Brexitul a intins speculatia ca pecinginea: George Soros si Marshall Wace au pariat contra Deutsche Bank si au castigat. Nu a fost numai intuitie, ci si cunoastere

28/06/2016

Brexitul s-a dovedit a fi fost sursa unor castiguri speculative insemnate. Practic, multe din pierderile lirei sterline au fost de fapt treceri dintr-un buzunar in altul sau compensari prin aducerea de euro din alte buzunare. Miliardarul american George Soros si hedgefond-ul londonez Marshall Wace au pariat contra Deutsche Bank si au castigat milioane de euro.

La primele ore ale diminetii din 24 iunie, cand s-a aflat rezultatul pro-Brexit al referendumului din ziua precedenta, George Soros a pus la vanzare pe bursa un pachet de actiuni ale bancii germane, folosind schema “vanzare in gol” (short sale), care mizeaza pe scaderea cursului actiunii.

Actiunile nu erau in posesia lui Soros, care a tranzactionat, practic, un bun „imprumutat”. Potrivit schemei, vanzatorul, care la momentul ofertarii nu detine pachetul de actiuni, este obligat sa-l livreze „la termen”, de regula in 2-3 zile. In zilele de dupa publicarea rezultatului Brexit, actiunea Deusche Bank a cazut cu mai bine de 20%.

A fost numai intuitie? Nu, ci si cunoastere, spun analizele si starea de fapt. Deutsche Bank este legata ombilical de UK, prin seful bancii, britanicul John Cryan, dar si prin relatiile de afaceri cu City-ul londonez. Speculatorul George Soros a devenit faimos in 1992, cand a pariat pe lira sterlina, imbogatindu-se peste noapte cu peste 1,3 mld. dolari,

”Raia neagra a speculatiei”, aflam din surse istorice, a inceput de la clanul  Rotschild, ai carui agenti au urmarit, pe 18 iunie 1815, infrangerea lui Napoleon in batalia de la Waterloo. Cu mai mult de 20 de ore inainte ca stirea sa ajumga la Londra, Nathan Rotschild a raspandit zvonul ca Napoleon a castigat razboiul. Actiunile au scazut cu 98% si Rothschild a cumparat economia Britaniei cu cativa penny pe o lira.

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante-21116660-brexit-soros-iar-pariaza-contra-castiga-milioane-euro-acum-spatele-deutsche-bank.htm


Nu este ceata pe continent

28/06/2016

Iesirea din Uniunea Europeana a fost un raspuns politic al Marii Britanii la implicarea excesiva a Bruxellesului in treburile nationale ale statelor comunitare. Acesta este diagnosticul corect, la care UE trebuie sa gaseasca tot un raspuns politic.

Cautarile adaptative se invart in acest moment in jurul dilemei: mai multa sau mai putina integrare? Mai inainte ar trebui insa optat asupra catorva chestiuni de abordare.

In primul rand, ca cel mai puternic si mai oportun raspuns politic al UE trebuie sa fie cel de unitate si solidaritate. Spectacolul centrifugal si disolutiv pe care il ofera MB in urma Brexitului este o lectie negativa, de cum nu trebuie procedat.

Sa fie limpede, nu UE este in criza, ci MB. Fata de dezbinarea de pe insula, cu incredibile “delicte” de lezmajestate si lezcommonwealth ce par rupte dintr-un roman de fictiune politica, UE trebuie sa ofere un raspuns de distantare, prin unitate si solidaritate.

In al doilea rand, UE este o constructie brilianta pe care nicio reactie continentala nu trebuie sa o slabeasca sub aspectul pozitiei globale. Eventuale anvelopari interne, subregionale sau regionale, sa nu fie in detrimentul anvelopei externe numite “UE”.

UE trebuie sa identifice si sa accepte existenta in masa intereselor sale a celor patru categorii de interese, pe care trebuie sa le puna in echilibru: nationale, subregionale, regionale si globale. Interesul si brandul global se hranesc din celelalte, dar si invers.

Ar trebui reflectat daca nu cumva ar fi necesar sa se dea curs si altei formule de suveranitate, anume celei de “punere in comun” a suveranitatilor. Aceasta noua formula ar putea coexista cu vechea formula, “transferul” de suveranitate.

Un posibil model mixt de suveranitate ar putea imbina transferul de suveranitate cu punerea in comun a suveranitatilor. O centralizare politica a integrarii in Vest, o descentralizare, in Est.

Nu este nevoie sa fie numite “federatie” si “confederatie”, in ultimul caz rolul partilor fiind mai mare ca al centrului. Desi un model partajat tocmai asa ceva ar avea in vedere, important este compromisul (1) si sa nu tragem ziduri politice (2).

Nici zonelor Euro si Schengen nu li s-au atribuit o denumire politica. Interesant este ca nu numai vestul european pare sa simta nevoia unui „parlament“ zonal, ci si estul european (v. propunerea poloneza).

Cred ca de pe asemenea pozitii de abordare raspunsul la dilema momentului ar fi mai usor si mai conciliant. De asemenea, readaptarea ar trebui sa fie etapizata, nu dintr-o data (exploziva).


UE post-Brexit: O continuitate adaptata

26/06/2016

Ce ar trebui sa faca UE dupa consumarea episodului Brexit a devenit principala problema preocupanta. Pe aceasta tema, cateva opinii si idei punctuale:

  1. UE a acreditat un model istoric de integrare economica. Continuitatea readaptata a UE este o necesitate de progres, stabilitate si solidaritate europeana.
  1. Brexitul a afectat proiectul economic european, dar si alte proiecte regionale si globale. Proiectul european de unitate, solidaritate si pace a ramas neatins de Brexit.
  1. Orice pierdere economica poate fi recuperata si orice performanta este posibila daca exista unitate si solidaritate. Fara claritatea acestei conditionalitati in mintea fiecarui european, recuperarile si performantele nu ar fi fost si nu vor fi posibile.
  1. Tintele imediate trebuie sa fie refacerea UE si largirea completa a solidaritatii europene.
  1. UE nu trebuie sa-si lungeasca boala, legandu-se la cap cu asteptarea procedurilor de exit ale MB. Asteptarea va stanjeni si intarzia readaptarea, determinand cresterea pierderilor provocate de Brexit.

Un summit si o declaratie a celor 27 de membri UE prin care sa ia act de o decizie unilaterala si sa consfinteasca astfel o stare de fapt este un demers logic, suficient si necesar. UE nu pescuieste in ape tulburi si trebuie sa ceara MB sa faca la fel.

  1. UE trebuie sa descurajeze pretentiile scizioniste sau migrationiste post-Brexit din MB (fuga de Londra si de cetatenia britanica). Locurile de la masa UE sunt pentru state independente.
  1. UE trebuie sa invete din greseala Brexit a MB, a clasei politice de fapt. Si laburistii au incercat Brexitul (Harold Wilson, 1975), pe care conservatorii lui David Cameron l-au orchestrat mai bine, in 2016, dar in rau pentru MB.

Nereformarea sistemului politic si financiarizarea dispoportionata a economiei, care a distrus proportiile economice, sunt cele doua tare fundamentale care au tras in jos nu numai MB, ci si UE.

  1. UE nu trebuie sa lase ca istoria Brexit sa-i incurce viitorul. Chiar daca parlamentul britanic nu va valida referendumul de iesire sau daca va mai fi un al doilea, MB are nevoie de timp pentru digerarea celor deja intamplate si reforme politice, inainte de a-si mai pune problema unei eventuale intoarceri si reprimiri.

Adevaratii britanici sunt europeni, fara indoiala, dar politica si propaganda MB ascund o problema, de au reusit sa intoarca impotriva britanicilor un rezultat electoral de nimeni asteptat, ca intr-un joc piramidal. Iar daca euroscepticii o dau la intors, cu atat mai rau, nu poti porni la drum cu schimbatorii, care fac nesigur orice proiect. Orice piatra nesigura la temelia unei constructii risca sa o surpe.

  1. Cum readaptarea va fi de durata, UE va trebui sa activeze sursele care ii pot aduce o compensare mai rapida a pierderilor provocate de Brexit. Sursa balcanica poate fi sau nu o sursa de compensare, oricum va dura ani. La randul ei, sursa central si est-europeana ar putea sa se comprime. Timpul extinderii pare sa fi trecut si sa fi sosit cel al restrangerii.

Cea mai sigura, mai rapida si mai ieftina  sursa de compensare ar fi ridicarea sanctiunilor economice impuse Rusiei, care provoaca pierderi insemnate UE. Peste 6 luni, incepand cu 1 ianuarie 2017, pana cand au fost prelungite, sanctiunile ar putea fi ridicate, daca vor continua progresele de pace in Ucraina si acordurile de la Minsk se vor apropia sensibil si ireversibil de incheierea punerii lor in aplicare (cel putin in spirit, daca nu si in litera).

  1. Nu stiu daca eschivarea de la invocarea rapida a Articolului 50 din Tratatul UE, regretele sau accentele patetice care au inceput sa apara fac parte tot din strategia de iesire. Nu ar fi exclus, avand in vedere ca punerea de bete in roate a fost manifesta inca de la inceputul aderarii comunitare.

Oricum, toti ochii lumii sunt atintiti pe aventura britanica a Brexitului. Oriunde o plecare care nu lasa loc de buna ziua este decredibilizanta.

  1. Ar mai merita reflectat la o posibila problema. Sa fie “Brexit” o comedie, cu un final inca nescris? Nimeni nu poate garanta ca cine a obtinut cu atata usurinta o rasturnare impredictibila de situatie nu o poate obtine cu aceeasi usurinta si pe a doua, de revenire.

Evolutii contradictorii si extrem de fluide aduc aceasta posibilitate in orizontul ipotezelor. Cu o conditie, ca relatia pavloviana dintre semnale si reactii sa functioneze stereotip. Doar ratiunea ar da peste cap folosirea de emotii si de cuvinte ca de niste coduri sparte.

Cateva “indicii”, care ar putea fi artificiale, par sa sugereze o intorsatura. Peste 2 milioane de britanici au semnat petitia pentru un nou referendum. Tabara pro-Brexit continua sa se dezica de argumentele folosite in campanie, ultimul fiind cel privind migratia. Miliardarul american George Soros supraliciteaza efectul Brexitului, afirmand ca acesta inseamna “dezintegrarea” UE.

Din tabara laburistilor, initiatorii primului Brexit, esuat, fostul prim ministru Tony Blair a comparat Brexitul cu un rezultat al “unor miscari politice insurgente”, care “pot prelua controlul asupra unei tari” (comparatia merita sa fie retinuta de discursul politic privind rebelii din Siria, carora le este prefect aplicabila, poate de acolo a si fost preluata, deh!, gura… adevar graieste).

Nu-mi dau seama cum va reactiona UE la o noua rasturnare sau cum va fi mai bine, daca va taia sau nu cordonul ombilical al Brexitului. Ar putea sa fie un pariu castigat de “insurgentii” rasturnarii sau un pret ridicat platit de catre acestia reformelor politice si economice, care ii vor matura de pe scena.

  1. Fosta apartenenta a MB la UE, dar si unele apartenente actuale, a aratat posibilitatea existentei unor grade diferite de integrare. Nu stiu daca acest lucru este neaparat gresit. Gresit mi se pare a pretinde unor membri sa se integreze in totalitate, chiar daca integrarea pe anumite dimensiuni nu le-ar servi interesele, ci dimpotriva. Cred ca integrarea totala a fost o modalitate deghizata de aservire politica sau de federalizare de facto, desi nu a purtat acest nume.

Cei sase fondatori ai UE au evocat posibilitatea unei adaptari „flexibile“. Flexibilitatea ar putea capata insa si o alta forma pentru statele care ar alege sa urmeze calea MB, de integrare diferentiata in UE si de asociere cu UE pe unele dimensiuni. Ar dispare astfel sferele exclusive de influenta si imobilitatea azimutala, geopolitica si geoeconomica a statelor europene. Posibilitatea simultana de a te integra cu unii si de a te asocia cu altii ar crea o tesatura, o intretesere politica si economica a spatiului Europei, inlaturand vechile si paguboasele clivaje.


Brexit, o deschidere in Regat a cutiei Pandorei: Raul cel mai mare, catastrofa geopolitica

24/06/2016

Probabil nemultumit ca  „Marea Britanie purta (doar) trei pălării” si imbatat de vreun scenariu, premierul conservator David Cameron a cedat ispitei Brexit, deschizand cutia Pandorei pe insula. In urma reactiilor dezaprobatoare ale mai marilor (dar si a mai putin marilor) lumii, nimeni nu se mai amageste ca repercusiunile asupra insularilor vor fi numai economice.

Consecintele se anunta deja a fi politice, prin transmiterea unui input puternic rivalitatilor si luptei de pe esichier, dupa pierderea partidei de catre conservatori si anuntul demisiei premierului Cameron. Efectele Brexitului se prefigureaza a fi si sociale, prin fracturarea societatii, dupa linia de demarcatie dintre cele doua tabere de la referendum, cat si a generatiilor, intre tinerii care au votat ramanerea si varstnicii care le-au pus pe umeri povara iesirii.      

Insa nici cele geopolitice nu vor ramane mai prejos, prin aducerea la suprafata a unor miscari de independenta indelung mocnite. Nu este deloc o fabulatie, primele semne au devenit publice si vocale. Premierul Scotiei, Nicola Sturgeon, a declarat ca viitorul Scotiei, care a votat masiv “In”, este in interiorul UE si ca este foarte probabil un nou referendum pentru independenta.    

Vicepremierul nord-irlandez Martin McGuiness a cerut un vot pentru unirea celor doua Irlande, in conditiile in care bursele au fost afectate iar efectele economice si politice daunatoare ale deciziei Marii Britanii de a iesi din UE au fost simtite imediat. Cel mai nou si mai neasteptat semnal este al Londrei. Zeci de mii de londonezi cer ca Londra sa devina independenta si sa ramana in UE.     

Insa de departe cel mai puternic efect geopolitic al Brexitului ar fi dezmembrarea Commonwealthului, reteaua de influenta geopolitica a Marii Britanii in lume. Commonwealthul este o organizatie interguvernamentala a 53 de state independente, foste colonii ale Imperiului Britanic (cu doua exceptii), care insumeaza o populatie de circa 2 miliarde de oameni si o suprafata de aproape 31,5 milioane km2.        

Sef al Commomwealthului este regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, aparent un detaliu, dar care in realitate, impreuna cu alte conditii de acordare a calitatii de membru, stabileste pozitia de influenta dominanta a Marii Britanii (sau, eufemistic spus, de primus inter pares).     

Regula de care membrii Commonwealth s-ar putea sa nu se mai simta legati in urma Brexit si a miscarilor de independenta care ii vor urma este cea de afiliere, prin extensie si de ramanere, potrivit careia orice nou membru trebuie să aiba o legătura constitutionala directa cu un membru existent al organizatiei, care in cele mai multe cazuri este Regatul Unit (in cateva si Noua Zeelanda, Australia si Africa de Sud).       

Desi calculul este simplu, el nu a fost prevazut, ori a fost limitat la UE (v. teza dominoului sau reactiei in lant a UE, inspirata de Brexit). O Mare Britanie fara Scotia si Irlanda de Nord nu va mai fi “Marea” Britanie.

Chiar si daca cele doua tari nu se desprind, dar scufundarea post-Brexit a Regatul continua, tarile Commonwealtului vor fi atrase in mod obiectiv de alte centre de influenta, mai puternice sau in crestere. In aceasta situatie, dezmembrarea Commonwealtului ar fi a doua mare catastrofa geopolitica, dupa cea din secolul trecut, a destramarii URSS.

https://nastase.wordpress.com/2016/06/24/brexit-doar-dimensiune-emotionala/


Brexit: Agatha Christie contra George Orwell?

24/06/2016

Acum, dupa ce seara ne-am culcat cu convingerea ramanerii Marii Britanii in Uniunea Europeana si dimineata ne-am trezit cu neasteptata si dezamagitoarea veste ca Regatul Unit a ales sa paraseasca Uniunea, nu mai este nimic de facut, ci doar de spus.

Ce s-a intamplat in timpul nefastei nopti de 23 spre 24 iunie, cand diferenta de 4% in favoarea “In” a devenit brusc “Out”? Situatia de “viceversa” va ramane probabil la fel de celebra ca cea din nuvela “Doua loturi” a lui Ion Luca Caragiale. “Asta e culmea!…culmea!”, ar fi strigat si astazi personajul nuvelei, Lefter Popescu, daca ar fi aflat de fatidicul rezultat de “viceversa” din cazul Brexit.

Rezultatul misterios al Brexit pare sa fie un amestec din romanele lui Agatha Christie si George Orwell. Mai précis, din capodopera primeia, romanul politist “Zece negri mititei” si din cea a celui de-al doilea, romanul politic “1984”. Nu stiu daca, lovindu-se de dubla gandire orwelliana, Agatha Christie ar fi dezlegat misterul, dar cred ca multe despre ce va urma vom afla recitindu-l pe George Orwell.

Cele mai multe din primele reactii la Brexit nu se refera la motivatiile electoratului, ci la cele ale politicienilor, carora li se datoreaza conducerea referendumului catre rezultatul de iesire. De remarcat ca jocul politic si electoral a fost condus pana in ultima clipa catre un rezultat emotional. Prin micile intredeschideri, care au fost lasate patrunderii privirilor, nu s-a vazut decat o miscare de lumini si umbre, care s-a oprit doar in ultima instanta, cand luminile si umbrele si-au schimbat locurile.

Sa fi fost o frauda electorala? Nimeni nu poate sti ce au vrut sa spuna exit-poll-urile private (publice nu au existat), comandate de marile banci, mai intai nepublicate, apoi favorabile “In”, ceea ce avea sa adanceasca falia emotionala dintre asteptari si rezultatul oficial. O inselare de masurare sau o constructie de basculare emotionala?

O a doua idée care ne-ar putea ajuta la intelegerea celor intamplate tine de codul lui Orwell, in care “Da” inseamna “Nu” si invers. Daca Agatha Christie ar ajunge la concluzia ca a fost folosit acest alfabet, atunci pe lista suspectilor privind responsabilitatea politica pentru iesirea MB din UE ar trebui adaugati exact cei care au pozat in „sustinatori ai ramanerii”.

O a treia observatie se refera la preocuparea insistenta fata de cine va ocupa in fata istoriei locul de vinovat pentru iesirea MB din UE. Retorica de autodisculpare nu este credibila. MB a obtinut de la UE ce a vrut si inca ceva pe deasupra. Marii actori globali au evidentiat avantajele (unele unilaterale), obtinute de MB de la UE, si au avertizat impotriva unui Brexit. Chestia cu “Sa ne luam tara inapoi” are cea mai mica acoperire in cazul MB, care nu a achiesat la mari capitole de integrare, ramanand in afara acestora.

Pentru UE, iesirea MB nu va fi “sfarsitul lumii”. Temerea președintelui Parlamentului European, care va discuta cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, pentru a se evita o „reactie in lant” nu este fondata. UE este o organizatie inteligenta, va supravietui si se va reforma, recunoscand si aplicand adevarul ca inteligenta inseamna adaptare. Solidaritatea este necesara mai ales in perioade de reforma, iar cea europeana va functiona si va trebui sa functioneze cum poate nu a facut-o niciodata, cu motoarele turate la maxim.

Indiferent de ce viitor isi va alege UE, episoade de tipul “clash”-ului britanic, sa te culci comunitar si sa te trezesti pe o insula nu trebuie sa se mai repete. Reformele trebuie sa fie consensuale si in niciun caz peste noapte. Occidentul are sansa sa-si intoarca fata spre Orient, constituind impreuna Lumea, unica si indivizibila, asa cum si este de fapt.


Adrian Nastase a implinit 66 de ani: Nu este interesat de politica, dar politica se intereseaza de el: La multi ani!

22/06/2016

Ca varsta, o masura de 66 de ani mi se pare a fi a luciditatii si a intelepciunii, prin intrarile careia iluziile (proprii) si inselaciunile (celorlalti) nu-si mai pot face loc, nici catre minte, nici catre inima. Imi place o definitie a ortodoxiei, a coborarii mintii in inima, pentru care la aceasta varsta nu cred ca este nevoie sa va mai rugati, ea se afla deja acolo.

Ca durata, cum definea Noica istoricitatea, aceasta stare se poate intinde, la scara post-diluviana de 120 de ani pe care ne-a harazit-o Creatorul, pe 20-25 de ani (v. regele Thailandei, care are 88 de ani si a domnit 70 de ani, in cea mai infloritoare perioada a tarii).

Ca numar, 66 mi se pare ocult, si daca as fi astrolog as spune ca pe intinderea acestei varste ar trebui sa se intample ceva care tine de zona plenitudinii. Cum nu ma ocup decat cu insailatul cuvintelor despre politica, in care exersez sa trag din toate pozitiile, nu pot spune decat ca un politician care este nascut in an de Tigru, dupa zodia chinezeasca, nu si-a incheiat conturile cu politica si ca, de fapt, nu si le va incheia decat o data cu ultima rasuflare.

Micsorarea cercului, a universului existential, este doar aparenta sau doar la nivel fizic, cineva care recunoaste ca nu-i este indiferent viitorul si care declara ca nu este optimist (o idée pe care cine va cunoaste foarte bine, asa cum va cunosc eu, ar respinge-o cu hotarare) are legaturi si o cunoastere de natura spirituala foarte profunde cu lumea comunitara si globala in care traieste.

Insa aceasta perioada (pasagera, va atrag atentia!), de restrangere sau de cadere de la una de tumult la una de liniste, are si o parte buna, de de-partizanare partidistica si de echilibrare sau de echidistanta a judecatilor politice (de eliminare a celor de genul “partidul meu”, “guvernul meu” etc.).

Si pentru ca sunteti politician, ingaduiti-mi sa va marturisesc un gand foarte personal. Eu nu va mai vad intorcandu-va in PSD, pentru ca partidul pentru care suferiti, luptati si veti construi, nu este nicio indoiala, nu veti alege politica, ci politica va va alege, ei, bine, acest partid se numeste Romania. Pe aceasta canicula, nu pot decat sa ridic un pahar de bere rece, de la gheata (restul daca va voi intalni): La multi ani, Adrian Nastase!


Lectia de diplomatie: John Kerry s-a întâlnit cu cincizecimea compromitatoare, care vrea bombardarea regimului sirian

22/06/2016

Scopul fundamental al diplomatiei moderne este respectarea dreptului international. “Armele” diplomatiei sunt cuvantul si negocierea, care sunt menite sa previna utilizarea mijloacelor “tari” (hard), de tipul razboiului, si sa determine solutii “moi” (soft) in relatiile internationale.

Tocmai de aceea, semnarea unui memoriu, saptamana trecuta, de catre cincizeci de diplomati americani, in care au criticat gestionarea conflictului sirian de catre administratia Obama și au cerut bombardarea regimului de la Damasc, a starnit rumoare si dezaprobare in randurile diplomatilor profesionisti.

In incercarea de a reabilita sacralitatea scopului si mijloacelor soft ale diplomatiei, secretarul de stat John Kerry s-a întâlnit, marți, aproximativ treizeci de minute, cu mai mulți diplomați americani, autori ai neconventionalului si neprofesionistului memoriu. Diplomatic, cu o zi inainte Kerry considerase nabadaiosul text drept “foarte bun”.

In presa nu au aparut comentarii despre continutul notei clasificate a intalnirii. Purtatorul de cuvant al diplomației americane, amiralul John Kirby, el insusi cunoscut prin cateva “iesiri colerice”, remarcate de media, a exprimat, marti, o opinie personala. „Cred ca secretarul (de stat) a avut sentimentul ca a fost o discutie buna, care trebuia sa aiba loc”, a spus spokesmanul, adaugand ca John Kerry „a apreciat punctele lor de vedere”.

Foarte probabil, ministrul de externe american le-a reamintit diplomatilor misiunea diplomatiei si angajamentul diplomatic al Casei Albe. Nu exista niciun indiciu ca presedintele Obama, care va parasi Casa Alba in sapte luni, are in vedere o schimbare de abordare, de la diplomatie in interventie militara. Doar John Kirby, dupa ce a repetat laitmotivul diplomatiei americane, ca nu exista o solutie militara la acest conflict, a afirmat ca ar fi „imprudent si iresponsabil… sa nu se ia in considerare toate optiunile”.

http://www.agerpres.ro/externe/2016/06/22/kerry-s-a-intalnit-cu-diplomatii-americani-care-vor-bombardarea-regimului-sirian-01-19-50