De ce tarile europene nu vor plange dupa era Merkel: O Europa multimilenara a neamurilor nu de o unitatea prin uniformitate are nevoie, ci de o unitate in diversitate

Greseala fundamentala a neoliberalismului european (as spune ca nici cel atlantic nu va ramane intangibil) a fost tentativa, din fericire esuata sau foarte curand esuabila, de a reduce Multiplul la Unu, respectiv de a transforma o uniune economica intr-una politica.

Visul unitatii europene prin federalizarea unei Europe a natiunilor a fost sinucigas.

De prisos, cred, de argumentat ca intr-o federatie europeana, a Statelor Unite ale Europei (SUE), caderea lui Merkel nu ar insemna un perdant, ci 28 de perdanti.

Cancelarul Germaniei a urmarit sa faca din UE un fel de automobil in mainile ei, pe care sa-l porneasca la sfert de cheie si pe care sa-l conduca unde doreste.

Dar acest lucru poate fi periculos pentru integritatea pasagerilor sau automobilului, cand se scapa controlul directiei.

Finantistii spun altfel, nu se pun toate ouale intr-un cos.

Europa nu este America, in primul rand prin absenta barierelor naturale de securitate pe care cele doua Oceane le ofera SUA, de unde si protectia impotriva invaziei migrantilor.

In al doilea rand, prin diferentele milenare de istorie a natiunilor, care separa tanara si unica natiune americana de multiplele si batranele natiuni europene.

In consecinta, Europa va trebui sa caute o formula de unitate in diversitate, nu de unitate prin uniformitate.

Cei care cred altfel sa se uite cu luare aminte la exemplul Marii Britanii, de reafirmare viguroasa a nationalului si a suverantitatii.

Iar britanicii nu au o istorie de azi, de ieri, este la fel de semnificativa ca si a celorlalte natiuni europene.

Diversitatea este cuvantul magic, si totodata cheie, al democratiei.

http://www.contributors.ro/global-europa/franta-anunta-sfarsitul-erei-merkel-si-al-spatiului-schengen-si-al/

Dublul standard al libertatii de exprimare: Legile anti-defaimare si anti-legionari, acelasi spirit, discriminari diferite

Uitarea este inscrisa in legile omenesti. Ar trebui oare sa fim si cu politica la fel de indulgenti, cand “uita de la mana pana la gura” ca un acelasi spirit juridic, pe care, acum, il dezaproba intr-un proiect de lege, l-a aprobat, cu foarte putin timp in urma, intr-un alt proiect, care a devenit lege?

Ma tem ca in acest caz nu este vorba de uitare, ci de ipocrizie si cinism. Caci cum altfel ar putea fi considerate discriminarea pozitiva a legii anti-legionari si discriminarea negativa a proiectului legii anti-defaimare?

Cele doua legi, anti-legionari si anti-defaimare, s-au nascut si se hranesc din acelasi spirit legislativ, prin care seamana ca doua picaturi de apa. Se deosebesc prin litera diferentelor si grupurilor, dar spiritul antidefaimare este originar acelasi.

Aflu, azi, prin vocea ambasadorului american, de o pozitie principiala, pe tema: “ne opunem legilor care interzic exprimarea ofensatoare cu pretul libertatii de exprimare.” Superb, este cazul sa imbratisam aceasta pozitie si sa o opunem tuturor cazurilor contrare.

Ce ne facem, prin urmare, cu scandalul, care inca nu s-a racit, dintre diferentele de grup in abordarea legii anti-legionari? Diferente din care in privinta ofenselor a rezultat ca unii sunt liberi sa le exprime si ceilalti sa le primeasca, dar nu si invers.

Nu sustin si nu resping, ab initio, niciuna din cele doua legi. Observ doar o contradictie si o inconsecventa de spirit legislativ: crearea unei imunitati de exprimare, intr-un caz, si a unor culpabilitati si vulnerabilitati, in celalalt.

Cel care sufera, aici, este spiritul de dreapta masura, care este coloana vertebrala a statului de drept. Alternativa de corectie este de bun simt: ori ambele legi, ori niciuna. Altfel, oricat s-ar scandaliza ipocrizia, initiativa anti-defaimare a lui Liviu Dragnea este formal sustinuta de precedentul anti-legionari.