Casa regionala: Despre aliante, vecini si proiecte

21/01/2016

ZeV, ceea ce spune Ciorapeanu este o vrajeala de doi lei, fara viziune politica, pe care, de fapt, nu a avut-o nici Antonescu. Spre deosebire de Hitler, care era un politician abil dar un militar execrabil, Antonescu era un excelent militar, dar lipsit de viziune politica, care prin excelenta se raporteaza la orizonturi si resurse strategice, in care dinamicile contextelor nu sunt liniare. Daca nu i-ar fi lipsit acest calcul pe termen lung, Antonescu nu ar fi semnat alianta cu Hitler fara sa-si fi definit propriul scop strategic, in raport de motivatiile si resursele la dispozitie. Scopul pentru care cineva intra intr-o alianta nu este realist sa fie nelimitat sau sa se confunde cu scopul celuilalt, ignorarea acestul fapt echivaleaza cu o semnare in orb, cu acceptarea din start de a te lasa folosit de o vointa discretionara. Absenta unui scop determinat intr-un contract este ceva de neimaginat azi, pe seama unei astfel de lacune poti fi facut cu usurinta in foi de vita. Hitler nu ar fi avut cum sa-i refuze lui Antonescu limitarea scopului la eliberarea teritoriului national, si-ar fi creat un obstacol dificil si ar fi atras atentia asupra planurilor sale reale, care nu s-ar mai fi bucurat de surprindere strategica (au trecut cateva zile bune pana ca Stalin sa se dezmeticeasca, sa accepte realitatea ca Hitler chiar incalcase pactul de neagresiune). Deci problema nu a fost ca nu se putea iesi din alianta, asta a fost o chestiune subsecventa, ci ca alianta nu a fost negociata politic cum ar fi trebuit, slabiciunea cauzala primordiala nu trebuie cautata in timpul, ci inaintea razboiului, in logica de prealianta.

Este aproape imposibil de explicat militar, azi, cum, dupa esecul impotriva insularei Anglii, Hitler a pornit razboiul impotriva unei imensitati ca Rusia. De asemenea, nu poate fi gasit niciun licar de ratiune militara nici in decizia de a refuza sa-si retraga trupele inaintea incercuirii de la Stalingrad sau de a incheia razboiul cand devenise clar ca nu mai putea fi castigat, facand inevitabile distrugerea in intregime a Bundeswehrului si a Germaniei, dar si a Europei, prin ofensiva in Est si debarcarea din Vest. Ar fi interesanta, poate si lamuritoare, o istorie politica a razboiului de la Berlin la Stalingrad si de la Stalingrad inapoi la Berlin. Nici daca Hitler ar fi avut un scop politic de a distruge Germania si Europa nu ar fi fost indeplinit mai bine. Daca teoria conspiratiei a fost si o practica a conspiratiei (exista destule comentarii pe acest subiect, unele motivate si de observatia ca cei mai de incredere oameni ai lui Hitler au fost amanta/sotia Eva Braun si doctorul personal Theodor Morell), legitimitatea conducerii unui popor de catre cineva care nu-i apartine etnic sau rasial ar fi puternic zdruncinata.

Ghita Bizonu, cum il confirmi tu pe Clemenceau, ca razboiul este o treaba prea serioasa pentru a fi lasat pe mana militarilor! Si stii de ce avea dreptate Clemenceau? Pentru ca prima tentatie a militarilor este recursul la violenta armata, iar cand dau gres tara este cea care este batuta la fund cu nuiaua politica, care doare mult mai rau decat orice altfel de bataie. Nu vreau sa-ti mai amintesc numele confratelui tau in ale tancurilor, pe mana cui a fost data rezolvarea spetei de la T., care mustea de ideologie si de politica, nu de acea ultima ratio, care este manu militari (noroc ca s-a gasit si solutia politica in extremis, dar si pretul pe care a trebuit sa-l platim a fost altul, il simtim si astazi). Dar vedem chestia asta si acum, la case mai mari, cum liderii militari ii imbrobodesc pe liderii politici. In fine. Daca Antonescu nu se sfatuia cu elita militara, ci cu elita politica, cum a facut Carol I, cand a consultat consiliul de coroana, care i-a dat peste bot, poate ca s-ar fi gasit vreunul sa-i spuna care este diferenta intre alegerea unui aliat de aiurea si datul care se cheama un vecin, pe care nu ti-l alegi, ci ti-l da Dumnezeu. Unii istorici au spus ca Antonescu s-ar fi aliat si cu Dracul pentru a lua inapoi Basarabia, uitandu-se o morala populara foarte simpla, ca incornoratul cand te apuca de nas, nu ai cum s-o sfarsesti bine. Sigur, trancaneala post factum este altceva, dar poate ca nu ramane fara rost, daca se invata din greseli. Oare nu observi ca presul cu care suntem dusi ne indeparteaza de vecini si de regiune, ca slabirea acestor legaturi numai bine nu ne face?!… Daca purtatorii nostri de politichie nu vad diferenta majora dintre cum se compun vectorii globalismului si unipolarismului si cum se compun vectorii regionalizarii si multipolarizarii, in care doar ultimii ne dau sansa unei case regionale (de aici si nevoia vitala de proiecte regionale), atunci, Dumnezeu cu mila…

PS/NB: Bizonas, scuze, nu ti-am dat vestea, tot ceea ce mi-ai insirat despre pretinsele ratiuni nonideologice ale razboiului este de fapt pura ideologie. Nu l-ai citit sau l-ai ignorat pe Clausewitz, care spunea despre razboi ca este continuarea politicii cu alte mijloace. In schimb, l-ai pledat pe Daniel Bell, care a sustinut sfarsitul ideologiilor, de fapt o alta ideologie. Ideologul „sfarsitului ideologiilor” vroia sa-si invinga adversarii deposedandu-i exact de armele ideologice. Ideologiile nu sunt altceva decat formele in care-ti fixezi interesele, vectorii cu ajutorul carora ti le plimbi prin lume, ti le faci cunoscute si ti le promovezi. Fara ideologie nu existi sau nu contezi in competitia intereselor.

https://nastase.wordpress.com/2016/01/20/lansare-de-carte-la-fundatia-titulescu-2/


Campania din Est: Cele doua scopuri strategice

20/01/2016

Am aflat de o lansare de carte la FET: „Armata română de la Prut la Stalingrad și înapoi la Prut (1941-1944)”, de Alesandru DUȚU. De la Prut, de la speranta, eliberare si victorie, inapoi la Prut, la infrangere, robie si deznadejde. Cateva reflectii.

In ordinul de trecere a Prutului si in desfasurarea razboiului sunt identificabile doua scopuri strategice, unul national si unul ideologic, care au fost profund dezechilibrate. De aici si disproportionarea si, intr-un final, bascularea de sanse.

Desi scopul strategic national a fost indeplinit, ne-am lasat narcotizati si antrenati intr-un razboi ideologic, ca mijloace tactice ale scopului sau strategic, care nu era al nostru si care in mod evident ne depasea, sub toate aspectele, posibilitatile.

Scopul ideologic al razboiului din Est si consecintele sale ar trebui sa ne indemne la o profunda analiza istorica, pentru a desprinde concluzii valide pentru viitor. Cu atat mai mult cu cat, dupa cum observam, se incearca sa fim din nou contaminati cu virusi ai altui razboi ideologic.

Tipologic, “conflictul civilizatiilor”, teoretizat de Samuel Huntington, este o sugerare de razboi ideologic, care ar servi unui interes geopolitic global unipolar.

Intr-o matrice extern-intern, istoria a dat doua raspunsuri la intrebarile privind justetea si soarta unui razboi ideologic, in 1945 si in 1989-1991.

O concluzie, sustinuta de rezultate, este limpede, cred, ca schimbarea unui sistem politic nu trebuie sa faca obiectul unei invazii militare, ci este treaba exclusiva a poporului din tara respectiva.

https://nastase.wordpress.com/2016/01/20/lansare-de-carte-la-fundatia-titulescu-2/


Tatonari de precampanie: Temele cu ascendent si jocurile duble

19/01/2016

Au inceput sa se vada primele semne mai serioase de precampanie. Competitorii care se vor alinia la linia de start a primei campanii electorale cauta sa obtina cat mai multe avantaje de prepozitionare. Se identifica si se testeaza teme cu care pot obtine ascendentul asupra celuilalt, se experimenteaza discret jocurile duble, se exerseaza manipularea prin semnale false, se lanseaza zvonuri.

Principala tema cu potential de ascendenta, in aceasta etapa de precampanie pentru alegerile locale, o reprezinta numarul de tururi pentru alegerea primarilor. PNL a relansat propunerea de revenire la un proces electoral bazat pe doua tururi. Este ciudat ca Alina Gorghiu reactiveaza o discutie pe o tema deja transata. Ar fi fost normal daca mentalul de leadership liberal ar fi fost dominat de psihologia partidelor mici. Nu este cazul, PNL isi revendica pozitia de “cel mai mare partid”, cu sanse de a fi adevarata, dupa iesirea PSD de la guvernare.

Toti stim ca PNL este avantajat de reglementarea cu un singur tur si ca rezgandarirea temei nu are sanse de a o schimba. Cel mai probabil este o tactica de intampinare si de precoalizare cu partide mici, ca MP si M10. In plus, schimbarea procedurii prin ordonanta de urgenta este neuzuala in timpul jocului si neindicata democratic. Nemaivorbind de motivarea ca este o revendicare a strazii, o insulta la adresa electorilor, parlamentului si societatii civile autentice. Se pare ca Alina Gorghiu are o problema de proprietate a cuvintelor, prin distorsionarea termenilor de democratie si legitimitate.

De cealalta parte, PSD incearca sa sa hraneasca cat poate de mult din brand-ul fostului lider si premier. Vizita lui Victor Ponta, de ieri, la sediul PSD, al carei scop, “discutarea despre activitatea partidului intre cele doua campanii electorale”, a fost cunoscut doar din declaratiile lui Liviu Dragnea, nu poate ascunde tactica de agatare a actualului lider, de a consuma pe cat posibil din bilantul pe care l-a mostenit. Mesajele lui Dragnea despre Ponta, ca acesta nu va pleaca din partid, nu isi va face alt partid si va candida la parlamentare pe listele PSD, reflecta mai degraba ingrijorarile liderului decat asigurarile atribuite predecesorului.

Nelinistea lui Dragnea si a altor lideri din PSD are un nume, fundatia lui Ponta, si este reala, au fost tentative de a o descuraja. Semnalele, mai mult sau mai putin voalate, ca cine este inhamat la activitatea partidului nu mai are timp sa se ocupe de altceva, cine pleaca la fundatie trebuie sa-si dea demisia din partid sau sugestia ca Ponta sa-si deruleze proiectele regionale prin fundatia Sincai a PSD, nu printr-o alta fundatie, au fost emise si receptionate intr-o singura cheie.

Pe scena politica romaneasca exista cateva confirmari notabile ale posibilitatii de transformare in partide a unor fundatii. Aici este durerea, nu numai in PSD, despre care Brucan a avut dreptate cand a afirmat ca multi au fugit spre acest partid nu de dragul ideologiei, ci al puterii (as adauga si al coruptiei). Pe de alta parte, au devenit clare statutul PSD de prizonier al statu-quo-ului si nevoia de evadare, de libertate de viziune si transformare, pentru scoaterea tarii din fundatura in care a fost adusa. Multi ochi sunt atintiti asupra unor nume prestigioase de politicieni de stanga, care au viziunea si resursele de a initia si calauzi iesirea din desertul liberal.

Din aceste considerente si, mai ales, pentru ce va urma, cred ca cea mai mare atentie de analiza si prognoza ar merita-o PSD, nu PNL. Dupa parerea mea, vom asista la o fuga de PSD. Va amintiti ce se intamplau cu panglicile de muscamor de altadata, dupa ce se incarcau cu mustele atrase de lipiciul galben cu care erau impregnate? Mai vad posibila si o conlucrare foarte stransa intre o renumita fundatie romaneasca, cu vocatie europeana, de geodiplomatie si geopolitica, cu anuntata fundatie de proiecte regionale. Poate chiar o adeziune, de consolidare, de lideri si experti dinspre prima catre noua fundatie.

In jocurile de influenta ale celor doi mari ai scenei se incearca a fi prinsa si ALDE. De aici, lansarea de ambele parti a zvonurilor ca Tariceanu ar duce negocieri secrete cu celalalt, amenintarea sefului ALDE de catre PSD cu retragerea sprijinului politic si de catre PNL cu initierea procedurii de schimbare din functia de presedinte al Senatului. La luciditatea lui Tariceanu, mi se pare putin probabil ca santajul sau cantecele de sirena vor avea vreun efect, mai credibila ar fi o alegere de viitor, nu o intoarcere la un trecut care l-a dus la dizidenta sau o inscriere pe orbita unei comete politice.

Despre UNPR, unii vad si aud in manevrele si discursul lui Gabriel Oprea un cantec de lebada. Nu numai pentru lider, ci si pentru partid. O parere excesiva, UNPR are un segment specific de alegatori si sustinatori, cu o exemplara cultura politica a interesului national. Nu sunt nici vremurile unei intrari in adormire. Daca vor veni, in partidul generalilor virtutile flexibilitatii si determinarii fiind la fel de bine cunoscute, cele mai potrivite pozitii de repliere ar fi cele ale unei fundatii de securitate si aparare.

Dar pana atunci, probabil UNPR isi va regasi entuziasmul si mobilizarea in competitia pentru locurile 3-4, care se anunta a fi foarte aglomerata de partide noi, ca MP, PSRO, M10. Pentru parlamentare lista partidelor noi ramane deschisa, pentru locale este deja tarziu. Interesant este ca Ponta nu a acceptat sa candideze la primaria capitalei. Nu insa si Basescu, care ar putea sa-si foloseasca vizibilitatea pe care i-ar oferi-o candidatura la PMB pentru prepozitionarea MP in vederea alegerilor parlamentare.

Petele de culoare pe care o candidatura a lui Basescu le-ar aduce la alegerile locale, surpriza invioratoare pe care Ponta ar putea-o face cu fundatia la alegerile parlamentare, jocurile duble si la ofsaid care vor tine aprinsa flacara folclorului politic, scorurile neasteptate care vor constrange la aliante pe care, acum, unii se jura ca nu le-ar face vor da mult suspans si multa sare si piper unui an electoral de cotitura.


Normalitatea socio-economica: Echilibrul intre munca si capital

17/01/2016

Fara indoiala, normalitatea saracului nu se va identifica vreodata cu normalitatea bogatului. Aceasta dihotomie, de partizanate ireconciliabile, a sfasiat istoric societatile, impunand normalitatea bogatului in capitalism si pe cea a saracului in comunism. Cauzele pentru care niciuna din cele doua tipuri de normalitate nu s-a bucurat de stabilitate au fost preturile lor inacceptabile. Exploatarea, in primul caz, si demotivarea, in cel de-al doilea, au fost urmarile directe ale lipsirii de suport material a libertatii politice si, respectiv, de suport politic a competitiei economice.

Paradigma ca nu este normal sa fii sarac, dar este normal sa fii bogat nu reprezinta insa nici pe departe o condamnare vesnica la o contradictie antagonista intre munca si capital, asa cum s-au manifestat in capitalism si in comunism. Nu exista nicio eroare in a vorbi despre munca si capital in comunism, care de facto a fost un capitalism monopolist de stat. Prin refacerea legaturilor naturale dintre materialitate si spiritualitate, care au fost rupte atat in capitalism cat si in comunism, ceea ce a permis exacerbarea monstruoasa a materialismului si a tot ceea ce il insotesc, egoismul, individualismul, lacomia, relatiile dintre munca si capital pot fi conciliate pe taramul echilibrului socio-economic, care este adevarata stare de normalitate a unei societati.

Este sarcina politicii sa realizeze echilibrul socio-economic dintre munca si capital, prin atenuarea asimetriei prapastioase care le desparte. Normalitatea si normalizarea starii de echilibru socio-economic, esentializata si de enuntul conceptual, se pare uitat, privind economia sociala de piata, ar reaseza relatiile dintre munca si capital pe alte baze, de deosebire, cel mult de opozitie, ca expresie naturala sau democratica a diversitati, dar nu antagonice, care duce la instabilitate, prin catastrofe in natura sau revolutii in societate. Scopul unui alt mod de a face politica, care se anunta promitator prin faptul ca a inceput sa fie invocat tot mai mult in ultimul timp, ceea ce arata constientizarea de catre clasa politica a necesitatii unei schimbari fundamentale in societatea romaneasca, trebuie sa fie transformarea partizanatelor ireconciliabile in armonie a diversitatii.

Moderarea asimetriei socio-economice, pentru pastrarea ei intre limite decente, care sa dea o sansa demnitatii pentru cat mai multi oameni, ar fi in continuare insuficienta daca si in viitor s-ar rezuma doar la accesul la proprietate sau drepturile omului, inscrise de regula in toate constitutiile. Este nevoie de masuri politice, legislative si guvernamentale structurale concrete si hotarate, pe termen lung, de un nou tip de abordare, o noua viziune si o noua strategie, care sa se refere in primul rand la un concept global, pe care indeobste il denumim cale sau alternativa de dezvoltare, din care vor decurge ulterior conceptele sectoriale.

Va fi nevoie de ceva mult mai mult, de accesul la locuri de munca, intr-o oferta diversificata, ceea ce vor insemna dezvoltarea sectoarelor economice de care depinde economia oricarei tari, abandonarea statutului de tara de tip colonie, ale carei resurse iau drumul metropolei, depasirea stadiului de tara cu piata doar de desfacere si de consumatori, nu si de producatori, de tara ingrijorator de apropiata de profiluri mono-ocupationale, de bodyguarzi si de vanzatoare, desi si aceste ocupatii sunt necesare, dar nu si suficiente pentru a avea o economie moderna si prospera.

Va fi nevoie de o noua politica sociala, de acces la salarii si pensii motivationale pe intreaga verticala sociala, de recompensare a abilitatilor, contributiilor, responsabilitatilor si intregii activitati sociale, comparabile cu cele pentru care milioane de romani au ales sa munceasca in afara tarii lor. Prin lansarea unor programe economice de anvergura, de reconstituire a economiei nationale si de accelerare a dezvoltarii economico-sociale, in vederea recuperarii unor ramaneri in urma sau stagnari din ultimii 25 de ani, Romania va avea nevoie de toti cetatenii ei si de reintoarcere acasa a celor plecati, motiv pentru care standardul veniturilor va trebui sa devina progresiv atractiv.

Fara indoiala, Romania va avea nevoie si de un nou sistem politic. In ultimii ani, marcati de crize economice, de securitate, de criza migrantilor, dar si de crize ale unor sisteme politice si modele economice, s-au prabusit multe mituri si stereotipuri ale ordinei capitaliste. Este vorba, in primul rand, de infirmarea vechilor teze ideologice privitoare la asa-zisa “imuabilitate a capitalismului”, in speta a modelului liberal, mitologizat ca “sfarsit al istoriei”, pe motiv ca o fi el imperfect dar “altul mai bun nu exista sau nu se cunoaste”, si a asa-zisei “corectitudini politice”, de universalizare a monoideologiei intereselor unilaterale ale unei natiuni care ar fi asa-zisa “unica natiune indispensabila” si “exceptionala”.

Din observarea functionarii sistemelor politice au aparut si intrebari noi. Este “incorecta” sau “otomana” observatia presedintelui turc, bulversanta pentru avocatii corectitudinii politice occidentale, ca ceea ce serveste interesul national este corect politic? Unde este greseala din sistemul putere-opozitie, care face posibila angrenarea opozitiei de catre forte ostile externe in lovituri de stat si in razboaie civile, ruinatoare pentru propriul popor si pentru propria tara?

La ce serveste bipartizanismul american, care in cele mai multe domenii functioneaza ca un partid unic? Cat de retrograd sau de nedemocrat este monopartidismul chinez, care i-a dat fiecarui chinez bolul de orez pe care nimeni inainte nu a putut sa o faca, dar si care a dus tara pe locul de vicecampioana economica a lumii, fiind o chestiune de timp si de consecventa ocuparea pozitiei en titre? Cat si pentru cine este dezavuabil modelul rus, care a renascut tara din propria cenusa, refacandu-i independenta, suveranitatea si statura de putere mondiala, pentru care se bucura de o covarsitoare sustinere din partea poporului rus?


Victoria lui Traian (afabulatie politica)

16/01/2016

“Pui paie pe foc, baiete/Pui paie pe foc”, aproximativ cam asa suna un vers dintr-o melodie despre o idila, pe care l-am preluat pentru a raspunde unor critici la ceea ce am scris despre vizita Victoriei Nuland, de luni, la Bucuresti.

Altfel spus, sa asteptam si sa vedem.

Incheiam textul de ieri cu o trimitere la o veche prietenie politica, in virtutea careia inalta vizita diplomatica l-ar putea repozitiona in perceptiile romanilor pe precedentul sef de stat.

Aura extrem de ponosita cu care Traian Basescu a plecat de pe post nu ar fi fost iesita din comun, chiar si dupa doua mandate, daca nu ar fi fost draconicile masuri de austeritate.

Asa insa, va fi nevoie de ceva rasunator pentru ca Basescu sa se ridice de la subsolul preferintelor politice si electorale.

Ar putea fi solutionarea proatlantica si proromaneasca a crizei din Moldova sansa lui Basescu de revenire spectaculoasa in gratiile romanilor?

Foarte probabil, DA!, in conditiile in care in Moldova lipseste o personalitate care sa recoaguleze o majoritate proeuropeana si unde Traian Basescu este iubit si respectat.

Aproape ca se poate spune bye, bye caii euroatlantice pentru Moldova, dupa ce PLDM si-a anuntat trecerea in opozitie, un semnal de neputinta, care ii va incuraja pe prorusi.

Numai ca sansa pentru Basescu ar trebui observata si de americani, fostii sai sustinatori externi, cat timp a fost presedinte, care l-au scos din situatii limita. Ce-i drept, nu le-a ramas dator.

De ce calea proatlantica ar putea fi recapacitata doar de fostul presedinte Basescu, prin diplomatia reunificarii?

Explicatia este simpla si pe jumatate demonstrata, tine de obstacolele pe care le reprezinta simpatiile geopolitice regionale, ale unui fost presedinte prorus si ale unui actual presedinte progerman, de pilda, care subrezesc obiectivitatea. Restul calculului il poate face fiecare.

Un fost presedinte proamerican este altceva, ca probabilitate de obiectivitate si de certitudine. De aceea, cred, lansarea decisiva in diplomatia reunificarii ar putea fi sansa de repozitionare a lui Traian. Sansa si reusita nu ar putea purta decat un nume, Victoria.


Victoria Nuland revine la Bucuresti: Pentru cine si ce cadou va aduce in poseta? (o divagatie futurista)

15/01/2016

O stire laconica, pe nedrept necomentata sau poate doar strategic ocolita, avand in vedere importanta personajului, anunta, in urma cu o zi, via ambasada americana, ca Victoria Nuland, adjunctul secretarului de stat al SUA, vine la Bucuresti, luni, pentru intalniri si discutii pe teme bilaterale cu presedintele Klaus Iohannis si premierul Dacian Ciolos.

Ce ar putea fi atat de urgent, cand parteneriatul strategic duduie, dupa anuntul de luna trecuta de operationalizare tehnica a bazei scut de la Deveselu, cand strada i-a dat curs indemnului, din timpul uneia din vizite, de a apara statul de drept si de a-si impune propriul guvern, iar Iohannis abia ce s-a intors din concediul in insorita Florida?

Desigur, o tema ar putea fi si pregatirea vizitei secretarului de stat, John Kerry, care a acceptat in decembrie invitatia ministrului de externe roman, Lazar Comanescu, de a face o vizita oficiala in Romania, in 2016. Insa si mai probabila ar fi nelinistitoarea criza politica din republica Moldova, care nu parea sa capete aspectele de intorsatura si de urgenta cand seful statului si-a efectuat concediul de odihna in SUA.

Oricum a-i da-o, cu sau fara alegeri anticipate, finalul crizei nu se anunta incurajator pentru calea europeana a Chisinaului. Daca tabara oligarhica a lui Vlad Plahotniuc (PD, centru-stanga) va iesi castigatoare, de loc de neglijat, avand in vedere ca este deja sustinut de o majoritate parlamentara dar si ca oferta sa de stabilitate pentru tara si de aducere a unei schimbari in bine in vietile cetatenilor, destul de dezamagiti si de obositi de visul european, care intarzie sa devina realitate, alternativa rusa risca sa se instapaneasca.

Socialistii lui Igor Dodon nu vor sustine nicio candidatura de premier fara alegeri anticipate, ceea ce implicit ingroase sustinerea pro-Plahotniuc si o slabeste pe cea a presedintelui Nicolae Timofti (independent), care incearca sa mentina balanta inclinata spre calea europeana, sustinuta candva cu succes de PLDM (centru-dreapta). Mai mult, confruntat cu o pozitie fragila si in scadere, presedintele Timofti ar putea fi suspendat din functie, ceea ce ar insemna ca zarurile vor fi aruncate.

Daca victorioasa ar fi  tabara pe care analistii locului o numesc neoliberala, dar care nu mai este ce a fost, prin decaderea osaturii liberal-democrate, instabilitatea politica si razboiul social ar risca sa devina cronice, ceea ce va trage si mai mult in jos micul si artificialul stat moldovean.

Dupa calculele strategilor occidentali, sansa ducerii granitei NATO pana in coasta Rusiei chiar nu merita ratata, iar acest obiectiv geopolitic american se identifica pe deplin cu cel unionist romanesc. Dintr-o Romanie reunificata, proiectia scutului antiracheta ar fi alta, cel putin prin extinderea campului de observare strategica.

Va avea Victoria Nuland in poseta o oferta de sustinere unionista, singura care ar inchide in mod durabil posibilitatea unui derapaj antioccidental al crizei politice moldovene?

Daca va fi vorba de un cadou de inceput de an, cui l-ar putea oferi Victoria Nuland, din moment ce nu l-a oferit unui proaspat fost musafir? Ia sa incercam sa ghicim: care ii este cel mai vechi si mai de nadejde prieten, mai ales ca si-a facut o noua ambarcatiune, cu care incearca sa ajunga din nou pe val?


Geopolitica unipolara si terorismul de conformare

14/01/2016

In timp ce presedintele american Hussein Obama nu pierde nicio ocazie de a-si etala mesianic leadershipul si imperiul mondiale, in virtutea faptelor ca este seful celei mai puternice armate din cate a cunoscut vreodata omenirea, dupa cum a declarat la ONU, si ca SUA sunt cea mai puternica natiune de pe glob, potrivit afirmatiei din ultimul discurs despre Starea Uniunii, terorismul “Statului Islamic” ameninta ca-si va instaura dominatia globala, inaugurand cel de-al treilea tip de totalitarism, dupa cele fascist si comunist.

Totusi, in discursul special de marti, care a inregistrat si cea mai scazuta audienta, Obama a declarat ca “Statul Islamic” nu reprezinta o amenintare “existentiala” pentru SUA. Sa iesim din nedumerirea profana: o asemenea evaluare, neasteptat de laxa, trebuie sa recunoastem, nu este de natura sa oblige SUA la actiuni decisive fata de „Statul Islamic”.

Obama a mai enuntat o idée, gresita dupa parerea multor analisti, care arata cum liderul de la Casa Alba isi submineaza singur mentalul de leadership, cu un fals stereotip, ca SUA ar face “obiectul invidiei intregii lumi”. Este usor identificabil, aici, un complex de superioritate, exteriorizat prin controversata teza a “exceptionalismului”, responsabila, potrivit expertilor in psihologie politica si sociala, de multe erori si blocaje in relationarile de politica externa americane.

Alte cateva constatari, dintre cele mai recente, dintr-o lunga lista, redirectioneaza, pentru a nu stiu cata oara, reflectia si conexiunile catre o zona de penumbra si de loc magulitoare pentru Obama si fosul sau secretar de stat Clinton, despre care Donald Trump a spus ca ar fi “creat” gruparea jihadista “Statul Islamic”.

De unde vin banii pentru finantarea ISIS nu mai este pentru nimeni un mister, dar de unde vine cel mai modern concept de propaganda, utilizat de jihadistii despre care se spune ca sunt salbatici, dar nu si despre conducatorii lor din umbra? Specialistii in propaganda au constatat cu stupoare ca propaganda Daech (acronimul in araba al “Statului Islamic”), principalul instrument de recrutare, nu are nimic de-a face cu religia, ci cu cultura pop americana.

Joi a avut loc un atac terorist in capitala indoneziana Jakarta, prin atacuri sinucigase, revendicate de “Statul Islamic”, in care cinci atacatori si doi civili au fost ucisi. Atacurile au avut loc lângă sediul ONU şi lângă o cafenea Starbucks, apoi lupta s-a mutat în interiorul unei clădiri de tip mall. Ambasada americana din Jakarta a anuntat ca va ramane inchisa vineri din motive de “precautie”, desi atacurile si victimele nu au vizat-o. Indonezia este o tara majoritar musulmana, care nu s-a alaturat negocierilor privind parteneriatul transpacific, iar liderii ei religiosi au criticat impostura islamica a “Statului Islamic”.

O caricatura din publicatia satirica Charlie Hebdo a socat din nou opinia publica, sugerand ca baietelul Alan Kurdi, inecat in august in timp ce incerca sa ajunga in Grecia, ar fi ajuns, cand ar fi crescut mare, un abuzator precum imigrantii despre care se spune care ar fi implicati in agresiunile din Koln, din noaptea de Anul Nou.

In legatura cu actele de terorism ale “Statului Islamic”, patru caracteristici spatiale au devenit evidente. In primul rand, ca bazele sale de plecare se afla in teritorii ale unor state nationale care au fost invadate sau care sunt controlate/disputate de catre armata americana (Irak, Afganistan, Libia, Siria). Pe o scala de intensitate a violentelor jihadismului islamic, acest areal ocupa pozitia cea mai fierbinte, de rang zero. Prin simetrie, urgenta de atentie si neutralizare a zonei-focar de catre comunitatea internationala ocupa aceiasi pozitie.

O a doua zona de impact terorist si, implicit, de jugulare antiterorista internationala o reprezinta regiunea de emergenta terorista a “Statului Islamic”, de rang unu, care cuprinde statele din vecinatatea nemijlocita si apropiata. O a treia si o a patra zona cuprind state care ar urma sa fie absorbite in spatii cu reguli comune de comert si investitii, prin acorduri de parteneriat transatlantic (TTIP), intre SUA si UE, si de parteneriat transpacific (TPP), intre SUA si 11 tari din regiunea Asia-Pacific.

Nu exista inca o explicatie pentru tintele teroriste din viitoarele spatii TTIP si TPP, de care cel putin teoretic ar trebui sa fie scutite datorita celor doua caracteristici de suprematie invocate de Obama, SUA fiind nelipsite din ambele proiectii. Perceptia este deocamdata de surprindere, dar exista si tentative de a o pune pe piste false, in special in ceea ce priveste migratia masiva spre partea europeana a viitorului parteneriat transatlantic.

Statisticile atentatelor teroriste arata insa o incidenta exponentiala, daca nu cvasiabsoluta, in state care s-au distantat sau sunt in curs sa o faca in ceea ce priveste apartenenta la un megaspatiu comercial si investitional care ar fi net dominat de SUA. Criticii cei mai acerbi sustin ca un asemenea spatiu ar fi anticamera revenirii la nefasta ordine unipolara, in conditiile in care aspiratiile si sansele de ordine multipolara sunt mai mari ca niciodata.


Crimele liberalismului: Memorialul Colectiv

13/01/2016

“Sfarsitul istoriei”, clamat de Francis Fukuyama in celebrul sau eseu cu acelasi nume, va intra mai putin fast in istorie. Definitia post-razboi rece a lui Fukuyama, referitoare la universalizarea democratiei liberale occidentale, ca ideologie si forma de guvernare finale, a concurat, de o maniera la fel de triumfalista, de utopica si de totalitarista, pe cea care tocmai isi daduse duhul.

Multi intelectuali platesc inca tribut unei inertii in gandire, in a recunoaste legatura genetica dintre manifestul comunismului si manifestul liberalismului. Dar evenimentele au luat-o inainte, au inceput sa scrie, in tomuri care parca nu se mai sfarsec, o carta neagra a liberalismului, din ordinea unipolara care a urmat, despre nerusinarea individualismului, nomadismului, consumerismului, acapararii si secatuirii resurselor, razboaielor, terorismului, provocatoare de mari distrugeri, tragedii si incalcari ale drepturilor omului.

Un memorial al atrocitatilor din jungla liberala va fi necesar si inevitabil, lumea nu trebuie sa le uite sau sa se mai lase inselata de salbaticia cu fata liberala. O secventa comemorativa, despre care aflu ca exista preocupari de proiectare si construire, o va reprezenta si imortalizarea tragediei de la Clubul Colectiv, din 30 octombrie.

Un think tank al civitas-urilor, cum as numi asociatiile apartinand societatii civile, o denumire alternativa, romaneasca, a ong-urilor occidentale, ar trebui sa gestioneze materializarea proiectului. Un semnal care ar veni din acest spatiu ar fi extrem de semnificativ, ca si cele doua valori pe care le reprezinta, libertatea si societatea civila. In treacat spus, ar fi dezirabil, cred, sa se inradacineze distinctia de civitas in ciupercaria ong-urilor, dar si cutuma ca nu te poti pune cu civitas-urile.

Sursa de finantare ar putea veni din sponsorizari, donatii sau chiar dintr-un timbru de solidaritate si neuitare. Fara indoiala, la Clubul Colectiv se va pune o placa funerara, dar locul unui simbol monumental, care sa transmita mesaje cu o profunda incarcatura memoriala, emotionala si educationala catre generatiile de tineri, ar trebui sa fie intr-un spatiu public central, cu frecventare intensa de catre tineri (campus universitar, piata, parc, sala spectacole, divertisment etc.). Ca denumire, ceva care sa sugereze natura tragediei si numarul victimelor, “Rug 63”, de pilda (am facut o analogie cu „300”).

http://www.agerpres.ro/memorial-colectiv/2016/01/13/-memorialcolectiv-alin-petrache-cosr-sustine-ca-o-asociatie-ar-trebui-sa-se-ocupe-de-proiectarea-si-constructia-unui-memorial-11-11-50


Intelectualitatea merge in paradis

12/01/2016

Trosnirea din toate incheieturile a tratatelor UE anunta o iminenta rupere, care cel mai probabil se va produce dupa cea mai slaba linie de sudura, dintre Vechea Europa si Noua Europa.

Acest deznodamant ar fi trebuit sa fie previzibil inca din momentul in care ideologia neoliberalismului a fost turnata, precum un combustibil impur, zoios, de proasta calitate (din punct de vedere moral, politic, social si ecologic), in motoarele comunitare, proiectate a fi cele mai performante, din cate au existat, de catre parintii UE.

Blocarea, nefunctionarea este soarta oricarui motor politic, oricat de bun ar fi, daca torni in el un combustibil ideologic necorespunzator. Aceasta ar fi o prima lectie.

S-a vazut foarte clar, in anii de integrare euroatlantica, nu tratatele fondatoare, constitutiile sau sistemele politice au fost de vina, ci ideologiile liderilor sau partidelor care le-au interpretat si aplicat.

Un acelasi sistem poate fi utillizat cu efecte diferite, chiar contrare, in functie de ideologia care il pune in miscare. Sistemul poate ramane formal democratic, dar utilizarea si efectele lui pot fi nedemocratice. Aceasta ar fi o a doua lectie.

De ce este disonanta Europa Centrala, in materie de identitate si suveranitate ? Pentru ca are senzorii si anticorpii ascutiti de catre lupta cu dominatia comunista, pe care nu-i are Europa de Vest (desi se pare ca nici ea nu este departe de a atinge un prag critic de imunizare fata de liberalism).

Citesc ce zice DNA, azi, ca le va face dosare penale profesorilor universitari si conducatorilor de edituri pentru ca i-au favorizat pe faptuitorii din puscarii sa scrie carti, care le-au adus reduceri din pedepse. Ma uit si pe lista cu detinutii intelectuali, care au scris carti in puscarii.

Chiar nu vede nimeni masa ingrijoratoare a intelectualilor care sunt in puscarii, ca in vremurile cand muncitorilor li se promitea ca vor merge in paradis, daca se vor lasa folositi in lupta impotriva elitei?

Unde i-a dus sclavia ideologica pe muncitori, care in mod fals au fost rasfatati cu himera oferirii paradisului, se vede: in apocalipsa lipsei locurilor de munca, somajului, saraciei, zbaterii la limita subzistentei.

Va merge si intelectualitatea in paradis, atat de rasfatata dupa ‘89, pentru a se lasa folosita, cu sforaitoarele sintagme ideologice de “intelectuali publici” si “intelectuali critici”? Privind la puscariile intelectualilor sau intelectualii puscariilor, nu exista niciun dubiu asupra raspunsului.

Ce optiune strategica va adopta Romania, in dinamica Europei Centrale? Pai nu se vede, dupa hoinarelile si declaratiile presedintelui si premierului, ca Romania deja a adoptat pozitia spargatorului de greva?

http://www.contributors.ro/global-europa/adancirea-clivajului-politic-intre-europa-de-vest-si-europa-centrala-care-va-fi-optiunea-strategica-a-romaniei/ 

http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-20721865-dna-incepe-cercetari-cazul-puscariasilor-scriitori.htm


O dubla alienare: Sistemul nu-si mai recunoaste fondatorii, nici fondatorii sistemul

11/01/2016

Sistemul Basescu, pe care-l mosteneste presedintele Iohannis, a fost setat, cu concursul larg al dreptei, inclusiv liberale, sa neutralizeze, cu mijloacele institutionale pe care constitutional le controleaza administratia prezidentiala, orice adversar care punea in pericol puterea unipersonala a presedintelui sau monopolul dreptei asupra puterii.

Setarea de neutralizare adversativa s-a facut prin politica administratiei prezidentiale de personalizare si formalizare a relatiilor inter-institutionale, care au fost puse toate in mainile unui singur om, ca niste fire de animatie, la comanda sa politica.

Pentru Occident, sistemul simbiotic dintre un presedinte executiv si justitie, care practic functiona ca o singura putere a statului, si statul minimal, propovaduit de ideologia dreptei liberale, au reprezentat cea mai facila formula pentru ca interesele sa-i fie servite ca pe tava. In replica, atlantistii l-au blagoslovit cu firmanul de stat de drept.

In mod firesc, dupa incheierea celor zece ani, insumand doua mandate, Constitutia l-a debarcat pe Basescu. Ce a urmat a fost insa neasteptat: sistemul nu si-a mai recunoscut fondatorul. De aici, condamnarea fratelui fostului presedinte cu patru ani cu executare, de aici, tararea fostului stapan al sistemului prin tribunale.

Probabil, desi nu-i doresc, vor fi urmari nefaste si dupa plecarea din functie a actualului presedinte: ocupantii functiei se schimba, insa setarea ostila a sistemului, de neutralizare a adversarilor politici ramane aceiasi.

Intre timp, s-a mai intamplat ceva, la fel de neasteptat si de alienant, devenit deja foarte vizibil public: un fost sef de stat nu-si mai recunoaste sistemul pe care l-a fondat.

Basescu si Macovei si-au creat partide, MP si M10, cu care ii blocheaza pe actualii utilizatori ai sistemului, Iohannis si Ciolos. Consecinta? Setarea de neschimbare a sistemului risca blocaje institutionale si vulnerabilitati de neadaptare. Ce-i de facut?

http://www.gandul.info/politica/basescu-atac-dur-la-adresa-lui-iohannis-n-a-miscat-nimic-14953589

http://www.mediafax.ro/social/mircea-basescu-a-fost-condamnat-la-patru-ani-de-inchisoare-cu-executare-pentru-trafic-de-infuenta-reactia-fratelui-lui-traian-basescu-14958790

http://www.agerpres.ro/politica/2016/01/08/macovei-iohannis-slab-in-ceea-ce-priveste-politica-externa-suntem-inexistenti-18-01-14


%d blogeri au apreciat: