Esticii europeni si estica Rusie

Marturisesc ca si etnostereotipurile mele, in ceea ce ii priveste pe rusi, au primit o lovitura neasteptata in Cehia.

Am fost de doua ori la Praga si o data la Brno, unde m-am invartit in medii nu tocmai profane in politica externa si in istorie militara.

La intrebarea fata de cine cehii au rezerve mai mari (cred ca de fapt am folosit cuvantul „frica”), fata de rusi sau fata de germani, mi s-a raspuns, transant, ca fata de germani. Am fost descumpanit, dupa ce rememorasem tot ceea ce se intamplase in august 1968 (invazia din Cehoslovacia).

Am analizat si evenimentele din 1956, din Ungaria si din Polonia, pe care le-am pus in oglinda cu cele din Ucraina si din Siria, de azi, dar si cu tot ceea ce s-a intamplat din 2001-2003 incoace (cred ca intelegeti de ce). Pastrez pentru mine concluziile la care am ajuns, voi pronunta doar o data, 23 august 1939, si numele unui pact, Ribbentrop-Molotov.

Daca nu ar fi dainuit consecintele lor, dupa 1945, evenimentele nationaliste ungare si poloneze din 1956 si cele romanesti din 1968, nu cred ca ar fi existat… Si, cred, nici paradoxala si nociva raceala, din prezent, a esticilor europeni fata de estica Rusie…

https://nastase.wordpress.com/2015/11/28/relatiile-romaniei-cu-rusia/

Terorismul: Un totalitarism al secolului douazeci si unu

Comparativ cu cele doua totalitarisme ale secolului douazeci, nici secolul douazeci si unu nu pare a fi mai prejos, dupa cate s-au intamplat incepand din 2001-2003. Parca la concurenta cu secolul trecut, noul secol vine din urma cu o ideologie atroce, a salbaticiei la propriu, a jihadismului islamic terorist.

Dictatura terorismului, care prin mijlocirea unor lovituri de stat “primavaratice” si revolutii ‘colorate” se vrea o ordine unipolara, are deja semnele unei glaciatii ideologice. Caracteristica acestei noi glaciatii ideologice pare a fi o mutatie genetica, care reuneste caracteristici ale celor doua glaciatii ideologice ale secolului douazeci, nazismul si comunismul.

Niciodata, parca, efectele de dupa 2001 si din 2015, cu atacuri teroriste de anvergura, razboaie preventive si migratii/stramutari masive de populatii, nu au semanat atat de semnificativ cu cele care au urmat dupa 1917 si dupa 1933, anii de cand au inceput ascensiunile comunismului si nazismului.

Ceva deosebit exista totusi in noua glaciatie ideologica, al carei epicentru pare a fi islamul. Lideri islamici au atras atentia ca islamul propovaduit in unele lacasuri de cult contine elemente ale unei religii necunoscute, straine de islam. Avertizarea ar trebui retinuta si cercetata.

Olivier Roy, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în cercetarea islamului, pare si el sa confirme, intr-un lung articol in Le Monde, o intricatie exogena in islam, cand afirma ca “avem de-a face cu o islamizare a radicalismului şi nu cu o radicalizare a Islamului”.

 Dar Roy se refera doar la societatea franceza, ori, din cate observam pe viu, islamizarea radicalizarii este mult mai ampla, cuprinzand zone geopolitice extinse in lumile araba si nord-africana. Deci ideologia, agentii si situatiile de radicalizare de acolo vin, acolo ar trebui cautate.

Armatele de ideologi si politologi, pana acum relativ oarbe si mute in fata genezei si sustinerilor fenomenului, de acolo ar trebui sa inceapa, din zonele de origine si de propagare, pornind, fireste, de la expresia sa formala si acuta, bubonica, Statul Islamic.

Nu neaparat de acolo ar trebui sa vina si conceptul. In istoria ideilor, sediul teoretizarii  “conflictului civilizatiilor” nu este o necunoscuta. Ceea ce se intampla in lumea islamica si se revarsa asupra intregii lumi pare mai degraba sa fie sediul unui inceput de operationalizare. Ideea de faza operationala a conflictualizarii civilizatiilor este sustinuta de manifestele scopuri geopolitice si legaturi cu finanta si media internationale.

Noul regim politic totalitar, terorismul institutionalizat, il aflam in nuce in Statul Islamic. Este un regim totalitar incipient, care incearca sa imite statul. Insa ceea ce acum vedem in mic ne prefigureaza ce ni se pregateste in mare, ne da o idée despre un viitor la scara extinsa si efectiv statalizata.

Din faptul ca isi azvarle semintele in toate partile si in toate neamurile nu putem deduce decat ca noul totalitarism se imagineaza global. Insa nu am reusit, inca, nu stiu daca din indiferenta sau neputinta, dar este ingrijorator, sa surprindem, intr-un format explicativ, devenirea sistemica a noului tip de totalitarism.

Desi semintele sale pestrite, cu brun si rosu, sunt la vedere. Desi observam cum din ele incoltesc nazismul si comunismul, prin instrumentarea rasismului si uzitarea teoriei revolutiei violente. Desi stau marturii explozia anticrestinismului, reactivarea si acutizarea antisemitismului, loviturile de stat ale maidanelor.

Teroarea globala pe care o raspandesc Statul Islamic si celelalte grupari teroriste aduc in atentie si alte probleme. Exista nuclee si retele globale ale terorismului. Exista un creier global al terorismului. Vedem cum teroarea, mijlocul principal, creeaza campuri de compensare si bule de influenta.

Cum contracaram amenintarile terorismului si tentatiile acestuia spre globalitate si sistemicitate? Probabil, prin recursul la doctrina verificata a ingradirii, din anii ingradirii comunismului.

Dar, in noile conditii, ale deschiderilor globale ale societatilor, este posibila si necesara si o alta doctrina, a purificarii antiteroriste. Sa memoram idéea purificarii antiteroriste. Solidaritatea globala o poate duce pana la capat.

Punand in mana umanitatii un concept sistemic privind totalitarismul terorismului, o vom intari cu aceiasi forta cu care a invins totalitarismele nazist si comunist.

Lectia turceasca de pe urma: Pentru greselile proprii nu plateste altcineva. Nici macar SUA sau NATO

Sunt unele voci ricanatoare, minoritare ce-i drept, ale caror tonuri par a fi incurajatoare pentru „plesneala” data Rusiei de catre Turcia, desi ar trebui spus ca ea, „plesneala”, a transmis un mesaj nepotrivit Statului Islamic.

Turcia a facut o greseala strategica, de pe urma careia bila ficatului lui Erdogan va fi mult mai solicitata decat a fost adrenalina suprarenalelor sale, cand a dat ordinul de doborare a avionului de vanatoare rus. In primul rand, Turcia va trebui sa faca eforturi serioase pentru a-si salva onoarea de stat civilizat de acuzatia de complicitate la barbaria SI. In al doilea rand, Turcia va trebui sa iasa din pozitia de stat prins la mijloc. Si Turcia a simtit un „cutit in spate”, la scurt timp si neasteptat, cand un oficial SUA a declarat ca „avionul rusesc a fost lovit de Turcia in spatiul aerian sirian dupa o incursiune scurta in spatiul aerian turc.”

Un mare ghinion al lui Erdogan este si faptul ca turkmenii lui, din nordul Siriei, nu au reusit sa-l lichideze pe cel de-al doilea pilot rus, care a fost salvat de armata siriana. Vor urma, evident, marturii revelatoare, care vor face lumina in dosarul acestui incident aviatic armat. Fara indoiala, rusii isi vor compensa slabiciunea de securitate care a facut posibila lovitura pe care au primit-o.

Interesant este si un alt efect, ca Turcia si SUA au oferit Siriei munitie politica in a-si apara frontierele si suveranitatea, atunci cand autoritatile turce si americane au facut apel la o prevedere de drept international, dreptul la autoaparare, in virtutea caruia turcii au doborat avionul rus, care le-a patruns ilegal in spatiul aerian. Lumea ar putea reactiona: Daca dreptul la autoaparare este al tuturor, de ce nu ar fi si al Siriei? Daca insa doborarea nu s-a facut pe teritoriul national turc, ci pe cel sirian, actul Turciei nu mai este legitim, ci ilegal, deci condamnabil de catre dreptul international.

P. S.: Ghita Bizonu’, este vorba doar de responsabilitate si atitudine, de a nu fi spectator la evenimente fierbinti si/sau reprobabile, care te pot sau ne pot implica. A fi intelectual public sau critic trebuie sa aiba sens si pentru indigeni. Cel putin tot atata cat are pentru alogeni. O ultima clarificare, inainte de a pune punct, care nu cred ca s-a mai spus pe aici: toti comentatorii de pe acest blog, in frunte cu autorul blogului (mai ales), facem parte din societatea civila romaneasca.

https://nastase.wordpress.com/2015/11/24/florin-georgescu-o-conferinta-exceptionala/

La actele de razboi din ultima vreme, Turcia mai adauga unul: Doborarea avionului rus, cel mai grav incident dintre NATO si Rusia. Ce ascunde si ce va iesi din ceata crizei turco-ruse?

Sunt deja cateva detalii care nu se prea leaga in declaratiile turce si ruse pe tema avionului de vanatoare, de fabricatie rusa, doborat in apropiere de granita turco-siriana de catre avioane F-16, decolate de la o baza aeriana din Turcia. Neidentificarea aparatului doborat, sustinuta in declaratiile initiale (un indiciu de superficialitate a procedurii de recunoastere), pretinsa incalcare a spatiului aerian turc si respingerea ferma de catre partea rusa a acuzatiei turce, prin afirmatia ca avionul se afla exclusiv in spatiul aerian al Siriei, starnesc cele mai mari nedumeriri. Apoi, prabusirea pe teritoriul sirian si absenta fortelor Stat Islamic din zona incidentului, zona fiind controlata de rebelii moderati, arunca o umbra de indoiala asupra locului atacului, dar si asupra identitatii si motivatiei incursiunii, care, datorita circumstantelor neclare, ar fi putut sa fi fost a Rusiei in Turcia sau a Turciei in Siria. Nu in ultimul rand, surprind lipsa angajamentului de lupta aeriana din partea avionului-tinta si extrema usurinta cu care a fost doborat. Pentru un avion de vanatoare este foarte probabil ca asa ceva sa se intample cand este tinta unor actiuni unilaterale, unui “atac in spate”, cum a denuntat Vladimir Putin atacul militar al Turciei.

Tonul mai degraba neutral al presei ruse ar putea insemna si rezerve fata de ipoteza “turca”. Deocamdata, din reactiile pe problema lipseste cea a Siriei. Taceri sunt si din partea SUA si Israelului, de obicei foarte vocale in situatiile de criza din regiune. In plasarea cat mai adecvata in contextul strategic al regiunii si in cautarea celor mai credibile explicatii ale crizei turco-ruse, izbucnite marti, ar trebui avut in vedere si faptul ca, prin semnarea unui acord bilateral, Statele Unite au trimis, inca din luna august, avioane de vanatoare F-16 in Turcia, „in sustinerea luptei impotriva Statului Islamic„. Pana in luna august, avioanele americane erau nevoite sa decoleze din Iordania sau Kuweit pentru a ataca tintele jihadiste din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, ineficienta bombardamentelor americane impotriva Stat Islamic a ramas aceiasi, aducerea de avioane F-16 la Incirlik neconfirmand inca motivatia oficiala.

Cea mai puternica intrebare privind tentativele de reconfigurare a contextului strategic, asa cum pare a avea un rol si declansarea unei crize turco-ruse, ar fi cine ar avea de castigat? In interesul cui ar fi sporirea turbulentei si instabilitatii din aceasta regiune geopolitica, intens disputata de mai bine de zece ani, dupa invadarea Irakului, in 2003? O intrebare subsecventa ar fi daca Turciei i-ar folosi, in mod real si pe termen lung, sa se angreneze intr-o ciocnire civilizationala cu Rusia, cunoscand ca exista un plan, cu sursa si scopuri explicite, in care doar un tert poate juca un rol de Shiva, asa cum s-a intamplat si dupa ciocnirea care a dus la disparitia simultana a civilizatiilor otomana si tarista? Care act are cea mai mare gravitate, un survol aparent tangential sau un raspuns aparent disproportionat? Din jocul ipotezelor nu poate fi exclusa nici posibilitatea ca avertismentul pe care John Kerry l-a dat Rusiei, inca din octombrie, ca „avioanele de vanatoare care incalca spatiul aerian al Turciei risca sa fie doborate”, sa fi functionat ca un alibi sau o incurajare pentru Ankara.

Atacul turc antirus a venit a doua zi dupa vizita la Teheran a presedintelui rus si a declaratiilor comune, ruso-iraniene, privind respectarea suveranitatii si autodeterminarii Siriei. Ar putea fi acest atac al unei maini invizibile, care loveste si lasa in loc un steag fals? Preocuparea fata de o asemenea posibilitate nu este chiar gratuita, inselaciunea sub care s-a incercat sa se puna doborarea avionului malaezian deasupra Ucrainei este doar unul din numeroasele precedente. In plus, doborarea avionului rus ar putea sa aiba la origine aceiasi pulsiune pedepsitoare, unipolarista, de conformare a “celorlalti”, in numele unui “pret de platit”, intotdeauna de catre “ceilalti”, indiferent ca “ceilalti” pot fi chiar lumea. Reactia prudenta a lui Vladimir Putin este interpretata de catre cei mai multi lideri si politicieni drept inteleapta, o atitudine care se spera sa fie mentinuta.

Si totusi, cine garanteaza ca identitatea acelui F-16 care a doborat avionul de vanatoare rus este cea asumata? Care a fost limba in care s-au trimis pilotilor rusi cele “10 avertismente în 5 minute”, invocate de Ankara? Este important de stiut, intre americani si rusi exista un acord (cred ca si cu evreii) de comunicare operativa, pentru evitarea incidentelor pe timpul misiunilor impotriva Stat Islamic (ceea ce nu inseamna ca nu poate fi folosit si ca un alibi). De ce Turcia, in loc sa comunice cu Moscova dupa incident, s-a adresat NATO, alimentand suspiciunile rusilor ca turcii  doresc sa puna Alianta Nord-Atlantica in slujba jihadistilor Stat Islamic? Cat de “moderati” si de „anti-Stat Islamic” sunt rebelii care au declarat ca i-au ucis pe cei doi piloti rusi, dupa ce s-au catapultat? Cand inchei aceste randuri, observ pe fluxul de stiri si reactia Siriei: “ Printr-o agresiune flagranta impotriva suveranitatii siriene, partea turca a doborat in aceasta dimineata un avion rus pe teritoriul sirian, cand avionul se intorcea dintr-o misiune de lupta impotriva gruparii jihadiste Statul Islamic“. Lucrurile sunt complicate si se complica. Probabil, cineva si-a bagat si/sau isi baga coada. Pentru noi este clar, mergem cu NATO. Sa fim insa atenti sa nu care cumva sa ajungem, chiar si indirect, sa mergem cu ISIS.

Razboiul impotriva terorismului: Rezistenta la solidaritate si alianta, o absurditate politica

Ghita Bizonu, ideile pot fi ca si sfaturile, bune sau proaste. Insa toate conclavurile filosofilor au fost de acord ca tacerea nu este intotdeauna filosofica si vorba intotdeauna de argint. Altfel spus, ca libertatea ideilor poate rodi cand nici nu te astepti. Ca in cazul ideilor julverniene, de pilda. De aici, cred, si indemnul heliadradulescian de a scrie (si de a vorbi, as adauga), cea mai pura libertate de exprimare, neingradibila de nicio „corectitudine politica”. Probabil catre aceasta caracterizanta libertate de exprimare a romanilor ar trebui trimisi toti cei care cred altfel.

Cu ceva timp in urma, o inalta fata iluminata se intreba, prin apropiere, retoric fireste, la o intalnire cu invatacei in ale politichiei, cam cine ar putea sa conduca lumea. Trec peste obsesia de a-i conduce pe altii. Si enumera, personajul in cauza, marimile lumii, cam de prin zona la care m-am referit. „Cutare?”, „cutare?”, „cutare?”, intreba omul nostru. Tot el raspundea, de fiecare data, cu stereotipuri de genul „Sa fim seriosi!”, „Nu este cazul”, „Ne-apuca rasul!”. Omul avea dreptate. Niciunul dintre cei enumerati nu ar fi putut (si nici nu ar fi dorit) sa fie o putere unipolara. Dar impreuna ar fi altceva, o lume multipolara este posibila si dezirabila.

Eu la solidaritate m-am referit, la o solidaritate multipolara, la solidaritate in multipolaritate, daca vrem, care sa implice toate partile intregului. Daca toti suntem angajati in acelasi lucru, nu l-am face mai bine impreuna? Adica razboiul impotriva terorismului, se intelege. Care este mult mai larg, cu mult mai multe tinte. Daca imi amintesc bine, la summitul G20 din Antalya nu s-a facut o nominalizare a tintelor razboiului impotriva terorismului. In afara de faptul ca vreo 40 de state il finanteaza, dintre care unele erau de fata. Rezistenta la solidaritate in razboiul antiterrorist mi se pare o absurditate politica.

https://nastase.wordpress.com/2015/11/22/statistica-blogului-nostru/

Eurasia si regula proportiilor: Geopolitica de insula te face putere navala

In interviul de sambata seara de la B1 TV, fostul presedinte Traian Basescu a punctat ideea de utilizare a flotelor occidentale in controlul traficului cu migranti arabi si nord-africani cu destinatia Europa, trafic in care se angreneaza si de care se folosesc si teroristi “Stat Islamic”.

Este un capat de idée buna, pe care daca vom incerca sa mergem pana la celalalt capat vom constata ca firul este rupt la jumatate. Nu numai flotele euroatlantice pot fi angajate in razboiul antiterorist, ci si cele euroasiatice, ambele spatii geopolitice de securitate fiind lovite prin atentate teroriste de catre “Stat Islamic”.

Exista insa o insuficienta de abordare in a considera euroatlantismul drept sursa celei mai mari puteri navale. Intr-adevar, proeminenta navala euroatlantica este sustinuta de cvasi-insularitatea SUA, aflate intre Atlantic si Pacific, de marea parte a frontierelor maritime ale unor tari vest-europene, de insularitatea Marii Britanii.

Dar cea mai mare insula este Eurasia, care dupa regula proportiilor ar trebui sa aiba si cele mai mari forte navale, lucru care nu se intampla. Deocamdata. Si in ceea ce o priveste exista o insuficienta de abordare, de a privi Eurasia prin prisma intinderii uscatului, ca pivot principal al fortelor terestre.

Insuficienta de perceptie geopolitica euroasiatica a inceput insa sa se corecteze. Rusia, China, India, care dupa regula proportiilor au cel mai mare rol in securitatea centurii maritime a Eurasiei, s-au lansat in programe serioase de constructii, achizitii si dotari ale fortelor lor navale, cat si de prezenta corespunzatoare, nationala sau in alianta, in oceanul planetar.

Faptele au demonstrat cu prisosinta cum bresa maritima din Mediterana este exploatata de catre “Stat Islamic”, dar si cum rachetele de croaziera rusesti ii pot dezorganiza si distruge dispozitivul militar din Siria.

Innodarea firului naval dintre euroatlantici si euroasiatici va consolida securitatea maritima si antiterorista, grabind sfarsitul “Stat Islamic”. In securitatea globala, trebuie sa acceptam, raspunderea navala militara a Eurasiei trebuie sa fie proportionala.

Psihologia luciferica: Un mijloc cu care barbaria loveste in efigie umanitatea. Monica Lovinescu ar fi avut ce condamna la Europa Libera

Sunt absolut de acord cu referinta la care trimit Monica Lovinescu si Virgil Ierunca pentru a afla “una” dintre cheile care pot deschide mecanismele totalitarismelor, “Demonii”, romanul scriitorului rus Fiodor Mihailovici Dostoievski (aceasta este grafia corecta in romaneste, ma surprinde lipsa literei i din “Dostoevski”). Au avut modestia de a-si recunoaste o limita (si nu voi veni aici cu o lista de autori care indica multe alte chei), dar nu si inspiratia de a intrevede specificitatea abordarii dostoievskiene, aceea de a nu instiga demonismul, ci de a avertiza asupra lui. Ori, intre instigare si denuntare este o distanta ca de la cer la pamant. Nu ma refer intamplator la cele doua sedii, in ultimul, dupa cum s-a vazut si in underground-ul de la Clubul Colectiv, se ascund cele mai josnice energii. Ceea ce a lovit Romania in 30 octombrie si Franta in 13 noiembrie, doua vineri negre la propriu (ciudata coincidenta cu metafora “black friday”, sub care au loc reducerile de preturi din supermaketuri), au fost acte de razboi. Diavolul este un razboinic, ii place sa se joace de-a Dumnezeu, mai ales prin razboi.

Cand fac distinctia intre prevenirea privind pericolele demonismului, carora in cele din urma le cad prada si uneltele lor vorbitoare, un inevitabil care face parte din orice plan demonic, si a cultiva demonismul, am in vedere o pretinsa psihologie, pe care as numi-o luciferica, care ridica mandria si frustrarea pana la nivelul de la care recursul la violenta devine calea prin care se rezolva conflictul interior, adus in pragul unei personalitati schizoidogene. Ca si in romanul lui Dostoievski, demonii te asalteaza sa te predai fortei lor psihologice hipnotizante, psihologie care de fapt se afla si in spatele capitularilor politice si religioase pe care ti le cer cu neobosita si ultimativa insistenta (dar, vai!, atat de vulnerabila vs. argumentatia rationala si cultura umanista), in urma carora iti subjuga sufletul si te arunca in chinuitoarea si intunecata lume a pacatului (ura, invidia, minciuna, mandria, lacomia, preacurvia etc.). Mecanismele psihologice prin care iti este luata in stapanire cognitia sunt chiar mai rele decat cele politice, prin care esti deposedat de libertate si de drepturile civile. Pentru cei nefamiliarizati cu tema, le recomand sa citeasca despre secta sinucigasa a lui Jim Jones, care spune foarte multe despre subiectul, metodele si obiectul psihologiei luciferice (chiar daca, atunci, nu purta acest nume). Exista un adevarat totalitarism psihologic, prin care vointa individului este programata analog unui computer, cu ajutorul unor scheme mai mult sau mai putin deductibile (creierul uman este ceva mult prea diferit de calculator)  din stiintele cognitive (psihologie, inteligenta artificiala, lingvistica, filozofie, stiinte neuronale, educatie si antropologie).

Cu certitudine, Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, doua impresionante capacitati argumentative si culturale, in afara oricarei suspiciuni de a fi manipulate daca ar fi fost martori la tragediile de la Bucuresti si de la Paris, ar fi devoalat si condamnat cu virulenta noua cheie, a noului si sofisticatului totalitarism, care isi exhiba armata terorista in Orientul Mijlociu, in Africa de Nord si, mai nou, in Europa. Cheie care sigur vine din greselile si complicitatile Occidentului. Cunoscandu-le acutul simt politic, nu am nicio indoiala ca ar fi salutat noile dizidente din Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, din nou absente in Romania, fata de noul “sovietism” si noul “cominternism” care in mod paradoxal vin din Vest, pe filiera unei ipocrite si vetuste “corectitudini politice”. Ar exista, asadar, motive pentru a sustine atribuirea numelui Monicai Lovinescu Bulevardului Primaverii din Bucuresti. Ele sunt mai multe. Stilul hiperactiv de discurs in favoarea propunerii este bun, am vazut ca si ES Ambasadorul este hiperactiv, de dimineata era la Palatul Victoria. Intr-un fel sau altul, “tehnocratii” vor fi adusi in arealul politic, cererile politice si lobby-ul diplomatic vor arata ca blazonul autoatribuit de “independenti” nu are cum sa se sutina. Mi-e teama insa ca alegerea tintei apelului nu este prea judicioasa. Cel putin din punct de vedere al coliziunii cu principiile descentralizarii si autonomiei administratiei locale. Nu mai spun ca ministrul apararii nu-si gaseste in speta niciun rol. Cel putin nu hilar.

http://www.contributors.ro/fara-categorie/in-memoriam-monica-lovinescu/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/un-apel-catre-premierul-dacian-ciolos-vicepremierul-costin-borc-ministrul-apararii-mihnea-motoc-si-ministrul-culturii-vlad-alexandrescu/

Ieri, ca si azi: Captagonul ideologic ucide!

S-au implinit 30 de ani de cand Gheorghe Ursu a fost lichidat de catre o bruta, un securist narcotizat ideologic, in urma unui ordin venit de la varful regimului comunist. A fost un ordin ilegal si criminal, izvorat dintr-o ideologie venetica, ilegala si criminala.

Ironia sortii a facut ca cel care s-a aflat in varful acelei ideologii sa sfarseasca odata cu ideologia si prin metodele acelei ideologii. O ideologie drog, care si-a dezumanizat uneltele la fel ca amfetamina captagon, folosita de catre jihadisti si de catre atacatorii din Paris.

Din nefericire, nu suntem suficient de uniti si de solidari impotriva raului nici in zilele noastre. Nu ar trebui sa mai existe ordine care sa vina de sus, dintr-un varf geopolitic de aceasta data, de exterminare a unor oameni nevinovati. Indiferent de rasa, de etnia sau de credinta lor. Nu ar trebui sa mai existe nici cineva care sa le execute.

Poate ca daca nu am fi fost narcotizati de naivitate si de democratie, tragedia de la Colectiv nu ar fi existat…

http://www.contributors.ro/reactie-rapida/ordin-de-sus-sa-fie-exterminat-30-de-ani-de-la-asasinarea-lui-gheorghe-ursu/

Actele de razboi impotriva Frantei: Pumnul solidaritatii internationale trebuie sa fie raspunsul. Al treilea razboi mondial, un razboi al lumii impotriva terorismului

S-au imaginat prea multe razboaie impotriva lumii si niciunul al lumii. Nu este nevoie de un razboi al lumilor sau de un conflict al civilizatiilor. Este nevoie de un razboi al lumii impotriva terorismului, al civilizatiei impotriva barbariei. In timpul razboaielor cu arabii, evreii aveau o tactica militara denumita pumnul trimis cu posta. Este legitim sa credem ca dupa actele de razboi de la Paris, cu organizare dinafara si sprijin dinauntru, tactica de raspuns impotriva terorismului trebuie sa devina o strategie globala, iar pumnul sa fie al solidaritatii intregii comunitati internationale.

Distrugerea Statului Islamic este obligatia intregii lumi. Franța a cerut statelor UE asistență militară în teatrele de operațiuni externe si sprijin in lupta impotriva gruparii teroriste in Irak si in Siria. UE si statele membre au anuntat ca sustin unanim cererea Frantei. Clauza din tratatele europene privind solidaritatea in caz de agresiune impotriva unei tari membre a fost activata. Presedintele francez, Francois Hollande, va merge saptamana viitoare la Washington si la Moscova, pentru a avea intalniri cu Obama si Putin, pe tema necesitatii crearii unei coalitii comune impotriva organizatiei jihadist-teroriste Statul Islamic.

Nu este nevoie de un comandant suprem, cum profund eronat crede Hillary Clinton, cand isi face campanie electorala, ci de solidaritate si actiune globale. Vladimir Putin a facut apel la unificarea întregii lumi în lupta împotriva terorismului, evaluand ca sub impactul acestuia situatia internationala se schimba, si inca destul de repede. UE si NATO trebuie sa fie solidare, Europa, Americile, Rusia, Asia si Africa trebuie sa coopereze pe o tinta comuna, terorismul. Trebuie iesit din surogatul ca ceea ce se intampla altora tie nu ti se poate intampla. Terorismul este o amenintare pentru toti. America, Europa, Rusia, Asia, Africa au fost lovite rand pe rand. Este nevoie de unitatea si de solidaritatea tuturor statelor si natiunilor, care trebuie sa se adune precum degetele intr-un pumn. Teroristii trebuie sa cunoasca mania si sanctiunea intregii lumi, sa stie ca pentru ei nu exista niciun loc in lume in care sa se ascunda, unde judecata lumii sa nu-i ajunga. Lumea trebuie sa devina o stare de drept, in care sanctiunea de drept este implacabila. Razboiul impotriva terorismului este un razboi de drept, o nemiloasa sanctionare de drept a barbariei.

 

Programul Guvernului Ciolos: Proportii depasite. Prea de anvergura pentru un mandat limitat, prea tehnocrat pentru un optim economico-social

La o prima lectura, sunt surprins de reusita condensarii in doar cateva zile a unui program de guvernare de o amploare enorma, multianuala. De obicei, si acesta este unul din bunele obiceiuri, pentru ca exista si multe altele proaste, care chiar trebuie schimbate, amploarea unui program de guvernare era precedata de analize si studii preelectorale aprofundate, care la randul lor erau urmate de campanii electorale, pe timpul carora aveau loc dezbateri si se operau corectii. Nu stiu daca gresesc sau nu, dar mi se pare ca este vorba de un heirupism. Ca in locul unor dezbateri sustinute si de substanta, pana cand se cade sub masa, cum spunea un politician, exista riscul ca sub masa sau de pe masa sa cada niste planuri firave si seci, luate de primul vanticel al guvernarii.

In subsidiar mai cred, legat de aceiasi amploare, ca se cam ia painea alegerilor, parlamentului si guvernului care urmeaza. Altfel spus, mizele anului electoral sunt banalizate, de parca acestea s-ar juca acum, preelectoral. Vom face din acele evenimente si din institutiile pe care le vor genera niste anexe ale evenimentelor si institutiilor momentului? Cel mai cinstit si mai ferit de erorile grabei “pe repede inainte” ar fi fost ca noul guvern sa pregateasca conditiile pentru buna desfasurare a alegerilor de la anul, concomitent cu gestiunea curenta si mici ajustari normative, de mic parcurs.

O a doua observatie fundamentala se refera la optimul tehnocratic, care intotdeauna sacrifica aspectele de ordin social, inlatura racordarea fireasca a socialului la economie, fara de care cresterea ar deveni o aberanta problema in sine, in beneficiul doar al capitalului, nu si al muncii. Lucrul acesta pe moment nu este vizibil, dar va deveni inevitabil, e o chestiune de timp, pentru ca acesta este rolul intrinsic, genetic al tehnocratiei, sa maximizeze profitul prin minimizarea costurilor sociale, ceea ce provoaca sau adanceste binecunoscutul dezechilibru dintre bogati si saraci. Prin contrast, optimul economico-social este inferior optimului tehnocratic, dar echilibreaza societatea, de unde si dezirabilitatea si adoptarea conceptului de economie sociala.

Ar mai trebui spus ca, in general, solutia tehnocratica este folosita pentru scoaterea din criza a unei economii, ceea ce nu este cazul Romaniei, care in trimestrul al treilea a fost lider la cresterea economica in UE. Nici macar in cea mai neagra perioada economica, cand in tarile Grupului de la Visegrad se aplica vestita terapie de soc a lui Balcerovicz, in Romania nu s-a taiat coada pisicii, pentru ca nu avea ce sa se taie. Chestiunile astea sunt cunoscute, de aceea scaderile de nivel de trai care vor fi consecutive transferurilor de venit national in afara tarii, pentru ca neaos spus asta urmareste dreapta populara, prin excelenta supranationala, si la noi cam toata dreapta este populara, vor fi din nou puse pe seama nevoilor de reforma si modernizare. Nimeni nu contesta aceasta necesitate, ci strategiile investitionale, la care stanga si dreapta se raporteaza diferit, din punct de vedere al efortului de capital, national sau multinational.

Ceea ce mai m-a surprins a fost rapiditatea cu care premierul Dacian Ciolos a scos de pe agenda guvernarii problema comasarii alegerilor. Fara indoiala, comasarea tuturor alegerilor, prezidentiale, parlamentare, locale si europarlamentare este un ghiveci inacceptabil. Dar, partial, ideea de comasare nu ar fi lipsita de importanta in cazul alegerilor prezidentiale si parlamentare, asa cum au mai fost, cand posibilitatea unor regimuri de coabitare nu a avut sansele extrem de mari pe care le are astazi. Ne putem intreba daca nu cumva decomasarea celor doua tipuri de alegeri nu a avut drept scop tocmai crearea unui spatiu de manevra politicianist, de basculari imagologice si facebookiste in sensul celor pe care le cunoastem. O a doua intrebare ar fi daca nu cumva inscrierea si apoi radierea comasarii in/din programul guvernarii a fost un joc tocmai pentru a scoate definitiv orice idée de comasare de pe agendele politica si publica.