Cateva cuvinte: Despre interimatul cu acte, aterizarea lina si decolarea impetuoasa

Voi mai adauga niste idei, posteveniment, la cele facute cunoscute inaintea alegerii presedintelui interimar al PSD. Dar nu despre Liviu Dragnea, al carui rol interimar nu se deosebeste fundamental, dupa parerea mea, de cel de fost presedinte executiv si de cel de fost coordonator politic al partidului. Adica de gestiune tactica curenta, limitata la patru luni de zile in acest caz, fara decizii sau orientari strategice, care sunt apanajul congresului si consiliului, de care este tinut, in litera si in spirit. Temerile ca “singurul om rational” din PSD, cum l-a numit Alina Gorghiu, ar putea duce partidul pe cai nedorite nu sunt intemeiate, congresul din noiembrie va putea spune stop, daca vor fi chestiuni excesive sau abuzive. Pana atunci, interimarul cu acte, ca sa zic asa, trebuie sa fie sprijinit in mod activ, pentru a avea un mandat de succes, de care va depinde si cel al congresului, in mare masura.

Au fost observabile pentru toti, cred, preocuparile liderilor PSD, pe care le-as numi responsabile, fata de accesul democratic, prin vot si candidaturi, la functia de presedinte interimar si fata de unitatea partidului. “PSD nu e impartit in doua tabere” (Victor Ponta), “Dupa reuniunea CExN va castiga PSD” (Rovana Plumb), “Azi trebuie sa castige partidul” (Liviu Dragnea) au fost declaratiile revelatorii, de miercuri, de linie pentru PSD. Privind continuitatea politica, de pozitie si de directie, un al treilea obiectiv despre care credeam ca ar trebui sa fie ferm, opinez, acum, ca abordarea ar trebui sa fie ceva mai laxa si mai nuantata. In primul rand, pentru a nu favoriza perceptia sau realitatea unei fixatii de putere, ar fi nefavorabile intr-un mediu din ce in ce mai electoralizat, in al doilea rand, pentru ca mostenirea si fluiditatea politica, posibil crescanda, fac necesare corectii si adaptari. Cred ca ultima posibilitate, care ar fi putut prinde partidul intr-o inertie paguboasa, este si cel mai valid argument pentru ca s-a sunat goarna pentru toamna.

In sfarsit, cea mai importanta idée, in opinia mea, pe care as vrea sa o transmit, ar fi sa nu cadem prada negationismului sau nihilismului privindu-l pe ex-presedintele PSD, Victor Ponta. Negatiei metafizice, cum ziceam pe vremuri. Ne-am alatura, fara sa vrem, sunt convins, dar si nemeritat, corului de detractori care se aude dinspre dreapta. Acest lucru nu inseamna ca indemn la a se pune surdina criticii, ar fi o mare greseala prin definitie, ci sa meditam asupra criticii demonice, destructive, care arde si pustieste totul, desfiintand sau descurajand pana si ideea de buna guvernare. Am auzit, dupa votul de ieri, ca acesta ar fi fost impotriva lui Victor Ponta, ca si cand ar fi fost candidat, nu demisionar. Desigur, s-ar putea da si o asemenea interpretare, prin retragerea interimatului Rovanei Plumb, pereceputa ca o continuatoare a fostului presedinte. Dar nu acest lucru este cel mai important, patru luni nu sunt patru ani, deciziile unui presedinte interimar si ale unui congres nu pot fi puse in balanta, ci faptul ca la varful PSD s-au castigat sau recastigat flexibilitatea si spatiul de manevra. In plus, din vizorul dreptei a disparut, brusc, jumatate din tinta, cam lasandu-i criticismul cu buzele umflate. Victor Ponta, trebuie sa intelegem, si-a pilotat o aterizare lina, nu a cazut si nu i-a luat nimeni mansa din mana, el a cedat-o de buna voie. Dupa cinci ani, omul trebuie sa se mai si odihneasca si sa se mai ingrijeasca si de sanatate, pentru a putea decola din nou, impetuos. Aceste lucruri sunt cel putin la fel de valabile si pentru iesirea de la pilotarea Guvernului, cea mai buna postdecembrist. Aterizarea trebuie sa fie la fel de lina, cedarea mansei, la fel de fireasca.