Casa regionala: Despre aliante, vecini si proiecte

21/01/2016

ZeV, ceea ce spune Ciorapeanu este o vrajeala de doi lei, fara viziune politica, pe care, de fapt, nu a avut-o nici Antonescu. Spre deosebire de Hitler, care era un politician abil dar un militar execrabil, Antonescu era un excelent militar, dar lipsit de viziune politica, care prin excelenta se raporteaza la orizonturi si resurse strategice, in care dinamicile contextelor nu sunt liniare. Daca nu i-ar fi lipsit acest calcul pe termen lung, Antonescu nu ar fi semnat alianta cu Hitler fara sa-si fi definit propriul scop strategic, in raport de motivatiile si resursele la dispozitie. Scopul pentru care cineva intra intr-o alianta nu este realist sa fie nelimitat sau sa se confunde cu scopul celuilalt, ignorarea acestul fapt echivaleaza cu o semnare in orb, cu acceptarea din start de a te lasa folosit de o vointa discretionara. Absenta unui scop determinat intr-un contract este ceva de neimaginat azi, pe seama unei astfel de lacune poti fi facut cu usurinta in foi de vita. Hitler nu ar fi avut cum sa-i refuze lui Antonescu limitarea scopului la eliberarea teritoriului national, si-ar fi creat un obstacol dificil si ar fi atras atentia asupra planurilor sale reale, care nu s-ar mai fi bucurat de surprindere strategica (au trecut cateva zile bune pana ca Stalin sa se dezmeticeasca, sa accepte realitatea ca Hitler chiar incalcase pactul de neagresiune). Deci problema nu a fost ca nu se putea iesi din alianta, asta a fost o chestiune subsecventa, ci ca alianta nu a fost negociata politic cum ar fi trebuit, slabiciunea cauzala primordiala nu trebuie cautata in timpul, ci inaintea razboiului, in logica de prealianta.

Este aproape imposibil de explicat militar, azi, cum, dupa esecul impotriva insularei Anglii, Hitler a pornit razboiul impotriva unei imensitati ca Rusia. De asemenea, nu poate fi gasit niciun licar de ratiune militara nici in decizia de a refuza sa-si retraga trupele inaintea incercuirii de la Stalingrad sau de a incheia razboiul cand devenise clar ca nu mai putea fi castigat, facand inevitabile distrugerea in intregime a Bundeswehrului si a Germaniei, dar si a Europei, prin ofensiva in Est si debarcarea din Vest. Ar fi interesanta, poate si lamuritoare, o istorie politica a razboiului de la Berlin la Stalingrad si de la Stalingrad inapoi la Berlin. Nici daca Hitler ar fi avut un scop politic de a distruge Germania si Europa nu ar fi fost indeplinit mai bine. Daca teoria conspiratiei a fost si o practica a conspiratiei (exista destule comentarii pe acest subiect, unele motivate si de observatia ca cei mai de incredere oameni ai lui Hitler au fost amanta/sotia Eva Braun si doctorul personal Theodor Morell), legitimitatea conducerii unui popor de catre cineva care nu-i apartine etnic sau rasial ar fi puternic zdruncinata.

Ghita Bizonu, cum il confirmi tu pe Clemenceau, ca razboiul este o treaba prea serioasa pentru a fi lasat pe mana militarilor! Si stii de ce avea dreptate Clemenceau? Pentru ca prima tentatie a militarilor este recursul la violenta armata, iar cand dau gres tara este cea care este batuta la fund cu nuiaua politica, care doare mult mai rau decat orice altfel de bataie. Nu vreau sa-ti mai amintesc numele confratelui tau in ale tancurilor, pe mana cui a fost data rezolvarea spetei de la T., care mustea de ideologie si de politica, nu de acea ultima ratio, care este manu militari (noroc ca s-a gasit si solutia politica in extremis, dar si pretul pe care a trebuit sa-l platim a fost altul, il simtim si astazi). Dar vedem chestia asta si acum, la case mai mari, cum liderii militari ii imbrobodesc pe liderii politici. In fine. Daca Antonescu nu se sfatuia cu elita militara, ci cu elita politica, cum a facut Carol I, cand a consultat consiliul de coroana, care i-a dat peste bot, poate ca s-ar fi gasit vreunul sa-i spuna care este diferenta intre alegerea unui aliat de aiurea si datul care se cheama un vecin, pe care nu ti-l alegi, ci ti-l da Dumnezeu. Unii istorici au spus ca Antonescu s-ar fi aliat si cu Dracul pentru a lua inapoi Basarabia, uitandu-se o morala populara foarte simpla, ca incornoratul cand te apuca de nas, nu ai cum s-o sfarsesti bine. Sigur, trancaneala post factum este altceva, dar poate ca nu ramane fara rost, daca se invata din greseli. Oare nu observi ca presul cu care suntem dusi ne indeparteaza de vecini si de regiune, ca slabirea acestor legaturi numai bine nu ne face?!… Daca purtatorii nostri de politichie nu vad diferenta majora dintre cum se compun vectorii globalismului si unipolarismului si cum se compun vectorii regionalizarii si multipolarizarii, in care doar ultimii ne dau sansa unei case regionale (de aici si nevoia vitala de proiecte regionale), atunci, Dumnezeu cu mila…

PS/NB: Bizonas, scuze, nu ti-am dat vestea, tot ceea ce mi-ai insirat despre pretinsele ratiuni nonideologice ale razboiului este de fapt pura ideologie. Nu l-ai citit sau l-ai ignorat pe Clausewitz, care spunea despre razboi ca este continuarea politicii cu alte mijloace. In schimb, l-ai pledat pe Daniel Bell, care a sustinut sfarsitul ideologiilor, de fapt o alta ideologie. Ideologul „sfarsitului ideologiilor” vroia sa-si invinga adversarii deposedandu-i exact de armele ideologice. Ideologiile nu sunt altceva decat formele in care-ti fixezi interesele, vectorii cu ajutorul carora ti le plimbi prin lume, ti le faci cunoscute si ti le promovezi. Fara ideologie nu existi sau nu contezi in competitia intereselor.

https://nastase.wordpress.com/2016/01/20/lansare-de-carte-la-fundatia-titulescu-2/


%d blogeri au apreciat: