Ipoteza: Invazie sau stramutare?

28/08/2015

Unora le plac la nebunie cuvintele suprematie si leadership. Despre primul tot auzim in ciocnirile cu multipolarismul (desi multumiri pentru “suprematie” am auzit si in iulie, cand sonda New Horizons s-a apropiat de Pluto), despre ultimul, in urma cu o zi. “Va felicit, Frau Merkel, pentru leadershipul in criza imigrantilor din Europa. Gut, tineti-o tot asa!”, cam asa poate fi rezumat unul dintre mesajele pentru care presedintele american, Barack Obama, a sunat-o pe Angela Merkel, cancelarul german, dupa cum a informat, joi, Casa Alba.

Lasand pamfletul de o parte, oricare dintre cele doua posibilitati din intrebarea din titlu este la fel de grava, pentru ca implica politica si geopolitica. Deceniul razboaielor americane din lumea islamica, asa-zisele primaveri arabe si terorismul “statului” pretins islamic au pus in miscare mase mari de populatie, care fug din calea cataclismului umanitar pe care aceste fenomene politico-militare si socio-politice l-au declansat. Nu migreaza la neamurile putred de bogate de pe urma petrolului, din regiune. Nu la bogatii atlantici, pentru reparatii si despagubiri. Ci in Europa, afectata de criza datoriilor suverane, a monedei euro, a spatiului Schengen, a sanctiunilor impotriva Rusiei etc.

De ce invazie? Desigur, nu este vorba de una cu arme, dar felul cum taie plasele de sarma si distrug gardurile duble de la granitele statelor europene de intrare, cum forteaza cordoanele de politie, comportamentul agresiv, revendicativ sau de evitare a inregistrarilor in taberele de primire si nu in ultimul rand sursele banilor, propagandei si logisticii imigratiei ridica semne de intrebare. Niste oameni disperati pot fi manipulati si infiltrati. Sa nu ignoram ca vin din teritorii ale unui fals jihad si ale unui fals Stat Islamic, ca exodul poate ascunde falsi imigranti. Ceea ce este direct palpabil si comensurabil este ca fenomenul escaladeaza, ca dupa un plan care ar urmari atingerea unei mase critice. Intentiile care se pot ascunde in mintile rauvoitoare pot fi mai periculoase decat armele.

De ce stramutare? Omogenitatea etnica sau religioasa a unui popor sau natiuni a fost dintotdeauna cel mai mare obstacol in calea planurilor realpolitik si geopolitice. De aici, atacurile pe identitati si habitate, de slabire prin impurificare, prin stramutari si colonizari. Fascismul si comunismul au deplasat in mod fortat dintr-un loc in altul mase mari de populatii, pentru a modifica compozitii si balante etnice, ca modalitati de invrajbire, in scopuri de supunere si dominatie politica si geopolitica. In zilele noastre, stramutari oficiale nu mai sunt posibile, sunt incalcari ale dreptului international si dreptului national. Reamintesc, si Constitutia Romaniei, art. 3, ali. 4 prevede ca “ pe teritoriul statului roman nu pot fi stramutate sau colonizate populatii straine.”

Totusi, indirect, pentru a nu cadea sub interdictia stramutarii, efecte similare se pot obtine prin razboaie locale sau regionale. Consecintele sunt la fel de nefavorabile si pentru populatia dezradacinata, rupta brutal din habitatul rasial, statal, national, cultural, religios etc., si pentru poporul amalgamat, nevoit sa o primeasca (nemaivorbind de presiunea pe consumul de resurse). Studii medicale au observat, de pilda, ca populatiile al caror ADN s-a format in mii de ani intr-un mediu solar intens au suferit diferite boli degenerative (neurologice, de nutritie, in special de obezitate si diabet etc.) dupa ce au fost stramutate in medii temperate sau reci. De aceea, sustin interpretori ezoteristi si cabalisti ai genezei biblice, Dumnezeu a dat fiecarei rase o culoare si un pamant, pentru ca rasele sa nu-si uite drepturile de mostenire si sa nu se amestece.

Stramutarea fortata pe care o vedem in prezent pare a fi o secventa in plina desfasurare din planul Huntington, de ciocnire a civilizatiilor. Catre o asemenea idée suntem condusi daca privim fenomenul in ansamblul scenei geopolitice, cu tentative de a ostiliza, conflictualiza si, in final, macina doua parti. Este ceea ce papusarii concep si incearca de la inceputuri.

Multa lume s-a intrebat ce l-a apucat pe autorul gramaticii generative, un manual de subjugare prin manipulare, sa descrie SUA ca un stat “terorist” si Europa ca un “servitor” al acestora. Raspunsul il gasim in alaturarea abila a doua mesaje toxice, in care unul este antidot pentru celalalt, dar nu si invers, pe care le-a livrat intr-un interviu Euronews. Simplificand la maxim, prin punerea intre paranteze a tuturor achizitiilor si standardelor in materie de drepturi ale popoarelor si natiunilor, de democratie si de drept juridic, Noam Chomsky sugereaza stereotipul biblic canaanen, de migratii sau stramutari geopolitice. Chomsky “simte” ca Europa ar fi “rasista”, chiar mai mult decat SUA. Doar zice, pentru ca nu demonstreaza cum poate fi rasista o tara in care un minoritar de culoare a fost ales presedinte, si inca de doua ori, nici cum si de ce popoarele care isi apara identitatea si pamanturile ar fi “rasiste”. Europa nu este un popor sau o tara, cum insinueaza Chomsky sau cum este America, ci o multitudine de popoare si de tari, neincorsetabila in formule geopolitice constrangatoare si suprematiste, ale unei unice puteri statale.


Iesirea din confuzie: Spre mijlocul stangii. PSRO si ideea de putere sociala

25/08/2015

Toate statisticile, sondajele si ratingurile de tara, cel mai recent este al Agentiei Fitch, de sambata, confirma directia pozitiva si stabila a economiei in guvernarea Ponta. Daca maine, in urma intrigilor care colcaie la drepta, premierul si-ar da demisia sau stanga social-democrata ar iesi de la guvernare, istoria le va pastra cea mai favorabila imagine economica, post-criza. O astfel de imagine, trebuie sa recunoastem, ar fi, in premiera, neconventionala fata de cele care insotesc plecarile de la Palatul Victoria. Insa cu adevarat nelinistitoare ar fi venirea unora in graba, fara program si fara alegeri. Vor fi ei capabili sa mentina directia?

De ce nu a putut Victor Ponta sa ridice si social Romania? De ce si-a atras atata impotrivire pentru a nu-si porni guvernul pe calea catre o Romanie sociala? Pentru ca Ponta a dus PSD prea mult spre dreapta, transformandu-l intr-un partid de margine. Consecinta, sesizata din pacate cu intarziere, a fost ca Ponta si PSD au creat obisnuinta de a fi perceputi ca integrati in “normalitatea” excesiva a dreptei, in anormalitatea politicii de perpetuare a austeritatii pentru munca si a relaxarii pentru capital. Tocmai stagnarea de peste zece ani in aceasta nedreptate a tesut si perceptia de falsa normalitate a sistemului de dreapta. Acum, cand vor sa revina, nu mai este posibil, este nevoie de un timp de de-setare si de re-setare. Cei care vor sa se intoarca o pot face doar cu un alt vehicul politic.

Nu discut cauzele politice, optiunile stangii sunt limitate intr-o uniune si intr-o tara dominate de sisteme de dreapta, chiar si la guvernare, atata timp cat capul sistemului este de dreapta. Reiterez ideea ca a fost o tactica politica, motivata de raportul de forte. Pun insa in discutie cauzele ideologice, care, dupa parerea mea, au dus la pierderea din identitatea, din conceptul si din vocalitatea discursului de stanga. Vocea ideologica a PSD nu s-a mai auzit, ceea ce a facut ca lumea sa se obisnuiasca cu cea a dreptei, si afara si inauntru, mai mult, sa-i confunde stereotipurile contradictorii cu normalitatea.

Toti am priceput ce a vrut sa spuna Klaus Iohannis, duminica, cand a afirmat ca “Trebuie să fim vigilenți și să prevenim acțiunile și inițiativele radicale, utopice și extremiste, inclusiv de pe scena politică”. Este limpede ca lumina zilei ca vigilenta si prudenta pe care le clameaza capul dreptei urmaresc incremenirea in sistem a Romaniei. Un sistem care are ca referinta sistemul de dreapta, injust si anacronic, conceput de catre ideologia liberala occidentala, care se vrea singulara si eterna. Pentru cei care au uitat, distrugerea diversitatii ideologiilor inseamna distrugerea pluralismului intereselor.  Unipolaristii, suprematistii, exceptionalistii sau alesii, cum se autodefinesc noii cosmopoliti, ne sucesc mintile cu un nou istorism, democratia liberala, cu o noua utopie, dominatia in numele libertatii, o contradictie in termeni distrugatoare.

Totalitarismul incepe cand si unde dispar diferenta si alegerea in materie de ideologie. Acesta este rezultatul inevitabil al unei monoideologii la scara nationala sau globala. Daca nu se va reforma si democratiza, nici liberalismul nu va fi scutit de acest risc. Cuvantul liberal suna ademenitor, cum a sunat, probabil, si comun, dar ruperea partii de intreg are drept urmare distrugerea intregului. Asa cum fetisizarea proprietatii in comun a distrus proprietatea individuala, si absolutizarea libertatii individuale distruge libertatea comunitara. Ultraliberalismul este supranational, proslaveste libertatea individului, dar o distruge pe a natiunilor. Orice partid national trebuie sa stie acest lucru.

Ca pozitionarea lui Iohannis si a PNL in sistemul de dreapta este ca in interiorul unei societati asediate nu ar trebui sa ne mire, este sindromul de cramponare sau de acaparare de care sufera exclusivismul liberalismului occidental, importat la noi de catre Basescu si PDL. Mai nedumiritor ar fi ca semnatarul in exercitiu al fostului pact de coabitare a ajuns sa fie considerat ca facand parte din status quo-ul ideologic, al principiilor si institutiilor de dreapta. A devenit insa clar ca pactele isi mananca copiii, ca si revolutiile. Ati auzit-o pe copresedintele PNL Alina Gorghiu, vineri, dupa demisia Guvernului Tsipras, jubiland si fulgerand, ca “Lecția grecească e aceea că populismul poate prăbuși o țară; Ponta acționează după această rețetă”?

Desi PNL/PDL nu a putut raspunde la cele 10 intrebari ale lui Victor Ponta, pe tema respingerii legilor fiscalitatii si salarizarii, legi promovate de catre Guvern, si desi premierul pare sa fi revenit pe val, dupa amanarea reexaminarii de catre Parlament a Codului Fiscal, este prea tarziu pentru un alt final sau un alt orizont. Polarizarea coalitiei de catre un procent in plus sau in minus la noul TVA, rizibil ca fapt insa nu si ca mesaj, si retragerea socrului premierului de la sefia grupului parlamentar al PSD din Senat si din partid sunt semnale extrem de puternice. Se tot vorbeste de demisie, de demisii. Cunoscand vulnerabilitati si stari de spirit, cred ca numai o demisie de protest ar putea avea magnitudinea schimbarii. Nu a unui final, ci a unei perspective.

Ce ar trebui sa faca stanga? Evident, sa se regaseasca, sa se reaplece asupra ei insasi, sa se reechilibreze. Pozitia din vecinatatea centrului esichierului politic, de centru-stanga, cum ne programeaza manipularea conceptuala, nu este una de echilibru stabil. Cred ca este suficient sa ne uitam la prezentul tern, conformist, de cumetrie capitalista pe care ni-l ofera PSD pentru a intelege ce inseamna o pozitie de margine, impreuna cu toate riscurile de denaturare si dezechilibrare ideologica pe care le incumba pentru stanga.

Repozitionarea ideologica la mijlocul stangii este una eminamente de echilibru si de stanga, de antiderapare spre marginile exceselor sau concesiilor. Distantarea este atat de radicalismul de stanga al Syrizei grecesti, si trebuie sa avem in vedere ca in Romania sunt sensibilitati postcomuniste care nu exista in Grecia, cat si de concubinajul de establishment al PSD-ului romanesc. Pentru a face un joc de cuvinte, cunoscand ca exista trei faze prin care ideologiile se raporteaza unele la altele, de deosebire (minima), de opozitie (medie) si de conflict (maxima), o pozitie ideologica de mijloc a stangii inseamna a-i transforma pozitia in opozitie.

Sintetizand, o ideologie de mijloc a stangii lupta pentru transformarea Romaniei si intr-o putere sociala. Fireste, pe baza puterii economice, care trebuie insa sa aiba ca finalitate puterea sociala. Ideea de putere sociala a fost facuta cunoscuta in aceste zile de catre Mircea Geoana, presedintele Partidului Social Romanesc (PSRO), care a dat si cele mai bune motivatii pentru relaxarea fiscala si cresterile salariale. Cand a crescut TVA de la 19% la 24%, nimeni nu a vorbit de gradualism, a fost prin soc, prin urmare, intr-o perioada de crestere economica trebuie sa se revina la situatia ante-factum, iar in privinta salariilor, aportul acestora este abia la o treime din PIB, fata de o medie europeana de aproape de 50%, a explicat senatorul Geoana.

Desigur, exista un intreg panel de idei care asteapta sa fie afirmate sau corectate de pe o pozitie de mijloc a stangii: statul de drept ca stat al dreptatii, sustinerea capitalului autohton, exploatarea resurselor nationale, refacerea economiei nationale, azimuturile cooperarii internationale, relatiile cu creditorii occidentali etc. Pentru inceput, important este ca s-au facut auzite o noua voce si o noua abordare.


Scrisoarea lui Adrian Severin: O reinjugare a Romaniei la diplomatia proxy a SUA?

21/08/2015

Marile greseli ale comunismului par a reveni, incet, dar sigur, in spatiul politic romanesc. Dupa valurile intelectofobe si mnemocide pe care le-a starnit recenta lege neocomunista antilegionara, de inspiratie evreo-paukerista, pare sa fi venit timpul ca umbrele trecutului comunist sa atinga si politica externa. Cel putin asa rezulta dintr-o scrisoare deschisa a lui Adrian Severin, politician de stanga, fost ministru de externe (1996-1997), adresata, acum cateva zile, lui Hans Klemm, noul ambasador al SUA in Romania.

Citita cu atentie, in spirit si in litera, si trecand peste caracterul fluviu si peste tacticile critice, de curatare a terenului pentru o noua fundatie diplomatica americana la Bucuresti, obisnuite intr-o diplomatie politica abila si disimulata, epistola lui Adrian Severin ne apare, fara urma de indoiala si in toata splendoarea, ca una pe care as numi-o a „curtoaziei de inchinare”. Fara nicio ezitare, trebuie reamintit ca inhamarea politicii externe romanesti la carul politicii externe americane este o strategie profund eronata. In capcana acestei greseli politico-diplomatice, naruitoare a independentei si suveranitatii, a cazut si fostul lider comunist Nicolae Ceausescu, care, dupa punctul de maxima „glorie” in care s-a lasat folosit, in 21 august 1968, avea sa culeaga, si o data cu el si Romania, fructele amare ale loviturii de stat de dreapta, din 1989.

Dupa cum s-a dovedit in ultimii ani, ai Aministratiei Obama, politica externa a SUA nu a fost nici de stanga, nici de dreapta, criteriul ideologic nu a avut niciun rol. Determinant a fost cel de obtinere de avantaje unilaterale, de la tari partenere sau aliate care, in mod evident, erau desconsiderate din aceste calitati, din moment ce li se refuza o pozitie egala de independenta si suveranitate, singura care poate aduce reciprocitate si efecte comparabile, fiind tratate ca niste colonii. Asa se explica si desconsiderarea fata de guvernul lui Victor cel de stanga si fata de guvernul lui Viktor cel de dreapta, retrogradarea diplomatica a tarilor lor de catre Washington, de la ambasadori la insarcinati cu afaceri, din 2012 in primul caz, din 2013 in cel de-al doilea.

In esenta, filosofia scrisorii lui Adrian Severin pentru ambasadorul american suna destul de povatuitor si de pragmatic pentru interesele americane, ca o asumare a „pilotarii” de la tarmul romanesc a „marelui crucisator american prin apele stancoase ale viesparului oriental. ”Autorul sugereaza americanilor sa nu se mai amestece in treburile interne ale romanilor, sa o lase mai moale cu statul de drept, cu separatia puterilor, cu defaimarea parlamentului si cu revolutia procurorilor. „Inauntru, se poate citi printre randuri, lasati-i sa faca ce-or vrea, sa se certe, sa-si scoata ochii, dar in afara folositi-i ca proxy pentru interesele voastre in regiune.”

Concret si politically correct, Severin i-a fiecare tara vecina si din regiune si le exemplifica americanilor cum si in ce domenii ar putea romanii sa le intermedieze si sa le implementeze interesele specifice. Nu lipsesc nici argumentele de empatie, de „vis american” si de „cauza comuna”, dar, ca „cetatean roman”, cum isi incepe si petitionarul petitia, dar si ca om din regiune, ma simt stanjenit, ca sa nu spun nemultumit, ca nu face vorbire si despre „visul romanesc” si „cauza regionala”, care fiecare in parte implica interese specifice.

Nu am inteles ce vrea sa spuna cu „principiul” ca „ceea ce este bun pentru SUA va fi bun si pentru Romania”. Mi se pare o generalizare nepermisa, care nu ia in calcul ca un interes unilateral, ca de putere coloniala, nu va fi niciodata bun pentru o tara tratata ca o colonie, si aici Adrian Severin are dreptate cand il citeaza pe Eminescu. De acord, pana la limita de unde incep pretentiile unipolariste, ca ceea ce este rau sau inacceptabil pentru SUA, ca subiect egal de drept international, va fi si pentru Romania.

Cine urmareste suprematia in orice conditii si cu orice pret sau se amesteca in toate pentru ca el sa se inalte si pe ceilalti sa-i tina la pamant, aici vorbesc in general, fara trimiteri, desi istoria a aratat ca de cele mai multe ori statele insele au fost vinovate de favorizarea sau acceptarea unor asemenea politici de pozitionare unipolara, nu are parteneri sau aliati, ci doar supusi. Imi pare rau sa-i reamintesc unui fost sef al diplomatiei romanesti, pe care conceptul scrisorii il face suspect de idolatrie politica, indemnul fostului presedinte Emil Constantinescu, de a nu avea suflete de sclavi. Subscriu la ruga cu care Adrian Severin si-a incheiat scrisoarea, dar, cum nimeni nu o face pentru tara ta, oricum nu in primul rand, imi inalt si eu o ruga catre cer: Dumnezeu sa binecuvanteze Romania!

N. B.: Apreciez ideile critice ale lui Adrian Severin la adresa geopoliticii regionale a Rusiei, cu atat mai mult cu cat vine, in mod neasteptat, din partea unui reprezentant de seama al stangii romanesti. Este o proactie, cu adevarat naucitoare, la plangerea propagandistica publica, neintemeiata, de ieri, a unui fost consilier prezidential de dreapta, Iulian Chifu, care pretindea ca politicienii romani nu mai ataca subiectul Rusia. Dovada contrarie a existat, dar nu a fost informat.

http://www.hotnews.ro/stiri-russia_report-20366475-scrisoarea-naucitoare-lui-adrian-severin-catre-noul-ambasador-sua-romanii-prefera-apropierea-rusia-pentru-evitarea-statutului-protectorat-american.htm

http://www.hotnews.ro/stiri-russia_report-20371281-video-interviu-iulian-chifu-politicienii-romani-nu-mai-ataca-subiectul-rusia-pericolul-din-est-inclus-strategia-nationala-aparare-eufemism-care-pozitia-romaniei-fata-federatia-rusa.htm


Un premier si jumatate: Cum vrea cometa PNL sa loveasca planeta PSD

19/08/2015

Exista, in toate dictionarele, expresia a fi un om si jumatate, cu insusiri deosebite, foarte capabil. Fara indoiala, prin politicile de crestere si sociale Victor Ponta este si va ramane un premier si jumatate. Dupa perioada neagra a caderii economice si austeritatii sociale a guvernarilor de dreapta, cresterea le-a luat locul, transformandu-se intr-un inceput de dezvoltare. Conceptul doctrinar si ideologic al social-democratiei privind dezvoltarea, de racordare a mijloacelor cresterii la scopul social, a schimbat trendul si deseneaza o noua existenta. De aceasta realitate nascenta, dreapta se teme mai mult decat orice, motiv pentru care incearca sa o impiedice cu orice pret, prin orice tactici. Modelul celor grasi si putini, dusi in spate de catre cei slabi, dar multi, este consumat si inacceptabil. In acest sens, sunt simptomatice verificarile marilor averi, cu risc fiscal sau ilicit ridicat, a se vedea lista ANAF, actiunile DNA si ale celorlalte parchete.

In afara de tupeu si minciuna fara margini, prin care nu mai recunosc ce au declarat sau au votat, liberalii sunt incapabili de viziune si strategie. Se pare ca o tactica de subminare a legitimitatii electorale a premierului Victor Ponta este si crearea, de la varfurile presedintiei si opozitiei, a unei imagini duale privind existenta unui premier si jumatate, la propriu, in Coalitie si Guvern. Deocamdata, este greu de spus cine este premier pe de-a-ntregul si cine doar pe jumatate. Cateva lucruri sunt insa direct observabile de catre oricine. Unul dintre acestea, nu neaparat intr-o ordine, este ca presedintele Klaus Iohannis duce o politica tactica la limita subversiunii, in materie de consultari institutionale, ce-l tinteste pe premierul in exercitiu. Miercuri, Iohannis s-a intalnit cu Ponta, la Cotroceni, pe temele Codului Fiscal, care va fi votat din nou in sesiunea parlamentara extraordinara din 24 august, si prioritatilor legislative din toamna. Anuntul a fost facut de catre Administratia Prezidentiala.

Din surse informale, am aflat ca aceeasi agenda de consultari Iohannis ar fi avut-o si cu vicepremierul Gabriel Oprea, liderul UNPR. Sa fi fost o chestiune accidentala, de necoordonare intre Ponta cu Oprea, de a fost posibil un asemenea paralelism, sa fie vorba de o comunicare rupta intre cei doi, de o agenda ascunsa, de izolare si debarcare a premierului? Daca un scenariu este in derulare, punctul critic este foarte aproape, din moment ce cele doua teme de consultare au o perspectiva atat de apropiata, aproape cvasicurenta. Joi sunt negocierile dintre partide pe tema fiscala, nu cred sa provoace ceva neprevazut, progresistii au afirmat ca se vor alinia pozitiei care va fi stabilita in coalitie, surprizele ar putea sa apara luni, la votul parlamentar.

Daca prevederile fiscale majore ale “Codului lui Ponta” nu vor trece, premierul se va vedea blocat in proiectele sale sociale si s-ar putea sa-si dea demisia, dar se va dovedi o victorie extrem de amara pentru dreapta Iohannis-PNL. Vulcanul social se va dezlantui, niciun guvern nu va putea ramane in picioare pana la noi alegeri. Atunci se va vedea si pretul stabilitatii politice, pe care, pe langa cresterea economica si dezvoltarea sociala, a asigurat-o guvernarea stangii social-democrate. Politica ar trebui sa ia seama ca intre crestere, dezvoltare si stabilitate exista o relatie ca intre piesele unui joc puzzle, fara oricare constructia nu este intreaga, numai impreuna definesc o buna guvernare.

Si fostul presedinte Traian Basescu, inregimentabil din toamna in PMP, potrivit propriei destainuiri, si fostul presedinte PSD Mircea Geoana, presedinte al unui nou partid social romanesc (PSRO), au prognozat caderea sau demisia Guvernului Ponta, in noua sesiune parlamentara, care incepe in Septembrie. Daca acest lucru se va intampla, nu va putea sa se produca fara complicitatea PSD. Dupa parerea mea, Victor Ponta si-a jucat corect cartile, pana in prezent. Cei care i-au criticat alunecarea spre dreapta vor fi nevoiti sa recunoasca, cel putin pentru istorie, ca acesta a efectuat o manevra tactica, dupa care, cand i-a atins limita, a facut la stanga imprejur, lasandu-i cu gura cascata pe cei care au crezut ca i-au obtinut, cumparat sau santajat complicitatea, ma refer la adversarii de dreapta, dar si la baronii din propriul partid. Ponta si-ar putea exersa cu aceleasi rezultate abilitatile politice si in continuare sau pana la sfarsit, pe care il poate decide coalitia guvernamentala sau alegerile de anul viitor, daca nu va face concesii in dauna populatiei.

Pe de alta parte, a devenit vizibila tendinta UNPR de a prelua initiativa programatica si legislativa in Coalitie si in Guvern (e.g. lansarea unui program national pe teme economice si sociale, pentru care cere sprijinul lui Iohannis, inasprirea pedepselor pentru viol). Cred ca, tacit sau nu, are loc un transfer de fanion dinspre PSD catre UNPR. Virtutea unei asemenea mutatii, daca este sa fie vreuna, ar fi ca demisia lui Ponta si trecerea in plan secund a PSD nu vor fi urmate de destramarea coalitiei de guvernare. Oprea ii poate succeda lui Ponta fara probleme, generalul isi poate motiva un asemenea pas inainte prin “interesul national”, dupa cum ne-a obisnuit. Dezavantajul ar fi ca algoritmul electoral, obtinut la alegerile din 2012 de catre USL, ar fi dat peste cap, ceea ce va insemna ca noul traseu al lui Oprea va fi scurt si conditionat, pana la cea mai rapida relegitimare electorala posibila.

Daca se va confirma asteptarea politica de daramare a lui Ponta, complicitatea PSD nu poate avea drept cauza decat “solidaritatea” de gasca a baronilor de stanga si de dreapta sau teama coruptilor transpartinici de intransigenta procurorului de profesie din persoana premierului. Pot fi valabile si ambele cauze, in orice caz speta complicitatii ar pune o presiune enorma pe Congresul PSD din noiembrie, care s-ar putea sa fie nevoit sa adopte un radicalism fara precedent. Consecinta probabila ar putea parea paradoxala, ca si cum cometa PNL s-a dezintegrat inainte sa loveasca, dar prudenta si unda au determinat planeta PSD sa se autopurifice de coruptie.


Trei Ucraine: Capitala caut tara. Kiev si Novorossiya

14/08/2015

Geopolitica din spatele crizei din Ucraina pare a fi una de intretinere, prin care sa se alimenteze psihoza pentru un al doilea razboi rece si o noua diviziune europeana. Ramanand fara obiectul muncii, dupa 1989-1991, vraja care-i facusera pe ulii atlantisti ai razboiului rece sa fie deasupra tuturor a inceput sa se risipeasca. Ca in basmul slavician in care imparateasa era cocotata pe douasprezece perne, realpoliticienii americani au fost surprinsi sa vada cum acestea au inceput sa le cada, rand pe rand, pana nu a mai ramas niciuna. Distrugerea sau prabusirea sovietismului, pe care si-o dorisera atata, i-a aruncat in cea mai mare groapa de potential, dar a lovit involuntar si in protocronismul evreiesc al comunismului.

Macar de dragul acestui protocronism iudeo sau sionisto-comunist, daca nu de teama unor consecinte simetrice, aceasta greseala strategica ar fi putut fi evitata. Probabil ca din cultura prudentiala, care in acest caz a lipsit, a izvorat si un proverb chinezesc, dusmanul nu trebuie niciodata sa-l invingi de tot. Desi noi profeti au inceput sa recutreiere estul european, ducand cu ei uraciunea pro-razboi rece, nu mai este cale de intoarcere. Libertatea pe care a adus-o pragmatica si echitabila ordine multipolara a pecetluit sfarsitul utopiei si robiei suprematiei. Sta scris: rusii au pus capat molimei masonice marxiste si au vindecat lumea.

Daca ne-am lamurit asupra surselor crizei ucrainene si motivatiei tergiversarii stingerii focarului, ne putem intreba cand si cum se va incheia aceasta lupta fratricida, asa cum sunt si cele araba si coreeana. Cele mai probabile scenarii sunt cele de implozie administrativa si de fraternizare pro-rusa. Implozia administratiei centrale de la Kiev da deja semnale sa se produca. Regimul lui Petro Porosenko nu se mai bucura de credibilitate. Dupa unele sondaje, decredibilizarea politica si publica ar tinde catre 80%. Dar, chiar si intr-o evaluare minimala, este limpede ca defectarea crescanda a politistilor si militarilor catre militiile din Donbass, cifrele parchetului militar ucrainean indica 8000 de fraternizatori din structurile de forta, reprezinta inceputul sfarsitului.

Constiinta apartenentei la acelasi neam slav a cunoscut o radicalizare in acest an, de implinire a 1000 de ani de crestinare, de catre printul Vladimir, care i-a botezat in Nipru pe rusii kieveni, belarusi si moscoviti, cum ii impartim astazi, dar care atunci erau un singur popor, al pamanturilor rusesti. Implozia administrativa va fi grabita si de falimentul financiar-economic. Germenii unei fraternizari pro-ruse a ucrainenilor se afla in numarul mare de refugiati in Rusia, de ordinul milioanelor. Exista insa si o fraternizare pro-ucraineana a rusilor, detectabila in lungul sir de concesii economice si financiare.

Candva, acest timp nu este departe, cele doua tipuri de fraternizare se vor transforma intr-una singura. Occidentalii pot face oricand pasi inapoi, mai ales cand este vorba de sustinere cu bani si cu alte resurse, deja au inceput sa fie precauti cu acordarea de vize ucrainenilor. Cu toata propaganda occidentala pro-Ucraina, din rapoartele observatorilor OSCE, de la fata locului, transpar destule nemultumiri si critici fata de Kiev. Va fi greu de crezut ce rusii isi vor respinge fratii, care sunt de fapt tot rusi, carora ei, rusii, le-au dat numele de ucraineni, din ratiuni geopolitice si geostrategice, de creare a unui cordon sanitar, in momente istorice de securitate exceptionale in care s-a aflat Rusia, marcate de cele doua razboaie mondiale si de razboiul civil care a durat peste saptezeci de ani.

Este posibil si un scenariu politic, dupa ce a fost creat un guvern ucrainean in exil, prin care sa aiba loc alegeri anticipate generale, prezidentiale, parlamentare si locale. Ar fi de dorit in locul unui “Maidan nr. 3”, cum a prognosticat fostul presedinte polonez Aleksander Kwasniewski, prin care “Ucraina se va indrepta spre Rusia”. Stabilitatea administratiei Porosenko este pe muchie de cutit, mai ales dupa ciocnirile din vestul Ucrainei, care au avut loc intre ultranationalistii ucraineni din Sectorul de Dreapta si fortele guvernamentale. In momentul de fata, s-a trecut de la situatia cu doua Ucraine la cea cu trei Ucraine. Exista Ucraina de Est, cea mai omogena, pro-rusa, Ucraina de Centru, din jurul Kievului si Niprului, bietnica, formata din majoritari ucraineni si minoritari rusi, sau, la rigoare etno-istorica, tot rusi, cum erau numiti in timpul Rusiei Kievene, si Ucraina de Vest, multietnica, cea mai neomogena, formata din teritorii care au fost luate prin forta de la tarile vecine (o explicatie probabila si pentru acutizarea, in zona, a “etnonationalismului” gruparii Pravi Sektor).

Exista si o stare paradoxala, de loc de invidiat pentru regimul Porosenko. Desi Ucraina a fost declarata de catre SUA o tara aliata non-membra NATO, o gaselnita pentru a obtine aservirea politico-militara si a induce false sperante, pentru ca cei care s-au dat pe mana americanilor au sfarsit-o rau, dezbinati sau fragmentati (v. sugestia sefului trupelor americane din Irak, de miercuri, de impartire a tarii in doua state sau planurile americane de impartire a Siriei), este de observat ca tarile vecine de la care a luat teritorii sunt membre NATO. Prin urmare, asistam la o contradictie, in potentia, intre integritatea teritoriala a Ucrainei, pe care presedintele Porosenko o revendica si pentru care cere protectie occidentala, cu precadere americana, cu referire explicita la tendintele Rusiei de anexare sau realipire, pe de o parte, si scopurile tacite de reintregire ale tarilor NATO vecine, de la care are incorporate teritorii, ca urmare a consecintelor pactului Ribbentrop-Molotov, pe de alta parte. Privind pactul de impartire a Europei Centrale si de Est, Vladimir Putin a sustinut ca “URSS nu a avut de ales”, in timp ce Angela Merkel a reprosat ca “Impartirea Poloniei si anexarea tarilor baltice au fost ilegitime.” Acest dezacord dintre presedintele Rusiei si cancelarul Germaniei are proiectii atat pentru trecut, cat si pentru viitor. Ar putea fi intoarse, astfel, ultimele file din cartile de istorie despre sovietism si al doilea razboi mondial.


Mijloacele care distrug scopul: De la utopia comunista la distopia capitalista

07/08/2015

Cum ne raportam la comunism? Nu cred ca mai este o intrebare de actualitate, istoria ne-a dat deja cel mai argumentat raspuns, in 1989-1991. Chiar daca politologul Silviu Brucan, o eminenta cenusie a celor doua regimuri, estima, la scurt timp dupa revolutie, ca problema comunismului ar fi urmat sa se puna cam peste 20 de ani, iata, a trecut peste un sfert de secol fara ca acest lucru sa se intample. Istoria, daca-mi este ingaduit sa o spun, joaca un joc al numerelor mari, prin urmare, un numar de generatii cel putin egal cu cel al celor care au trait in comunism ar trebui, dupa aceeasi probabilitate a numerelor mari, sa nu-l mai cunoasca.

Re-raportarea, peste un numar de decenii, este o alta tema de discutie si, fireste, va fi o problema a generatiilor viitoare, dar, daca va fi sa fie, mi-e teama ca se va intemeia pe evenimente care vor urma, care nu vor mai tine, deci, de nemijlocirea comunista, ci de cea postcomunista, liberala sau neoliberala. Conceptualizarea sistemelor si regimurilor in desfasurare este inca fluida, presupun ca fixarea va fi pe ingrosarea uneia sau unora dintre diferentele specifice, in curs de evolutie. In orice caz, barbarismul politic de “oranduire”, in numele caruia a fost maltratata diversitatea, este ejectabil si a fost definitiv abandonat.

Ceea ce cred insa ca ar merita atentia inteligentei politice rationale ar fi recursul la mijloace comuniste, care nu mai sunt inhamate la scopuri utopice, specifice stangii internationaliste, de tip sovietic, oriental, ci la scopuri distopice, proprii dreptei supranationaliste, de tip unional, occidental. Distopia, suntem martori cu totii, a confiscat unul dintre mijloacele utopiei, interdictia de exprimare, dar si emotionalizarea scopurilor, este motivul pentru care accentuez pe nevoia unor inteligente rationale, critice si publice, fara indoiala, dar rationale, in primul rand.

Ideile lui Tony Judt, care ar fi avut, acum, 67 de ani, imprumut exemplul si pentru o rememorare, s-au bucurat tocmai de rationalitatea criticii comunismului. Opinia ca ideile sale ar fi fost un fel de emotii mi se pare neimpartasibila, emotia artistica este una, o data cu caderea cortinei sau inchiderea cartii revenim in viata reala, rationalitatea politica este alta, in special in ce priveste mijloacele si scopurile, care nu trebuie sa fie utopice sau distopice.

Concluzia lui Judt despre revolutiile est-europene, din “1989: Sfarsitul carei epoci europene?”, potrivit careia “Europa este pe cale de a intra intr-o epoca de dezordine, intr-o perioada de tulburari” a fost la fel de rationala ca cea despre consecintele dezechilibrului puterilor la nivel mondial. Vladimir Putin a numit acest dezechilibru drept cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului trecut, o idée de neacceptat, fie si pentru faptul ca ar fi absurd sa-l suspectam, intr-o istorie contrafactuala, de putinism pe Tony Judt.

Rationalitatea concluziei judtiste are, totusi, o confirmare istorica, sa fi insemnat, oare, o ponderare critica sau autocritica, un inceput de reversibilitate sau de nostalgie, dupa inefabilul echilibru al contrariilor, poate dupa intelepciunea ca e rau cu rau dar e mai rau fara rau? De la Tony Judt nu vom afla niciodata, poate din dezbaterile de idei, chiar si in cele mai divergente se afla, intotdeauna, un sens.  Importante sunt, cred, sa avem curajul sa ne intrebam, sa cautam raspunsuri si sa credem in democratia critica,

http://www.contributors.ro/global-europa/nu-cred-ca-sunt-singurul-despre-modul-cum-ne-raportam-la-comunism/

http://www.contributors.ro/cultura/tony-judt-%C8%99i-emo%C8%9Bia-ideilor-eseu-de-marius-stan-%C8%99i-vladimir-tismaneanu/

 


Ministerul sentimentelor

02/08/2015

Joi, despre care nu mi-am inscris comentariul in jurnalul politic, o fac acum, duminica, canicula parea sa fi alungat umbra si din zona stirilor. Imi amintesc ca m-am uitat pe stirile Flux 24. Titluri plicticoase, numai bune de urmarit cu coada ochiului, intre doua cascaturi. Premierul „pisicut” Ponta isi face concediul in SUA, mai da ceva bani turismului yankeilor si mai intareste parteneriatul strategic. Presedintele nemtalau Iohannis consolideaza relatiile cu Israelul, decorandu-i ambasadorul. Fostul „Zeus” de la Cotroceni, Basescu, se ia de Dragnea, sustinand ca in locul premierului l-ar fi dat cu capul de pereti pentru ca-i cheama ministrii la raport. Americanilor nu le convine ceva din legea achizitiilor publice, despre care ar vrea, zic ei, o consultare publica reala. Un sondaj platit de Institutul Ellie Wiesel, a masurat ca 11% dintre romani cred ca evreii reprezinta o problema, 22% i-ar dori numai ca turisti in tara…

In timp ce ma gandeam ce ar putea sa insemne politic ultima chestiune, ca procentaje si alegere a momentului, daca nu cumva „turisti” ar vrea sa sugereze si „colonisti” (azi, scriind, m-am intristat la stirea socanta, de vineri, ca un copil palestinian a ars de viu intr-un incendiu provocat de colonisti israelieni, in Cisiordania), sub priviri mi-a cazut un titlu trasnet, desi pe cer nu era decat un soare nemilos. „E oficial: A inceput monitorizarea on line a celor care il sustin pe maresalul Ion Antonescu si a ideilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a cultului preotilor si intelectualilor nationalisti, dar si a lui Ceausescu/ Maxim 3 ani de inchisoare.”

http://www.flux24.ro/e-oficial-a-inceput-monitorizarea-on-line-a-celor-care-il-sustin-pe-maresalul-ion-antonescu-si-a-ideilor-fasciste-legionare-rasiste-sau-xenofobe-a-cultului-preotilor-si-intelectualilor-nationalist/

Consilierul prezidential Andrei Muraru “i pak” (si iarasi/de asemenea) a dat de stire opiniei publice “za” (pentru) ceea ce i se pregateste, ca o scrisoare a lui Neacsu din Campulung, din secolul XVI. Numai ca de aceasta data nu este vorba despre un atac iminent al otomanilor, ci despre un pericol, in secolul XXI, la adresa libertatii de exprimare. In timp ce prima doamna americana le spunea chinezilor, pe timpul vizitei in tara lor, ca libertatea de exprimare pe internet tine de drepturile omului, dupa ce scandalul “Je suis Charlie” a ravasit interdictiile si cand lumea libera are dreptul sa spuna ce gandeste si ce crede despre oricine si orice, in Romania se reabiliteaza, juridic, practicile securiste si comuniste ale impunerii tacerii si represiunii vorbei.

Sub pretextul combaterii ideilor fasciste, legionare, rasiste si xenofobe, a fost adoptata si promulgata o lege anticonstitutionala, care limiteaza sau interzice libertatea de exprimare si deschide calea unor abuzuri inimaginabile la adresa democratiei. Cele mai perverse efecte sunt cele implicite, de inhibare a criticii si de culpabilizare, care pot contribui la preluarea sau mentinerea controlului, prin subjugarea emotionala si politica.

Muraru a mai spus ca Institutul Ellie Wiesel, care impreuna cu grupul parlamentar al PNL a fost parte la elaborarea legii respective, va acorda asistenta organelor judiciare pentru descoperirea si sanctionarea infractiunilor prevazute in textul normativ. Cu alte cuvinte, criticile vor fi transformate in culpe de lezevreitate, wieselistii vor putea sa arate cu degetul si sa spuna, imperativ: „Tu! El! Voi! Ei! Luati-i!”. De la supervizorul Wiesel in Romania, Alexandru Florian, am aflat ca deja s-au luat la puricat statuile, placile memoriale si denumirile strazilor, pentru epurari si cenzurari politice de memorie, pentru reconfirmarea unor pedepse politice comuniste. Dar si internetul, pentru sanctionarea penala a delictelor de opinie politice. Pe scurt, ne paste o reinviere a perioadei negre a listelor si represiunilor de dupa 1945.

Din ideile de motivare a legii, prin care coautorul Alexandru Florian neaga ca ar fi cenzura si o califica drept un moment important pentru “adevarul istoric”, iti dai seama ca acesta priveste intr-o oglinda sparta a trecutului, ca se situeaza deasupra, ca un responsabil al sentimentelor si istoriei romanilor. Desi neaga ca ar urmari cenzurarea, intimidarea si reprimarea democratiei critice, incriminarile sunt atat de largi si de generale incat oricine critica regimul, ordinea sau tabuuri politice poate fi incadrat in prevederile legii.

Nimeni nu ar fi crezut sa se ajunga pana la a li se impune romanilor un „Minister al sentimentelor”, care sa le ceara „Sentimentele la control!”, tintite si sanctionate fiind cele referitoare la eroii neamului. Ai sentimente de patriotism fata de pamantul romanesc sau de respect fata de memoria patriotilor Romaniei, conducatori si intelectuali nationalisti, eroi ai jertfei pe altarul patriei sau sfinti ai inchisorilor? Mars trei ani la inchisoare! Cam asta este filosofia unei vointe unilaterale, care face un drept unilateral. Sa nu ma intrebati ale cui sunt vointa si dreptul. Va pot spune doar ca asa ceva nu ni s-a intamplat nici macar in 500 de ani de suzeranitate turceasca, careia domnitorii romani i-au provocat pierderi destule si reale.

Nu vorbesc aici de politica sau de sustinerea unor idei vetuste, ci de eterna simtire romaneasca, de legitima traire a constiintei de unitate, de solidaritate si de neatarnare a neamului, de coetnicitate, conationalitate si coreligiozitate, pentru care inaintasii au luptat si au murit, toti avand dreptul, chiar daca unii nu au invins, la a le fi respectata memoria de catre urmasi. Probabil ca vor urma „Decrete ale nesimtirii”, care vor abate sau interzice simtamintele pentru indigeni, pana cand sondajele privindu-i pe alogeni vor fi multumitoare. Ministerul orwellian al „Iubirii” ar avea pentru ce sa fie invidios.