Dupa alegerile locale 2016: Capitala, surpriza alegerilor. La PMB, stangii i-a urmat tot stanga. Mitul “coruptiei stangii”, ideea centrala a campaniei dreptei, s-a prabusit lamentabil (reactie rapida)

Au trecut si aceste alegeri. Pana la rezultatele si analize finale, un lucru este clar. Bucurestiul a fost marea surpriza a acestui scrutin.

In locul unui primar general de stanga, retras din functie pentru dosar penal pentru “coruptie”, alegatorii au ales tot un primar de stanga.

In locul lui Sorin Oprescu, care a declarat, cu o zi in urma, “Nu as vrea sa mor pana nu demonstrez ca nu sunt corupt”, in functia de primar general al Capitalei a fost aleasa Gabriela Firea, candidatul PSD.

Ideea centrala de campanie a dreptei, eliminarea de catre electorat a partidelor si candidatilor care au dosare penale, cu trimitere expresa spre stanga, nu a prins la bucuresteni, a fost un esec lamentabil.

Concluzia este extrem de graitoare. Oamenii nu s-au mai lasat prostiti de propaganda neoliberala, romaneasca si occidentala, ca stanga este corupta. Sau, acelasi lucru, ca dreapta este imaculata.

Aceasta concluzie despre alegeri cel mai bine a exprimat-o, chiar la urne, castigatoarea PMB, Gabriela Firea, candidatul PSD: “Suntem mai maturi, din toate punctele de vedere. Suntem la capatul unei perioade agitate”.

In Bucuresti, nu au avut audienta scontata sau propagata niciun competitor de dreapta, nici al formatiunii ad-hoc salvationiste USB, nici al noului si micului partid PMP, nici al vechiului si marelui PNL, care si-au jucat fara succes la bursa electorala ideile de identitate si statut, de nou, mic, mare, vechi etc.

Totusi, voturile insumate ale dreptei le-ar fi depasit pe cele ale stangii (o evaluare primara, pe primele cifre anuntate), dar nu si pe cele ale PSD-UNPR si ALDE, luate impreuna.

Cel mai probabil, lupta care se va da pana la alegerile parlamentare va fi intre ideile de victorie in premiera a stangii la PMB, de prabusire a mitului coruptiei PSD si de maturizare a electoratului, pe de o parte, si ideile de greseala de campanie, de “fragmentare” a dreptei si nevoia de “unificare” a acesteia, de cealalta parte. Castigatoare va fi tabara al carei vuiet, pe ideile de lupta, va fi mai puternic si mai prelung.

Educatia pentru securitate: Stiintele politico-militare

Impostura si plagiatul (de cele mai multe ori ultimul o aduce pe prima) sunt riscuri pentru orice domeniu. Dar frica de abuz nu trebuie sa impiedice uzul. O relatie intre stiintele politice si cele militare trebuie sa existe. Orice abordare care exclude o asemenea zona de confluenta este excesiva, dar mai ales neproductiva nici pentru politica, nici pentru securitate.

Poate exista un domeniu academic sau doctoral care sa aduca valoare si pentru politica si pentru securitate? Da, cel politico-militar, care nu se intemeiaza pe profesia militara (ante) si/sau pe o cariera militara (post).

Mai explicit, cineva care are o introducere sau specializare in domeniul politico-militar, indiferent de titlu (licenta, master, doctorat), fara a avea o profesie militara, obtinuta in invatamantul formativ de baza din armata, politie, servicii de informatii (adica in scoli si academii cu regim si profil militare) nu poate ocupa si nu trebuie sa ocupe, legal, nicio functie de comanda sau decizie in niciuna din cele trei institutii fundamentale de securitate si aparare.

Un politician, deci, nu poate sa faca, printr-o scoala doctorala politico-militara, concurenta unui militar, la capitolul de prestigiu social al profesiei militare sau la cel de pozitie in sistemul militar. Cine urmeaza o scoala doctorala in stiinte politice de securitate si aparare nationala nu devine militar/politist/ofiter de informatii de profesie, ci este sau devine politician cu o viziune si o perceptie educate privind aceste domenii si, de ce nu, si aici este castigul, cu un potential crescut de responsabilitate pentru politica de securitate si aparare.

Educatia securista si educatia de securitate sunt doua lucruri diferite. In regimul totalitar antedecembrist, politica era inregimentata in armata (sau armata in politica). Nicolae Ceausescu, de pilda, care nu a fost militar de profesie, a facut o scoala politica, pe la Frunze parca, in virtutea careia a ocupat o pozitie de comanda strategica in Armata (pozitii de nivel tactic au fost ocupate de indivizi cu patru clase, scoliti intern ca ofiteri politici, pe la Oradea, Beius, Ineu).

In noile vremuri, politicienii nu mai pot merge in armata, insa fostii militari pot merge in politica, iar scolile doctorale de stiinte politice de securitate si aparare pot fi o interfata si pentru unii si pentru altii. Practica este peste tot in lumea occidentala, pentru ca s-a constatat ca este aducatoare de valoare, politicienii nu sunt incadrati in armata, insa fosti militari si ofiteri de informatii au acces in politica, incadrand comisiile de parlamentari si de experti ale celor trei puteri ale statului.

Prin urmare, nu cred ca ar trebui sa ne refuzam singuri o valoare pe care toti ceilalti si-o adauga, dimpotriva, este o modalitate de a creste, la varf si nu numai, educatia si, totodata, responsabilitatea pentru securitate si aparare. Cu conditia refondarii, idee pe care foarte bine a punctat-o autorul.

Ar mai fi o problema de categorisire, care ar aseza si mai bine lucrurile si ne-ar feri de confuzii. Noi operam, in prezent, cu trei categorii de militari: in activitate, in rezerva si in retragere.

In categoria „in rezerva” sunt inclusi atat fostii militari de profesie, cat si cei care nu au fost militari de profesie, dar au obtinut un grad militar, prin cursuri de concentrare/mobilizare, pentru nevoi in situatii de necesitate sau urgenta. Nu este o categorisire tocmai corecta, pentru simplul motiv ca-i abordeaza pe toti rezervisti la gramada, fara a tine cont de criteriul profesionalismului, al profesiei militare (si, de ce sa nu o spunem, cam lezeaza orgoliul actualilor si fostilor militari de cariera).

Mai corect ar fi ca rezervistii care nu au fost profesionalizati (nu au fost militari in activitate) sa fie categorisiti ca militari „in rezerva” (r), iar fostii militari de cariera, care au fost profesionalizati si nu mai sunt in activitate, sa fi categorisiti ca militari „in retragere” (R), pentru un motiv sau altul: demisie, demitere, pensionare, boala etc.

In prezent, noi folosim categorisirea „in retragere” pentru o categorie de fosti militari care nu mai au nicio utilitate din punct de vedere militar (nu si publica), care sunt scosi din controalele militare pentru depasirea unei anumite varste de utilitate militara (dupa varsta de 65 de ani, cred).

Actuala categorie, de militari „in retragere”, ar putea fi inlocuita, de pilda, printr-o formula mai prestigioasa, cred, de militari „seniori” (S). Ori, sa ramana „in retragere”, dar pentru cei care nu mai sunt in activitate si mai pot fi rechemati sa se folosesca categorisirea de militari „in retragere si in rezerva” (Rr).

In concluzie, nu cred ca furiile politicianiste post-factum, pentru reglarea unor conturi personale, ar trebui sa distruga conceptul de admitere a politicienilor la Academia de Stiinte ale Securitatii Nationale si Colegiul National de Aparare. Sa aruncam apa murdara din copaie, nu si copilul. Conceptul trebuie sa ramana deschis si sa fie perfectionat. Sectii politico-militare pentru civili ar putea fi o forma.

http://www.contributors.ro/administratie/educatie/romania-educata-securistic/