Nu m-au preocupat niciodata, dupa 1989, agendele memoriale. Stiam ca erau instrumente de propaganda si contrapropaganda, foarte departe de cele de care romanii aveau nevoie in noul parcurs istoric. Iesita din robia cuvantului strain, Romania postcomunista avea nevoie in mod vital de forta faptei, nu a propagandei, pentru a-si schimba infatisarea.
De agendele memoriale aveam sa aflu de la anticomunistii de rit nou, in care s-au metamorfozat unii traitori bine mersi din vechiul regim.
Insa oricat de sceptic as fi in privinta credibilitatii noilor agendisti, care se tin cu sfintenie de calendarele de memorie anticomuniste, cu greu mi-as putea imagina ca cineva cu pretentii de anticomunism pur sange va ajunge vreodata sa faca lustru unor comunisti incorigibili de top (desi imparteala capitalista a extremistilor in buni si rai nu ne este chiar necunoscuta):
Rememorarea cotiturii pe care Congresul al XX-lea al PCUS a adus-o in evolutia comunismului va fi, de fiecare data, si un prilej de noi reflectii, interpretari si nuante.
Acum, la o departare de 60 de ani de la acel 26 februarie al dezvaluirilor, cu sau fara ghilimele, putem accepta mai mult ca niciodata ca raportul asa-zis secret, de demonizare a predecesorului, a fost ceva spectaculos doar pentru cei lipsiti de inteligenta emotionala, deoarece renegarea lui Stalin de catre Hrusciov s-a inscris perfect in legea hegeliana a negarii negatiei, in virtutea careia are loc progresul.
Reformele care au urmat, desi cu pasi mici, au dat comunismului o noua portie de viitor, fara de care ar fi sucombat, chiar in acei ani. Daca vom privi si in lumea de astazi, vom observa cu usurinta ca acolo unde negarea negatiei a fost suspendata de catre politica sunt cele mai mici reforme si cele mai mari acumulari de probleme.
Si Stalin si Hrusciov au fost lideri ai vremurilor lor, care au gasit solutii diferite la provocari diferite. A fost limpede ca metodele din timpul razboiului civil si razboiului mondial nu se mai potriveau cu vremurile de pace si de reconstructie.
Dincolo de demonul Iosif si ne-“nerodul” Nikita ar fi mai important de observat ca si ultimul a facut mari greseli, care in criza rachetelor din 1962 a dus lumea pe marginea prapastiei nucleare, si poate ca le-ar fi continuat daca nu ar fi fost inlaturat.
Hrusciov, povestesc cei care l-au cunoscut nemijlocit, devenise arogant, dispretutitor fata de colaboratori, foarte nervos si imprevizibil cu reformele, pe care nu numai ca le ingramadea cu nemiluita, dar le si schimba intr-un mod aiuritor, provocand disperare.
Ideea e ca Hrusciov se izolase de activ si de mase, incepuse sa-si aroge acel vedetism de autocrat, care le stia pe toate, iar ceilalti erau niste neiluminati.
Nu s-a aflat, nici pana azi, vreo sursa de inspiratie in raportul secret, un excelent document, am putea spune acum, in materie de metapropaganda si de relatii publice, ori pentru spiritul sau subit de mare reformator.
S-a aflat insa, in mod cert, ca, desi cu alte mijloace, cultul puterii unipersonale devenise si pentru Hrusciov la fel de morbid.
De abia mult mai tarziu, incepand din 1991, s-a iesit din tentatiile corupatoare ale puterii absolute, cand s-a aflat ca numai democratia este izbavitoare.
Publicat de fragmentariumpolitic 
Fragmentarium Politic 