Comunismul de dreapta si esichierul unipolar

Nu cred ca sistemele politice si constitutiile trebuie sa se inchine gaselnitei franceze a „coabitarii”. Cu atat mai mult cu cat ideea apartine unui om. Nu neaparat pentru ca se numeste Raymond Aron, dar cultul ideilor unui om, oricum s-ar numi el, poate fi la fel de periculos ca si cultul personalitatii. Nu am spus ca este, ci ca poate fi, daca nu este o „cenzura democratica”, adica a dezbaterii si acceptarii publice a ideilor, nu o impunere unipersonala sau administrativa a acestora. Nu este nevoie sa dau exemple, deschideti istoria marilor experimente si catastrofe social-politice si veti gasi demonstratiile. Sa nu confundam politica cu stiinta sau cultura.

Pentru cei care nu au remarcat, exista o tactica de idolatrizare a autorilor unor idei politice, prin al caror efect de prestigiu se incearca si se reuseste, de multe ori, modelarea politicilor si deciziilor celorlalti potrivit unor interese unilaterale. Asa se nasc giganticile bule de putere, cand toti sunt pusi sau consimt sa sufle in acelasi balon. Separatia puterilor este suficienta, nu este nevoie de o alta separatie in interiorul puterii executive. Daca vi se pare ca sunt departe de religia corectitudinii politice, va avertizez ca aceasta religie nu este a democratiei. Exista o frenezie a divizarii celorlalti, simultan cu centralizarea de cealalta parte. V-ati intrebat de ce constitutia si puterea executiva americane absolutizeaza monolitismul administratiei, prin cumularea prerogativelor de sef al statului si sef al guvernului in mainile unei singure persoane? Raspunsul este evident, il aflam in eficienta administratiei.

Nu sunt cu totul impotriva ideii de coabitare, ar putea fi functionala daca derapajele de la imperativul cooperarii si convergentei institutionale ar fi sanctionabile de catre Curtea Constitutionala. In opinia mea, exista doua obiective ale deformarii interesate a coabitarii. Primul, de infiltrare sau inducere a unui comunism de dreapta de catre ceea ce pompos se numeste „democratie liberala”, o idee politica imbratisata de catre bipartizanismul atlantic (aceleasi “monopartidism” si monopol al economiei, de facto si respectiv privat de aceasta data, “internationalism” sublimat in supranationalism, politienism, militarism si incalcari ale drepturilor omului si popoarelor). Al doilea, de edificare a unui esichier politic unipolar, cu un singur pol de putere, al dreptei politice, similar modelului ordinei unipolare, din viata internationala. Din toata aceasta ecuatie de putere dispare posibilitatea alternantei stangii politice la putere, deci a posibilitatii guvernarii de catre cel mai mare partid politic, care intr-o tara de stanga nu poate fi decat un partid de stanga.

Explicatia sustinerii externe a dreptei consista in legatura inextricabila a acesteia cu cel mai puternic motor al capitalismului liberal/neoliberal, care este coruptia. Nimeni nu poate corupe un popor de stanga, in primul rand pentru ca nu ar fi rentabil, sunt prea multi. La dreapta sunt mai putini, mai usor si mai ieftin de corupt, o confirmare pe care, citind printre randuri, o gasim si in marturisirile dreptistei penale Elena Udrea, atunci cand a afirmat ca sunt nume grele de ambasadori implicati in cazuri de mare coruptie in Romania. Fara indoiala, acest lucru nu-l putea cunoaste decat din interiorul puterii de dreapta, care in ultimi zece ani a dominat autoritar in administratie si in economie.

Solutiile pentru schimbarea de drum tin de reformele constitutionale si ale sistemului politic. Cred ca revenirea la alegeri generale, in acelasi an electoral si cu aceeasi durata a mandatului, ar fi un bun inceput. Chiar daca nu o exclud, coabitarea ar putea fi accidentala, o exceptie, nu o regula. Respectarea vointei electorale ar trebui sa redevina o lege de fier a democratiei. Guvernele trebuie sa guverneze pe parcursul intregului ciclu electoral. Nu trebuie sa fie schimbate decat prin motiune si alegeri, nu prin grupuri de presiune cu false etichete. Poate ar trebui sa ne gandim ca a le obliga prin lege sa-si declare identitatea reala, de agenti nationali sau nu si sursele de finantare, nu ar fi deloc o nerozie, ci o iesire din ipocrizie si din minciuna. Dixi et salvavi animam meam.

https://nastase.wordpress.com/2015/10/27/coabitarea-la-romani/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: