Continuarea dezbaterii privind sovietismul este normala. Concluziile ma tem insa ca sunt inca departe. Exceptand poate una, ideologizarea fara precedent a unui razboi civil fara precedent. Aceasta este crima ideologica de neiertat a lui Marx.
Efectele ideologizarii razboiului civil, adanc si pe termen lung ravasitoare, ar fi trebuit sa puna in garda, lucru care de altfel s-a si intamplat pe timpul revolutiilor din Europa de Est, din 1989-1991.
Nu insa, si aici este marea surprindere, in Siria si in Ucraina, unde semintele ideologiei razboiului civil, din acest al doilea deceniu al secolului nostru, au venit din aceiasi directie geopolitica din care au venit si in urma cu o suta de ani.
Sa fie, oare, Huntington autorul noii crime ideologice? Al crimei ideologice a “ciocnirii civilizatiilor”, in care criteriul marxist, de clasa a fost inlocuit cu cel huntingtonian, de rasa si religie?
Cel mai probabil, raspunsul este afirmativ. Cateva asemanari de esenta ale celor doua crime ideologice sunt uimitoare.
In primul rand, asemanarile de saracie de masa, de precaritate educationala si ocupationala dintre “cobaii” rusi, de la inceputul secolului XX, si “cobaii” arabi, de la inceputul secolului XXI, aflate deopotriva la baza fostului experiment, de stat de tip sovietic, ateist si radical, si a celui actual, de stat de tip califat, islamist radical.
In al doilea rand, grefarea sovietismului si califatismului pe o aceiasi stare de ranire si slabiciune extreme, provocate de razboi, mondial intr-un caz, regional, de aproape zece ani, in celalalt.
In al treilea rand, inhamarea celor doua tipuri de experimente la proiecte geopolitice care veneau dinafara, la pachet cu inspiratia ideologica.
Lenin? Probabil ca ar fi ramas un Al Baghdadi, daca nu i-ar fi venit ideea cu NEP-ul. Dar intentia originara a celor care au finantat revolutia nu era de stabilizare, ci de adancire a haosului, calea prin care se sconta ca revolutia ar putea deveni mondiala.
Faptul ca revolutia si-a mancat copiii, pe Lenin si Trotki, si a cunoscut o evolutie neasteptata nu a facut decat sa confirme ideea ca ceva poate sa nu fie pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste.
Interesanta este si o alta consecinta, dupa disparitia parintilor fondatori, ca sovietismul a ratat posibilitatea sa devina totalitar, o unica superputere, cu ajutorul revolutiei mondiale, esuand intr-o dictatura la o scara restransa, interna.
Din pacate, se mentine si azi confuzia din anii ’50, dintre totalitarism, un concept de ordine mondiala, ce descrie o stare de control global, si dictatura, un concept de regim politic, de stat nedemocratic.
http://www.contributors.ro/global-europa/avatarele-sovietismului/