„Încep cu un apel bine (ne)simțit. Stimati pupincuriști nu uitați că mîine 13 iunie este aniversarea președintelui Klaus Iohannis (n.1959). Nu uitați să il felicitați. Poate vă ține minte și cine știe”, așa si-a inceput Stelian Tănase, fost director general al TVR, scriitor și om politic, apropiat de (muribunda) doctrina (neo)liberală, un articol de ieri, de pe blogul personal.
Adaugirile de nesimtit, muribunda si neoliberala imi apartin, pentru a mai taia din nasul tinut pe sus al lui Stelian Tanase, care a vrut sa se aleaga de ceilalti. Si chiar a reusit, dovedind ca este prost crescut si nerespectuos fata de o aniversare a unei zile de nastere, un moment sfant din viata fiecarui om, care in toate culturile este tratat ca atare, cu omenie.
Din ce gena vine acest egoism, suficient siesi, aceasta lipsa de altruism si de consideratie pentru sentimentele, trairile sau momentele din viata altcuiva? Vulgarizand, pentru ca pupincuristilor care se cred de soi trebuie sa le raspunzi cu aceeasi moneda, numai samanta din coaiele lui Tanase este aleasa?
Nimeni nu i-a cerut lui Stelian Tanase sa-l felicite pe presedintele Romaniei, care este, deci, si al cetateanului roman Stelian Tanase. Numai unui cosmopolit sau “cetatean al lumii” i-ar puti ultimul lucru.
Din auzite si citite, “pupincurismul” chiar face parte dintr-un ritual de inchinare si obedienta, care nu este nici romanesc, nici “bizantin”, caruia in mod mincinos i-l atribuie Stelian Tanase. Cand cineva ii face pe toti “pupincuristi”, din care el se alege, inseamna ca zona anala, curul pe romaneste, care face obiectul adoratiei pupincuristului “ales” se afla undeva in afara.
Printr-o facuta nefacuta, Stelian Tanase nici macar nu a fost original. Vrand sa iasa din mediocritatea unui anonimat zemuind invidie si intriga, s-a repezit sa copieze apelul catre lichele al lui Gabriel Liiceanu si simbolistica sulului de hartie igienica pentru stersul la gura al lui Victor Rebengiuc, din decembrie 1989.
Nu a reusit decat sa imprastie duhoare. Ca oricine care nu are nicio raspundere, nici macar pentru propriul corp. Ca un ins soios, care in loc sa se spele sau sa-si taie mustatile de tigan lingurar, scoate rahat din hardau pentru a-i murdari pe altii, care chiar au un mandat si o raspundere publica.
PS, 15.06.2016. Luminita Arhire, ati facut o remarca profunda (https://nastase.wordpress.com/2016/06/14/dezbatere-despre-tratatul-de-la-varsovia/), dar stilul este binecunoscut, in literatura se identifica adesea cu cel pamfletar, iar in politica, in proportii variabile, este asociat cu cel “bipolar”, de tipul comparatiei pe care ati utilizat-o in final.
Prin urmare, politicianului si literatului care a iesit in spatiul public cu ignominia “pupincurista”, trimitand la o zona a pudorii bogata si in alte “organe” si “efecte”, ii este binecunoscut faptul ca reactiile si mijloacele la care a recurs nu sunt unilaterale sau exclusive.
In plus, acest tip de “dramatizare” a fost larg vehiculat la GDS si ICR de catre fostul guru al ICR, HR Patapievici (nu voi relua ignominiile despre romani din “Politice”).
Este inutil, prin urmare, sa recunosc ca am folosit un stil imprumutat, dar intentia a fost pur terapeutica, va asigur, ca acea doza farmaceutica numita vaccin, folosita pentru combaterea unei boli.
Declar pe propria raspundere ca si in viitor nimic nu-mi va fi strain din ceea ce este omenesc. Ma refer la analizele politice, fara indoiala, pe care le voi exersa, desigur fara pretentii taumaturgice, pentru campania din toamna.
PPS. Mai este si o alta chestiune, LA, deopotriva de principiu si instructiva. Cand intri pe taramul pamfletariei politice, pentru a face pe grozavul de lux mai mult decat te tin curelele, ca sa vada lumea ce scula esti si cu cine te pui, inevitabil o mai primesti si in bot, metaforic vorbind. Insa decat sa fii ros de orgolii dupa aceea, mai bine te lasi de meseria asta si cauti ceva mai potrivit.
Fragmentarium Politic 