Stabilitatea politica: Cat de lunga va fi viata guvernului tehnocrat?

Asadar, prin acceptarea de catre PSD si PNL, care este hotaratoare (celelalte partide urmeaza sa se pronunte marti) a propunerii președintelelui Klaus Iohannis de premier tehnocrat si guvern tehnocrat, un acord politic tacit pare sa fi intrat in vigoare. Castigul este pentru toti, nimeni nu a iesit din aceasta prima repriza cu postura de oaie neagra a consultarilor.

Runda urmatoare, de desemnare de catre presedinte a tehnocratului (BNR) Liviu Voinea ca premier, propus de PSD, nu pare sa anunte surprise. Nu este rezonabil sa credem ca Iohannis nu este constient de riscurile de imagine, implicit politice, daca va respinge propunerea PSD. PNL a fost de acord cu varianta de guvern tehnocrat a sefului statului si nu a avut o propunere de premier, o tactica adecvata, cred. Declaratia Alinei Gorghiu ca ar fi convinsa ca presedintele va avea o propunere de premier diferita de a PSD se inscrie in acelasi joc de deschidere. In plus, este si o favorizare a punctarii de imagine de catre presedinte. Dupa ce va confirma propunerea lui Liviu Dragnea, Iohannis isi va intari capitalul de flexibilitate in ochii celorlalti.

S-au topit cu totul, in mod miraculos, preferintele din parcursul recent, din timpul crizei, ale dreptei liberale si ale presedintiei liberale pentru alegeri anticipate? N-as zice, ultima nuantare a lui Iohannis a fost ca nu ar inclina “acum” spre anticipate, nu ca le-a exclus. Cred ca limitele stabilitatii vor tine, in final, de presedintele PSD, Liviu Dragnea, care a si trimis un semnal ca sustinerea parlamentara de catre coalitie, care aflu cu acest prilej ca va continua sa functioneze, a unui guvern tehnocrat, cu intreaga garnitura din tehnocrati, premier, ministri si secretari de stat, nu va fi atat de “simplu” sa fie “constanta” in parlament si in comisiile parlamentare. A pricepe ca pe aceste trasee pot aparea tot atatea blocaje nu este o chestiune de perspicacitate.

Pentru oricare dintre parti exista o vulnerabilitate in derularea jocului politic privind guvernul tehnocrat, de a i se pune in responsabilitate culpa pentru o eventuala iesire din acord si, pe cale de consecinta, intreruperea guvernarii tehnocrate (cam in genul in care liberalii au tradat alianta social-liberala). Pentru cel care ar cadea in capcana oii negre, a redeclansarii instabilitatii, ar fi un cost electoral, in anul noilor alegeri, indiferent ca ar fi la anticipate sau la termen. Caderea unui guvern tehnocrat cu un premier propus de PSD va fi un al doilea recul pentru acest partid. Nu vad cum liberalii ar putea sa determine defectiunea, poate numai daca liderul PSD se va confrunta cu o defectiune in propriul partid.

Nu afirm, ci doar inventariez posibilitatea ca sub cartea desemnarii premierului propus de Dragnea, Iohannis sa ascunda asul anticipatelor, pe care il va juca la momentul oportun. Altfel spus, desemnarea lui Voinea nu va fi o concesie, ci o tactica, care ii va aduce presedintelui initiativa si libertatea de miscare, care il vor instala la carma jocului. Cand ar putea PSD sa retraga sprijinul guvernului tehnocrat? Probabil la o masura legislativa excesiv de dreapta, care i-ar putea pune lui Dragnea sub semnul intrebarii pozitia de presedinte al PSD. Dupa ce si-a vazut visul cu ochii, proaspatul sef al PSD nu va accepta sa i se risipeasca atat de curand. Ce va fi, va fi. Dar, ca intotdeauna, jocul din scena bate strategia din culise.

Criza politica: Cateva erori de raportare si de alegere a tintelor

Succesul celei de-a doua runde de consultari a presedintelui cu partidele, de azi, pentru iesirea din criza de guvern, va depinde foarte mult de modul de raportare la cauzele crizei si de alegere a tintele strategice anticriza. Exista opinii politice care apreciaza ca Victor Ponta a facut un lucru intelept ca si-a dat demisia si ca a plecat demn din functie. Sunt corecte, nu pot fi contestate, dar sunt niste nuante intre a-ti prezenta demisia, a o sustine cu o motivatie intemeiata, a fi aprobata si a pleca efectiv de pe post. Chiar si ca efect al unei vointe unilaterale, o demisie poate sa fie aprobata sau nu, in functie de motivatie si de context. Nu prea am vazut mare lucru din toate astea, doar superficial si cumplit de neinstitutional, cand parlamentul ar fi trebuit sa trepideze de dezbateri iar presedintele sa cada sub masa consultarilor, nu sa inchida presedintia in weekend ca o primarie, ca un primar de provincie.

La o criza de securitate civila, de securitate a cetateanului, unde cred ca se incadreaza incendiul tragic de la clubul Colectiv, nu se raspunde cu aruncarea instantanee a tarii intr-o criza politica, presedintele si parlamentul puteau eventual sa ia act de demisia premierului si guvernului, dar obligatoriu trebuiau sa le mentina si sa le amplifice exercitiul pana la stingerea totala a consecintelor active ale evenimentului. La prima si, din pacate, cea mai grava provocare de securitate civila, presedintele Klaus Iohannis a picat testul de reactie institutionala. Politizarea tragediei si utilizarea ei pentru prepozitionarea electorala au fost din start o prioritizare gresita. Reactiile de rang zero pe timp de criza, chiar de postcriza, neparazitate sau mai grav surclasate de actiuni secundare in raport cu urgenta, sunt de intarire neintrerupta a capabilitatilor de management anticriza, iar orice guvern este prima capabilitate in orice criza. Iohannis s-a grabit sa semneze ca primarul numirea unui premier interimar, o falsa urgenta, care ca orice falsa urgenta le slabeste pe cele reale, a fortat cautarea unei noi majoritati si a unui nou guvern, un curs politic total nepotrivit momentului.

Nu stiu daca lucrurile mai pot fi intoarse, daca premierul, guvernul si majoritatea care au adus stabilitate si crestere mai pot reveni. Dar macar daca am ramane cu lectia ca un guvern nu se schimba pe timpul unei crize de securitate, in oricare din multele ei dimensiuni, adica la o criza nu se raspunde cu o alta criza, tot ar fi un castig pentru viitor. Eu unul nu am vazut ca la americani sa se schimbe vreun guvern datorita vreunei crize, iar acolo cele de securitate civila sunt, din pacate, de o mare frecventa si o mare nenorocire. Desigur, pot fi si exceptii, dar ceea ce la altii sunt exceptii, la noi par a fi reguli. Ce facem cu majoritatea care exista, pe care nicio motiune de cenzura nu a reusit sa o dizolve? Daca negocierile si consultarile nu vor duce la o noua majoritate, si nu prea vad cum s-ar putea intampla acest lucru, avand in vedere filosofiile politice si programele de guvernare diametral opuse, vom duce boala crizei politice pe picioare pana la anul? Zice Iohannis ca nu inclina acum spre anticipate, dar boala lunga nu prea are un prognostic bun, probabil ca o stie si el, dar, cum s-a spus deja, face doar un joc de imagine, ceea ce ar putea insemna ca mutarea o are in plic.

Care ar trebui sa fie tinta strategica, prin care Romania sa nu mearga catre zero, cum vad cu consternare cateva abordari catastrofice? Se imagineaza tot felul de “ciocniri”, dupa naruitorul scenariu huntingtonian, ale carui efecte dezastruoase nu cunosc frontiere, dupa cum am inceput sa o simtim pe propria piele. De aceasta data, intre societatea civila, vartos soros-oengizata, de o parte, si clasa politica si statul, de cealalta parte, intre furia stradala si ratiunea institutionala, intre autonomisti si colectivisti (trimiteri la strada si la institutii, desi preluarea numelui locului nelegiuirii sataniste este neinspirata) etc. Astfel de trompete ierihonesti vor sa surpe din nou temelii si ziduri de cetati, altfel spus, cu un numitor comun, sa faca proteste, revolte, revolutii, dar pana nu vor fi vazute si la ele acasa, cunoasteti zicerea, sa faci ce face rabinul, nu ce spune. Dupa parerea mea, sistemul ar trebui sa fie ales ca tinta strategica a schimbarii care este ceruta si care inevitabil va urma. Sistemul se afla cu adevarat la originea Raului. Nu clasa politica, ea este doar plastilina politica pe care sistemul o modeleaza. In zadar schimbam presedinti, parlamente, guverne, putem sa punem in locul lor pe oricine, chiar si strada, naravurile de sistem raman aceleasi. Schimbati sistemul. Altarul clasei politice pe care o demonizati, unii mai patimasi decat altii, este sistemul. Schimbarea sistemului atrage dupa sine schimbarea clasei politice.