Programul Guvernului Ciolos: Proportii depasite. Prea de anvergura pentru un mandat limitat, prea tehnocrat pentru un optim economico-social

La o prima lectura, sunt surprins de reusita condensarii in doar cateva zile a unui program de guvernare de o amploare enorma, multianuala. De obicei, si acesta este unul din bunele obiceiuri, pentru ca exista si multe altele proaste, care chiar trebuie schimbate, amploarea unui program de guvernare era precedata de analize si studii preelectorale aprofundate, care la randul lor erau urmate de campanii electorale, pe timpul carora aveau loc dezbateri si se operau corectii. Nu stiu daca gresesc sau nu, dar mi se pare ca este vorba de un heirupism. Ca in locul unor dezbateri sustinute si de substanta, pana cand se cade sub masa, cum spunea un politician, exista riscul ca sub masa sau de pe masa sa cada niste planuri firave si seci, luate de primul vanticel al guvernarii.

In subsidiar mai cred, legat de aceiasi amploare, ca se cam ia painea alegerilor, parlamentului si guvernului care urmeaza. Altfel spus, mizele anului electoral sunt banalizate, de parca acestea s-ar juca acum, preelectoral. Vom face din acele evenimente si din institutiile pe care le vor genera niste anexe ale evenimentelor si institutiilor momentului? Cel mai cinstit si mai ferit de erorile grabei “pe repede inainte” ar fi fost ca noul guvern sa pregateasca conditiile pentru buna desfasurare a alegerilor de la anul, concomitent cu gestiunea curenta si mici ajustari normative, de mic parcurs.

O a doua observatie fundamentala se refera la optimul tehnocratic, care intotdeauna sacrifica aspectele de ordin social, inlatura racordarea fireasca a socialului la economie, fara de care cresterea ar deveni o aberanta problema in sine, in beneficiul doar al capitalului, nu si al muncii. Lucrul acesta pe moment nu este vizibil, dar va deveni inevitabil, e o chestiune de timp, pentru ca acesta este rolul intrinsic, genetic al tehnocratiei, sa maximizeze profitul prin minimizarea costurilor sociale, ceea ce provoaca sau adanceste binecunoscutul dezechilibru dintre bogati si saraci. Prin contrast, optimul economico-social este inferior optimului tehnocratic, dar echilibreaza societatea, de unde si dezirabilitatea si adoptarea conceptului de economie sociala.

Ar mai trebui spus ca, in general, solutia tehnocratica este folosita pentru scoaterea din criza a unei economii, ceea ce nu este cazul Romaniei, care in trimestrul al treilea a fost lider la cresterea economica in UE. Nici macar in cea mai neagra perioada economica, cand in tarile Grupului de la Visegrad se aplica vestita terapie de soc a lui Balcerovicz, in Romania nu s-a taiat coada pisicii, pentru ca nu avea ce sa se taie. Chestiunile astea sunt cunoscute, de aceea scaderile de nivel de trai care vor fi consecutive transferurilor de venit national in afara tarii, pentru ca neaos spus asta urmareste dreapta populara, prin excelenta supranationala, si la noi cam toata dreapta este populara, vor fi din nou puse pe seama nevoilor de reforma si modernizare. Nimeni nu contesta aceasta necesitate, ci strategiile investitionale, la care stanga si dreapta se raporteaza diferit, din punct de vedere al efortului de capital, national sau multinational.

Ceea ce mai m-a surprins a fost rapiditatea cu care premierul Dacian Ciolos a scos de pe agenda guvernarii problema comasarii alegerilor. Fara indoiala, comasarea tuturor alegerilor, prezidentiale, parlamentare, locale si europarlamentare este un ghiveci inacceptabil. Dar, partial, ideea de comasare nu ar fi lipsita de importanta in cazul alegerilor prezidentiale si parlamentare, asa cum au mai fost, cand posibilitatea unor regimuri de coabitare nu a avut sansele extrem de mari pe care le are astazi. Ne putem intreba daca nu cumva decomasarea celor doua tipuri de alegeri nu a avut drept scop tocmai crearea unui spatiu de manevra politicianist, de basculari imagologice si facebookiste in sensul celor pe care le cunoastem. O a doua intrebare ar fi daca nu cumva inscrierea si apoi radierea comasarii in/din programul guvernarii a fost un joc tocmai pentru a scoate definitiv orice idée de comasare de pe agendele politica si publica.

Cabinetul Ciolos: O contradictie intre legitimarea politica ceruta si raspunderea politica neasumata

Premierul desemnat, Dacian Ciolos, si-a anuntat lista ministrilor, pe care ii califica drept oameni profesionisti, integri, deschisi la dialog. Nu contest niciuna dintre calitati, prilejuri de testare publica vor fi multe, daca Guvernul va trece de motiunea de investitura. Contestabila este alchimia formulei guvernamentale, procedura de alcatuire, care a fost netransparenta, poate chiar nedemocratica. Negocierea politica si reprezentativitatea electorala, algoritmizata de ultimele alegeri, au lipsit. Nu va putea insa sa lipseasca raspunderea democratica, a partidelor si implicit a electoratului, pe care premierul desemnat o va cere pentru legitimarea formulei sale guvernamentale.

Nu se poate trece peste rolurile pe care partidele si grupurile parlamentare le au de jucat in configurarea unui guvern. Numai daca nu ne-am intors, fara sa stim, la un “partid unic”, care nu ar putea fi decat cel la care Ciolos a facut primul drum, dupa desemnare. De unde si-ar fi putut lua tacticile si mesajele, dar unde in mod cert urma sa se discute “cu lista in fata”, potrivit unei agende anuntate de un copresedinte PNL. Sau daca nu cumva formula de alchimie guvernamentala nu a fost rezultatul unei inspiratii, venite de sus. Dacian a afirmat ca multi ministri au experienta europeana. Un lucru bun tehnocratic, dar un adevar spus pe jumatate, daca nu dezvaluie in slujba carei familii politice europene si-au folosit expertiza. Din Cabinet fac parte si oameni din societatea civila, a mai declarat premierul desemnat. Insa la noi chestiunea societatii civile este o realitate cam fara chip sau cu chip strain. Ma gandesc la sursa de unde vine majoritatea banilor pentru ONG-uri, este un fapt ca principalele retele sunt finantate de catre miliardarul evreu George Soros. Dar si la faptul ca primul lucru pe care-l faceau emisarii americani cand soseau in Romania era sa dea adunarea societatii civile, pentru raport si ordine.

Cel putin partial, abilitatea de a modela voturile de investitura fara a angaja o raspundere politica a Guvernului pare sa functioneze. Numai Tariceanu, copresedintele ALDE, a cerut partidelor sa nu voteze Guvernul de tehnocrati, ca nefiind democratic. Vom vedea daca votul din Parlament va sustine aceasta caracterizare. CExN al PSD, la care a participat si premierul desemnat, a recomandat grupurilor parlamentare social-democrate sa voteze investirea Guvernului. Se pare ca premierul desemnat a trebuit sa plateasca un pret, sa nu se atinga de liniile doi si trei din administratie si sa tina cont de 12 puncte pe care PSD i le-a pus in atentie.

Traian Basescu a calificat compromisul drept o greseala, care va angaja raspunderea premierului si presedintelui in cazul esecului guvernarii. Remarca liderului MP a exprimat un partizanat de dreapta, dar si o frustrare, cel mai bine exprimata de fostul premier Emil Boc, care a legat fara echivoc sansa Guvernului Ciolos de cea a “continuarii” procesului de “modernizare” a Romaniei, o reluare a motivului politic de pe vremea catastrofalei guvernari Basescu-Boc. Departe de a fi marginale, cele doua interventii din spectrul dreptei, referitoare la noua guvernare, confirma cat de fragila este atribuirea ideii de “tehnocrat”. Pe de alta parte, reproiecteaza un vechi scop politic, care se doreste materializat intr-o noua expresie. Acum, intr-un Guvern Iohannis-Ciolos.

Dupa parerea mea, vom avea de-a face cu o partajare intre dreapta si stanga a raspunderii pentru prestatia noului Guvern, in care strategiile si tacticile vor face diferenta. Nu ma indoiesc ca Guvernul Ciolos va obtine investitura, as spune ca este un calcul acceptabil pentru toti. I se va da sansa sa arate directia si rezultatele catre care va duce tara, dar se va consuma si o alternativa, despre care altfel nu ne-am putea pronunta. Desigur, sunt indicii, dar in spetele de guvernare importante sunt faptele. O buna guvernare a fost data la o parte, ar fi intemeiat sa ne asteptam si sa pretindem ceva mai mult, nicidecum mai putin.