Dupa 35 de ani: Sindicatul polonez „Solidaritatea”

09/09/2015

Poate parea de neinteles ca in comunism a fost posibila infiintarea legala a unui sindicat liber si autoguvernat’ de tipul „Solidarnosc”, din Polonia (1980). Aproape la fel de neinteles ca aparitia oficiala a politicii de „Glasnost” si „Perestroika”, cinci ani mai tarziu, la rusi. Este timpul sa recunoastem, intre cele doua miscari a fost o legatura de idei de netagaduit, poate mai dificil de spus, cel putin in acest moment, cine pe cine a influentat. Accentuez legatura ideatica, organizatoric si ca timp au fost altceva, poate la fel cum evenimentele americane din 1776 le-au influentat pe cele franceze din 1789.

A reprezentat „Solidarnosc” o repetitie pentru „Glasnost” si „Perestroika”? Ipoteza ramane o sarcina pentru cercetarea istorica, ce putem afirma acum, fara a fi nevoie de demonstratie, este ca drogul comunismului patrunsese adanc in unele constiinte, mai slab instruite, fara indoiala, cum au fost si multi dintre liderii comunisti, reactiile nu erau de neglijat, puteau fi testate numai intr-un experiment la scara redusa. A fost limpede ca „Solidaritatea” a aparut la confluenta nationala dintre politic si civic, pe Ideea Nationala. De pe ambii versanti ai altitudinii spirituale poloneze, politic si civic, s-a constientizat caracterul strain si ostil al ideii de communism.

Comunismul nu a fost o idee poloneza, asa cum nu a fost nici rusa sau est-europeana, deci nu avea cum sa serveasca valorile locurilor si interesele popoarelor acestor pamanturi. Este un al doilea exemplu, la fel de putin constientizat, de convergenta punctuala, la inceput, urmat de o unitate crescanda, culminata in 1989, de cum politicul si civicul au rezonat, de cum ideea politica s-a hranit cu ideea civica si de cum, in final, s-au identificat. Ideea ca politicul si civicul ar fi niste antipozi prin definitie este falsa, demonstratia am vazut-o in istoria recenta, in cum dintr-o miscare civica anticomunismul a devenit ideologie si politica.

Comunismul a fost ostil crestinismului, cel mai puternic element de identitate culturala, prin politicile de ateism si de peresecutare a bisericii. Comunismul a fost ostil elitei nationale, prin batjocorire, totura, inchisoare si exterminare fizica. Comunismul a fost ostil independentei si suveranitatii, prin impunerea de guverne satelite, sub ordine straine. Solidaritatea poloneza si, apoi, celelalte miscari politico-civice din celelalte tari comuniste, au fost inceputuri ale miscarilor de nationalizare ale modurilor de organizare social-politica.

„Solidarnosc” ramane o ilustratie a felului cum, pornind de la celulele tesutului social pe care le reprezinta muncitorii, au fost sfaramate lanturile unei ideologii inselatoare, resimtite in efectele antinationale, pentru reconsolidarea identitara si reconfigurarea statal-nationala. Prin contrast, sindicatele occidentale sunt inactive, azi, ca organizatii profesionale, substituientii „intelectualii critici” si „societatea civila” sunt concepte cvasipolitice, de unde si lipsa de prospetime, stagnarea sau osificarea politicilor guvernamentale.

http://www.contributors.ro/global-europa/solidarnosc-dupa-35-de-ani/


Coruptie: Tu quoque, Sorin Oprescu? (Actualizat)

06/09/2015

Privesc cazul primarului Capitalei cu rezerva acelui clasic „daca” (daca acuzatiile vor fi probate), dar comentariul meu este pe datele procurorilor DNA, nu ale politicienilor (aici mai am si o a doua retinere, privindu-l pe fostul primar al Sibiului).

Cleptocratie – plutocratie – democratie, aceasta succesiune pare sa fie o legitate, daca privim la alcaponism si la ce a urmat dupa. Prohibitia o avem de 25 de ani, sub forma austeritatii, care face ca unii sa se imbogateasca in mod ilegal. Ca si imigrantul Al Capone, imigrantii Oprescu-Schmayer si Ponta-Ponte au devenit capi de retele de crima organizata, aciuate in administratie.

Este, intr-adevar, halucinant sa vezi cum coruptia a devenit un drog care macina clasa politica. Trebuie sa existe, daca nu cautata, o cale pentru a iesi din cercul vicios pe care il fac politica si coruptia, din tentatia de a intra in politica pentru imbogatire, nu pentru servirea interesului public. Romania merita o revolutie, nu numai o liturghie. O revolutie anticoruptie, care inainte sau simultan ar trebui sa fie electorala. De sus si pana jos, de jos si pana sus.

Daca nu m-am facut suficient inteles, detaliez si accentuez, revolutia procurorilor, in curs de desfasurare, este necesara dar nu si suficienta; trebuie intreprinsa si una a clasei politice, in asteptare, care, dupa parerea mea, se poate realiza printr-o revolutie electorala, simultan la toate nivelele, pentru a nu mai lasa nici-o posibilitate de reproducere a coruptiei politice prin decalarea alegerilor.

Aceste decalari reprezinta sau pot reprezenta, in opinia mea, brese prin care coruptia se poate regrupa. De fapt, stricto sensu, o revolutie, in speta cea electorala, avand ca tinta coruptia, inseamna o lovitura, o schimbare brusca si in profunzime a sistemului corupt sau a oamenilor care il populeaza.

Actualizare. Nu cred insa ca azi mai este vidul de valori de pe vremea copilariei postcomunismului, a inceputului democratiei si statului de drept. Faptul ca Sorin Oprescu a ajuns la “beci”, cum plastic s-a exprimat Traian Basescu, arata mai degraba o stare de rarefiere, cu un inceput spre plinatate, au fost totusi doua alternante stanga-dreapta, in 1996 si in 2004, ultima cu un inceput de intindere pe un al treilea ciclu de dreapta, din noiembrie 2014, ori mi se pare discutabila continuarea aruncarii vinei pentru coruptia endemica pe seama mostenirii comuniste, de acum un sfert de veac.

Daca si in al treilea ciclu electoral de regim de dreapta continuam sa justificam coruptia prin “greaua mostenire”, ceva este in neregula. Ori cele trei cicluri de dreapta au obtinut unele rezultate in lupta anticoruptie, si atunci este nerealist sa o tot tinem cu “vidul de valori” etc., etc., ori dreapta a fost complicele coruptiei si, atunci, este vorba despre o alta mostenire, sa-i zicem de “democratie liberala”, numele noului capitalism, monoideologic. Cred ca este necesara o clarificare conceptuala, politologica.

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/despre-sorin-oprescu-vidul-de-valori-absen%c8%9ba-sim%c8%9bului-moral-arivismul-atroce-minciuna-ca-mod-de-via%c8%9ba/


Criza liberalismului si flagelul migratiei: Libertatea fara statalitate, o distrugere a drepturilor omului. Solutii europene si islamice

05/09/2015

Cel putin in privinta filtrelor ideologice si de identificare, situatia unui fost refugiat anticomunist nu are nicio legatura cu imigratia nord-africana si araba actuala. Nu stiu care dintre cuvintele haos si salbaticie ar putea descrie cel mai bine situatia din habitatele politice si naturale care au provocat si alimenteaza mareea migrationista catre Europa. In niciun caz, fostii refugiati anticomunisti nu doreau si nici nu puteau sa evite identificarea, verificarea si selectia in tarile de primire, dar nici nu erau susceptibili, ca acum, de riscuri teroriste.

Presedintele Traian Basescu nu mai este in exercitiu, dar opiniile sale au consistenta experientei, Romania ar face o mare greseala sa primeasca cetateni straini despre care habar nu are, exista o raspundere a unor institutii abilitate, statul de drept nu este o lozinca, exista legi si proceduri care trebuie respectate. Remarc ca, dupa ce, surprinzator, v-ati facut cunoscuta o nostalgie de stanga, despre marxismul luminat, manifestati, de aceasta data, la fel de neasteptat, o ostilitate fata de dreapta. Sa fie vorba despre o mare fractura, cum scria Joseph Stiglitz, in cartea lansata, recent, la Paris?

Ospitalitatea nu este o chestiune de parada politica, ci de standard al unor relatii intre gazda si musafir, care daca nu este respectat primul are dreptul sa nu-l  primeasca sau sa-l invite sa plece, cel de-al doilea sa nu vina sau sa-si intrerupa vizita. Cat priveste NATO, rolul sau civilizator a stralucit prin absenta, este inexplicabil si, mai ales, ingrijorator de ce si-l exercita selectiv, doar pe directiile nord-est si est, nu si sud-est si sud. Poate pentru ca asa cer interesele fratelui mai mare? In fine.

Pe de alta parte, cred ca prin marea moschee de la Bucuresti, Romania a anticipat deja un raspuns si a dat un bun exemplu, prin ofertarea posibilitatilor de a contribui la crearea unei noi generatii de lideri islamici, la afirmarea adevaratului islam si la cresterea increderii intre cele doua religii, poate chiar la construirea unui viitor crestino-islamic pentru spatiul euroasiatic, asa cum este originea iudeo-crestina pentru cel euroatlantic. La solutiile europene, ideologica si educationala, in tarile de origine a migratiei islamice ar trebui adaugata o solutie materiala, de grabnica reconstructie statala, cu state de drept si guverne puternice, care sa se bucure de sustinere politica, de asistenta financiara si tehnica din partea Europei.

Urgenta cu adevarat zero si reala ar fi ca liberalismul sa iasa din ipocrizia si infatuarea cu care sustine utopia libertatii in afara statalitatii. Drepturile omului in secolul XXI trebuie sa se elibereze de contradictia antagonica fundamentala a liberalismului, dintre  proslavirea libertatii individuale si distrugerea libertatii comunitare. Lumea trebuie sa devina constienta ca nu exista drepturi ale omului in afara cadrelor statale, prin urmare cine distruge statele si guvernele, aruncand cetateanul in insecuritate, in disperare si in migratie, distruge de fapt drepturile omului. Prin reformare, liberalismul trebuie sa reancoreze libertatea in statalitate.

Fapte bune!

http://www.contributors.ro/global-europa/despre-ospitalitatea-politica-da%C8%9Bi-mi-voie-sa-nu-uit/


Criza refugiatilor: Manevra de intoarcere. Brigazile de jihad antiteroriste

02/09/2015

Patriotismul nu este o notiune straina islamului. Dimpotriva. De aceea, pare cel putin ciudat cum acest sentiment si aceasta indatorire fata de apararea patriilor lor, de lupta cu ocupantii care se ascund sub falsele insemne ale islamului, nu se manifesta printre tinerii refugiati nord-africani si arabi. Tineri atletici si vigurosi fug mancand pamantul de razboiul din tarile lor, abandonandu-si in mod rusinos popoarele, pe cei slabi, parinti, rude, batrani, bolnavi, femei, copii.

Oare aceasta criza a refugiatilor nu poate fi intoarsa impotriva agresorilor si ocupantilor, intr-o operatiune care sa duca la criza si sfarsitul “jihadistilor” teroristi? Raspunsul istoriei este afirmativ, aliatii antifascisti i-au organizat, antrenat si folosit pe refugiati in razboiul antifascist. Similar, si tinerii nord-africani si arabi refugiati pot fi pusi sub comanda militara, in tabere de antrenament, pe teritoriile unor tari din regiune, din apropierea teatrelor de jihad antiteroriste.