opinia publica, deja sensibilizate de o asemenea perspectiva, in conditiile in care si la Presedintie si la PNL sunt probleme cu justitia. Ar mai ramane doua posibilitati. Una, o decizie personala unilaterala, dar Victor Ponta a anuntat ca vrea să stea la Guvern până în 2016 si ca nu ii este frică că va fi trădat de PSD. Alta, o solutia interna, o defectare altfel spus, despre care afirma premierul ca nu are teama, dar nu mai are niciun control asupra partidului si nicio garantie din partea acestuia. Totusi, daca ar fi sa se produca, cred ca mai degraba ar fi discreta, nu transanta, din cauza reactiilor social-democratilor si simpatizantilor simpli, de la baza partidului si a electoratului, unde Victor Ponta se bucura de foarte multa incredere si sustinere. Nu exagerez, catusi de putin, daca dreapta va face greseala sa-l martirizeze, liderul stangii va deveni legenda, cu o aura de erou popular.

Destul de interesanta, din perspectiva unei posibile agende ascunse, mi se pare folosirea contradictorie de catre presedintelui Klaus Iohannis a institutiei promulgarii, de nepromulgare a codului fiscal, dar de promulgare a celui de procedura. La fel, obstinatia PNL de a cere rediscutarea parlamentara a codului fiscal, desi si-a dat acordul la votul legislativ, relaxarea fiscala fiind un obiectiv de politica eminamente liberala. Putem gasi o explicatie la aceste ciudatenii? Cred ca da. Cel mai probabil, Iohannis a respins codul fiscal pana va apare sau va construi o oportunitate ca acesta sa fie asumat de catre PNL, cu mici amendamente, la un nou vot parlamentar, vrand cu orice pret sa nu lase o asemenea realizare in portofoliul stangii. Promulgarea mai intai a codului de procedura fiscala, intr-o ordine de-a-ndoaselea, spune cred doua lucruri, ca v-a urma fara nicio indoiala si la scurt timp si promulgarea codului fiscal, dar si ca se urmareste o intrare in vigoare simultana si rapida, fara riscul de a intarzia bugetul pe anul viitor, cu care s-ar putea confrunta un guvern liberal. Cat de probabil este un guvern liberal nu voi face o evaluare, certa este doar dorinta lui Iohannis de a-i vedea cat mai curand, de-a dreapta, coîntronizarea. PNL nu ar fi avut puterea sa convoace singur o sedinta parlamentara extraordinara pentru rediscutarea codului fiscal, a incercat sa o faca cu ajutorul PSD, ceea ce Victor Ponta a si confirmat, dupa 15 august, insa pe ordinea de zi s-ar mai putea strecura si un alt punct. In rediscutare s-ar putea ascunde unul dintre acele mici detalii care pot produce efecte foarte mari.

Electoralizarea dreptei a inceput sa se faca simtita, manipularea perceptiilor intr-o directie nefavorabila stangii, care sa o scoata in afara scenei, devine grosiera ca moduri de realizare si nefasta ca semnale si efecte in economie, dupa cum constata multi specialisti in materie. Traian Basescu declara, sambata, tendentios de coroziv si de inhibitiv, ca Victor Ponta “da bani la oameni” si ca impreuna cu Eugen Teodorovici “pregateste lapte si miere curgand pe santuri”, dar ca “va fi un dezastru”, in 2017-2018. Sarabanda minciunilor defaimatoare si presiunea crescanda, care se inregistreaza din partea dreptei, amintesc de campania de basculare din noiembrie 2014. Sondajele au inceput si ele sa-si teasa panza, un sondaj INSCOP privind alegerile parlamentare indica un scor de  44.5% din voturi pentru PNL si de 37% pentru PSD. Insa in acelasi timp mi se pare semnificativa pentru pozitia puternica a social-democratilor si de slabiciune a liberalilor, pentru tactica acestora din urma si, cred, si pentru ce va urma, opinia a aproape jumătate dintre români că PNL nu va reuși să schimbe Guvernul cu o nouă moțiune de cenzură. Un branci financiar-bancar de dreapta il da PSD si seful BNR, Mugur Isarescu, care a declarat despre codul fiscal ca ar fi inaplicabil, ca dezvoltarea, macrostabilitatea si democratia ar fi intr-o relatie discutabila, sper sa fi inteles eu gresit ca antagonica, dar trimiterile pe care le-a facut la criza sperietoare greceasca sunt in mod vizibil si comparabil nefondate. Cifrele statistice privind excedentul inregistrat de bugetul general consolidat il contrazic fara drept de apel, acum este oportunitatea, construita in trei ani de munca, pentru masuri de sprijinire a mediului de afaceri, crearea de locuri de munca si cresterea nivelului de trai. Probabil ca ideologii dreptei nu-si dau seama ca prin incremenirea in politica austeritatii au ajuns intr-o zona interzisa, a cresterii fara dezvoltare si bunastare. Scuze, dar in teritoriul austeritatii perpetue nu pot decat sa speculez, sa le vorbesc austeristilor pe limba lor, transformand intrebarea legitima a premierului “Daca nu acum, atunci cand? intr-una ridicola si absurda: Daca nu acum, atunci niciodata?

As concluziona cu ideea ca pare foarte probabil ca presedintele Klaus Iohannis si PNL au o scadenta pana la care sa curete scena de stanga, de Guvernul Ponta si de majoritatea sa parlamentara, ca se pregatesc pentru o primire cu covorul portocaliu. Nu vorbesc fara o baza, sunt mesaje politice explicite, cu subiect si predicat, nu presupuse sau oraculare. Nu poti conchide altfel cand in discursuri referitoare la Romania se afirma ca atarnarea occidentala a justitiei va continua, prin “parteneriat de pregatire a procurorilor” (Victoria Nuland), ca solutia de contracarare a adversarilor politici parlamentari, care se bucura de imunitate constitutionala pe timpul mandatului, ar fi “sa alegem alti membri”, “care sunt pregatiti sa isi exercite rolul parlamentar” (William Brownfield) si ca sustinerea pentru DNA “se va dubla” (Hans Klemm). Liber la schimbarea Guvernului si Parlamentului!

http://www.gandul.info/stiri/victoria-nuland-despre-cancerul-coruptiei-din-balcani-si-europa-de-est-deschide-vulnerabilitati-pe-care-statele-petrolifere-si-extremistii-le-exploateaza-14584954

http://www.flux24.ro/asistentul-secretarului-de-stat-al-sua-pentru-afaceri-internationale-reactie-surprinzatoare-in-cazul-pontadna-constitutia-romaniei-nu-ofera-raspunsul/

http://www.mediafax.ro/externe/hans-klemm-la-audierile-din-senatul-sua-romania-nu-e-vulnerabila-in-fata-propagandei-rusesti-romania-este-un-prieten-si-un-partener-al-sua-eforturile-anticoruptie-trebuie-sa-continue-14627619


Cateva cuvinte: Despre interimatul cu acte, aterizarea lina si decolarea impetuoasa

23/07/2015

Voi mai adauga niste idei, posteveniment, la cele facute cunoscute inaintea alegerii presedintelui interimar al PSD. Dar nu despre Liviu Dragnea, al carui rol interimar nu se deosebeste fundamental, dupa parerea mea, de cel de fost presedinte executiv si de cel de fost coordonator politic al partidului. Adica de gestiune tactica curenta, limitata la patru luni de zile in acest caz, fara decizii sau orientari strategice, care sunt apanajul congresului si consiliului, de care este tinut, in litera si in spirit. Temerile ca “singurul om rational” din PSD, cum l-a numit Alina Gorghiu, ar putea duce partidul pe cai nedorite nu sunt intemeiate, congresul din noiembrie va putea spune stop, daca vor fi chestiuni excesive sau abuzive. Pana atunci, interimarul cu acte, ca sa zic asa, trebuie sa fie sprijinit in mod activ, pentru a avea un mandat de succes, de care va depinde si cel al congresului, in mare masura.

Au fost observabile pentru toti, cred, preocuparile liderilor PSD, pe care le-as numi responsabile, fata de accesul democratic, prin vot si candidaturi, la functia de presedinte interimar si fata de unitatea partidului. “PSD nu e impartit in doua tabere” (Victor Ponta), “Dupa reuniunea CExN va castiga PSD” (Rovana Plumb), “Azi trebuie sa castige partidul” (Liviu Dragnea) au fost declaratiile revelatorii, de miercuri, de linie pentru PSD. Privind continuitatea politica, de pozitie si de directie, un al treilea obiectiv despre care credeam ca ar trebui sa fie ferm, opinez, acum, ca abordarea ar trebui sa fie ceva mai laxa si mai nuantata. In primul rand, pentru a nu favoriza perceptia sau realitatea unei fixatii de putere, ar fi nefavorabile intr-un mediu din ce in ce mai electoralizat, in al doilea rand, pentru ca mostenirea si fluiditatea politica, posibil crescanda, fac necesare corectii si adaptari. Cred ca ultima posibilitate, care ar fi putut prinde partidul intr-o inertie paguboasa, este si cel mai valid argument pentru ca s-a sunat goarna pentru toamna.

In sfarsit, cea mai importanta idée, in opinia mea, pe care as vrea sa o transmit, ar fi sa nu cadem prada negationismului sau nihilismului privindu-l pe ex-presedintele PSD, Victor Ponta. Negatiei metafizice, cum ziceam pe vremuri. Ne-am alatura, fara sa vrem, sunt convins, dar si nemeritat, corului de detractori care se aude dinspre dreapta. Acest lucru nu inseamna ca indemn la a se pune surdina criticii, ar fi o mare greseala prin definitie, ci sa meditam asupra criticii demonice, destructive, care arde si pustieste totul, desfiintand sau descurajand pana si ideea de buna guvernare. Am auzit, dupa votul de ieri, ca acesta ar fi fost impotriva lui Victor Ponta, ca si cand ar fi fost candidat, nu demisionar. Desigur, s-ar putea da si o asemenea interpretare, prin retragerea interimatului Rovanei Plumb, pereceputa ca o continuatoare a fostului presedinte. Dar nu acest lucru este cel mai important, patru luni nu sunt patru ani, deciziile unui presedinte interimar si ale unui congres nu pot fi puse in balanta, ci faptul ca la varful PSD s-au castigat sau recastigat flexibilitatea si spatiul de manevra. In plus, din vizorul dreptei a disparut, brusc, jumatate din tinta, cam lasandu-i criticismul cu buzele umflate. Victor Ponta, trebuie sa intelegem, si-a pilotat o aterizare lina, nu a cazut si nu i-a luat nimeni mansa din mana, el a cedat-o de buna voie. Dupa cinci ani, omul trebuie sa se mai si odihneasca si sa se mai ingrijeasca si de sanatate, pentru a putea decola din nou, impetuos. Aceste lucruri sunt cel putin la fel de valabile si pentru iesirea de la pilotarea Guvernului, cea mai buna postdecembrist. Aterizarea trebuie sa fie la fel de lina, cedarea mansei, la fel de fireasca.


PSD: Mai multe mituri si un adevar

21/07/2015

Criza in PSD? Despre un partid care se afla la guvernare si care se bucura de sustinerea celorlalte partide din coalitie nu se poate spune ca se afla in criza. Nici macar ca perspectiva, schimbarea liniei politice a PSD, unul dintre factorii majori care ar putea duce la pierderea increderii din partea coalitiei sau a electoratului, nu ar fi posibila in afara Congresului sau a Consiliului National. Faptul ca premierul Victor Ponta si-a dat demisia din functia de presedinte al PSD, o decumulare de mult discutata si vizata, nu reflecta o criza a partidului, care continua o strategie si un program de succes. In continurea politicii PSD se afla si motivatia numirii de catre Biroul Permanent National a aceluiasi presedinte interimar pe care Victor Ponta l-a delegat cat timp a fost in Turcia. Este in ordinea fireasca a interimarii, avand in vedere ca presedintele Consiliului National este cea mai inalta functie aleasa in exercitiu. In acelasi timp, este si o garantie de continuitate a liniei politice, implicit a echipei, pe timpul cat PSD se afla la guvernare, cunoscand ca “Congresul mic”, cum  mai este denumit Consiliul National, se ocupa de ideologia partidului. In fond, experimentarea decumularii ar fi cea mai lipsita de riscuri pe o conjunctura de sustinere si de crestere, dar si de cel mai comprimat orizont posibil, PSD si Guvernul fiind aproape de a intra in linie dreapta spre congres si alegeri, anul viitor.

Situatie speciala? Daca pentru prezent nu este cazul sa dramatizam situatia din PSD, pentru un anume viitor posibil, cerut cu insistenta in ultimele zile, ne-am putea vedea constransi sa o facem. Drumul catre putere a fost adeseori pavat cu bune intentii, cand o situatie speciala, reala sau invocata, a fost folosita pentru adoptarea de masuri speciale, inclusiv de ingradire a democratiei, care sa permita accederea sau anchilozarea la putere. Nu ma refer la situatiile si masurile de urgenta sau de necesitate, care au codificari juridice sau acceptari strategice, ci la evenimente sau manipulari politicianiste. Functia de presedinte interimar nu este trecuta in statutul partidului, dar nici cea de coordonator politic, insa dupa un anumit proces de intentie ne putem da seama ca cel de-al doilea ravneste la functia primului. Pana la urma, o asemenea aspiratie ar putea fi considerata normala, daca nu ar  da de banuit mijloacele neelegante, de a-l face “instabil” pe fostul presedinte si de a-l nesocoti pe cel interimar, cuvintele sau sintagmele tari, de genul “sa stabilizeze”, “sa intareasca”, “sa dea vigoare”, “sa dea siguranta”, “e nevoie de fermitate”, “sa spuna care este linia”, “sa vada ca PSD este condus in continuare” etc., care sugereaza contondenta in impunerea vointei personale. Si mai ingrijoratoare mi se pare ingaimarea posibilitatii de schimbare a echipei, care ar deschide calea ducerii partidului in orice punct ar dori muschii salvaparului (salvatorului partidului).

Candidaturi si scrutin pentru interimat? Mi se pare cel putin nepotrivita vehicularea ideii de “depunere a candidaturii” pentru sefia interimara a partidului. Probabil ca nu se intelege ce inseamna un interimar, un delegat catre care se transfera provizoriu competentele unei functii, pana la alegerea sau numirea unui titular, in speta pana la organizarea de alegeri si convocarea Congresului, forul suprem si legitim pentru alegerea presedintelui partidului. Pentru un interimar nu se organizeaza scrutin si nu se depun candidaturi, potrivit normelor electorale, acesta se desemneaza de catre echipa de leadership. De obicei este o formalitate, atributiile trec de la titular la inlocuitor aproape automat cand titularul este plecat sau cand postul devine vacant. Potrivit cutumei, interimatul cade in sarcina primei pozitii subalterne institutional, care de regula este cea a sefului primei subdiviziuni structurale. Poate de aceea m-am si mirat cand s-a fortat infiintarea functiei de presedinte executiv, toata lumea harjita in aparate birocratice stie ca o pozitie de “tine cal”, cum sunt numiti adjunctii care nu sunt si sefi ai celei mai mari subdiviziuni, cum este Consiliul National, sunt oameni de alergatura in teritoriu, unde poti sa le ceri orice, dar nu chestiuni de doctrina, de ideologie sau de linie politica, in cazul unui partid. Sunt oameni scuturati, placuti la vedere, expeditivi, pozitia de adjuncti fara portofoliu le deschide usile, dar un presedinte executiv nu poate trece niciodata prin fata unui presedinte al Consiliului National. Am spus aceste lucruri, care pot parea sau nu digresiuni, pentru a intelege doua lucruri, primul, de ce decizia BPN privind interimatul va trebui sa fie confirmata in cadrul mai extins al Comitetului Executiv National, de miercuri, si nu am indoieli in acest sens, al doilea, de ce valurile care se fac prin agitarea unei candidaturi care nu este statutara izvorasc din cel mai adanc tupeu politic, nemaivorbind de micile valuri care se fac de catre apropiati din teritoriu ai “catindatului”.

Adevarul momentului, care se incearca  a fi speculat de catre cei care nu agreeaza linia politica a PSD si incearca sa o schimbe cu indivizi fricosi si santajabili din interior (nu insinuez, dar mi-a sarit in ochi anuntul ca apelul in dosarul referendumului va fi judecat pe 18 septembtie), este cel spus, luni, de catre Gabriel Oprea, presedintele UNPR, dupa ce a baut un pahar de vin rece cu Liviu Dragnea, la incheierea sedintei Coalitiei. Oprea a spus ca liderul Coalitiei este Rovana Plumb, presedintele interimar al PSD si ca Victor Ponta este acum doar prim-ministru. El a mai spus ca autoritatea premierului Victor Ponta trebuie sa fie intarita de catre Coalitie, ca premierul trebuie sa faca declaratiile despre masurile Guvernului si, fireste, despre cea privind Codul Fiscal si ca nu stie daca Dragnea va candida la presedintia interimara (cred ca nici nu-l intereseaza sau nu o crediteaza, dupa tot ce a declarat). Inca o data, in vino veritas! As mai adauga, totusi, o interpretare a ceea ce cred ca a fost un alt semnal al Generalului, cand a facut cunoscut ca cele doua optiuni electorale ale UNPR raman deschise, de a merge pe liste comune cu PSD sau de a merge pe liste proprii. Dupa ciocnirile pe care le-a avut cu Dragnea, pe timpul cat a fost premier interimar, Oprea a aratat PSD cartonasul galben. Isi face cineva iluzii in privinta scopului si mijloacelor “coordonatorului”, ca daca ar deveni presedinte interimar nu l-ar schimba in secunda doi pe premierul “instabil”?

 


Adrian Nastase: O parabola despre calea cunoasterii

17/07/2015

Citesc despre disputa cu merele dintre Adam si Eva o interpretare in versiune politica a lui Adrian Nastase, extrem de actuala, dar la fel de ezoterica precum cea biblica, la:

https://nastase.wordpress.com/2015/07/17/disputa-dintre-adam-si-eva/

Aflu ca disputa nu a ajutat pe nimeni, ca si alegerea marului a fost o problema si ca, in consecinta, ar trebui sa se caute o alta cale spre cunoastere.

Comentariu Fragmentarium Politic:

Este o parabola despre ademenire, vorbe si umbre. Seductia Evei, necunoscuta pana la a-l convinge pe Adam sa muste si el momeala, a stat in mestesugul vorbelor. Or zbura ele vorbele, dar nenorocul adamesc ne arata ca se mai si lipesc.

A distinge in umbra puterii sau opozitiei, in care deopotriva se poate ascunde ademenitorul, ramane si azi un dar, care nu este dat oricui.

Contextul politic intern si extern este tot unul de cautare, ar putea fi referiri subtile la greselile privind caile de iesire din criza de leadreship a premierului Victor Ponta sau din cea a datoriilor Greciei?


Demisia premierului Victor Ponta: Coabitarea nu este facultativa, este un efect imperativ al scrutinurilor

16/07/2015

Presedintele Klaus Iohannis si dreapta politica sunt foarte aproape de a obtine puterea totala. Urmarind pas cu pas scoaterea din joc a liderilor stangii si instaurarea monopolului pe esichierul politic, cercul este pe cale sa se inchida. Ar mai fi doi pasi pana la atingerea scopului, obtinerea demisiei premierului Victor Ponta si castigarea viitoarei majoritati electorale.

Practic, cei doi pasi sunt si cei mai grei, avand in vedere o serie de conditionari ale separatiei puterilor, electorale, constitutionale si juridice. Cele doua ramuri ale puterii executive sunt egale, ca partajare de atributii, inclusiv ca salarizare, si independente, ca functionare. Coabitarea lor a fost hotarata prin alegeri parlamentare si prezidentiale, prin urmare nu poate inceta decat prin aceleasi proceduri democratice.

Afirmatia “mi-i doresc la guvernare”, facuta de Iohannis, cu referire la liberali, este cel mult un moft caragialesc, in plan personal, dar nedemocratic, in cel politic, daca nu este efectul unei noi majoritati, printr-o noua coalitie sau prin noi alegeri. De ce si-ar da Victor Ponta demisia, cunoscand ca pana la a fi demonstrata orice acuzatie este o ipoteza, nemaivorbind de calomnie politica, de proces de intentie politic sau, daca nu va fi dovedita, de ajungerea unor neaveniti la guvernare, prin mijloace josnice, mincinoase?

Raspunsul il aflam in declaratia de miercuri a premierului Ponta, la B1 TV, ca si-ar da demisia de la sefia Guvernului daca succesorul ar fi din coalitie si daca in acest sens ar semna un acord cu presedintele Iohannis. Cand ambitiile de putere blocheaza coabitarea dintre premier si presedinte (respingerea propunerii de ministru la Transporturi, nepromulgarea Codului Fiscal etc.), scrupulele politice cer o reactie, un compromis rational.

Unilateral, Victor Ponta poate renunta la pozitia de premier, dar coabitarea presedintelui Iohannis nu este cu premierul, ci cu guvernul si cu majoritatea parlamentara, care, dupa raportul net de forte de la ultima motiune, nu vor putea fi schimbate decat printr-un alt scrutin parlamentar. Acordul pe care-l cere Ponta este de respectare a scrutinurilor care au decis coabitarea, deci de continuitate pana la noi alegeri, dar si de garantare a stabilitatii si cresterii, cele doua valori ale celei mai bune guvernari democratice.

Declaratia lui Ponta deschide, teoretic in acest moment, calea spre penultimul pas al strategiei “pas cu pas”. M-as mira ca partida Iohannis-PNL sa nu-l faca, imbatata de strategia „bascularii”, din noiembrie, care i-a aratat ca poate sa rupa orice ritm si sa dea peste cap orice sondaje si asteptari. In functie de la ce formatiune din coalitie va fi noul premier, de la UNPR sau de la ALDE, am putea asista la o formula edulcorata a coabitarii, cu un premier de dreapta si un guvern majoritar de stanga. Deci, pentru a fi clar, coabitarea a facut-o electoratul si tot el o va desface, daca va crede de cuviinta, iar acordul de care este conditionata demisia este de continuitate, de stabilitate si de crestere.

Pentru PSD, se pun trei probleme dupa retragerea lui Victor Ponta de la sefia formatiunii. Prima, de continuitate, ca si in cazul guvernarii, expertiza fostului sef de partid va fi la dispozitia echipei de leadership, care va trebui sa-si asume o conducere colegiala, in noile conditii. A doua, de unitate, si cred ca in acest sens alegerea unanima a presedintelui interimar este cel mai puternic semnal. Cel mai mare partid trebuie sa fie si cel mai unit, care impreuna il fac si cel mai puternic. A treia, Congresul, convocarea lui va trebui sa fie luata in discutie, dar nu cred ca este o urgenta pentru acest an, ar parazita si mesajele de continuitate si de unitate, optima ar fi anul viitor, in preajma incheierii ciclului electoral si de guvernare. Anticipatele sunt, in prezent, doar o idée, o dorinta a PNL, daca vor fi, se va actiona pe masura, nu ar trebui sa fie o tema de panica: faptele fac cea mai buna campanie, iar o strategie castigatoare nu se schimba!


Acordul de „salvare” a Greciei: Solutie sovietica, sustinere americana si decontare germana

14/07/2015

Niciunul dintre liderii zonei euro care au incheiat cel de-al treilea acord de asistenta financiara pentru Grecia nu exulta de bucurie. Posibilitatile de implementare, rezultatele asteptate sau chiar ducerea pana la capat a acordului sunte teme ale neincrederii care persista si dupa semnare. Temerea celor care au decis acordarea banilor este ca s-ar putea sa nu-i mai vada inapoi niciodata, cu atat mai probabil pe cei din trecut.

Grecia este o tara falita, uriasa datorie acumulata este nesustenabila. In termenii contabilicesti de care a fost acuzata, Angela Merkel a inteles cel mai bine situatia si perspectiva Greciei, cand a propus un Grexit temporar, pe cinci ani de zile. Dar telefonul lui Barack Obama si amenintarea prabusirii imaginii germane la bursa vorbelor americane au convins-o sa accepte un nou acord, de ultima instanta.

De cealalta parte, o Grecie efectiv inrobita, prin de-suveranizare si de-democratizare, legile urmand a fi trimise mai intai la C.E. si F.M.I. si abia apoi in Parlament, cat si printr-o austeritate aproape primitiva. Multe generatii de greci vor cunoaste iobagia, prin legarea de glia creditorilor internationali, iar notiunea de economie nationala aproape ca va disparea din vocabularul politic si economic grecesc.

Ar fi util de aflat, cred, pentru constientizare si actiune politica, daca tabloul Greciei post-acord apare la fel intr-un flash politic central-est-european si intr-un selfie grecesc, ca un teatru de beligeranta, adica, dupa cum vad eu, economica, financiara, fiscala si bugetara, in care bocancul speculatiei camataresti occidentale apasa pe grumazul suveranitatii nationale a unui popor sud-est-european.

Poate, in aceeasi idee, ar trebui sa descifram si talcul unei intrebari, unde s-a aflat C.E. cand Grecia s-a afundat in datorii, prin cele doua programe de asistenta financiara anterioare, fara niciun rezultat in urma reformelor? Unde ar fi putut sa fi fost creierul unei speculatii camataresti, a carei strategie este tocmai vanarea cu capcana inglodarii in datorii, daca nu in strategia insasi?

Cu toata pedepsirea Greciei cu o austeritate excesiva, exista, totusi, o preocupare serioasa a tarilor euro, in principal a Germaniei, fata de consecintele ramanerii Greciei in zona monedei unice. Singura care a salutat-o, ca un „acord credibil”, a fost Casa Alba, de unde vedem ca nu numai grecii, ci si americanii fac daruri. Acordul nu are nimic de-a face cu economia sau cu reformele, ci cu geopolitica.

Practic, solutia sustinuta de catre americani este una sovietica, de care intr-un final tardiv si dezastruos si sovieticii au fost nevoiti sa fuga, respectiv de pomparea de bani, fara intoarcere, in zonele de influenta geopolitica. Grecia este tara NATO, in care americanii sunt interesati sa-si pastreze controlul geopolitic, dar cu bani europeni.

Pe de alta parte, dolarul si SUA sunt incomodate destul de puternic de catre competitia euro si UE. Daca disparitia celor doua entitati europene ar fi provocata de catre o unda de domino a unui Grexit, enormul castig financiar si economic pe care americanii l-ar obtine ar fi net superior pierderii oricarei pozitii strategice, inclusiv a celei grecesti, foarte probabila, avand in vedere interconexiunile organice dintre NATO si UE.

Germania si celelalte tari euro stiu ca banii lor se duc intr-o gaura neagra, in plus si pentru un interes geopolitic american, ca decontarile, preponderent germane, le vor trage in jos, ceea ce va face ca un final „sovietic” sa fie inevitabil, problema nu va fi de daca, ci doar de cand. Un club select cu datornici este un nonsens, europenii vor fi obligati sa se intoarca la manualul de economie si sa-l lase americanilor pe cel de PR.

Avertismentul lui Varoufakis, „Europenii, inclusiv cei cărora nu le pasă deloc de Grecia, trebuie să fie atenți” trebuie receptat nu numai in cheie democratica, ci si economica, cele doua domenii fiind inseparabile. Daca Grecia va iesi sau va fi exclusa, suveranitatea si cresterea ambelor parti vor fi salvate. Altfel, crizele vor transforma ajutorul de salvare intr-unul de inmormantare.