Postsovietologie: Cateva demitizari

30/03/2016

Aprecierea lui Archie Brown potrivit careia Aleksandr Iakovlev, consilier al ultimului secretar general al PCUS, nu ar fi ajuns in varful ierarhiei sovietice fara ajutorul lui Mihail Gorbaciov este corecta, dar si anosta in acelasi timp, prin evidenta incontestabila.  Insa a-l caracteriza pe Gorbaciov drept un revizionist de tip Eduard Bernstein este o flagranta si dubla eroare.

In primul rand, Bernstein a fost social-democrat (german), nu marxist, ori, revizuirea marxismului nu putea veni decat din interiorul marxismului, era conditia de acceptare. In al doilea rand, Bernstein a teoretizat calea pasnica de trecere la socialism, nu la comunism, a facut-o in perioada interbelica, cand Rusia era singura tara comunista si folosise deja calea violenta a trecerii la comunism.

Ori, Gorbaciov a fost preocupat de cu totul altceva, fara egal, de cum sa se faca despartirea de comunism pe cale pasnica, de trecerea pasnica de la totalitarism la democratie. Bernstein a teoretizat in anii ’20-’30 o expansiune social-democrata, spre deosebire de Gorbaciov, care in anii ’85-’91 a initiat, si a si reusit, abandonarea pasnica a comunismului. Deci, Gorbaciov nu a fost un Bernstein, ci a fost Gorbaciov.

Afirmatia ca Gorbaciov a evoluat, dar insuficient, pentru ca nu a condamnat “explicit” leninismul si “nimicitor” comunismul, este fundamental contestabila. Cine si ce standarde de “evolutie” politica i-ar fi putut impune lui Gorbaciov, fara a-si impune si interesele? Este imposibil de acceptat ca cine ignora periculozitatea extrema a obiectivelor pe care si le-a asumat Gorbaciov, abandonarea si nonviolenta, o face pentru ca nu ar sti cat de importante sunt tacticile soft pentru indeplinirea unei strategii hard.

Pe de alta parte, a-i pune in seama cinstitului si loialului rus Iakovlev, fiu de tarani si participant la WW2, atribuirile de “apostat” si “eretic” sunt alte inadvertente, pe care, fara indoiala, el insusi le-ar repudia ca jignitoare, atat sub intelesul religios, cat si cel de raportare loiala la identitatea rusa si la statalitatea rusa. Cuvintele potrivite sunt cele de “ reinventare” si de “reforma”, de Marea Reinventare sau Marea Reforma. Marea problema a liderilor rusi din finalul sovietismului a fost demarxizarea, daca Marx si marxismul nu ar fi existat, nici Lenin si leninismul nu ar fi existat, nici Stalin si stalinismul nu ar fi existat.

 http://www.contributors.ro/global-europa/dispute-sovietologice/


Fandango cu libertatea de exprimare

29/03/2016

Citesc un text dichisit, pe Contributors.ro, despre cenzura selectiva si libertatea de exprimare (tot selectiva):

http://www.contributors.ro/societatelife/unde-ne-oprim-%e2%80%9dgigan%c8%9bii-%c8%99chiopi%e2%80%9d-%c8%99i-cenzura-liberta%c8%9bii-de-exprimare/

Stilul si continutul tin probabil de senzitivitatea de gen, sunt un fel de dans fandango, de dans in mod sigur, cu inaintari si retrageri gratioase. Insa partiturile sunt prafuite, bibliografiile prezentului sunt mult mai fierbinti si mai de luat in seama.

Tereza-Brandusa Palade (SNSPA) propune o solutie solomonica, de da si nu. Da, sa sanctionam “ura explicita”, rasista etc, dar nu si “critica aluziva, subversiva” etc. Un fel de nici cal, nici magar, nu neaparat “schiopi”.

S-ar putea crede ca este o masura de mijloc, dar nu este deloc asa, autoarea sustine in mod clar un altfel de protocronism, in timp ce cu aripa inferioritatii atinge toate celelalte nationalisme.

Este o amestecatura inselatoare, la fel cum este cea dintre nationalism si sovinism, in care doar mijloacele fac distinctia, de violenta si razboi, in ultimul caz, dar nu toti reusesc sa o vada sau sa o impuna.

Pe de alta parte, autoarea lasa la latitudinea unui “arbitru” sa decida ce este “ura” si ce este “critica”, mie imi este greu sa fac o distinctie, practic ne trimite la “corectitudinea politica”, care are deja pe constiinta cele mai mari injustitii.

In fine, la cate “uri” si „critici” auzim azi despre rusi si americani, sofismul profesoarei de stiinte politice ii indreptateste sa treaca si ei antirusismul si antiamericanismul pe aceeasi lista neagra, pentru a-si obtine o imunitate etnica. Cand, de fapt, numai libertatea de exprimare ar trebui sa se bucure de imunitate.


Nimicnicul coprofag

28/03/2016

Banciu asta e chiar mai putin decat un gunoi. E un nimic. El crede ca o sa stea la nesfarsit in scaunul ala de la B1 TV, sa-si scuipe cuvintele ca spartul semintelor, sa-i murdareasca pe altii si, inevitabil, pe sine.

Dupa coprofagiile in direct ale lui Banciu, e nevoie sa deschizi ferestrele si sa cureti pe jos. Vai de cine il spala acasa la pupatoare.

Cu un gunoi tot mai faci ceva. Cu cel excremential ingrasi pamantul. Din alt gunoi faci combustibil. Pe altul il reciclezi. Dar din nimic nu poti face nimic.

Ar trebui sa se duca prin cimitire sa mai citeasca epitafe. Poate ii mai vine mintea la cap. Sa ia d’acilea unul gratis: nimicul te aduce, nimicul te reia, nimic din tine-n urma nu va ramanea.

Lasa-i, ba, nimicule, si pe altii sa traiasca. Tu nu te poti compara in niciun fel cu Adrian Nastase. Nu esti demn nici macar sa-i dezlegi cureaua incaltarilor, cum glasuieste o pilda din evanghelie.

 https://nastase.wordpress.com/2016/03/28/ba-jigodie-re-reluare/


Reinventat inca o data cu PMP, Basescu a reaprins mitul invincibilitatii: Pe steag, alegerile locale si unirea cu Basarabia

27/03/2016

Dupa ce tribunalul a respins inregistrarea Miscarii Populare (MP) ca partid politic, Congresul extraordinar al Partidului Miscarea Populara (PMP) a reprodus, duminica, conducerea MP la PMP, in frunte cu Traian Basescu. Alte doua idei au tinut capul de afis al evenimentului, castigarea alegerilor locale si unirea Romaniei cu Republica Moldova.

Basescu le-a cerut cu tarie popularilor o mentalitate de invingatori, pentru a castiga primul loc la alegerile locale. Fostul presedinte al Romaniei are deja o aura de invingator pe esichierul dreptei. Timp de zece ani, impreuna cu fostul partid democrat-liberal, a castigat tot ce se putea castiga in materie de lupta politica, intr-un mediu intern si international dintre cele mai complicate, cu crize simptomatice si razboaie “preventive”.

Mentalitatea de castigator este intr-adevar un atu important, dar a vrea sa castigi nu este suficient. Mai este vorba si de resursele pe care le poti mobiliza, de calibrul celor cu care te confrunti, de felul perceptiilor pe care le susciti la ceilalti, care iti pot fi aliat sau adversar, uneori cel mai greu de castigat sau de invins. Ori, la toate aceste conditii de succes s-au adaugat destule restrictii in ultimii ani.

Fara indoiala, Traian Basescu este un lider puternic, membrii de partid si simpatizantii au motive sa se adune, sa-l urmeze si sa se simta in siguranta in spatele lui. Nu este speta popularilor, dar trebuie reamintit ca mentalitatea de invingator ascunde si un mare risc, inflexibilitatea poate aduce dezastrul. Sa ne amintim de dezastrul inchistarii in dogma mentalitatii “invingatoare” a nazismului, care a spulberat temelii statale, de explozia “bombei” neadaptarii din cazul comunismului, de idiotenia scoaterii retragerii din manualele ceausiste, desi aceasta reprezinta sansa de supravietuire si de refacere, cand altele nu mai exista.

Noroc cu democratia, cu inventia alegerilor, care aduce noul politic, sange proaspat in instalatiile statului, reajustari, reorientari, fara de care nu se stie daca succesivele mandate ale dreptei neoliberaliste nu ar fi cunoscut o explozie sociala ca cea din timpul celor ale stangii comuniste. Insa, aici, trebuie sa recunoastem, lipsa indelungata a alternantei stanga-dreapta poate fi un soi de “monopartidism” mascat, cu binecunoscutele efecte ale inghetarii in proiect.

Desigur, Traian Basescu stie toate acestea, este evident ca se reinventeaza. In privinta alegerilor locale, reinventarea lui Basescu pare a merge pe cartea “partidului nou”, ca alternativa la partidele tranzitiei, pe care le acuza ca nu mai au obiective strategice, care sa dea o directie si o mobilizare de anvergura, nationala, ca sunt corupte, motive pentru care le invita sa paraseasca scena politica, sa iasa la pensie.

Deocamdata, teza viabilitatii salvatoare a partidelor noi este lipsita de substanta. Partidele populare nu sunt noi, PMP nu are inca un botez electoral, niciun bazin conturat de alegatori. Poate numai daca nostalgicii fostului PDL nu vor face o manevra surprinzatoare, de intoarcere la liderul cu mentalitate de invingator. Pana la urma, bataliile se castiga de catre armate, in care numarul conteaza. Pe de alta parte, partidele istorice cunosc reforme si restructurari esentiale, au electorate mari, traditionale.

Insa prin cel de-al doilea obiectiv, unirea cu Basarabia, Basescu si PMP aduc in joc o chestiune cu mare potential de atragere, de politica soft, pe care celelalte partide nu o au. PMP este singurul partid care a votat, sambata, inscrierea in programul politic a obiectivului de țară „Unirea României cu Republica Moldova”. Depinde cum il va juca. Desi, cred ca Basescu este singurul caruia ii este accesibil un obiectiv ca cel de partida nationala, de partida a reunificarii.

Aici, desi pare sa contrazica ceea ce am spus mai sus, dar este vorba despre vechimea telului prezidential al reunificarii, durata mandatelor lui Traian Basescu, care s-a intins pe 10 ani, si punerea lor externa in slujba relatiilor romano-moldovene, sunt fara concurenta. La fel este si sustinerea lui Basescu de catre americani, care l-au considerat cel mai bun presedinte roman.

O similaritate relativa a fost in cazul cancelarului german Helmut Kohl, care a avut un mandat de 17 ani (doar Konrad Adenauer a avut cu doi ani mai mult). Cancelarul si-a descris telul intr-o carte: “Am vrut unitatea Germaniei”. Despre Kohl, presedintii americani George W. Bush si Bill Clinton au spus ca a fost “cel mai bun lider european al celei de-a doua jumatati a secolului 20”.

Daca ex-presedintele Traian Basescu va aduce reunificarea, va fi iertat chiar si de cei carora le-a taiat salariile si pensile. Daca pentru aceasta ar fi nevoie sa obtina un al treilea mandat de presedinte, va fi votat din nou de romani, nu este nicio indoiala. Ce va face Basescu mai departe, chiar nu mai conteaza.


Poeta si politiciana Ana Blandiana: Intre Ana lui Manole si Dalila lui Samson

26/03/2016

Ciudate contradictii mai sălășuiesc in unii oameni, in care intelectualul si politicianul din aceeasi persoana se sfasie intre ei.

Marturisesc, cat timp am citit discursul Anei Blandiana, „Istoria ca viitor”, la decernarea titlului de „Doctor Honoris Causa” al Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, am facut-o cu inima de roman, nu cu mintea politica.

Apoi, judecata politica m-a luat din nou in primire, si mi-am spus: “Iata o intelectuala, o poeta, care este o Ana a lui Manole, in care Manole este Romania. Dar, vai!, iata si o politiciana, in care Ana este o Dalila, iar Samson este Romania!”.

http://armoniamagazineusa.com/2016/03/26/ana-blandiana-europa-pierde-vazand-cu-ochii-nu-pentru-ca-nu-are-resurse-ci-pentru-ca-nu-are-credinta/#more-36413


Moscheea care dezbina: Iohannis, in focul incrucisat al lui Basescu si Ludovic Orban. Un pod romano-turc sau un cap de pod? Solutia de reciprocitate egala

26/03/2016

Marul moscheei, aruncat de Victor Ponta, l-a ridicat Klaus Iohannis. La Istanbul. Aflat in vizita in Turcia, presedintele Iohannis i-a promis presedintelui Erdogan ca ii va obtine autorizatia de constructie pentru mega moscheea de la Bucuresti.

Numai ca targul de la Istanbul nu se potriveste cu socoteala celor de acasa. Fostul presedinte Traian Basescu a fost primul care a iesit la atac: “Sunt un adversar al ideii de islamizare a Europei. Iohannis să se întoarcă la Sibiu, să nu se facă muftiu la București.” De inteles iritarea lui Traian, nu ca ar avea vreo grija cu islamizarea, dar felul cum Klaus ii depreciaza basescianismul nu are cum sa il lase rece.

Neobisnuita este reactia lui Ludovic Orban, prim-vicepresedinte al PNL, candidat la primaria Capitalei: “Nu voi autoriza moscheea lui Ponta. Nu poti azi, cand vezi ce se intampla in toata Europa, sa sustii un astfel de proiect.” Nu este prima contrare, indirecta, a lui Iohannis din partea unui liberal pur sange, nu a unui fost membru PDL ascuns in PNL, ceea pare de rau augur pentru sustinerea liberala a liberalului de la Cotroceni.

Referitor la proiectul in discordie, o intrebare ne-ar putea ajuta sa cantarim mai bine daca avantajele sunt unilaterale sau bilaterale si, in ultimul caz, masura lor. Este moscheea un pod romano-turc sau un cap de pod? Raspunsul tine, cred, de reciprocitate, care poate fi simbolica, proportionala sau egala. Proiectul mega moscheei trebuie pus in balanta cu ce se vine la schimb. Erdogan a anuntat ca turcii au stabilit cateva terenuri in Istanbul, unde vor putea fi construite o capelă și un loc de cazare pentru pelerinii români.

Exista insa o solutie extrem de ieftina pentru turci si de acceptabila pentru romani, deci de reciprocitate egala sau sensibil egala. Desigur, voci contra exista in orice tara, cum intelept a apreciat presedintele turc, dar o propunere este doar o propunere, merita o discutie. Exista un lacas istoric ortodox, Sfânta Sofia din Constantinopole, datand din 537, din vremea imparatului Iustinian, care, din 1453, când Constantinopole a fost cucerit de otomani, a fost transformata in moschee. În 1935, președintele Atatürk a facut un pas imens spre dialog si solidaritate interreligioasa si interculturala, transformand Bazilica Sf. Sofia în muzeu. Un urmator pas posibil ar putea fi revenirea la destinatia initiala, prin transformarea bazilicii din muzeu intr-o biserica functionala crestina. Sau cu functionare religioasa dubla. Poate si cu o a treia utilitate, laica, de muzeu. Nu cred ca este nevoie sa comentez mai departe colosalele beneficii bilaterale si multilaterale, crestino-islamice, dar si politice. Pana la urma, casa pe care o impartim are nevoie de o administrare comuna.


O veste proasta pentru stanga: Viitorul UNPR nu e nici la stanga, nici la dreapta

26/03/2016

Conferința Națională a Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR) urmează să-și aleagă sâmbătă un nou președinte. Gabriel Oprea a demisionat de la conducerea UNPR pe 3 martie 2016. Ulterior, partidul a fost condus de președintele interimar Neculai Onțanu, care vineri a fost arestat preventiv. Gabriel Oprea, care nu participă la eveniment, a fost desemnat de Conferința Națională drept președinte fondator al UNPR.

Dintre candidații la sefia partidului, deputatul Valeriu Steriu, care se bucura de sustinerea fostului presedinte si de o mare audienta in partid, are de departe prima sansa la obtinerea investiturii. PNL si-a exprimat, prin Alina Gorghiu, aprecierea pentru candidatura lui Steriu, ceea ce ar putea fi un important semnal postelectoral pentru progresisti.

Senatorul Ion Toma, care prezidează Conferința Națională a UNPR, a declarat că formațiunea trece printr-o perioadă grea, dar va învinge, precizând că viitorul partidului nu e nici în stânga, nici în dreapta. Repozitionarea centrista a UNPR nu pica deloc bine PSD, care se vede din ce in ce mai singur, atat la stanga esichierului, cat si in arena electorala (a se vedea adversitatea PSRO si distantarea ALDE).