Iesirea din confuzie: Spre mijlocul stangii. PSRO si ideea de putere sociala

Toate statisticile, sondajele si ratingurile de tara, cel mai recent este al Agentiei Fitch, de sambata, confirma directia pozitiva si stabila a economiei in guvernarea Ponta. Daca maine, in urma intrigilor care colcaie la drepta, premierul si-ar da demisia sau stanga social-democrata ar iesi de la guvernare, istoria le va pastra cea mai favorabila imagine economica, post-criza. O astfel de imagine, trebuie sa recunoastem, ar fi, in premiera, neconventionala fata de cele care insotesc plecarile de la Palatul Victoria. Insa cu adevarat nelinistitoare ar fi venirea unora in graba, fara program si fara alegeri. Vor fi ei capabili sa mentina directia?

De ce nu a putut Victor Ponta sa ridice si social Romania? De ce si-a atras atata impotrivire pentru a nu-si porni guvernul pe calea catre o Romanie sociala? Pentru ca Ponta a dus PSD prea mult spre dreapta, transformandu-l intr-un partid de margine. Consecinta, sesizata din pacate cu intarziere, a fost ca Ponta si PSD au creat obisnuinta de a fi perceputi ca integrati in “normalitatea” excesiva a dreptei, in anormalitatea politicii de perpetuare a austeritatii pentru munca si a relaxarii pentru capital. Tocmai stagnarea de peste zece ani in aceasta nedreptate a tesut si perceptia de falsa normalitate a sistemului de dreapta. Acum, cand vor sa revina, nu mai este posibil, este nevoie de un timp de de-setare si de re-setare. Cei care vor sa se intoarca o pot face doar cu un alt vehicul politic.

Nu discut cauzele politice, optiunile stangii sunt limitate intr-o uniune si intr-o tara dominate de sisteme de dreapta, chiar si la guvernare, atata timp cat capul sistemului este de dreapta. Reiterez ideea ca a fost o tactica politica, motivata de raportul de forte. Pun insa in discutie cauzele ideologice, care, dupa parerea mea, au dus la pierderea din identitatea, din conceptul si din vocalitatea discursului de stanga. Vocea ideologica a PSD nu s-a mai auzit, ceea ce a facut ca lumea sa se obisnuiasca cu cea a dreptei, si afara si inauntru, mai mult, sa-i confunde stereotipurile contradictorii cu normalitatea.

Toti am priceput ce a vrut sa spuna Klaus Iohannis, duminica, cand a afirmat ca “Trebuie să fim vigilenți și să prevenim acțiunile și inițiativele radicale, utopice și extremiste, inclusiv de pe scena politică”. Este limpede ca lumina zilei ca vigilenta si prudenta pe care le clameaza capul dreptei urmaresc incremenirea in sistem a Romaniei. Un sistem care are ca referinta sistemul de dreapta, injust si anacronic, conceput de catre ideologia liberala occidentala, care se vrea singulara si eterna. Pentru cei care au uitat, distrugerea diversitatii ideologiilor inseamna distrugerea pluralismului intereselor.  Unipolaristii, suprematistii, exceptionalistii sau alesii, cum se autodefinesc noii cosmopoliti, ne sucesc mintile cu un nou istorism, democratia liberala, cu o noua utopie, dominatia in numele libertatii, o contradictie in termeni distrugatoare.

Totalitarismul incepe cand si unde dispar diferenta si alegerea in materie de ideologie. Acesta este rezultatul inevitabil al unei monoideologii la scara nationala sau globala. Daca nu se va reforma si democratiza, nici liberalismul nu va fi scutit de acest risc. Cuvantul liberal suna ademenitor, cum a sunat, probabil, si comun, dar ruperea partii de intreg are drept urmare distrugerea intregului. Asa cum fetisizarea proprietatii in comun a distrus proprietatea individuala, si absolutizarea libertatii individuale distruge libertatea comunitara. Ultraliberalismul este supranational, proslaveste libertatea individului, dar o distruge pe a natiunilor. Orice partid national trebuie sa stie acest lucru.

Ca pozitionarea lui Iohannis si a PNL in sistemul de dreapta este ca in interiorul unei societati asediate nu ar trebui sa ne mire, este sindromul de cramponare sau de acaparare de care sufera exclusivismul liberalismului occidental, importat la noi de catre Basescu si PDL. Mai nedumiritor ar fi ca semnatarul in exercitiu al fostului pact de coabitare a ajuns sa fie considerat ca facand parte din status quo-ul ideologic, al principiilor si institutiilor de dreapta. A devenit insa clar ca pactele isi mananca copiii, ca si revolutiile. Ati auzit-o pe copresedintele PNL Alina Gorghiu, vineri, dupa demisia Guvernului Tsipras, jubiland si fulgerand, ca “Lecția grecească e aceea că populismul poate prăbuși o țară; Ponta acționează după această rețetă”?

Desi PNL/PDL nu a putut raspunde la cele 10 intrebari ale lui Victor Ponta, pe tema respingerii legilor fiscalitatii si salarizarii, legi promovate de catre Guvern, si desi premierul pare sa fi revenit pe val, dupa amanarea reexaminarii de catre Parlament a Codului Fiscal, este prea tarziu pentru un alt final sau un alt orizont. Polarizarea coalitiei de catre un procent in plus sau in minus la noul TVA, rizibil ca fapt insa nu si ca mesaj, si retragerea socrului premierului de la sefia grupului parlamentar al PSD din Senat si din partid sunt semnale extrem de puternice. Se tot vorbeste de demisie, de demisii. Cunoscand vulnerabilitati si stari de spirit, cred ca numai o demisie de protest ar putea avea magnitudinea schimbarii. Nu a unui final, ci a unei perspective.

Ce ar trebui sa faca stanga? Evident, sa se regaseasca, sa se reaplece asupra ei insasi, sa se reechilibreze. Pozitia din vecinatatea centrului esichierului politic, de centru-stanga, cum ne programeaza manipularea conceptuala, nu este una de echilibru stabil. Cred ca este suficient sa ne uitam la prezentul tern, conformist, de cumetrie capitalista pe care ni-l ofera PSD pentru a intelege ce inseamna o pozitie de margine, impreuna cu toate riscurile de denaturare si dezechilibrare ideologica pe care le incumba pentru stanga.

Repozitionarea ideologica la mijlocul stangii este una eminamente de echilibru si de stanga, de antiderapare spre marginile exceselor sau concesiilor. Distantarea este atat de radicalismul de stanga al Syrizei grecesti, si trebuie sa avem in vedere ca in Romania sunt sensibilitati postcomuniste care nu exista in Grecia, cat si de concubinajul de establishment al PSD-ului romanesc. Pentru a face un joc de cuvinte, cunoscand ca exista trei faze prin care ideologiile se raporteaza unele la altele, de deosebire (minima), de opozitie (medie) si de conflict (maxima), o pozitie ideologica de mijloc a stangii inseamna a-i transforma pozitia in opozitie.

Sintetizand, o ideologie de mijloc a stangii lupta pentru transformarea Romaniei si intr-o putere sociala. Fireste, pe baza puterii economice, care trebuie insa sa aiba ca finalitate puterea sociala. Ideea de putere sociala a fost facuta cunoscuta in aceste zile de catre Mircea Geoana, presedintele Partidului Social Romanesc (PSRO), care a dat si cele mai bune motivatii pentru relaxarea fiscala si cresterile salariale. Cand a crescut TVA de la 19% la 24%, nimeni nu a vorbit de gradualism, a fost prin soc, prin urmare, intr-o perioada de crestere economica trebuie sa se revina la situatia ante-factum, iar in privinta salariilor, aportul acestora este abia la o treime din PIB, fata de o medie europeana de aproape de 50%, a explicat senatorul Geoana.

Desigur, exista un intreg panel de idei care asteapta sa fie afirmate sau corectate de pe o pozitie de mijloc a stangii: statul de drept ca stat al dreptatii, sustinerea capitalului autohton, exploatarea resurselor nationale, refacerea economiei nationale, azimuturile cooperarii internationale, relatiile cu creditorii occidentali etc. Pentru inceput, important este ca s-au facut auzite o noua voce si o noua abordare.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: