Alegerile anticipate: Nevoia de ceilalti si de un compromis politic rational

11/07/2015

Posibilitatea alegerilor parlamentare anticipate a inceput sa preocupe, explicit, atat dreapta cat si stanga, desi fiecare o face de pe pozitii diferite. PNL a anuntat, sambata, prin prim-vicepresedintele Ludovic Orban, ca isi doreste anticipate, dar ca ar fi greu de organizat, constitutional. Dificultatea ar consta, dupa parerea lui Orban, ca „este puțin probabil ca actualul Parlament să respingă două guverne după o demisie a lui Ponta.” Ideea care se desprinde din aceasta exprimare, oarecum sibilinica, este certitudinea PNL ca premierul Victor Ponta va fi obligat sa demisioneze, cel mai probabil datorita problemelor juridice care ii sunt puse in sarcina, dar majoritatea electorala va continua sa fie un handicap pentru liberali, chiar daca ar veni la guvernare, de care ar putea scapa numai prin alegeri anticipate. Dibuim, aici, o recunoastere implicita a slabiciunii electorale actuale a PNL, oricand aducatoare de instabilitate, dar, as adauga, si o doza de incertitudine privind viitorul electoral al liberalilor. Prin urmare, demisia lui Ponta, despre care Orban spune ca este „necesara si inevitabila”, desi ii cred mai mult cea de-a doua asertiune, nu ii va satisface PNL in mod automat sau de o maniera transanta vointa de putere.

De cealalta parte, coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, a transmis de la Alexandria cuvant de odihna si de concediu in partid, pentru a putea face fata unei motiuni, in septembrie, sau unor eventuale situatii neprevazute, in toamna, inclusiv de alegeri anticipate, atragand atentia asupra vehicularii frecvente a acestor idei, in ultimul timp, de catre PNL. PSD, a precizat Dragnea, nu-si doreste alegeri anticipate, ci stabilitate, nici demisia lui Victor Ponta, cel mai bun premier pe care l-a avut Romania, partidul fiind pregatit sa castige viitoarele alegeri, la termen sau anticipate. Spre deosebire de un mesaj anterior al lui Orban, mai crispat, care-i alerta pe liberali despre posibilitatea de a-si intrerupe concediile, cel al lui Dragnea este mai relaxat, desi PSD-ului ii lipsesc analiza esecului de la prezidentiale, clarificarile ideologice si, evident, Congresul care ar fi putut sau ar putea face aceste lucruri. Daca pe durata guvernarii rezultatele economico-sociale ar putea fi considerate acoperitoare pentru multe lipsuri, cele ideologice si organizatorice, de partid, vor capata o alta aspectare in cazul unor alegeri neprevazute, fara indoiala. In plus, PSD mai are si problema medicala a lui Victor Ponta, care-i limiteaza mobilitatea (s-a vazut si la Nadlac). Daca pe altii piciorul in ghips i-a salvat, acum speta si consecintele sunt reale.

Niciun partid nu poate fi si cu burta plina si cu slanina in pod. Orice partid are nevoie de ceilalti si de un compromis politic rational.


Bolnavii de putere nu au vacanta: Fereste-ne, Doamne, de o criza romaneasca, ca de cea greceasca ne aparam singuri!

11/07/2015

Intentia de a depune o noua motiune de cenzura, cererea demisiei premierului Victor Ponta si agitarea alternativei de alegeri anticipate au fost ideile principale cu care copresedintii PNL, Alina Gorghiu si Vasile Blaga, au postfatat intrarea Parlamentului in vacanta. Am sperat ca, in afara unor hartuieli sporadice si a unor crochiuri propagandistice pe listele de candidati pentru alegerile locale de anul viitor, obisnuite, deci, ca sezon si agenda, cel putin fierbinteala marii politici va lipsi din canicula verii. S-ar putea sa ne fi inselat, sa fi uitat ca boala puterii nu are odihna. Ori sa ne fi amagit ca la noi, o democratie cu coronita UE si NATO, nu exista patologii ale puterii, de genul celor descrise de catre Pierre Accoce si Pierre Rentchnick in “Acesti bolnavi care ne guverneaza” ori de catre Dawid Owen in “Bolnavi la putere”.

Ce ma face sa cred intr-o asemenea posibilitate? PNL, secondat sau poate chiar avangardat de catre presedintele Klaus Iohannis, se comporta ca si cum ceva iminent si iesit din comun ar urma sa se intample, care sa-l aduca la mult ravnita guvernare. Tentatia agresiva a dreptei de accedere cu orice pret la puterea totala, dupa modelul Basescu-PDL, frecvent evocata de catre discursul in tandem Iohannis-PNL, poate zamisli monstri, dupa cum s-a mai vazut. Prim-vicepresedintele PNL Ludovic Orban a afirmat, vineri, ca “ne aşteptăm la convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare” si ca “liberalilor li s-ar putea cere să îşi întrerupă vacanţa, dacă DNA va înainta Parlamentului cereri de avizare a începerii urmăririi penale sau dacă vor exista ordonanţe care să necesite exprimarea votului membrilor Parlamentului.”

Afirmatia a fost facuta intr-un context politic reinflamat de catre Iohannis si liberali, dupa intoarcerea lui Victor Ponta din Turcia. Scena publica trepideaza de scandalul legat de retragerea de catre Ponta a ordonantei fostului premier interimar Oprea privind marirea salariilor demnitarilor de rang inalt. Actul lui Ponta, pe care l-as numi social, prin faptul ca a argumentat ca marirea salariilor trebuie sa se faca o data pentru toti bugetarii, l-a iritat pe Iohannis, care, tactic, si-a acoperit frustrarea personala in ambalajul preocuparii fata de functionalitatea Guvernului. Insa cea mai mare parte a opiniei publice a perceput nemultumirea fostului primar al Sibiului ca pe o reactie de uzufruct a functiei, de aviditate dupa avantaje materiale, care pare sa-l urmareasca si in functia de presedinte.

PNL si-a reaprins obstinatia pentru inlaturarea Guvernului de stanga printr-o “solutie” juridica, prin sesizarea CCR privind pretinsa neconstitutionalitate a articolului 157 din Regulamentul Camerei Deputatilor si a respingerii de catre aceasta a cererii de urmarire penala in cazul premierului Victor Ponta. Curtea Constitutionala se va pronunta miercuri, pe 15 iulie, motiv ca asteptarea si tensiunea sa fie nelinistitoare. Nu stiu cat de adevarata este teoria ca energia unei batai de aripa de fluture, care se adauga celei a unui sistem supratensionat, poate fi suficienta pentru depasirea pragului critic de declansare a unui haos sau a unei crize. Simt insa ca sistemul politic romanesc este foarte aproape de punctul de criza, ca este cautat cu lumanarea, ca acumularea de presiune nu mai poate continua mult timp, ca trebuie facut ceva pentru o detensionare generala.

Daca bolnavii de putere vor instrumentata o criza politica, pentru ca altcumva nu se poate explica daca se va produce, in conditiile in care exista crestere, inflatie minimala, cand Guvernul a dat pensii si salarii, a scazut TVA, a deblocat fondurile europene si a inceput cele mai importante programe operationale pe infrastructura mare, exista pericolul ca toate acestea sa fie reversibile, sa apara instabilitatea economica, mai ales in conditiile de risc si de incertitudine privind viitorul Eurozonei si al UE, ca urmare a crizei din Grecia. Indiferent daca Grecia va iesi sau va fi data afara din zona euro, nicio reteta a creditorilor occidentali nu o va insanatosi, asa cum nu a insanatosit pe nimeni, un efect de domino va exista pentru toti. De obicei, bolnavii de putere se amagesc cu ideea ca nu au ce pierde daca incearca orice mijloace pentru a obtine puterea sau mai multa putere. Pentru Iohannis si PNL ar fi o greseala, judecand dupa apele in care se scalda.