Jihadul, o reminiscenta nefericita

Timpul marilor migratii, cuceriri si colonizari a trecut. Indraznesc sa sper ca si al coalitiilor. Chiar daca unii ii mai scot tezele de la naftalina, vremurile ciocnirilor dintre civilizatii au ramas definitiv in urma. Locul lor a fost ocupat de globalizare, de integrare, de cooperarea dintre civilizatii. Poate ca jihadul a fost o necesitate de etapa, la aparitia islamului, a fost o epoca de asezare teritoriala a marilor religii. In zilele noastre a devenit insa evident ca jihadul este o ramasita perimata a trecutului, al carei loc nu mai este decat intr-un muzeu de istorie al religiei. O dovada incontestabila in acest sens este ca dejihadizarea/dezotomanizarea, laicizarea si reformele ataturke se afla la originea extraordinarei modernizari si cresteri turcesti.

Jihadul a ajuns sa fie, azi, o cale de distrugere a popoarelor si statelor islamice, o piedica in calea viitorului acestora. Jihadul s-a transformat intr-o ideologie politica, aflata, foarte probabil, sub control non-islamic. Acest lucru se intampla, la fel de probabil, la varf, prin asa-zisi lideri religiosi sau comandanti militari ai factiunilor terorist-jihadiste. La saracia, distrugerile si haosul care exista in aceste tari este greu de acceptat ca banii, armamentul, echipamentul, tacticile de lupta, suportul informational, logistic, media, propagandistic si de PR ar avea o sursa islamica. Factiunile jihadiste lovesc in primul rand in islam si in populatie, dar aceste factiuni sunt doar o minoritate, inca un motiv ca partidele, guvernele si statele sa se intoarca cu fata spre acele profunzimi numite majoritati.

Judecand dupa bascularile de atitudine, de la isteria prigonirii islamicilor dupa atentatele din 11 septembrie 2001, din SUA, pana la isteria compasiunii fata de islamicii refugiati, in 2015, spre/in Europa, islamul este folosit, prin specularea conceptelor coranice de jihad si de califat. Exista insa islamul profund, o remarcabila civilizatie contributoare la civilizatia lumii, oameni ai cuvantului, cinstei si creatiei, care nu se vor lasa antrenati in jocul altora. Asa cum crestinismul a renuntat la cruciade, si islamul va renunta la jihaduri. De fapt, islamul profund a si facut-o, factiunile jihadiste sunt doar o reminiscenta nefericita. Este ratiunea pentru care denumirea autointitulatului “Stat Islamic”, a carei menire este de a induce in eroare, nu trebuie preluata mecanic, atribuirea numelui de factiune jihadista anti-islamica este singura care corespunde realitatii si care i se potriveste.

Doua greseli fundamentale ale coalitiei occidentale

Nu mai este o enigma cum de este posibil ca terorismul jihadist sa faca de atata timp ravagii in Siria, in Irak si chiar sa-si trimita, acum, un corp expeditionar in Europa.

Occidentul, prin ditamai coalitia de 60 de state, condusa de SUA, face doua greseli majore, care, indirect, sunt in avantajul “Statului Islamic”.

Este vorba, in primul rand, de eroarea de a nu include Siria in coalitia antiterorist-antijihadista, de unde un vid de cooperare si de coordonare de care profita teroristii jihadisti.

In al doilea rand, Occidentul repeta greseala, comuna celor doua administratii fratesti Bush (jr.) si Obama, de a distruge un stat si un popor pentru a distruge un regim politic.

Nimeni nu poate demonstra ca cele doua greseli nu au fost prinse din zbor de catre liderii terorist-jihadisti, pentru motivare interna, chiar daca este falsa, insa in toate limbile circula zicala ca dusmanul dusmanului meu este prietenul meu.