Cine a facut asta Europei?

Fostul presedinte american George W. Bush a declarat ca a simtit “furie” cand SUA au fost lovite de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, iar prima sa reactie a fost: “Cine naiba ar face asta Americii?” In 2015, tot in septembrie, coincidenta care a alimentat tot felul de teorii despre slabiciunile numerologice ale unor organizatii secrete cu scopuri globale, Europa a inceput sa fie lovita de valuri masive si neintrerupte de migranti sirieni si nord-africani, foarte asemanatoare cu marile fluxuri istorice de colonizare sau de ocupatie civila si militara. Desi la mare distanta unul de altul, cele doua evenimente par sa se intalneasca pe taramul PR, dar cu sensuri contrare, unul de rebranduire, celalalt de debranduire, ceea ce cred ca ne ingaduie sa sustinem afirmatia multor experti ai domeniului, potrivit careia asistam, in prezent, la un 9/11 cu semn schimbat.

Motivatia migratiei, devenita suficient de vizibila, nu este una economica, limitabila prin norme si cote, ci politica, calauzita de prafuitul concept expansiv al “pamantului fagaduintei”, din vremurile biblice. Conceptele de “jihad” si de “califat”, cu care “Statul Islamic” incurca si agita mintile celor care si-au pierdut sau nu au avut niciodata libertatea de gandire, pentru a le folosi ca masa de expansiune, sunt extrase tot din vechi scrieri religioase, coranice. Propensiunea pentru intriga politico-religioasa nu este intamplatoare, ulii huntingtonieni ai “ciocnirii” civilizatiilor si-au ridicat laica si belicoasa constructie doctrinara tot pe piatra religiei, care se afla la temelia oricarei civilizatii. Oricine ar fi actualizat si reforjat cele trei concepte religioase, desi exista suficiente indicii publice, indoiala politica fiind pura ipocrizie, scopul si efectele urmarite sunt certe, aceleasi ca in antichitate si in evul mediu, schimbarea hartilor rasial si etnopolitice, ori geopolitice, cu un termen mai nou, cum au facut-o nazistii, in modernitate.

Chiar daca nu si-o doreste afisata, migratia are o stimulare politica usor de recunoscut in comportamentul migrantilor. Uneori este chiar comic. Ca atunci cand striga “libertate, libertate” – cui? sau de la cine?, cand libertatea este relatia lor cu propriile state? – , arata cu degetele semnul “V” – pe cine vor sa cucereasca sau sa invinga? – , declara greva foamei – extrem de caricaturala pentru un statut de “refugiat”, contrafacut. Astea si altele tin de simbolistica luptei politice, dar oamenii simpli care au fost pusi in miscare cu promisiuni si lozinci exaltate nu au de unde sa stie acest lucru, ei nu au citit manuale politice, dar au venit cu lectiile orale invatate. Inca ceva, este din cale-afara de neobisnuit ca acesti “refugiati” nu-l blestema pe toate drumurile pe “califul” Abu Bakr al-Baghdadi, pentru ororile impotriva arabilor, asa cum o faceau si o fac si azi evreii cu fuhrerul Adolf Hitler.

Are Europa habar de comedia care i se joaca? Constientizeaza ca cineva i-a facut-o? Confunda aparentele si trucajele cu realitatea? Poate ca da, dar duala corectitudine politica, folosita ca linie de aparare sau ca varf de atac de catre parintii acestei ideologii, dar mereu pentru a tine restul pe loc sau de a-i provoca brese, o face inactiva sau evaziva. Uita sau ignora, in acest caz, ca jucarea unui rol mai mare in politica globala, de contrabalansare si de echilibru, atat de necesare intr-o lume multipolara, atrage inevitabil criticismul politicii unipolariste, de control global, total si etern, un altfel de totalitarism, la o alta scara. Altfel spus, expunerea de rol este si o expunere la critica, iar daca nu ai instrumentele de afirmare si de contracarare necesare, inclusiv ideologice, inseamna ca nu esti pregatit pentru o mai mare asumare.

Poate ca da, in al doilea rand, dar nu-i pasa, varfurile administratiei de la Bruxelles, preocupate de “guvern economic” sau de “revolutie”, isi doresc cu ardoare, de nenumarate ori exprimata, cat si sustinuta de catre Occidentul Indepartat, o integrare politica a UE, formarea unui suprastat, a unei federatii, pentru care imigratia nu este decat o resursa de munca si fiscala suplimentara, fara conotatii de identitate, etnice sau rasiale, la mana vetoului unui singur om. Dimpotriva, mixarea si metisarea de popoare poate contribui, prin asmutirea unora impotriva altora, la exercitarea dominatiei unei paturi suprapuse, un model deja functioneaza, unde populatia autentic a pamantului duce povara provenitilor.

Adeseori m-am intrebat de ce largirea integrarii europene a fost activ sustinuta de catre parteneri occidentali extracomunitari, desi era evident ca acestia vor avea un competitor redutabil intr-o Uniune Europeana extinsa. La inceput, au aparut si o serie de carti, cu autori occidentali, care “demascau” in fel si chip constructia europeana, unele fortau comparatiile cu un al Patrulea Reich, dar mai apoi acest tip de discurs s-a diminuat simtitor, cel mai probabil ca urmare a unei schimbari de strategie. Cand si Henry Kissinger a venit cu a sa intrebare, “Cui dau telefon cand vreau sa vorbesc cu Europa?”, foarte flatanta pentru “federalistii” bruxellezi, a devenit foarte clar sprijinul pentru Statele Unite ale Europei. Mai putin motivele. Atunci.

 Calculul este geopolitic. O Europa federalizata ar fi un salt urias spre o federalizare globala, cele 28 de trepte pe care le reprezinta cele 28 de state comunitare s-ar transforma intr-o singura treapta, printre putinele care ar mai ramane pana la ultima treapta, a unui guvern mondial, cu toate consecintele nefaste, binecunoscute, pe care l-ar reprezenta acest soi de totalitarism, dilatat la ultimele dimensiuni, planetare. Institutiile integrarii economice europene se comporta deja ca institutii politice, ale unor State Unite ale Europei. Deunazi, presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker,  a sustinut un discurs in Parlamentul European despre Starea Uniunii Europene, prilej cu care a anunţat cotele obligatorii de refugiaţi pentru fiecare stat membru al UE.

Cotele obligatorii sunt, evident, o decizie politica pentru o Uniune care nu este politica, care contravine unor Constitutii nationale si chiar unor vointe nationale, asa cum a aratat un recent sondaj, ca majoritatea romanilor cred ca tara noastra nu ar trebui sa primeasca refugiati. La fel de ciudata si de politica a fost si influenta presedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, abil camuflata in sustinerea unui “acord asupra unei scheme voluntare de redistribuire a 160.000 de  migranti”. Dar redistribuirea predeterminata este obligatie curata. Ideea de schema voluntara, aparent concesiva (cred ca negustorii o numesc tehnica piciorului in usa), in redistribuirea unei mase determinate, poate fi manevrata pe nesimtite spre “voluntar-obligatoriu”, cum se glumea stramb in anii comunismului.

Este posibil sa fi contat si santajarea cu penalizari la fondurile europene a celor care nu se conformeaza, insa consecintele de credibilitate sunt dezastruoase, nu cred sa existe vreo alta decizie institutional-comunitara care sa aiba un impact de decredibilizare mai mare. Practic, acordul cu “larga majoritate” din Consiliul JAI (Romania, Cehia, Slovacia, Ungaria au votat impotriva, Finlanda s-a abtinut), privind repartizarea a 120.000 de refugiati, a fost un teatru al absurdului politic, jucat pe o scena inadecvata, a unei uniuni economice, in timp ce scenele politice de drept, statele nationale, independente si suverane, sunt in mod inadmisibil marginalizate si provincializate.

Dar nici posibilitatea ca Europa sa nu constientizeze ca a fost lucrata nu poate fi neglijata. Cu atat mai mult cu cat vechea mainstream media, legata de interesele perimatei ordini unipolare, falsifica, disproportioneaza sau confuzioneaza. Asa se explica cum obiectivul aparatului de filmat aduce in prim plan imagini nereprezentative pentru masa de “refugiati”, un om in carje, o mama cu copil in brate, de te intrebi cum or fi parcurs o asemenea distanta, ori cum insista pe cate o familie, pe copii, femei, batrani, desi se vede cu ochiul liber ca majoritatea covarsitoare este barbateasca, tanara si viguroasa, iar statisticile demonteaza mitul “refugiatului sirian”, doar unul din cinci este din Siria, ceilalti fiind din alte tari sau zone, din Sahel, din Cornul Africii etc.

Ramai uimit de inventivitatea cu care se hraneste ideea de integrare si impamantenire a ceea ce nu poate fi integrat si impamantenit. De cum sunt amestecate conceptele. De cum un flux de refugiati de razboi, definitia cea mai apropiata de adevar, este metamorfozat intr-un fenomen politic de azilanta cu pretentii de naturalizare, omitandu-se cealalta jumatate de adevar, ca dupa flux urmeaza refluxul, razboiul nedurand o vesnicie. De cum Europa s-a trezit tratata ca un stat unic si unitar, pe care diverse ONG-uri il critica, ii dau sfaturi ori ii stabilesc obligatii, ca unui subiect, individualizat, de drept international. De cum ospitalitatea este rastalmacita si instrainata de proprietatea de persoana care viziteaza pe cineva in casa acestuia, de poftit, de musafir, de invitat. Mesajul presedintelui Cehiei, Milos Zeman, catre migranti a fost cat se poate de indreptatit, omul a avut proprietatea cuvintelor: “Nimeni nu v-a invitat. Aici respectati regulile noastre!”.

Realitatea dura si neescamotabila este ca actualele fluxuri migratorii, fara precedent, incurajate parca sa iasa din medie si din norma, s-a si vorbit de altfel de un “ordin de mars” si de o “ mare fractura”, reprezinta o agresiune pe frontierele externe europene, pe UE, pe Schengen si, in ultima instanta, pe identitate. Aceasta din urma, agresiunea pe identitate, pune pe rasa alba acelasi tip de presiuni care a dus la disparitia rasei rosii (indienilor rosii, pieilor rosii sau amerindienilor). Se vehiculeaza si ideile genocidare si antieuropene ale unui plan Kalergi, nu le pun la indoiala autenticitatea, cat capacitatea, este o utopie, europenii nu sunt niste neajutorati si nici lumea nu ramane spectatoare, mai probabila este subjugarea, nicio politica nu se poate dispensa de resursa umana.

Dar Europa se poate autodistruge, asa cum a facut-o in doua razboaie mondiale. Ca a fost dupa un scenariu care nu a fost al ei, este o alta problema, are geniul tehnologic, fara de care civilizatia ar fi fost mult in urma, nu-l are pe cel al cuvantului inselator, care i-a prelevat gandirea inovativa inca de pe planseta (v. spionajul global) si i-a intors-o impotriva (v. calea pe care a luat-o, prin mijlocirea razboiului intra si intereuropean, elita si tehnologia spatiala si cosmica de pe batranul continent, dar nu numai). Europenii sunt pe cale de a face cu mainile lor, dar cu mintile altora, ceea ce au facut si rusii in 1917. Daca avem in vedere ca multe din aceste minti, de ieri si de azi, s-au aflat si se afla in spatele ideii de integrare europeana, care a facut sa cada toate lacatele si barierele din UE, ca o chemare sau un indemn, “Lasati <<refugiatii>> sa vina la mine!”, vom avea si un alt raspuns la intrebarea “Cine a facut asta Europei?”. Pana atunci, nu exista decat un singur raspuns: Europa si-a facut-o singura.