De cand am citit Mein Kampf, din curiozitatea de a afla cum de a fost posibila manipularea bellica a lumii, in special a germanilor, am oroare de cuvantul inflamabil.
Cred, de altfel, ca acest tip de discurs este pe drumul de iesire pentru totdeauna din istorie.
Bule lingvistice, marca Orwell sau Chomsky, s-au mai vazut la revolutie, in cele ce s-au numit primaverile nord-africane si arabe sau in revolutiile colorate.
Vedem si consecintele, chiar si unele scuze, ca ale lui Tony Blair privind eroarea invadarii Irakului si nefasta sa contributie la nasterea Statului Islamic.
Nu vedem insa sentinte de drept national si international, nici macar condamnari simbolice, ca cea privind condamnarea politica a comunismului.
Probabil si unele si altele vor urma, suntem inca la inceputul redeschiderii dosarului evenimentelor din 13-15 iunie 1990.
Totusi, desi sunt despartite de un interval de timp de doar sase luni, este de remarcat aplicarea unui dublu standard juridic la cele doua evenimente, Revolutia si Mineriada.
Ii este teama Occidentului ca cercetarea juridica retroactiva va descoperi altceva in evenimentele din 1989?
Nu mi se pare o temere intemeiata, oricum nu mai serioasa decat posibilitatea de a afla ca Mineriada a fost o reactie anti-Maidan, din scenariul colorat din vecinatatea estica.
Fragmentarium Politic 