Dogmele “corectitudinii politice”: Al doilea comunism si noua dizidenta

Cand ai vazut ca cel care-ti cere “ospitalitate” iti pune piciorul in usa dupa ce i-ai deschis-o sau iti ciupeste de fund fiica sau sotia, buna socoteala e sa-i trantesti usa in nas. Este dreptul tau sa-ti alegi invitatii. Pe cine primesti in casa, non disputandum. Restul sunt figuri de stil care escamoteaza esentialul: valorile ti le aperi, nu ti le lasi incalcate, batjocorite. De abia incepand cu ascunderea acestui adevar intervin penibilul, grotescul.

http://www.contributors.ro/global-europa/despre-dialog-eticheta-si-etichete/

Cat priveste experienta de “apatrid”, pe care o invoca autorul, multumesc, dar un sef de promotie care produce o pierdere costisitoare la plecare si un castig gratuit la sosire este in afara cazului si nesemnificativa pentru discutie.

Insa, daca nu gresesc, aceste idei ale D-lui Vladimir Tismaneanu sunt de glazura, baza si scopul propriu-zis sunt o nemultumire fata de reactiile la discursul Anei Blandiana, “Istoria ca viitor”, indelung aplaudat, si mai indelung comentat. Nu aveam cum sa nu fiu interesat de revarsarea de ganduri, probabil mult timp mocnite, ale poetei-dizident, care s-a dovedit, inca o data, rebela la pretentiile de religiune ale unei noi utopii politice.

http://s3-eu-central-1.amazonaws.com/pressone/wp-content/uploads/2016/03/24175425/Discursul-Anei-Blandiana-de-acceptare-a-DHC-UBB-Cluj.pdf

In literatura de specialitate s-a discutat destul de aprofundat despre semnele prevestitoare ale vechilor totalitarisme: delir verbal incrancenat, falfairea de steaguri si simboluri, portrete, marsuri, cantece, vanatori de vrajitoare etc. Dar noile semne, precum exaltarea abrupta a discursului geopolitic, care prin excelenta este invaziv, a unipolarismului, clamarea “conflictului civilizatiilor”, a “haosului care vine”, a razboiului mondial, agitatorismul “corectitudinii politice”, ca un nou sfarsit al istoriei, distrugerea diferentelor dintre rase si uniformizarea rasiala, controlul global al energiei, alimentatiei, sanatatii, atacurile pe familie, pe sexualitate etc. transforma “Ferma Animalelor” in “Ferma Dinozaurului”, ceea ce semnalizeaza mai degraba aparitia unui “Al Doilea Comunism”.

Calea violentei, dictatura “corectitudinii politice” si relatiile homosexuale, in care consumarea sexului liber de gen se face precum ai bea un pahar de whisky, inlocuind teoria “paharului cu vodca” a purtatoarei de cuvant a revolutiei sexuale proletare, Alexandra Kollontai („Relatiile sexuale dintre un comsomolist si o comsomolista trebuie sa fie ca si cum ai bea un pahar de vodca”) descriu uimitor tentatia unei replicari a “Primului Comunism”.

Mi-ar fi foarte dificil sa ierarhizez la Blandiana dimensiunile de politician, politolog si istoric, pe care le reuneste in aceeasi persoana. Nu insa si in privinta celei de poeta, care in mod cert este deasupra celorlalte. Poate ca viziunea si forta de intelectuala rebela ii vin tocmai din aceasta sensibilitate si creativitate lirica, opuse genetic oricarei ingradiri a gandirii si oricarei opresiuni politice. Pentru a doua oara in viata scriitoriceasca, Ana Blandiana are curajul dizidentei, de a denunta public dogmele “corectitudinii politice”, in discursul de acceptare a titlului de „Doctor Honoris Causa” al Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. Este prima idée fecunda, care, cu siguranta, va depasi cu mult statura evenimentului.

A doua idée paradigmatica din discursul Anei Blandiana, care mi-a atras atentia, rastoarna, pur si simplu, raportul dintre credinta si indoiala, un stereotip invechit si frenator, care de prea mult timp si cu prea multa usurinta ne invinge, doar pentru ca ne-a fost inoculata necredinta in adevarurile, idealurile si valorile noastre. Blandiana a reluat si a sustinut o idée a lui Lech Walesa, de care a fost puternic impresionata, ca de libertate raul profita mai mult decat binele.

Iata ce a spus poeta despre corectitudinea politica: „Laborioasa construcție a secolului 19 care a  dat coeziune și sens statelor naționale a fost introdusă în baia de acizi a demitizării și deconstrucției, pentru a se putea înălța pe terenul pustiit un alt edificiu, dictatura mondială a proletariatului, ieri, sau satul planetar, azi.. Satanizarea noțiunii de națiune, naționalitate, naționalism de către internaționalismul proletar sau de către political correctness, chiar dacă are scopuri diferite, se manifestă cu aceeași violență și are aceleași victime: tradiția, mândria moștenirii din bătrâni și solidaritatea cu cei din neamul tău, neamul însemnând în același timp popor, dar și familie…”.

 Si iata fragmentul in care poeta a vorbit despre puterea credintei: „Este evident că în implacabila ciocnire a civilizațiilor, Europa pierde văzând cu ochii nu pentru că nu are resurse, ci pentru că nu are credință. Și nu mă refer numai la credința în Dumnezeu, deși evident și despre asta e vorba, ci pur și simplu la puterea de a crede în ceva. Încleștarea dintre unul care crede cu tărie în adevărul credinței sale, oricât de aberant ar fi acel adevăr, și unul care se îndoiește de adevărul idealurilor sale, oricât de strălucitoare, se va termina întotdeauna cu victoria primului”.

PS: Sper ca nu am plictisit sau abuzat, imi fac preventiv mea culpa, mea maxima culpa. Pentru animarea unor reflectii sau discutii, care sa fie si in cunostinta de cauza, este nevoie de o baza cat mai larga de idei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: