In numele lui “poate”: Ambasadorul Hans Klemm rastoarna paradigma de securitate si schimba diplomatia pacii pe propaganda de razboi

Lumea lui “poate” este o lume a inchipuirilor, in care inchipuitorul se crede sau se vrea imparat. Uneori chiar si reuseste, cand povestea detroneaza realitatea. De cate ori nu am auzit ca Estul “poate” ataca Estul, ca “poate” cuceri o tara sau alta in cateva ore sau zile?

Incontestabil, nici dupa Razboiul Rece Marea Neagra nu a fost altceva decat un “lac rusesc”. Geografia este geografie. Deschiderea circulatiei maritime nu a anulat nimanui avantajele naturale de riveranitate sau de proportie a marimilor, pe ansamblul zonei.

In pofida geografiei, ambasadorul SUA a avertizat, la o dezbatere organizata de Grupul de Reflectie si Analiza Internationala Citadel la Cluj Napoca, ca pana in 2020 Rusia va domina regiunea Marii Negre si a cerut Romaniei, Turciei si Bulgariei sa colaboreze militar.

In termeni militari, evaluarea securitatii europene de catre Hans Klemm rastoarna prioritati arzatoare, implicit paradigma de securitate, iar chemarea la zanganirea armelor excede diplomatia. Insa afirmatiile din discursul lui Hans Klemm sunt suficient de contradictorii pentru a demonta, ele insele, intreaga poveste.

In primul rand, pentru securitatea europeana a momentului nu amenintarea din directia est este preocupanta, ci cea din sud. Europa nu de hoarde rusesti este cutreierata, ci de comandouri teroriste, care vin din rezervoarele din Siria si Libia si patrund in spatiul de securitate al NATO o data cu valurile de refugiati.

In fata unei amenintari comune pentru Europa si Rusia, prima face greseala strategica de a refuza colaborarea militara cu cea de a doua impotriva terorismului cu drapele negre si voal islamic, care le loveste cu salbaticie pe amandoua.

Articolul 5 al Tratatului de la Washington ramane inert in privinta amenintarilor din sud asupra Europei. El pare a servi doar SUA, in competitia cu Rusia. Nici macar Turcia nu poate conta pe NATO intr-un razboi cu Rusia, a fost clar avertizata. De ce ar fi altfel cu o tara europeana? Este o intrebare lucida. Observatiei ca NATO este o organizatie atlantica i se poate replica la fel de bine ca nu este nici pontica, nici mediteraneana.

In al doilea rand, Klemm a recunoscut, pe buna dreptate, ca prezenta rotativa a navelor de razboi ale SUA nu poate rivaliza cu prezenta constanta a Rusiei la Marea Neagra, din cauza conventiei internationale de la Montreux. Ori, acest fapt arata ca dreptul international sustine drepturile riveranilor, la fel ca si geografia.

In al treilea rand, ambasadorul american a adus o ambiguitate in conceptul militar global al SUA, de cea mai mare putere militara a lumii. Hans Klemm a afirmat ca etapa a doua a Abordării Europene Adaptive în Etape, referitoare la baza antiracheta de la Deveselu, operațională din luna mai, nu ar fi o amenintare strategica pentru Rusia, deoarece exista “dovezi evidente” ca rusilor le-ar apartine “superioritatea numerica si capacitatile tehnologice”. O premiera, cred, care in aria justificarilor ia locul “amenintarii iraniene”.
.
In al patrulea rand, strategia militara a Rusiei in regiune, de dislocare a unor capacități de interzicere a accesului în zonă, numite A2AD, evidentiata de Klemm, si de care se arata ingrijorat, este specifica formei de lupta numite “aparare”, adoptate pentru inchiderea si interzicerea directiilor de ofensiva ale adversarului. Apararea si dispunerea de masuri de aparare, pe caile apropiate de acces, sunt acte legitime.

In al cincilea rand, faptul ca ambasadorul SUA vede ca amenintari existentiale vin si din vestul apropiat, dinspre Europa, dar cu toate acestea le da o pozitie de subsol in clasament, este destul de contradictoriu. Disparitia spatiului Schengen, a monedei euro, a UE chiar, nu par a da aceleasi frisoane. Mai mult, unele efecte ale raspunsurilor de criza eronate ale Bruxelles-ului, cum ar fi ascensiunea extremei drepte, sunt luate drept cauze.

Daca apararea colectiva a celei mai importante aliante militare din istorie ar trebui sa fie suficienta pentru a descuraja Rusia sa invadeze Europa, la ce bun cresterile exponentiale ale cheltuielilor militare in cadrul pompoasei Initiative de Reasigurare Europeana? Sa ne aparam “poate” de martieni? Cand toate crizele au explicatii sau consumuri financiare, nu ar trebui oare sa iesim din povestea „amenintarilor omnidirectionale” si sa dam banii pe unt, nu pe tunuri?