Guvernul „independent”, un steag fals

Desemnarea de catre presedintele Klaus Iohannis a lui Dacian Ciolos ca “prim-ministru tehnocrat sau independent”, dupa cum a afirmat in anuntul oficial, ridica o mare problema de autenticitate. De concordanta intre afirmatie si realitate. Adica, o problema de adevar in ceea ce priveste “independenta” premierului Ciolos. Pe cale de consecinta, si o problema in privinta “independentei” guvernului, in alcatuirea caruia Ciolos a primit toate garantiile de sustinere ale lui Iohannis. Mai concret si transant spus, problema care a iesit la iveala, cu acest prilej, tine de opusul adevarului, de minciuna, de inselatorie.

Cat de “independent” este Dacian Ciolos poate judeca oricine, dupa datele publice referitoare la persoana acestuia. Nu se poate pune la indoiala ca n-ar fi un tehnocrat, sunt multi politicieni de aceasta formatie. Partidele si structurile lor de expertiza sunt pline de tehnocrati. Ca premier, si Ponta a fost un tip de tehnocrat. Deci tehnocrat si independent nu pot fi servite la pachet ca acelasi lucru. Si totusi, Iohannis a facut-o. La fel Basescu, cand a reactionat ca desemnarea lui Ciolos este o solutie buna. Inevitabil, in corul dreptei a plusat si PNL cu desemnarea, pe care a identificat-o cu un semnal de predictibilitate in exterior.

Insa nu la toti a functionat confuzia sau confuzarea. Prudent, presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat ca este prematur sa spuna daca social-democratii vor vota sau nu viitorul guvern, ca va astepta sa vada mai intai echipa si programul. O pozitie de inteles, Dragnea nu vrea sa reaprinda scandalul ducerii PSD spre dreapta, cu atat mai putin sa ia locul lui Ponta in acuzatiile de diluare a identitatii ideologice a partidului. Nici presa internationala nu s-a avantat cu ideea de “independenta” a premierului desemnat, dimpotriva, s-a limitat la caracterizarea de “tehnocrat” si, indirect, la legatura acestuia cu politica, prin calitatile de fost comisar european si de actual consilier al sefului Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Pe pagina de Wikipedia a lui Dacian Ciolos, pe care acesta ar fi putut sa o modeleze sau sa o corecteze daca ar fi cuprins vreo confuzie sau vreun neadevar, scrie negru pe alb ca premierul desemnat este “un om politic roman”. Pe acelasi topic public este inserata o rubrica cu “activitatea politica”, din care aflam istoricul pozitiilor politice la zi (ministru al agriculturii in guvernul Tariceanu, sef al unei comisii prezidentiale in timpul presedintelui Basescu si celelalte). Tot de acolo aflam apartenenta la “Partidul politic: Partidul Popular European” si “Ocupatia: om politic”. Prin urmare, premierul desemnat, actualul sef de stat liberal si PNL, precedentul sef de stat si Miscarea Populara fac parte din aceiasi familie politica, a popularilor europeni, din care face parte si seful guvernului european, crestin-democratul luxemburghez Juncker.

La prima inselatorie politica, privind pretinsa “independenta” a lui Ciolos se mai adauga una si mai mare, electorala. Practic, premierul si guvernul de dreapta din familia popularilor vor guverna sub acoperirea de “independenti” folosindu-se de majoritatea de stanga, dar impotriva stangii. Cu alte cuvinte, dreapta populara romaneasca, sprijinita de dreapta populara europeana, se va folosi de legitimitatea electorala a social-democratilor si a coalitiei, legitimitate intemeiata pe rezultatele alegerilor din 2012.

In numele caror interese va guverna noul guvern de dreapta, pe socoteala stangii, un transfer fraudulos de capital de incredere si electoral, neconstientizat din pacate? Fireste, in numele unor interese de dreapta restranse, romanesti, europene si americane (in ultimul caz distinctiile ideologice sunt nesemnificative), cu tot ciorchinele occidental de interese financiare, bancare si corporatiste.

Chiar daca este extrem de rafinata, inselatoria electorala tot inselatorie se numeste. Cum este si inselatoria conceptuala intitulata “deschiderea competitiei politice”. Anuntata „deschidere” catre societate este negata faptic de inchiderea canalelor politice si a vectorilor numiti partide de stanga, de restrangerea sistemului de putere la cercul inchis al intereselor de dreapta. Traim intr-un sistem fals, care se foloseste de fals, ceas de ceas si in proportie de masa. Iar falsul, dupa cum s-a vazut si se vede, ne face saraci si ne ucide. Cand se va intoarce societatea romaneasca la valorile autentice, cerinta de insanatosire si sursa de dezvoltare, de care vorbea, azi, premierul interimar Sorin Campeanu?

Exercitiul luciditatii: Tehnocratia scurtcircuiteaza democratia. Legitimitatea solutiei politice

Luni, inainte ca primele partide, PSD si PNL, sa mearga la consultarile de la Cotroceni, copresedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, a facut cunoscuta pozitia formatiunii sale, potrivit careia nu favorizeaza ideea unui Guvern de tehnocrati, ci pe cea a unei solutii politice. Solutia tehnocrata, a argumentat Tariceanu, inseamna ca „partidele se feresc sa-si asume responsabilitatile”, ori, „partidele nu au fost alese pentru a da altora sa rezolve problemele, ci pentru a-si asuma raspunderea pentru rezolvarea lor”.

Solutia politica se bazeaza pe „ordinea democratica”, a mai punctat cu deplina responsabilitate Tariceanu. Punctul de vedere ALDE este principial corect, este sustinut de toate manualele politice si de toata istoria democratiei. O asemenea viziune, care se incadreaza perfect in logica democratiei, a reprezentativitatii si a pluralismului, ar fi trebuit in mod normal sa fi fost impartasita si de liderii celor doua mari partide. Faptul ca nu s-a intamplat, dupa cum s-a vazut in urma agrearii formulei tehnocrate de catre PSD si PNL, demonstreaza alienare politica, autodistrugere partidistica, lasarea de izbeliste a electoratului. S-a ajuns deja la un aventurierism foarte periculos, prin care insisi liderii accepta sa-si scoata partidele din jocul democratic, facandu-le inutile intr-o situatie extrem de solicitanta politic, in care de partide este nevoie mai mult ca oricand.

Este important sa remarcam ca solutia tehnocrata apartine presedintelui Klaus Iohannis. Cu ajutorul lui Dragnea, Gorghiu, Blaga & Co, Iohannis scoate partidele in decor, implicit electoratul, care se afla inapoia fiecarui partid parlamentar, ceea ce echivaleaza cu o lovitura sub centura, data democratiei. Sa fie aceasta idee rodul consilierilor prezidentiali sau al unei consultante straine? Inainte de a raspunde sa privim la ce se intampla in jurul nostru si in lume, la atacurile pe suveranitate si la consecintele lor. Suveranitatea este singurul obstacol in calea goanei corporatiste vestice dupa resursele strategice estice, deci si dupa cele romanesti. Fara suveranitatea asupra resurselor, statutul este de tara bananiera. Tehnocratii nu au nicio treaba cu suveranitatea, ci doar cu profitul. Numai partidele au raspunderea electorala de a pune suveranitatea si profitul in aceiasi ecuatie, nationala. Inapoi la partide, inapoi la democratie. Cu sau fara anticipate.