Miza politica si juridica a codul de integritate: Infundarea lui Ponta si iertarea lui Dragnea?

27/10/2015

Codul de integritate pe care Liviu Dragnea il pritoceste in PSD, pe care urmeaza sa-l supuna discutiei si aprobarii in sedinta Comitetului Executiv National de vineri, ridica deja doua mari semne de intrebare, unul politic si altul juridic. Nu este nicio indoiala ca Dragnea nu intentioneaza sa-si taie singur craca de sub picioare, adica sa ramana fara functia de presedinte plin al partidului, pe care a ravnit-o enorm si pe care a obtinut-o cu pretul unor mari eforturi si aranjamente, intrate de-acum in ceea ce s-ar putea numi cazuistica parvenirii, chiar daca formal se bucura de acoperirea democratiei. Amintesc doar spetele candidaturii unice si ale votului universal, pentru a intelege neobisnuitul salt din imperiul unei competitii relative in cel al unei unicitati betonate.

Totusi, acest lucru se va intampla, adica isi va pierde functia de sef de partid, daca respectivul cod va fi aprobat si va fi pus in aplicare. Ultima precizare este foarte importanta, deoarece o rezolutie cu cinci reguli de integritate si responsabilitate politica, adoptata in 20 martie de catre Consiliul National al PSD, nu a fost niciodata aplicata. Dragnea are insa meritul de a extinde normele de conduita de la infractiunile de coruptie la cele grave contra vietii sau libertatii persoanelor. Am putea fi tentati sa credem ca Dragnea ar vrea sa atenueze caracterul politic al infractiunii de coruptie, dar daca luam in calcul ca acesta este sub sanctiunea unei condamnari in prima instanta pentru infractiunea de frauda electorala, in cazul referendumului, logica bunelor intentii se cam incetoseaza, aparand in schimb la orizont cea a tendentiozitatii.

Daca tu, sef de partid, initiezi o norma de integritate care in mod cert il va lasa pe Victor Ponta fara functia de sef al Guvernului, te va lasa si pe tine, cu aceeasi certitudine, fara functia de presedinte al PSD? Acesta ar fi primul semn de intrebare, politic. Dar daca tu ai un as in maneca, in sensul ca stii ca nu vei fi condamnat definitiv, ca ti s-a promis sau ti s-a conditionat iertarea de plecarea lui Ponta din fruntea Guvernului, si acesta este al doilea semn de intrebare, juridic, cum ramane cu franchetea personala, de care te obosesti sa ne convingi, dar si cu independenta justitiei? Daca Dragnea va fi iertat de pedeapsa, iar Ponta va fi inlaturat, se va mai indoi cineva ca la mijloc este o mare lucratura, politica si juridica? Nu cred ca ar vrea cineva sa fie in pielea celor asupra carora se va revarsa oprobriul.


Comunismul de dreapta si esichierul unipolar

27/10/2015

Nu cred ca sistemele politice si constitutiile trebuie sa se inchine gaselnitei franceze a „coabitarii”. Cu atat mai mult cu cat ideea apartine unui om. Nu neaparat pentru ca se numeste Raymond Aron, dar cultul ideilor unui om, oricum s-ar numi el, poate fi la fel de periculos ca si cultul personalitatii. Nu am spus ca este, ci ca poate fi, daca nu este o „cenzura democratica”, adica a dezbaterii si acceptarii publice a ideilor, nu o impunere unipersonala sau administrativa a acestora. Nu este nevoie sa dau exemple, deschideti istoria marilor experimente si catastrofe social-politice si veti gasi demonstratiile. Sa nu confundam politica cu stiinta sau cultura.

Pentru cei care nu au remarcat, exista o tactica de idolatrizare a autorilor unor idei politice, prin al caror efect de prestigiu se incearca si se reuseste, de multe ori, modelarea politicilor si deciziilor celorlalti potrivit unor interese unilaterale. Asa se nasc giganticile bule de putere, cand toti sunt pusi sau consimt sa sufle in acelasi balon. Separatia puterilor este suficienta, nu este nevoie de o alta separatie in interiorul puterii executive. Daca vi se pare ca sunt departe de religia corectitudinii politice, va avertizez ca aceasta religie nu este a democratiei. Exista o frenezie a divizarii celorlalti, simultan cu centralizarea de cealalta parte. V-ati intrebat de ce constitutia si puterea executiva americane absolutizeaza monolitismul administratiei, prin cumularea prerogativelor de sef al statului si sef al guvernului in mainile unei singure persoane? Raspunsul este evident, il aflam in eficienta administratiei.

Nu sunt cu totul impotriva ideii de coabitare, ar putea fi functionala daca derapajele de la imperativul cooperarii si convergentei institutionale ar fi sanctionabile de catre Curtea Constitutionala. In opinia mea, exista doua obiective ale deformarii interesate a coabitarii. Primul, de infiltrare sau inducere a unui comunism de dreapta de catre ceea ce pompos se numeste „democratie liberala”, o idee politica imbratisata de catre bipartizanismul atlantic (aceleasi “monopartidism” si monopol al economiei, de facto si respectiv privat de aceasta data, “internationalism” sublimat in supranationalism, politienism, militarism si incalcari ale drepturilor omului si popoarelor). Al doilea, de edificare a unui esichier politic unipolar, cu un singur pol de putere, al dreptei politice, similar modelului ordinei unipolare, din viata internationala. Din toata aceasta ecuatie de putere dispare posibilitatea alternantei stangii politice la putere, deci a posibilitatii guvernarii de catre cel mai mare partid politic, care intr-o tara de stanga nu poate fi decat un partid de stanga.

Explicatia sustinerii externe a dreptei consista in legatura inextricabila a acesteia cu cel mai puternic motor al capitalismului liberal/neoliberal, care este coruptia. Nimeni nu poate corupe un popor de stanga, in primul rand pentru ca nu ar fi rentabil, sunt prea multi. La dreapta sunt mai putini, mai usor si mai ieftin de corupt, o confirmare pe care, citind printre randuri, o gasim si in marturisirile dreptistei penale Elena Udrea, atunci cand a afirmat ca sunt nume grele de ambasadori implicati in cazuri de mare coruptie in Romania. Fara indoiala, acest lucru nu-l putea cunoaste decat din interiorul puterii de dreapta, care in ultimi zece ani a dominat autoritar in administratie si in economie.

Solutiile pentru schimbarea de drum tin de reformele constitutionale si ale sistemului politic. Cred ca revenirea la alegeri generale, in acelasi an electoral si cu aceeasi durata a mandatului, ar fi un bun inceput. Chiar daca nu o exclud, coabitarea ar putea fi accidentala, o exceptie, nu o regula. Respectarea vointei electorale ar trebui sa redevina o lege de fier a democratiei. Guvernele trebuie sa guverneze pe parcursul intregului ciclu electoral. Nu trebuie sa fie schimbate decat prin motiune si alegeri, nu prin grupuri de presiune cu false etichete. Poate ar trebui sa ne gandim ca a le obliga prin lege sa-si declare identitatea reala, de agenti nationali sau nu si sursele de finantare, nu ar fi deloc o nerozie, ci o iesire din ipocrizie si din minciuna. Dixi et salvavi animam meam.

https://nastase.wordpress.com/2015/10/27/coabitarea-la-romani/