Forţe politice oculte au aruncat PSD într-o criză artificială. Pericolul unei Românii electorale invalide. Ce-i de făcut? Tipuri de răspunsuri posibile

Unul din marii profesori ai acestei tari pe care am avut sansa sa-l am, pentru care desi nu i-am fost discipol am nutrit sentimente ca fata de un maestru, spunea ca orice eveniment politic trebuie judecat pe cont propriu. Practic, acest lucru inseamna sa iei fenomenul din realitatea politica si sa-l duci in laboratorul mintii tale, pentru a-l analiza cu instrumentele pe care intuitia, cultura si experienta ti le-au randuit in acest sediu propriu, ferit de influente si manipulare. Urmeaza apoi comparatia, care poate spune foarte multe despre tine si despre celalalt sau ceilalti, in termeni de acuratete a analizei, de limitele de informare sau de aparatura conceptuala, de validare a concluziilor si multe altele.

Ceea ce s-a intamplat, in acest an electoral si premergator, cu cel mai mare partid din Romania, PSD, al carui leadership a fost literalmente decimat de catre forte politice oculte cu mijloace ale institutiilor de forta, invita in modul cel mai serios la analiza sistemica si reactii de normalizare. Condamnarea definitiva a presedintelui PSD, Liviu Dragnea, in dosarul “Referendum”, a fost un pumnal politic infipt cu mana justitiei in spatele unui adversar politic, inaintea bataliei alegerilor locale. Totul este imbibat de politica, episodul, interventiile de pe margine, consecintele. Iohannis, PNL, PPE, nu aveau ce sa caute in acest film. Momentul loviturii este politic. Miza este politica. Calculul este politic. Intriga sconteaza pe castiguri electorale pe seama pierderilor obtinute din paralizia si dezorganizarea adversarului. Unda de soc este cu bataie lunga, pana la alegerile parlamentare.

Lucrurilor trebuie sa li se spuna pe nume, nu folosind eufemisme, a fost un asasinat de imagine politica a unui lider si a unui partid, efectuat de oameni in roba la comanda politica. Capul de acuzare a fost fals si politic, sentinta, de intimidare. Nu pot fi condamnate actiuni care tin de ratiunea de a exista a oricarui partid politic dintr-un regim democratic. Campania de informare si mobilizarea la vot pentru demiterea constitutionala a unui presedinte de republica pentru ca nu si-a respectat contractul electoral, pe care l-a inlocuit unilateral cu un regim autoritar si de austeritate, a fost legitima si necesara. Alegatorii au dreptul la autoaparare politica prin organizarea lor in partide. In lumea civilizata, partidele sunt arme de lupta si aparare ale intereselor cetatenilor. Acolo unde se intampla altfel, domneste strambatatea si trebuie destituita. Nu va fie frica, nu v-a fost in comunism, sa nu va fie nici in neoliberalism.

In toata aceasta afacere dezastruoasa pentru democratie si alegeri, in care amestecarea politicului, juridicului si electoralului este provocatoare de o criza tridimensionala, politicianist-judiciarist-electoralista, care ameninta cu o Romanie electorala invalida, recunoastem complexul de inferioritate si aviditatea de putere ale celor care se conduc dupa impulsul raului: “daca nu te poti ridica la nivelul lor, coboara-i sub nivelul tau”. Este politica lipsei de fair play, a ticalosiei, a gastii mafiote, care o data cuibarita in structurile statului, prin varii metode, demagogice si populiste, va amintiti de cat de infamant s-a dovedit acel amagitor “Sa traiti bine!”, se cramponeaza de putere, pe care incearca sa si-o eternizeze prin mijloace ilegale si imorale, prin a-si trage “ascendenta” din incalcarea ascunsa a regulilor, din subteran, din intuneric, din lovituri pe la spate.

Din scandalul care a izbucnit in aceste zile, PSD si-a dat seama, cu stupoare, ca este un partid infiltrat de agenti secreti, care vor sa captureze sau sa rupa partidul. Efectul reusitei ar fi catastrofal pentru cea mai mare masa de oameni care se afla inapoia unui partid romanesc, nu ar mai avea cine sa o reprezinte si sa-i apere drepturile politice. Ca o ironie amara, PNL nici macar nu-si da seama ca a fost la randul sau infiltrat, ca nu mai are controlul asupra sa. Tot ca o palida consolare, PSD stie cel putin cum sta, mai are sanse de contracarare. Din punerea cap la cap a franturilor din istoria de leadership a PSD (dar si a PNL), ne dam seama ca infiltrarea s-a produs dupa regula masonica a obedientei, de supra-“identificare” cu ideologia, cu politica si cu partidul, prin activism, gesticulatie, tonalitate neobosite, menite a fi impunatoare si a atrage atentia. Ceea ce vedem acum, unirea unei/unor voci din PSD cu corul PNL in a-i cere demisia lui Liviu Dragnea si in a-l izola in propriul partid, fara sanse dupa parerea mea, si pe esichier, in mod cert pe dreapta (cat de dulcinée era Alina Gorghiu cu Liviu Dragnea, cand ii cerea demisia lui Victor Ponta!), dar, exceptand PSRO, nu si pe stanga, este faza a doua, de trecere de la obedienta la dizidenta. Nu este un secret, asa s-au spart sau capturat partide si tari, insa in cazul PSD faza a treia, colapsul sau capturarea nu s-a produs. Inca.

In acest context, intrebarea lui Lenin “Ce-i de facut?” este inevitabila si indreptatita. De cand o tot reinvoca si stanga si dreapta nu mai are culoare politica, desi nu stiu daca vreun raspuns, din trecut sau din prezent, a avut sau are geniul celui care a gasit formula prin care Rusia a evitat perspectiva de a deveni o colonie a Occidentului. Sunt o minte libera si adaptativa, stiu ca proiectul leninist a avut vremea lui, dar acest lucru nu ma impiedica sa spun ca ar trebui sa avem retinere in a spune ca Lenin a pus bomba la temelia Rusiei. Teoreticianul a gandit mereu ruseste, o dovada este si ca Rusia nu are azi un presedinte negru, care nu ar fi fost exclus daca ar fi devenit colonie occidentala. Aici nu este vorba de corectitudine sau incorectitudine politica, ci de incompatibilitate, tinand cont ca subiectivitatea, prima lege a naturii umane, te leaga de cei care traiesc, gandesc si cred ca si tine. Nemaivorbind de comunitatea de neam si de istorie. Toate psihologiile privind echipa si comunitatea au remarcat ca cele mai integrate si mai durabile sunt cele intemeiate pe asemanare si preferinte. Ca argument suplimentar, vedeti explozia violentei civile si sinuciderile din Noul Turn Babel, din cosmopolitele State.

Secretul, daca poate fi numit asa, durabilei constructii statale a lui Lenin (“prabusirea” sa este un mit al corectitudinii politice occidentale, in realitate a fost o demolare controlata in vederea unei reconstruiri moderne) a constat in faptul ca a extins conceptul de templu la cel de societate (cetate), iar stalpii de stabilitate, Identitatea si Interesul, i-a pus in centru, nu la intrare, ca Boaz si Jachin din proiectul solomonic. Consevatorismul care a inconjurat si aparat cei doi stalpi, a fost inevitabil, desi nu a fost explicit decat dupa Marea Reforma, de dupa 1991, cand s-a adaugat ca al treilea stalp la noua constructie, devenind o trinitate, Identitate-Conservatorism-Interes, consonanta intr-un fel cu cea crestina si, prin aceasta, mult mai stabila. Devastatoarea criza europeana din zilele noastre se datoreaza absentei unei Mari Reforme, inlocuirii stalpului puternic si incorodabil al Identitatii cu unul fragil si corodabil, al Multiculturalismului, avand ca urmare accelerarea erodarii pana la fisurare, cat si pozitionarii stalpilor de sustinere la intrarea dinspre Vest, nu in centrul constructiei.

Asadar, ce-i de facut? Dincolo de eruptiile a tot soiul de emotii politice, am auzit si doua voci lucide, a lui Adrian Nastase si a lui Calin Popescu Tariceanu. De la unul aflam diagnosticul si cadrul de operare, de la celalalt, scopul si momentul operatiei. Ma opresc, aici, asupra apelului venit de la dreapta. Ce a spus Tariceanu: ”Procesul lui Dragnea și decizia ÎCCJ sunt acțiuni politice. A venit momentul să acţionăm pentru salvgardarea libertăţilor câştigate la Revoluţie”. Nimic insa, la niciunul, despre mijloace, adica despre bisturiul operatiei. In opinia mea, sunt patru tipuri de raspunsuri posibile la criza artificiala in care a fost aruncat PSD. Nu exista un raspuns mai bun decat altul, oportunitatea si rezultatul sunt date de situatie. O varianta de raspuns ar fi cel politic, in care actorii, rolurile si scena sa fie strict politice. Pentru asta ar trebui insa mai intai de lamurit daca la incorectitudinea politica trebuie sa se raspunda sau nu cu corectitudine politica. O abordare afirmativa ar fi favorabila statu quo-ului. Una negativa ar sparge cercul vicios, dar solutia aduce in discutie o alta variabila, raportul (contextualizat) de forte politice. Probabil pe aceasta a doua abordare s-a intemeiat decizia de continuitate Dragnea-PSD.

In aceasta ipoteza, jocul incorect al dreptei nu ar avea castig de cauza in batalia localelor din 5 iunie. Secventa de continuitate Dragnea-PSD ar fi scurta, de o luna si ceva, dupa care liderul, dispozitivul si tactica pot fi schimbate pentru alegerile parlamentare. Daunele de imagine pe care discursul denigrator al PNL le-ar aduce PSD pentru mentinerea “penalului” Liviu Dragnea la conducere pot fi diminuate prin iesirea la atac cu aceleasi arme, impotriva penalilor Traian Basescu si Klaus Iohannis. Musamalizarea si eludarea raspunderii juridice pentru spalare de bani, intr-un caz, si pentru incompatibilitate sau afaceri cu case, in celalalt, pentru a le mentiona doar pe acestea, le-a adus celor doi uriase foloase necuvenite. Cand balanta este la tine si furi la cantarire, este limpede ca impartialitatea a mancat-o cainii. Este profund ofensator pentru bunul simt, nu mai zic pentru spiritul de dreptate, ca unul sa sfideze realitatea si sa pozeze in victima a “inselatoriei” si a “sacrificiului”, ca, vezi Doamne, din cauza dosarului penal nu a mai candidat la Capitala, iar celalalt sa afiseze o indolenta a tacerii, care nu catadicseste sa coboare din turnul puterii, mustacind motaneste, cu aerul secretos al unui nerostit dar gandit “Ce stiti voi…”. Ramanerea temporara a lui Liviu Dragnea la sefia partidului ar fi preferabila si situatiei de alterare a stabilitatii, ca urmare a frustarii “poporului PSD”, o posibilitate evocata chiar de Dragnea, desi suna cam a santaj. Cred ca pentru ca reactiile politice sa nu antreneze reactii sociale si ca totul sa se joace si sa se consume in spatiul politic, ar fi momentul ca cele doua piese grele amintite sa se implice cu mijloace concrete in lupta politico-electorala, ale carei rezultate vor produce efecte pentru multi ani de acum incolo.

Un al doilea tip de raspuns ar fi cel juridic. Trecerea balantei din mainile politicului in cele ale juridicului mi se pare esentiala. Concret, CSM ar trebui sa depaseasca postura de aparator de imagine, judecatorii si procurorii trebuie sa si-o apere singuri, si de serviciu de cadre al presedintelui, pentru numirile/eliberarile din justitie. Ar trebui incercata si solutia ca “politica” de personal in justitie sa o faca justitia, fara interferentele executivului, iar feedback-ul sa fie in responsabilitatea parlamentului. Sub aceasta responsabilitate ar trebui sa fie si controlul serviciilor secrete, dar cu doua comisii parlamentare, pentru a modera diferentele de raporturi de forte dintre cele doua camere, cat si controlul autoritatii de interceptare, care trebuie sa fie unica, pentru a exclude bresele de interceptare si posibilitatea ca partidele sau institutiile controlate de acestea sa posede mijloace de interceptare sau sa aibe acces la informatiile obtinute din interceptari. Acestea ar fi caile prin care nu va mai exista un monopol de partid, in care politicienii ar fi realmente egali in fata legii. Un reset prin care si Basescu si Iohannis pot sa mearga la puscarie daca au incalcat legea, iar preselectiile si selectiile candidatilor sa se faca dupa valoarea personalitatilor si programelor, nu dupa regula mafiota “ sa-i coboram si sa-i tinem la pamant pe Ei, cu mijloacele sistemului, pentru a ne inalta si a ne mentine, sus, Noi”.

Alte tipuri de raspuns sunt cel electoral si cel al societatii civile. In cel de-al treilea caz, sansa de reset si de normalizare ar depinde de electorat, de prezentarea masiva la vot si de rezultatele votului. Aceasta inseamna un efort considerabil de formare a unei constiinte si responsabilitati electorale, care sa surclaseze calculele si asteptarile politicianiste. Va fi nevoie, adica, de intense exercitii ale partidelor de mobilizare electorala. Desigur, daca se vor mai gasi sefi de partide care sa-si asume riscurile pentru care a fost condamnat Liviu Dragnea sau daca nu vor merge toti la DNA sau la inchisoare (liderul de la Sinaia a fost urgent chemat la DNA, a doua zi dupa evenimentul la care a participat Marine Le Pen). Exista un semnal ca dreapta se teme serios de alegerile parlamentare. Altfel Traian Basescu nu ar fi renuntat la candidatura la PMB, obiectiv pe care la inlocuit, dupa lungi taraganari, cu obiectivul alegerilor parlamentare. Foarte probabil ca analizele la centru si in teritoriu ale PMP au concluzii ingrijoratoare privind scorul pe care l-ar putea obtine in toamna. Oamenii vad, aud, se misca, prosteala politica pe fata pierde teren, o radicalizare electorala i-ar face zob pe populari. Sa vedem ce noutati de strategie sau de tactica vor aduce social-democratii, miercuri, la reuniunea Comitetului Executiv National al PSD. In al patrulea caz, practic de renastere si de extensie a societatii civile la dimensiunea ei reala, de zeci de mii de oameni, nu limitata la un numar redus de persoane si ONG-uri, mereu aceleasi, unele uzate, altele animate de sforile lui George Soros, mai putin de interesul national, poate insemna infiintarea acelor consilii civice, anuntate de Marian Munteanu. Nu sunt excluse si alte tipuri de evenimente. MM a evocat posibilitatea ca PNL sa se fi rupt in trei, din cauza candidaturii sale. Acolo exista un conflict mocnit intre PNL si PDL, de atata timp de la tam-tam-ul cu fuziunea continua sa se mentina doua randuri de conducere in noul PNL. MM a fost in mod clar candidatul liberalismului clasic, PNL-ului istoric. Putem doar sa ne imaginam care ar fi consecintele daca neoliberalistii vor decide, intr-o buna zi, sa treaca cu arme si bagaje la PMP, fratii lor de ideologie si de “tata” politic (Traian Basescu). Este posibil ca ceva similar sa se intample si la PSD, multi ochi sunt atintiti spre Ponta, spre ONG-ul sau “regional”, pentru care nu bag mana in foc ca daca s-ar transforma in partid nu ar goli PSD-ul. Traim oare vremuri de cotitura? Chinezii le numesc vremuri interesante…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: